FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter.

Matei V 32
Eu nu înţeleg cum poate fi înţeles literar acest cuvânt al Domnului Hristos.

oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter.

Matei V 32
Eu nu înţeleg cum poate fi înţeles literar acest cuvânt al Domnului Hristos.

Întrebaţi-l pe Sf. Vasile cel Mare, care permite recăsătorirea a doua şi a treia. Eu ce pot spune?

Iertați, știu că pare o întrebare prostească, cu toate acestea are legătură cu subiectul de față. Deci cu riscul asumat să par ridicol, totuși vă întreb: avem dreptul să fim fericiți? Face parte fericirea din drepturile universal acceptate/recunoscute? Pentru că păreri sunt multe dar au preponderent un caracter teoretic, abstract. Cunosc oameni care s-au chinuit 50 de ani și se chinuie și acum, parcă mai groaznic la bătrânețe, fără nici un rost. Sunt foarte nefericiți dar nu se despart ca să „nu-i râdă lumea”.
Jurămintele care se fac la cununie sunt uitate foarte repede, așa că unii miri care „s-au văzut cu sacii în căruță” revin din teatrul de dinainte la starea lor adevărată.

În constituția SUA exista și acest drept inalienabil al omului: dreptul la fericire. Ce părere aveți, este de inspirație creștină sau nu? Oare noi românii de ce suntem atât de nefericiți?

Desigur, avem dreptul sa fim fericiti, doar ca fericirea nu vine din lipsa supărărilor pricinuite de soț ci din intelegerea corecta si trairea valorilor crestine. Apostolul Pavel si nu doar el, se bucurau in necazuri pentru ca stiau ca acestea inmulteau cununile...

Aștept cu mare interes răspunsuri mai ales de la preoți căsătoriți! Dragă părinte PRESVITER, CE ZICI?

Părinte Ioan, întrebarea e bună... ca să ne aducă cu picioarele pe pământ.
În primul rând, constituţia americană vorbeşte despre dreptul de a căuta fericirea (poursuit of happiness), ceea ce e destul de diferit de un utopic drept la fericire, care nu există în nici o legislaţie. Dacă o cauţi bine, o vei găsi, dacă nu, nu.
În al doilea rând, familia este prin definiţie calea de a depăşi egoismul, în care dacă asigurăm fericirea celorlalţi, ea se răsfrânge şi asupra noastră.
În al treilea rând, noi creştinii ştim că noţiunea de fericire a fost pervertită de tot felul de pofte şi concepţii hedoniste, aşa că avem datoria să confruntăm dorinţele noastre cu Predica de pe Munte a Mântuitorului, ca să căutăm în direcţia cea bună.
În al patrulea rând,

Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.

(Matei X,39), adică nu este de-ajuns să împlinim poruncile, nu sunt depline nici Fericirile (care ne lasă o anumită pasivitate), ci ni se cere alegerea supremă care răstoarnă valorile umane. Să-ţi pierzi sufletul pentru Domnul implică o cale strâmtă şi cu chinuri.
În ultimul rând, cred că românii nu stau aşa de prost la capitolul fericire.Cei care s-au întors din Occident cred că au înţeles lucrul acesta.