Exista intr-adevar informatii ca respectivul parinte a plecat. Insa motivele sunt cu totul altele. Bloggerul Gigel Chiazna a scris despre asta. Dar si aici se comenteaza pe larg.Si-a luat oastea (cifra oficiala nu se stie inca, dar se vorbeste despre 50 de maicute) si in puterea noptii de vineri spre sambata au plecat cu totii cu un autocar intr-o insula din Grecia unde pot duce mai departe lupta pentru mantuirea sufletelor, fara a isi pierde, sau mai bine spus vinde LIBERTATEA. Ce poate face un mare duhovnic sa isi paraseasca credinciosii si sa dispara fara a instiinta pe nimeni?Se vorbeste despre conferinte si atitudini publice in care parintele Nichita lua pozitie inflexibil pentru apararea libertatii omului spre ingradirea careia nu intervine Dumnezeu, dar intervine clerul bisericesc de la cel mai inalt nivel, oferind fara frica numele celor responsabili in frunte cu actualul patriarh. Este vorba bineinteles despre girarea tacita a implementarii cipurilor in actele de identitate.Verba volant, si vorbele ajung si la urechile noastre. Vorbe privind intrigi din interiorul manastirii incepand cu maica stareta, ce incearca acum sa diminueze amploarea celui mai grav incident monahal din istoria post-decembrista, aruncand vina in spatele parintelui Nichita ce nu mai poate replica acum.
Imaginatia fiecaruia dintre noi este libera sa alerge in cautarea raspunsului. Ce presiuni (si de catre cine aplicate) pot face un duhovnic al neamului sa se refugieze in alt stat. Ce amenintari (si de catre cine indeplinite) au condus la organizarea plecarii in taina, semanad mai mult a evadare. Ne face sa ne gandim la incercarea de asasinare a parintelui Iustin Parvu, ne face sa ne gandim la parintele Corogean si cazul Tanacu. Ne face sa ne gandim ca am pierdut un pastor si ce sansa mai are turma in fata lupilor ce l-au alungat? Lupii ce nu ne vor carnea sau pielea, ci singurul lucru ce nu se poate fura, dar se poate vinde: sufletul…Plecarea parintelui Nichita este o mare pierde pentru neamul nostru romanesc si credinta noastra ortodoxa.
Cazul Brancoveni - o alegere in duhul Sfintilor Parinti?
Este trist ce s-a intamplat la manastirea Brancoveni. Primii care au facut valva despre acest subiect au fost stilistii, nu cei de la Slatioara ci cei din cercul de prieteni al lui Danion Vasile. Anul trecut Danion mi-a facut propunerea sa trec la ROCOR deoarece "ierarhul Sofronie de la Oradea a cazut in erezie". Firesc, nu sunt de acord cu abaterile canonice ale ierarhului meu dar asta nu inseamna ca trebuie sa parasesc Biserica in care am fost botezat atata timp cat ea e recunoscuta de celelalte Biserici Ortodoxe canonice din lume. Banuiesc ca acelasi lucru s-ar fi petrecut si in cazul de fata.
In marturisirea de credinta a parintelui Nichita am vazut expresii folosite de Danion Vasile cum ar fi "Biserica Oficiala". A apara Biserica si dreapta credinta nu o poti face din afara ei, parasind-o. Nu ierarhii sunt Biserica ci intreaga comunitate de credinciosi. Din pacate, am ajuns sa facem un lucru pe care nu dorim sa il facem, sa luam apararea unor episcopi care au abateri. Aceasta datorita atitudinii exagerate si lipsite de discernamant a unora care mereu se folosesc de "pacatele" episcopilor pentru a lovi in Biserica. Sunt multi preoti din Romania care au avut de suferit din partea ierarhilor lor din cauza marturisirii lor antiecumeniste dar totusi nu si-au parasit Biserica. Deocamdata in Biserica noastra asa cum e ea, cu ierarhii ei buni sau rai, lucreaza Harul prin ierurgii si Sfintele Taine.
Textul din introducere, in marturisirea de credinta a parintelui Nichita, ne pune pe ganduri: "Aducem la cunoștință episcopilor, clericilor, monahilor, monahiilor, tuturor fiilor și fiicelor duhovnicești și întregului popor român, ca mângâiere și întărire întru adevărul lui Hristos, că noi am încetat orice comuniune euharistică și de rugăciune cu Patriarhia Română. Nu am ajuns să luăm această decizie în grabă sau fără discernământ. Cu profundă durere sufletească, fiind deplin conștienți de situația prezentă a Patriarhie Române (B.O.R.), precum și a tuturor Patriarhiilor oficiale aflate în comuniune unele cu altele care sunt împreună-mădulare ale organismului paraeclesiastic eretic C.M.B. (Consiliul Mondial al Bisericilor), conștiința noastră ortodoxă nu ne mai îngăduie să rămânem în comuniune cu voi."
Se vede clar ca se adreseaza nu ierarhului locului ci intregii comunitati ortodoxe din Romania. Seamana mai mult a manipulare cu tenta stilista. Acesti ierarhi care se cred mai infailibili ca episcopul Romei nu au un duh ortodox atata timp cat se folosesc de zelul unor clerici si credinciosi pentru a-si atrage adepti.
Nu cred ca pr Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu, Rafaiel Noica, Proclu, Iacob de la Putna, Simeon de la Sihastria etc. sunt de acord cu aceasta decizie. Cu siguranta nici pr Cleopa Ilie, Arsenie Boca, Nicodim Mandita, Nicodim de la Tarcau, Dumitru Staniloae, Lavrentie de la Frasinei, Paisie Olaru si multi altii vii sau adormiti nu ar fi procedat la fel in astfel de situatii. Mai degraba am putea spune ca Parintele Nichita e victima a schismaticilor ce se pretind a fi din ROCOR. Biserica Greciei nu e pe stil Vechi. Parintele Nichita a fost ucenicul parintelui Visarion de la Clocociov. Cu siguranta ca parintele Visarion nu ar fi fost de acord cu acest gest.
Sunt de acord cu ce spun cei de la ASTRADROM. Parintele Nichita nu trebuie condamnat. Sunt sigur ca dupa ce lucrurile se vor linisti isi va da seama ca trebuie sa se intoarca in Biserica in care a fost botezat si care i-a dat harul preotiei. Si, nici nu trebuie sa dam curs dorintei unora de a face scandal pe aceasta tema.
ierom. Eftimie Mitra,
Schitul Ortodox Huta, jud. Bihor
- Hai sa nu exageram !!! pierderea oricarui suflet este o mare pierdere nu numai alu` parintele asta decare zici tu! Vad ca de maici nu zici nimic, pe ele nu le plangi.... sufletele lor nu sunt si ele o mare pierdere?......... Este vorba bineinteles despre girarea tacita a implementarii cipurilor in actele de identitate.Verba volant, si vorbele ajung si la urechile noastre. Vorbe privind intrigi din interiorul manastirii incepand cu maica stareta, ce incearca acum sa diminueze amploarea celui mai grav incident monahal din istoria post-decembrista, aruncand vina in spatele parintelui Nichita ce nu mai poate replica acum.
Imaginatia fiecaruia dintre noi este libera sa alerge in cautarea raspunsului. Ce presiuni (si de catre cine aplicate) pot face un duhovnic al neamului sa se refugieze in alt stat. Ce amenintari (si de catre cine indeplinite) au condus la organizarea plecarii in taina, semanad mai mult a evadare. Ne face sa ne gandim la incercarea de asasinare a parintelui Iustin Parvu, ne face sa ne gandim la parintele Corogean si cazul Tanacu. Ne face sa ne gandim ca am pierdut un pastor si ce sansa mai are turma in fata lupilor ce l-au alungat? Lupii ce nu ne vor carnea sau pielea, ci singurul lucru ce nu se poate fura, dar se poate vinde: sufletul…Plecarea parintelui Nichita este o mare pierde pentru neamul nostru romanesc si credinta noastra ortodoxa.
Din seraiul ortodox „pe nou” a fost răpită o ceată de maici. Nu una, nu doua ci 29. Autorul acestui act de bravură duhovnicească, de vitejie dreptslăvitoare? Tocmai cel care trebuia să le păzească, să le îndrume, să le poarte de grijă. A făcut-o? Da, cu asupra de măsură ar zice unii...
Prieteni, se pare că ne-am jucat prea mult cu dracu' şi ăla ne-a plesnit peste faţă, de nu ne mai vedem. Nici unii cu alţii, nici pe noi înşine.
De vreo câţiva ani încoace s-a umplut Biserica Ortodoxă de băieţi deştepti, revoltaţi, mergând ca tramvaiul pe "linia Sfinţilor Părinţi", fiind anti-totcemişcă. Prin aceşti băieţi deştepţi şi informaţi „pe surse” sau din blogosferă acum culegem roadele. Sunt roadele unor ani întregi de sminteală pe bloguri, de conferinţe "duhovniceşti" şi vieţuire "curata" prin mânăstiri rascolnice, din vârf de munte.
Nu ne-a plăcut de bătrânul Teoctist că era, vezi Doamne, prea moale. Acum avem un patriarh tare! Nu ne place de "Biserica Oficială", dar începem să avem parte făţiş (şi hoţiş) de grupări stiliste schismatice taman din Grecia. Doamne apară şi păzeşte! Ne-o facem cu mâna noastră, gălăgios şi iresponsabil, iar aceştia mai mici ca noi (ca părintele-fugar Nichita) sunt victimele noastre directe, ale celor care ne-am jucat prea mult cu vorbele şi cu atitudinile de frondă - copilăroasă şi total nepotrivită pentru o maturitate duhovnicească pe care nu am atins-o, de fapt, niciodată... Zgândărim lucrurile acolo unde nu ne pricepem să le îndreptăm. Dezbinăm – prin cârteală, nemulţumire continuă, cuvinte usturătoare şi atitudine infantilă – acolo nu ne pricepem să facem pace. Nu ştim nimic, nu simţim nimic, dar vorbim întruna ca adevăraţi salvatori ai Bisericii. Aflatul în treabă duhovnicească este scump, costă foarte mult. Şi, până la urmă, cine plăteşte preţul? Tot Hristos, sărmanul... E vrednic de plâns Dumnezeul răstignit al creştinilor, cu asemenea fii/ucenici/învăţători/apăratori/misionari/etc!
Prieteni, şi eu sunt vinovat, într-un fel, de această „răpire din serai”... Iar când spun asta, ştiu exact ce spun. Şi prietenii mei, şi cititorii mei, şi duhovnicul meu. Şi aşa aş vrea să se simtă orice creştin. Orice creştin care, luându-l gura sau pixul pe dinainte, s-a lăsat ispitit de a comenta vehement greşelile reale sau nu ale altora (ierarhi de toată mâna, preoţi sau călugări), s-a lăsat ispitit de a desconsidera şi jigni alţi mireni, de a vedea la alte Biserici Ortodoxe numai lucruri bune iar la noi acasă numai grozăvii, de a fi atotştiutori în ale conspiraţiei, docţi în ale masoneriei universale şi experţi în ale cipuirii planetare; care s-au lăsat ispitiţi până la un punct de un naţionalism prostesc şi agresiv iar mai apoi de un filetism ceva mai subţire – distructiv şi el; cei care caută cu ardoare duhovnici ai neamului, căutare care este contrazisă de însăşi natura personalistă a trăirii ortodoxe; cei care-şi fac idoli din persoane vii şi păcătoase, ca şi noi, cei care venerează un trecut de legendă - care de multe ori nici nu a existat; în fine, cei care au ajuns să fie indiferenţi la stimuli ecleziali şi liturgici, refugiindu-se într-un protestantism lăuntric, cu înveliş ortodox şi patină intelectuală.
Tot ce ai dezbinat, dezbinat rămâne, tot ce ai jignit, maculat este... Există iertare personală, dar nu am auzit până acum de iertare comunitară. Şi faţă de această comunitate creştină, vinovaţi suntem cu toţii! Şi nici măcar nu avem de gând, în marele nostru orgoliu, să ne cerem iertare, îndreptându-ne mai întâi pe noi înşine, iar apoi poate şi pe ceilalţi!
Înapoi la “ASPECTE ŞI PROBLEME CONCRETE DIN VIAŢA BISERICILOR ORTODOXE”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori