sunt justificata sa am incertitudini.
Vă cred şi vă dau dreptate.
Sa luam numai exemplul impartasaniei si a spovedaniei . Iisus i-a oferit lui Iuda impartasania desi stia ca de acolo pleaca sa-l tradaze , ceea ce a si facut.
Iisus i-a oferit lui Iuda împărtăşania, dar şi-a permis ca Dumnezeu, să facă acest lucru, fiind însăşi trupul Său, ca să facă tot ce trebuia pt îndreptarea lui Iuda.
Dar întrebarea se pune, la ce i-a folosit împărtăşania lui Iuda?? Ev Luca spune că,
după pâine, a intrat în el satana.22,3.
Iar sf Ioan Gură de Aur spune aşa. Păcatul lui Iuda a ajuns mai mare din două pricini: şi pt că s-a apropiat de Taine cu acest gând şi pt că apropiindu-se nu a ajuns mai bun, nici datorită fricii, nici datorită binefacerii primite, nici datorită cinstei ce i sa făcut.
Aţi văzut că nu ne foloseşte apropierea oricum de împărtăşanie, ci chiar aduce şi osândă?
Ap Pavel, care avea şi el mintea Lui Hristos, spune la I Corinteni,10,21 aşa:
Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.
Iar la capitolul 11, 27. spune aşa :
Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.
28. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
29. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.
30. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.
31. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.
32. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea. Deci se cere viaţă curată înainte de toate, dna alecsandra.
Sf Ioan Gură de aur este foarte explicit în privinţa administrării sf Taine, în P.S.B. 23,pg 936
Cuvintele acestea vi le spun şi vouă care vă împărtăşiţi şi vouă celor ce împărtăşiţi. Este de neapărată trebuinţă să vi se spună şi vouă, ca să împărţiţi aceste daruri cu multă băgare de seamă. Nu mică vă va fi osînda dacă îngăduiţi să se împărtăşească de la această masă cineva pe care-l ştiţi cu vreun păcat. Sîngele lui Hristos din mîinile voastre se va cere. De-ar fi general, de-ar fi mare dregător, de-ar fi chiar cel cu diadema pe cap, opreşte-l dacă se apropie cu nevrednicie! Tu ai mai multă putere decît el. Dacă ţi s-ar fi încredinţat să ai grijă de curăţenia apei unui izvor din care bea o turmă şi ai vedea că vine la apă o oaie plină toată de noroi la gură, n-ai lăsa-o să se aplece să bea, ca să nu tulbure izvorul; aici însă nu ţi sa încredinţat izvorul unei ape, ci izvorul sîngelui şi al Duhului. Şi cînd îi vezi pe unii că se apropie, deşi au păcate mai murdare decît pămîntul şi noroiul, nu te revolţi şi nu-i opreşti? Ce iertare mai poţi avea? Pentru aceasta v-a cinstit Dumnezeu pe voi, preoţilor, cu această cinste, ca să-i deosebiţi pe unii de alţii. Aceasta e vrednicia voastră; aceasta-i trăinicia voastră, aceasta-i toată cununa voastră, nu ca să umblaţi într-o haină albă şi strălucitoare.
- Dar de unde ştiu eu pe cutare şi pe cutare?
- Nu vorbesc de cei pe care nu-i cunoşti, ci de cei pe care-i cunoşti. Vrei să-ţi spun ceva mai înfricoşător? Nu e atît de mare grozăvia să fie aici cei îndrăciţi, cît de mare grozăvie e să fie aici aceia despre care Pavel spunea că au călcat în picioare pe Hristos, că au socotit ceva de rînd sîngele Testamentului şi au batjocorit harul Duhului. Cel care păcătuieşte şi se apropie de sfintele taine este mai rău decît un îndrăcit. Indrăciţii, pentru că sînt stăpîniţi de demoni, nu sînt pedepsiţi; aceştia însă pentru că se apropie cu nevrednicie sînt daţi osîndei veşnice. Aşadar nu numai pe aceştia săi alungăm, ci pe toţi pe care-i vedem că se apropie cu nevrednicie. Nimeni să nu se împărtăşească, dacă nu-i ucenic! Nici un Iuda să nu se împărtăşescă, ca să nu păţească ce-a păţit Iuda. Trup al lui Hristos este şi mulţimea aceasta. Vezi, dar, ca tu, care împărtăşeşti cu sfintele taine, să nu mînii pe Stăpîn dacă nu cureţi trupul acesta! Vezi să nu-i dai sabie în loc de hrană! Dacă un om nevrednic vine din neştiinţă să se împărtăşească, opreşte-l, nu te teme! Teme-te de Dumnezeu, nu de om! Dacă te temi de om, vei fi dispreţuit de om. Dar dacă te temi de Dumnezeu, vei fi respectat şi de om. Dacă nu îndrăzneşti să opreşti de la sfînta împărtăşanie pe unul nevrednic, adu-l la mine. Nu-i voi îngădui o astfel de îndrăzneală. Mai degrabă mă voi despărţi de suflet decît să împărtăşesc cu sîngele Stăpînului pe un nevrednic; mai degrabă îmi voi răspîndi sîngele meu decît să împărtăşesc cu sîngele acesta atît de înfricoşător pe unul care nu merită. Nu ai nici o vină dacă nu cunoşti pe cel nevrednic, deşi l-ai cercetat cu de-amanuntul. Cele ce ţi le-am spus, le-am spus de cei pe care-i cunoşti. Dacă vom îndrepta pe cei pe care-i cunoaştem, Dumnezeu ni-i va face cunoscuţi repede şi pe cei pe care nu-i cunoaştem. Dar dacă îngăduim să se împărtăşească cei pe care-i cunoaştem că sînt păcătoşi, pentru ce să ne mai facă Dumnezeu cunoscuţi pe cei pe care nu-i cunoaştem? Nu spun cuvintele acestea ca să oprim de la împărtăşire pe oameni, nici ca săi alungăm din biserică, ci ca să-i aducem la Sfînta împărtăşire după ce s-au îndreptat, ca să ne dăm silinţa să-i îndreptăm. Aşa vom face indurator şi pe Dumnezeu. Vom găsi mulţi oameni care să se împărtăşească cu vrednicie şi vom primi şi mare răsplată şi pentru rîvna noastră şi pentru grija ce o purtăm de alţii, pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobîndim, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava în vecii vecilor, Amin.
Lămurită?
De spovedit ce sa mai zicem ,nu i-a obligat inaite la nimic.
Dar a spus apostolilor: luaţi Duh Sfânt, oricâte veţi dezlega sau lega pe pământ, va fi şi în ceruri. Matei18,18.
Cum şi când trebuia să manifeste apostolii şi preoţii această investire?
A spus că Duhul Sfânt pe care îl va trimite, şi care va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor, ne va învăţa toate. Ioan 14,26.
Cred oare toţi în această promisiune? Nu cred, dacă ar crede, nu ar invinuii.
Hristos nu a desăvârşit toată învăţătura, ci a lăsat-o pe seama Duhului Sfânt şi a oamenilor sfinţi. Ioan 16,13.
Iar in privinta canoanelor Iisus nu a dat nimanui pedeapsa , ci numai l-a atentiont sa nu mai greseasca , ca sa nu-i fie lui si mai rau !
Ei, şi această avertizare nu este oare o ameninţare de pedepsă?
E adevărat că prima venire a lui Hristos, a fost, pt ca să mântuiască oamenii nu să-i osândească. Dar asta nu înseamnă că nu o să şi pedepsească.
Canoanele au şi un caracter penitenţial de pedepsire pedagocică, cu blândeţe, pt îndreptare, şi pt a nu suferii pedeapsă veşnică acolo unde focul nu se stinge şi viermele nu adoarme( aviz, tot de Hristos spus!) Marcu,9,44.
Aşa cum şi dvs, dacă copii au fost obraznici i-aţi pedepsit, pedagocic pt îndreptare, şi asta nu înseamnă că îi urâţi.
Aşa a făcut şi Hristos în rai cu primii oameni, le-a luat fericirea şi nemurirea, punându-i să lucreze pământul cu spini şi pălămidă, ca răutatea să nu ajungă nemuritoare.
Preotii ar trebui sa fie asa cum a fost Iisus , veniti pentru cei bolnavi si pacatosi si nu pentru aceia sanatosi .
Dar şi păcătoşii de azi ar trebuii să fie precum cei din vremea Mântuitorului, adică după ce au ajuns în faţa preotului să dea dovadă de indreptare nu să se întoarcă ca câinele la borâtură...Şi atunci, într-adevăr, şi preoţia ar fi mult mai lucrătoare.
Noi credinciosii suntem pe diferite trepte ale credintei , dar suntem !!!!!
Dacă aţi fi toţi câţi vă numiţi credincioşi aşa, pe diferite trepte ale credinţei, ar fi raiul pe pământ, dar din nefericire sunteţi mulţi care vă numiţi credincioşi, pe diferite trepte ale păcatului de moarte, şi totuşi sunteţi!!!!!
Noi vrem ajutor (sf. impartasanie ) si nu canoane.
Şi noi vrem viaţă curată de la credincioşi, şi atunci canoanele sunt de prisos, iar ajutorul din sf împărtăşanie o să-l primiţi.
Canoanele au fost emise de mari sfinţi, aprobate de sinoade ecumenice, sub oblăduirea directă a Duhului Sfânt, ca norme canonice de disciplină, nu sunt rele.
Ce bucurosi si ce multi ar fi la slujbe , daca dupa liturghie toti participantii ( si nu numai preotii ) ar primi sfanta impartasanie !
Cu adevărat ar fi mare bucurie, şi f frumos, credeţi că numai dvs vă doriţi asta şi noi preoţii nu??
Sfanta liturghie , pentru impartasire este tinuta si este pacat ca se inventeaza atat de multe motive sa nu o primim !
Şi totuşi aveţi şi mare dreptate, pt că în România noastră, sunt credincioşi care ar putea să se împărtăşească la fiecare liturghie, care nu au impediment, care au o viaţă virtuasă, dar in virtutea unui prost obicei moştenit, nejustificat şi neargumentat, mulţi preoţi îşi arogă dreptul de a le limita accesul la împărtăşanie, în anumite perioade de timp.
Sau punându-le sarcini pe umeri, pe care ei însăşi nu le duc, dovedind astfel prin faptă că sunt făţarnici.
Şi mai rău decât atât, îi pun în aceeaşi oală pe cei vrednici cu cei nevrednci, care nu ar trebuii să se împărtăşească niciodată atâta timp cât trăiesc în păcat.
Dar totuşi, oamenii sunt liberi să caute şi să meargă acolo unde se folosesc.
Sper să vă fi lămurit cu răspunsul meu, care şi aşa este foooarte lung.