Rigorile vieţii creştine. Istorie şi actualitate
Scris: 01 Aug 2010, 12:18
Discuţia a început aici.
Sanatate!
Ma bucur pentru cele scrise aici si sunt de acord cu ele.Părinte, văd că vorbim despre lucruri şi tipuri de oameni diferite.
În primul rând haideţi să ne ţinem de întrebările concrete care au fost puse: cele legate de dansurile la nuntă şi mergerea la mare.
Aţi văzut că eu sunt împotriva dansurilor la nuntă şi adaug că nu agreez nici participarea (fie şi vizuală) la întrecerile sportive şi mai ales la meciurile de fotbal. Argumentele teologice aduse de sf. voastră sunt bune şi valabile, chiar dacă sunt pe alocuri exagerate şi nu mă tem să spun chestia asta.
Sportul în sine este bun (recomandat şi de Clement Alexandrinul, care a trăit pe la începuturile "glorioase" ale creştinismului), iar mergerea la mare, făcută strict pt sănătate, nu cu duh curvesc, este şi ea bună, pt că sănătatea este un dar de la Dumnezeu care trebuie valorificat.
Dacă aţi fi în starea mea de sănătate acum, m-aţi înţelege şi pe mine şi aţi înţelege şi ce vrea Domnul de la noi. Deschid o paranteză pe care nu am vrut să o deschid: dacă eu, pe lângă tratamentul medicamentos, nu voi face gimnastică şi nu voi înota, voi rămâne ţintuit la pat. Am întrebat zilele trecute pe un mare stareţ din Sfântul Munte şi mi-a dat toată binecuvântarea să le fac, deşi călugării din mănăstirea lui, dacă nu au probleme de sănătate, nu bagă nici picioarele în mare, chiar dacă o au sub nas. Cu toate astea, în afară de câteva exerciţii elementare făcute la chilie, altceva nu voi putea face (cel puţin la moment).
Şi ţinând cont de astea, sunt îndreptăţit să cred că şi alţii au nevoie să meargă la mare, respectând limitele decenţei.
Iar acum să trecem la lucrurile mai complicate.
Să nu ne amăgim cu vreun oarecare trecut glorios al Bisericii. Oamenii au avut din totdeauna aceleaşi patimi, iar istoria a avut deopotrivă "îngeri şi demoni".
Sf. voastră aveţi dreptate că monahii de astăzi s-au "mirenizat" foarte mult, trăind mai mult lumeşte, dar acum nu despre asta vorbeam. Am dreptate însă şi când spun că monahismul "a complicat" într-o anumită măsură viaţa creştinilor.
În trecut chiar şi monahii aveau un singur post de durată (patruzecimea) + miercurea şi vinerea. Acum avem 4 posturi de durată, care sunt destul de împovărătoare pt mireni (mai ales că Postul Sf. Apostoli a fost anul ăsta de 6 săptămâni, iar de la Crăciun până la începutul Postului Mare a fost doar o lună de dulce - pe stil vechi). Iar pentru mireni postul alimentar implică şi postul conjugal. (Iar despre legări la ulei pt mireni sau alte reguli şi mai stricte, chiar mi se pare de prisos se amintesc. Dumnezeu să mă ierte, dar e o mare tâmpenie).
Slujbele care în istoria Bisericii permanent s-au tot lungit, tot nu corespund cu îndemnul din Didahia de a spune doar de 3 ori pe zi "Tatăl nostru" şi nimic mai mult. Vechile slujbe în general erau cam de 30 de minute nu mai mult.
Şi când spun astea nu desfiinţez posturile şi pravila de rugăciune (aşa cum sunt convins că vor deduce unii), ci vreau să arăt că creştinii CARE VOR, se ridică la un nivel destul de înalt în lucrarea lor duhovnicească. Şi dacă am forţa mai mult, vom ajunge la un REZULTAT CONTRARIU, mai ales că Evanghelia vine cu mesajul libertăţii în Hristos, nu al împovărării şi complicării relaţiei cu Dumnezeu. Scriptura ne cheamă la un discernământ maxim, greu de realiza: "Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu" (I Petru 2:16). Haideţi să vedem ce înseamnă asta şi să nu cădem dintr-o extremă în alta.
(A se vedea şi această discuţie)
Sanatate!