Pagina 1 din 1

Intrunirea Panortodoxă de la Constantinopol - octombrie 2008

Scris: 16 Oct 2008, 17:40
de vasileos
Cu ocazia jubileului a 2000 de ani de la naşterea Sf. Ap. Pavel, pe 10-12 octombrie a.c., a avut loc la Constantinopol o întrunire panortodoxă la care au participat întâistătători sau reprezentaţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. În paralel cu aceasta s-a desfăşurat şi un Simpozion Teologic închinat Sf. Ap. Pavel.
La sfârşitul acestei întruniri panortodoxe, s-a redactat şi semnat un mesaj comun, pe care propun să-l discutăm. Acest mesaj, ca şi majoritatea de acest fel, este destul de vag, dar are totuşi nişte idei interesante şi mai ales autoritatea panortodoxă. Astfel de mesaje se dau odată la câţiva ani buni. Deci merită studiat.

Printre altele, s-a mai decis:
1. De acum înainte să nu participe la întrunirile panortodoxe decât Bisericile (locale) recunoscute de toţi;
2. Bisericile din Abhazia şi Osetia de Sud să rămână sub obăduirea Bisericii Ortodoxe Georgiene;
3. Să se reia discuţiile privind organizarea unui Sinod Panortodox menit să pună în discuţie mai multe probleme, şi în special cele de drept canonic: a) statutul canonic al Bisericilor Autocefale şi Autonome şi procedura de proclamare a acestora; b) Situaţia canonică a diasporelor ortodoxe; c) legăturile canonice dintre Biserici Ortodoxe locale şi a Bisericii Ortodoxe în general cu alte confesiuni şi religii.

Re: Intrunirea Panortodoxă de la Constantinopol - octombrie 2008

Scris: 16 Oct 2008, 20:30
de Pisoiu Fericit
1. De acum înainte să nu participe la întrunirile panortodoxe decât Bisericile (locale) recunoscute de toţi;
Adica nu o sa se mai intalneasca cu catolicii ???

Re: Intrunirea Panortodoxă de la Constantinopol - octombrie 2008

Scris: 16 Oct 2008, 21:22
de Florina
Mai Pisoi, parintele se refera ca si stilistii isi spun ei insisi ca-s ortodocsi, dar nu sunt in comuniune (nu sunt recunoscuti) de Bisericile Ortodoxe surori, ei fiind schismatici.

Re: Intrunirea Panortodoxă de la Constantinopol - octombrie 2008

Scris: 16 Oct 2008, 21:39
de Pisoiu Fericit
Mai Pisoi, parintele se refera ca si stilistii isi spun ei insisi ca-s ortodocsi, dar nu sunt in comuniune (nu sunt recunoscuti) de Bisericile Ortodoxe surori, ei fiind schismatici.
Eh, ortodocsi zic ca is si copticii, si de fapt toti zic ca is drept-credinciosi, adica, ortodocsi vasazica...

Re: Intrunirea Panortodoxă de la Constantinopol - octombrie 2008

Scris: 16 Oct 2008, 23:09
de protosinghel
Mai Pisoi, parintele se refera...
Care părinte, Florina? Nu ştiam că Vasile A., secretarul meu, e preot? :D

Haideţi, vă rog, să revenim la discuţii serioase.

Re: Intrunirea Panortodoxă de la Constantinopol - octombrie 2008

Scris: 25 Oct 2008, 09:20
de Victor
Printre altele, s-a mai decis:
1. De acum înainte să nu participe la întrunirile panortodoxe decât Bisericile (locale) recunoscute de toţi;
Nu stiu cat de bine este. Daca o biserica nu e recunoscuta inseamna ca acolo exista niste problele. Iar problemele nu se for putea revolva in abseta acestora.
Eu cred ca sintagma de biserica locala nerecunoscuta, se refera la organizarile jurisdictionale de genul Bisericii Estoniei care este impartita intre Patriarhia Ecumenica si cea Rusa. Asadar nu vom mai vedea pe la Sinoadele pan-ortodoxe reprezentanti ai Bisericii apostolice Ortodoxe Estonieie (PE) sau ai Bisericii Ortodoxa Estiniene (BORu). Nu mi se pare o decizie inteleapta
2. Bisericile din Abhazia şi Osetia de Sud să rămână sub obăduirea Bisericii Ortodoxe Georgiene;
Era culmea sa nu ramana. Asta ar mai fi lipsit....
b) Situaţia canonică a diasporelor ortodoxe;
Aseara am vazut la TrinitasTv o emisiune la care se vorbea despre aceasta sinaxa a intaistatatorilor si se spunea ca s-a stabilit ca in cursul anului 2009 sa se faca o intrunire pan-ortodoxa la care se se discute aceasta problematica.
Problema aici este ca nu se vrea!
Nici credinciosii nu vor sa renunte la episcopii de un neam cu ei. Singurii care sunt dispusi sa renunte sunt nativii.
Adica: Un om nascut in Romania si stabilit in SUA nu va renunta usor la obladuirea Patriarhiei Romane. Dar un ortodox nascut in SUA (fie el si cu un parinte, sau amandoi, romani) va renunta mai usor la Patriarhia Romana, dorind o biserica nationala.
Bisericile autocefale nu vor sa renunte la diaspore.
Mai ales Patriarhia Ecumenica, care pe teritoriul Turciei devine pe zi ce trece o biserica virtuala, fara pastoriti. Pastoritii din Turcia sunt cativa greci, batrani si care au supravietuit schimbului de populatie din anii '20, cand milioane de ortodocsi au fost trimisi in Grecia, si au intrat sub obladuirea Bisericii Greciei.
Practic ortodocsii din Turcia sunt din ce in ce mai putini.
Ba mai mult, se tot hirotonesc episcopi pentru diaspore si nu se gandeste nimeni sa se opreasca.....