Duminica, ziua a şaptea a săptămânii creştine?
Scris: 02 Ian 2011, 17:03
După noile directive, "comitete şi comiţii", ni se spune că de fapt Duminica ar fi de fapt ziua întâia a săptămânii, ba chiar şi noile calendare ar vrea să dea aşa ceva de înţeles. Problema este că duminica poate fi socotită prima zi a săptămânii după socoteala şi calendarul evreilor, după calendarul creştinilor ea fiind ziua a şaptea, ziua de Sabat al creştinilor; ea este ziua întâi a săptămânii iudaice, nu a săptămânii creştine.
După cum se poate vedea şi la cartea Ieşirii, Dumnezeu porunceşte ca şase zile credinciosul să lucreze, să facă toate treburile (lumeşti) iar în ziua a şaptea să se odihnească de toate cele ale lumii şi să sfinţească această zi Domnului Dumnezeu (Deuteronom 5:15). Prin urmare ziua a şaptea este în corelaţie cu celelalte şase zile de lucrare, şi de aceea este ziua a şaptea pentru că urmează celorlalte şase zile de muncă şi le precedă pe cele şase zile de lucrare care vor urma. Prin urmare, dacă pentru creştin cele şase zile de muncă sunt de luni până sâmbătă, atunci Duminica, Ziua Învierii Domnului, chiar dacă este ziua întâia după socoteala evreiască, totuşi ea este pentru creştin ziua a şaptea. Cu alte cuvinte ziua duminicii este ziua de sabat al creştinilor şi este ziua a şaptea a săptămânii creştine, chiar dacă ziua în care Hristos a înviat era ziua întâia a sătămânii iudaice; noi creştinii nu suntem evrei după trup, ci iudei în sens spiritual,Şase zile să lucrezi; în ele fă-ţi toate treburile, dar ziua a şaptea este odihna Domnului, Dumnezeului tău; în ea să nu faci nici o muncă, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul ce poposeşte la tine, fiindcă'n şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într'însele, iar în ziua a şaptea S'a odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o. (Ieşirea 20:9-11)
Prin urmare, dacă ziua a şaptea este ziua de sabat, atunci sabatul creştinilor, ziua învierii Domnului Hristos, este ziua a şaptea a săptămânii creştine, chiar dacă după socoteala iudaică Hristos a înviat în prima zi a săptămânii iudaice.Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup, este tăiere împrejur; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. (Romani 2:28-29)