Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

[apologet]

Pe forum sunt mai mulţi preoţi-duhovnici. Unii au o experienţă mai bogată, alţii mai puţin bogată, dar poate au citit nişte cărţi bune sau s-au sfătuit cu un duhovnic bun. Din toate acestea reiese o experienţă care ar putea fi împărtăşită şi altora, în legătură cu diferitele situaţii de la Spovedanie. Cred că mirenii mai puţin se pot implica în discuţie, dar dacă au ceva important de spus sau mai ales de întrebat, nu vor fi daţi afară.
Bineînţeles nu se pot da calificative sau sfaturi general valabile, dar se pot formula totuşi nişte principii după care să ne ghidăm. Şi m-am gândit să vin cu câteva întrebări legate de aplicarea canoanelor. Acrivie sau iconomie?

1. Cum abordăm problema contracepţiei practicată pe larg de majoritatea familiilor ortodoxe. În ce condiţii le dăm voie să se împărtăşească?
2. Problema fumatului. S-a mai discutat parcă pe forum, dar ar fi bine de formulat ceva sistematic din această perspectivă.
3. Dacă un tânăr teolog a căzut în păcatul curviei îi mai dăm voie să devină preot?
4. Care ar fi intervalele cele mai mici şi cele mai mari privind oprirea de la împărtăşire?
5. Cum procedăm cu cei care nu i-au Spovedania în serios şi neglijează canonul dat de duhovnic?
6. Când un preot se poate dezice de a mai fi duhovnic pentru cineva?
7. Când un fiu duhovnicesc are motive întemeiată să meargă la un alt duhovnic cu preaviz şi fără?

Rog pe toţi preoţii-duhovnici să se implice în discuţie. Cred că va fi de folos multora experienţa sfinţiilor voastre. Desigur eu am un anumit răspuns la fiecare din întrebări, dar el s-ar putea să nu fie foarte corect sau chiar total greşit.
Dacă cineva vrea să răspundă la toate întrebările, cred că ar fi bine să o facă în răspunsuri separate, pentru a putea fi mai uşor citate şi comentate.
Vă mulţumesc.

[Nicoleta123]

1. Cum abordăm problema contracepţiei practicată pe larg de majoritatea familiilor ortodoxe. În ce condiţii le dăm voie să se împărtăşească?
2. Problema fumatului. S-a mai discutat parcă pe forum, dar ar fi bine de formulat ceva sistematic din această perspectivă.
3. Dacă un tânăr teolog a căzut în păcatul curviei îi mai dăm voie să devină preot?
4. Care ar fi intervalele cele mai mici şi cele mai mari privind oprirea de la împărtăşire?
5. Cum procedăm cu cei care nu i-au Spovedania în serios şi neglijează canonul dat de duhovnic?
6. Când un preot se poate dezice de a mai fi duhovnic pentru cineva?
7. Când un fiu duhovnicesc are motive întemeiată să meargă la un alt duhovnic cu preaviz şi fără?

Foarte interesant aspect. Eu am găsit răspuns în decursul mai multor ani la toate întrebările adresate aici, citind şi ascultând diferite răspunsuri în conferinţele pe care diferiţi preoţi le-au dat la multe astfel de întrebări.

[protosinghel]

Foarte interesant aspect. Eu am găsit răspuns în decursul mai multor ani la toate întrebările adresate aici, citind şi ascultând diferite răspunsuri în conferinţele pe care diferiţi preoţi le-au dat la multe astfel de întrebări.

Îngustă abordare! Dvstră nu aţi găsit răspuns, ci o variantă de răspuns. O anumită variantă, aşa cum a subliniat "apologet", are şi el.
Aici preoţii sunt chemaţi să-şi împărtăşească experienţa, ca să se poate trage nişte concluzii.
Şi Dvstră dacă doriţi, puteţi scrie răspunsul pe care-l consideraţi potrivit la fiecare din acele 7 întrebări.

[Nicoleta123]

Foarte interesant aspect. Eu am găsit răspuns în decursul mai multor ani la toate întrebările adresate aici, citind şi ascultând diferite răspunsuri în conferinţele pe care diferiţi preoţi le-au dat la multe astfel de întrebări.

Îngustă abordare! Dvstră nu aţi găsit răspuns, ci o variantă de răspuns. O anumită variantă, aşa cum a subliniat "apologet", are şi el.
Aici preoţii sunt chemaţi să-şi împărtăşească experienţa, ca să se poate trage nişte concluzii.
Şi Dvstră dacă doriţi, puteţi scrie răspunsul pe care-l consideraţi potrivit la fiecare din acele 7 întrebări.

Ei, acuma ce sa mai spun daca abordarea mea e îngustă, cine să se mai uite la ea!

[Constantinos]

Duhul Sfant trebuie sa raspunda la problemele particulare ale fiecarui om intrebat fiind de catre duhovnic.

[Pr Haralambie]

În măsura timpului disponibil o să răspund puţin şi eu la fiecare din aceste puncte.
Dar mai întâi ar trebuii să puneţi varianta sf voastre, părinte apologet, şi eventual să discutăm pe marginea ei. Şi pt uşurinţa celor care scriu dar şi pt că aţi deschis subiectul.

[Andrey]

3. Dacă un tânăr teolog a căzut în păcatul curviei îi mai dăm voie să devină preot?

Este adevărat că nu se mai respectă această condiție pentru candidații la hirotonie?

[protosinghel]

Din câte ştiu, părintele "apologet" nu mai are internet, cel puţin până în vară, de aceia ar fi bine să continuăm discuţiile chiar şi fără sfinţia sa.

Îl rog pe pr. Haralambie să înceapă a răspunde la fiecare întrebare în mesaje separate, că e cu barba mai albă. Sunt aşteptaţi să se pronunţe şi ceilalţi preoţi, inclusiv/mai ales pr. Dimitrie.
Într-un alt topic, eu am răspuns deja la întrebarea a 3-a. La restul însă nu mă grăbesc, pentru că nu sunt duhovnic. Am dreptul să spovedesc de mai bine de 8 ani şi a primit spovedania la mai multe mii de oameni, dar duhovnic nu sunt şi cred că nici nu sunt potrivit pentru asta.

[maria_andreea]

Am dreptul să spovedesc de mai bine de 8 ani şi a primit spovedania la mai multe mii de oameni, dar duhovnic nu sunt şi cred că nici nu sunt potrivit pentru asta.

Eu sunt sigură că atunci când vi se albi barba veţi fi un excelent duhovnic. Nu este o prorocie , pur şi simplu observ că duhovnicia se obţine după o lungă luptă (zeci de ani). Eu nu mă mai plâng de lipsa duhovnicilor pentru că mi-au dat seama că nici mirenii (inclusiv eu) nu ştiu să preţuiască valoarea unui duhovnic, iar cei care ştiu nu duc lipsă de el, îl caută în crăpăturile pământului şi îl găseşte.
Mi se pare bulversant îndemnul găsit în marea majoritate a cărţilor de viaţă duhovnicească, acela de a avea duhovnic ca o condiţie sine qua non a mântuirii căci relaţia duhovnic-ucenic este ca îngerilor din cer, iar până la aşa sfinţenie trebuie să lucrăm încet cu ajutorul harul Sf. Spovedanii pe care îl primim de la oricare preot. Şi mai apoi acest îndemn poate descuraja pe începători (ducând la exclamaţii "Vai nu am duhhovnic, oare e bine!?")

Îmi cer iertare pentru mesajul off topic.

[protosinghel]

Eu sunt sigură că atunci când vi se albi barba veţi fi un excelent duhovnic.

Barba deja se albeşte, chiar mai repede decât ar trebui, dar duhovnic parcă nici nu vreau să fiu. Pentru sufletul meu am multe de lucrat, dar să răspund de ale altora nu prea mă înclin. Simt că mă descurc mult mai bine la profesorat (deşi nu-l mai am şi nici nu se ştie dacă îl voi mai avea), dar de slujirea de "duhovnic" mă feresc cât pot de mult...

[presviter]

de slujirea de "duhovnic" mă feresc cât pot de mult...

Ei, deja treaba se îngroașă...
Cu tot respectul, dar aceste rînduri sună puțin fals.
Eu cred că nu avem dreptul să fim selectivi cu dimensiunile esențiale ale preoției. Ce fel de preoție poate fi aceea fără duhovnicie ? Sau poate sunteți în această perioadă sub influența modelului grecesc ?

Reținerea pe care o exprimați eu o înțeleg foarte bine, dar la nivel retoric. Însuși Domnul Hristos a avut rețineri, mai ales în Ghetsimani, dar calea cea mai bună ne-a arătat, anume ascultarea de voia Tatălui. În practică, odată de am trecut în rîndul clerului, ea nu poate funcționa decît cu prețul denaturării vocației noastre.

Și apoi, dacă sf. vs. vă feriți, unde vreți să meargă oamenii ? La unii ca mine ?

[protosinghel]

de slujirea de "duhovnic" mă feresc cât pot de mult...

Și apoi, dacă sf. vs. vă feriți, unde vreți să meargă oamenii ? La unii ca mine ?

Cred că dacă vor veni la sfinţia voastră vor avea numai de câştigat. Şi asta nu-i retorică, e şi dezamăgire şi mai ales o privire sinceră în oglindă.
Eu n-am zis că refuz ca să spovedeasc pe cineva, mai ales când nu au la cine merge. Dar fug de a mă considera "părinte duhovnicesc" al cuiva şi, respectiv, de a-mi face "fii duhovniceşti". Eu fac o diferenţă în asta şi mi se pare corect să o fac, mai ales că majoritatea oamenilor nu vin la duhovnic, ci la psiholog, iar eu priholog nu sunt şi nici nu vreau să fiu...

[Pr Haralambie]

Am dreptul să spovedesc de mai bine de 8 ani şi a primit spovedania la mai multe mii de oameni, dar duhovnic nu sunt şi cred că nici nu sunt potrivit pentru asta.

Mda, interesant termen acesta de duhovnic, care provine probabil din slavonă, şi cred că are şi sensul de om duhovnicesc, sau om al Duhului. Cine se poate numi pe sine că este om duhovnicesc? Cred că stă în firea smereniei şi cunoaşterii de sine reţinerea Dacă greşesc vă rog să mă corectaţi.

Eu n-am zis că refuz ca să spovedeasc pe cineva, mai ales când nu au la cine merge. Dar fug de a mă considera "părinte duhovnicesc" al cuiva şi, respectiv, de a-mi face "fii duhovniceşti". Eu fac o diferenţă în asta şi mi se pare corect să o fac, mai ales că majoritatea oamenilor nu vin la duhovnic, ci la psiholog, iar eu priholog nu sunt şi nici nu vreau să fiu...

De aceeaşi părere sunt şi eu.

1. Cum abordăm problema contracepţiei practicată pe larg de majoritatea familiilor ortodoxe. În ce condiţii le dăm voie să se împărtăşească?

Fraţilor, există expresii naive ,genul, România, este grădina Maicii Domnului. Cum poate să fie gradina Maicii Domnului, pe când, din 1989 şi până acum, sunt mai mult de 23.000.000 de avorturi, numai înregistrate?! Atenţie! Cele neînregistrate care se fac prin pilule contraceptive, sau alte metode asemănătoare, cred că cifrele ajung la sute de milioane.
Iar românia este într-o continuă depopulare. O să ajungem să ne stăpânească ţiganii şi neoproteastanţii şi mai târziu musulmanii şi chinejii. Apropo, np şi ţiganii, pot face câte 10-15 copii şi chiar mai mult.
Cunosc familie np, cu 29 de copii. La aceştia nu-i criză economică, numai la ortodocşi este. Dar când te uţi mai bine, ortodocşii nu au bani suficienţi pt răsfăţuri, nu că ar fi adevărată criză.

Acum mai nou, trebuie trupe speciale de poliţie care să racoleze adolescenţi şi din cele mai nevinovate ( altă dată)orăşele de munte şi medii rurale, pt folosirea drogurilor, şi nu puţini tineri sunt care le folosesc.

Dar cum spunea un venerabil şi înţelept părinte. Zicea, părinte dragă, acum tinerii nu vor să mai muncească aşa cum am fost noi crescuţi şi educaţi, cu lipsuri şi necaz, acum nu se mai mulţumeasc cu puţin, vor să aibă bani fără muncă dacă se poate totul de-a gata şi vor condiţii de lux şi conforturi şi plăceri. Se plâng de lipsă de locuri de muncă, dar la agricultură şi alte munci asemănătoare, nu-i mai vezi.

Acum să trecem la subiect. Câteva aspecte doar.
Contracepţia, avortul , sau metodele preventive, le consider cele mai mari păcate a celor căsătoriţi, care au ca provinienţă desfrâul în familie, aprobat sub tutela Cununiei, şi care are amploare aproape generală.
Chiar unul din cele trei păcate uriaşe, care formează cei 3 de 6. În interpretarea unor sfinţi. Desfrâu, necredinţă, răutate.

Eu personal, ţinând cont de cerinţele desăvârşirii creştine, care se cer tuturor oamenilor, nu numai călugărilor. Şi mai ales de grava situaţie, general-creată, a genocidului acestui popor, mai ales orthodox fiind. Nu sunt de acord cu contarcepţia şi nici nu voi fi şi sunt foarte neîngăduitor la acest aspect.

Nu sunt de acord cu nicio metodă de contracepţie artificială .
Nu sunt de acord nici cu păzirea( onanismul) sau malahia în 2. Şi o consider impediment opritor de la împărtăşire. Dacă în V.T. Acest păcat a fost pedepsit cu moartea, prin exemplu lui Onan, cu atât cât mai mult se cere în N.T. o viaţă curată chiar şi în actul conjugal, de sfinţenie şi credincioşie faţă de Dumnezeu şi de fidelitate chiar faţă de actul creţiei.
Dumnezeu pune viaţă acolo,în acest act al împreunării, de ce trebuie să opreşti izvorul vieţii? Doar pentru plăcerea egoistă?
Consider că cei care au energie atât de mare şi nu pot rezista fără relaţii sexuale, măcar periodic, au şi puterea necesară să nască şi să crească mai mulţi copii. Dacă de luptat cu propria fire prin răbdare rugăciune şi post, sunt neputincioşi sau nu vor.

Consider şi chiar aşa procedez, nu dezleg oamenii de astfel de păcate care se fac la activ, nu le fac nicio rugăciune şi nu-i împărtăşesc, decât după perioade de canon( care este destul de variabil, în funcţie de gravitatea faptelor şi de osârdia arătată pt îndreptare), dacă dau dovadă serioasă de îndreptare. Trebuie să mă convingă.
Vorba aia din popor, de ce să mă leg la cap cu păcate strine dacă nu mă doare?

Aşi vrea să atrag atenţia asupra anumitor categorii de oameni şi asupra unor încercări de viclenie pshihologică ,de manipulare a duhovnicului( sau , a celui care primeşte mărturisirea păcatelor, mai bine spus), legat de acest aspect.

Am întâlnit multe persone, care încearcă să ne convingă că, sunt metode moderne, nevinovate, de prevenire a concepţiei şi chipurile, nu sunt avortive şi că noi suntem învechiţi în concepţii, lumea , ştiinţa, a evoluat, etc. Este fals!
Şi chiar dacă ar fi aşa, tot un păcat este. Contracepţia tot contracepţie este, păcatul tot păcat este, indiferent cât de moderne ar fi mijloacele.

Foiţele şi altele câte mai sunt, care acţionează înainte de concepere, ucid spermatozoidul prin substanţe chimice, cum ar fi progesteronul , sau împiedică nidaţia prin îngroşarea peretelui, dar poate ucide şi embrionii după formare.

Acest fapt este ascuns de către producătorii contraceptivelor, dar unele cadrele medicale, de bună credinţă, au demonstrate clar acest fapt.

Este oribil: O femeie ortodoxă care foloseşte aceste mijloace, poate săvârşii o ucidere(un avort) chiar în timpul Liturghiei, aflându-se chiar în biserică, sau poate chiar în timpul împărtăşirii. Caraghios şi dezgustător şi totuşi, adevărat.

Trebuie ştiu clar şi faptul că, femeile care folosesc metode artificiale şi chimice contraceptive, nu vor scăpa de cancer, negreşit!
Am întâlnit până acum N,N, cazuri de femei şi tinere şi bătrâne. Toate aceeaşi problem comună şi la urmă cancerul.


Şi asta, în cel mai fericit caz, iar în cel mai nefericit, chinurile iadului şi veşnică întristare şi mustrare a coştiinţei!


Sunt persoane care vin la preot doar când au un necaz. Legat de situaţia de faţă, de pildă, au o sarcină extrauterină care fie ,le pune viaţa în pericol, sau, vor naşte un copil cu handicap, cu malformaţii.
Şi au indicaţie de la medic pentru avort.

Eu, în asemenea situaţii, nu îmi iau asupra mea această resposabilitate, pt că, nu pot să decid asupra dreptului la viaţă s-au de moarte a unui om, fie că este bolnav sau nu. Şi aceste femei tot vor recurge la avort, chiar dacă le spui să nu facă. Una la 1000, dacă vor ţine cont de indicaţia ta de duhovnic, dacă vor primii un răspuns contrar voinţei lor. Acestea au nevoie de acoperire pt conştiinţă, au nevoie un de prost de duhovnic, care să-i pună în spate resposabilitatea avortului, atât.

Cei care se căsătoresc îşi asumă responsabilitatea şi trebuie să ştie şi în ce condiţii de sănătate se concepe un copil. Şi care sunt riscurile care şi le asumă. Si pregătirea şi grija care se cere , atât trupească, cât şi sufletească, în rugăciune şi trăire creştină, ca Dumnezeu să dea un copil sănătos.

Cele mai multe cazuri de copii cu mutaţii, sunt din cauza anticoncepţionalelor şi abuzurilor anterioare sau viciilor părinţilor. Vina o poartă părinţii pentru lipsa de educaţie dar şi preoţii dacă nu catehizează.


Sunt persoane, oarecum răzvrătite şi persuasive în modul de a impune convingerile lor, încât ai sentimentul că ele sunt duhovnicul şi tu cel care te spovedeşti, care ne reproşează că noi preoţii ne băgăm în intimităţile lor familiale, atunci când sunt întrebate de păcate esenţiale, cum ar fi şi cele de faţă.

Mai ales monahilor, că nu ştiu ce înseamnă să fi căsătorit şi să ai femeie sau bărbat şi să te uiţi la ei şi să nu le poţi face nimic şi tra, la la.
Aceştia prezintă cea mai mică credibilitate în cuvânt, nu ai siguranţă că nu mint la spovedanie. Pe aceştia de obicei îi flituesc din prima, nici nu stau la discuţie prea mult cu ei, nu am timp de pierdut . Să-i dezlege de păcate, persoanele lor de intimitate.

Iertaţi-mă pt duritate, dar chiar sunt supărat pe situaţiile care le găsesc şi pe somnul conştiinţelor adormite, care vor să-şi trăiască cu orice preţ plăcerea călcând pe vieţile altora, mai ales, a propriilor lor copii. Îngrozitor!
Să se certe cu Dumnezeu, de ce a legat procreerea de actul sexual.

Sunt şi altele ,care vin cu teorii( nefondate) că embrionul la formare nu are suflet şi prin urmare nu este o crimă şi un păcat pilula avortivă. La fel fac şi cu aceştia după 1-2-3 încercări de lămurire, dacă sunt îndărătnici în convingeri.

Singura modalitate” mai nevinovată”, să zic, în care are şi Dumnezeu de spus un cuvânt, este aşa numitul calendar ,în care există o perioadă de infertilitate naturală. Dacă sunt motivele cu adevărat întemeiate.
Cum am mai scris puţin şi aici
Este totuşi o nevoinţă de răbdare de la o perioadă la alta şi nu lipsită de risc asumat de către soţi.

Se potriveşte oarecum şi cu indicaţiile apostolului Pavel, care recomnada ca soţii să nu se depărteaze prea mult unul de altul ca să nu-i ispitească satana. Şi cu recomandarea Bisericii a unor zile de abstinenţă pt o mai mare apropiere de Dumnezeu prin post şi rugăciune. Dar şi pentru sănătatea soţilor.

Ca timp opritor de la sfinte, nu opresc mai mult de 2-3 ani pt avorturi. Ceva mai puţin pt contracepţii. Iar pt pază 1-2 luni, cu condiţia îndreptării şi împlinirii şi a altor îndatoriri creştine, elementare. Mai ales cele care reduc abuzul în relaţiile conjugale.
Consider în bătaie de joc canoanele de genul, îmbrăcarea unui copil pt un avort, sau aducerea a nu ştiu câte lumânări la biserică şi litrii de undelemn. Sau facerea a nu ştiu câte paraclise la foc automat, etc. Le consider simbolice.

Consider important canonul Sf Simeon al Tesalonicului, recomandat, nu impus, dar ca o jertfă care suplineşte într-o oarecare măsură, osteneala creşterii unui copil, anume, înfierea, creşterea şi educarea unui copil străin abandonat, în locul celui avortat.
Din nefericire, foarte puţini sunt cei care fac aşa ceva.

Recomand parte integrantă din canon pt astfel de păcate ca avorturile, rugăciune imploratore de iertare către Dumnezeu cu lacrimi, cu părerea de rău cu zdrobirea inimii şi pocăinţă până la sfârşitul vieţii.

Iar dacă acestea lipsesc, cum se întâmplă la marea majoritate, măcar ceva pravilă de citire, cum ar fi, Canonul de pocăinţă Sf Andrei Criteanul. Nu totul de-o dată, ci, după putere, câte puţin în fiecare zi şi permanent.
Ceva metane, milostenii, lectură religioasă şi alte faceri de bine şi îndatoriri creştine. Poate Dumnezeu se va îndura la judecată pentru iertare…


Nici botezul unui copil în locul unui avortat, foarte recomandat în ziua de azi, nu-l recomand şi nu-l consider de actualitate, cel puţin în România, în care năşia a devenit un act formal, fără nicio implicaţie în educarea pe viitor a finului.
Mai ales că un copil ortodox, nu va rămâne nebotez într-un mediu ortodox.

Şi chiar botezul unui copil abandonat, care nu are cine să-l boteze, nu-l consider o faptă bună, dacă lipseşte cateheza după botez. Dimpotrivă este mai mult rea decât bună această faptă. Mai de folos este acelui copil să nu fi fost botezat decât să fi primit botezul inconştient şi să-l murdărească neştiind ce a primit. Pt că de obicei cea mai mare parte din aceşti copii nu au parte de o educaţie şi devin derbedei.

[Nicoleta123]

Sf. Maria Egipteanca a avut avorturi?

[Nicoleta123]

Am dreptul să spovedesc de mai bine de 8 ani şi a primit spovedania la mai multe mii de oameni, dar duhovnic nu sunt şi cred că nici nu sunt potrivit pentru asta.

Mda, interesant termen acesta de duhovnic, care provine probabil din slavonă, şi cred că are şi sensul de om duhovnicesc, sau om al Duhului. Cine se poate numi pe sine că este om duhovnicesc? Cred că stă în firea smereniei şi cunoaşterii de sine reţinerea Dacă greşesc vă rog să mă corectaţi.

Eu n-am zis că refuz ca să spovedeasc pe cineva, mai ales când nu au la cine merge. Dar fug de a mă considera "părinte duhovnicesc" al cuiva şi, respectiv, de a-mi face "fii duhovniceşti". Eu fac o diferenţă în asta şi mi se pare corect să o fac, mai ales că majoritatea oamenilor nu vin la duhovnic, ci la psiholog, iar eu priholog nu sunt şi nici nu vreau să fiu...

De aceeaşi părere sunt şi eu.

1. Cum abordăm problema contracepţiei practicată pe larg de majoritatea familiilor ortodoxe. În ce condiţii le dăm voie să se împărtăşească?

Fraţilor, există expresii naive ,genul, România, este grădina Maicii Domnului. Cum poate să fie gradina Maicii Domnului, pe când, din 1989 şi până acum, sunt mai mult de 23.000.000 de avorturi, numai înregistrate?! Atenţie! Cele neînregistrate care se fac prin pilule contraceptive, sau alte metode asemănătoare, cred că cifrele ajung la sute de milioane.
Iar românia este într-o continuă depopulare. O să ajungem să ne stăpânească ţiganii şi neoproteastanţii şi mai târziu musulmanii şi chinejii. Apropo, np şi ţiganii, pot face câte 10-15 copii şi chiar mai mult.
Cunosc familie np, cu 29 de copii. La aceştia nu-i criză economică, numai la ortodocşi este. Dar când te uţi mai bine, ortodocşii nu au bani suficienţi pt răsfăţuri, nu că ar fi adevărată criză.

Acum mai nou, trebuie trupe speciale de poliţie care să racoleze adolescenţi şi din cele mai nevinovate ( altă dată)orăşele de munte şi medii rurale, pt folosirea drogurilor, şi nu puţini tineri sunt care le folosesc.

Dar cum spunea un venerabil şi înţelept părinte. Zicea, părinte dragă, acum tinerii nu vor să mai muncească aşa cum am fost noi crescuţi şi educaţi, cu lipsuri şi necaz, acum nu se mai mulţumeasc cu puţin, vor să aibă bani fără muncă dacă se poate totul de-a gata şi vor condiţii de lux şi conforturi şi plăceri. Se plâng de lipsă de locuri de muncă, dar la agricultură şi alte munci asemănătoare, nu-i mai vezi.

Acum să trecem la subiect. Câteva aspecte doar.
Contracepţia, avortul , sau metodele preventive, le consider cele mai mari păcate a celor căsătoriţi, care au ca provinienţă desfrâul în familie, aprobat sub tutela Cununiei, şi care are amploare aproape generală.
Chiar unul din cele trei păcate uriaşe, care formează cei 3 de 6. În interpretarea unor sfinţi. Desfrâu, necredinţă, răutate.

Eu personal, ţinând cont de cerinţele desăvârşirii creştine, care se cer tuturor oamenilor, nu numai călugărilor. Şi mai ales de grava situaţie, general-creată, a genocidului acestui popor, mai ales orthodox fiind. Nu sunt de acord cu contarcepţia şi nici nu voi fi şi sunt foarte neîngăduitor la acest aspect.

Nu sunt de acord cu nicio metodă de contracepţie artificială .
Nu sunt de acord nici cu păzirea( onanismul) sau malahia în 2. Şi o consider impediment opritor de la împărtăşire. Dacă în V.T. Acest păcat a fost pedepsit cu moartea, prin exemplu lui Onan, cu atât cât mai mult se cere în N.T. o viaţă curată chiar şi în actul conjugal, de sfinţenie şi credincioşie faţă de Dumnezeu şi de fidelitate chiar faţă de actul creţiei.
Dumnezeu pune viaţă acolo,în acest act al împreunării, de ce trebuie să opreşti izvorul vieţii? Doar pentru plăcerea egoistă?
Consider că cei care au energie atât de mare şi nu pot rezista fără relaţii sexuale, măcar periodic, au şi puterea necesară să nască şi să crească mai mulţi copii. Dacă de luptat cu propria fire prin răbdare rugăciune şi post, sunt neputincioşi sau nu vor.

Consider şi chiar aşa procedez, nu dezleg oamenii de astfel de păcate care se fac la activ, nu le fac nicio rugăciune şi nu-i împărtăşesc, decât după perioade de canon( care este destul de variabil, în funcţie de gravitatea faptelor şi de osârdia arătată pt îndreptare), dacă dau dovadă serioasă de îndreptare. Trebuie să mă convingă.
Vorba aia din popor, de ce să mă leg la cap cu păcate strine dacă nu mă doare?

Aşi vrea să atrag atenţia asupra anumitor categorii de oameni şi asupra unor încercări de viclenie pshihologică ,de manipulare a duhovnicului( sau , a celui care primeşte mărturisirea păcatelor, mai bine spus), legat de acest aspect.

Am întâlnit multe persone, care încearcă să ne convingă că, sunt metode moderne, nevinovate, de prevenire a concepţiei şi chipurile, nu sunt avortive şi că noi suntem învechiţi în concepţii, lumea , ştiinţa, a evoluat, etc. Este fals!
Şi chiar dacă ar fi aşa, tot un păcat este. Contracepţia tot contracepţie este, păcatul tot păcat este, indiferent cât de moderne ar fi mijloacele.

Foiţele şi altele câte mai sunt, care acţionează înainte de concepere, ucid spermatozoidul prin substanţe chimice, cum ar fi progesteronul , sau împiedică nidaţia prin îngroşarea peretelui, dar poate ucide şi embrionii după formare.

Acest fapt este ascuns de către producătorii contraceptivelor, dar unele cadrele medicale, de bună credinţă, au demonstrate clar acest fapt.

Este oribil: O femeie ortodoxă care foloseşte aceste mijloace, poate săvârşii o ucidere(un avort) chiar în timpul Liturghiei, aflându-se chiar în biserică, sau poate chiar în timpul împărtăşirii. Caraghios şi dezgustător şi totuşi, adevărat.

Trebuie ştiu clar şi faptul că, femeile care folosesc metode artificiale şi chimice contraceptive, nu vor scăpa de cancer, negreşit!
Am întâlnit până acum N,N, cazuri de femei şi tinere şi bătrâne. Toate aceeaşi problem comună şi la urmă cancerul.


Şi asta, în cel mai fericit caz, iar în cel mai nefericit, chinurile iadului şi veşnică întristare şi mustrare a coştiinţei!


Sunt persoane care vin la preot doar când au un necaz. Legat de situaţia de faţă, de pildă, au o sarcină extrauterină care fie ,le pune viaţa în pericol, sau, vor naşte un copil cu handicap, cu malformaţii.
Şi au indicaţie de la medic pentru avort.

Eu, în asemenea situaţii, nu îmi iau asupra mea această resposabilitate, pt că, nu pot să decid asupra dreptului la viaţă s-au de moarte a unui om, fie că este bolnav sau nu. Şi aceste femei tot vor recurge la avort, chiar dacă le spui să nu facă. Una la 1000, dacă vor ţine cont de indicaţia ta de duhovnic, dacă vor primii un răspuns contrar voinţei lor. Acestea au nevoie de acoperire pt conştiinţă, au nevoie un de prost de duhovnic, care să-i pună în spate resposabilitatea avortului, atât.

Cei care se căsătoresc îşi asumă responsabilitatea şi trebuie să ştie şi în ce condiţii de sănătate se concepe un copil. Şi care sunt riscurile care şi le asumă. Si pregătirea şi grija care se cere , atât trupească, cât şi sufletească, în rugăciune şi trăire creştină, ca Dumnezeu să dea un copil sănătos.

Cele mai multe cazuri de copii cu mutaţii, sunt din cauza anticoncepţionalelor şi abuzurilor anterioare sau viciilor părinţilor. Vina o poartă părinţii pentru lipsa de educaţie dar şi preoţii dacă nu catehizează.


Sunt persoane, oarecum răzvrătite şi persuasive în modul de a impune convingerile lor, încât ai sentimentul că ele sunt duhovnicul şi tu cel care te spovedeşti, care ne reproşează că noi preoţii ne băgăm în intimităţile lor familiale, atunci când sunt întrebate de păcate esenţiale, cum ar fi şi cele de faţă.

Mai ales monahilor, că nu ştiu ce înseamnă să fi căsătorit şi să ai femeie sau bărbat şi să te uiţi la ei şi să nu le poţi face nimic şi tra, la la.
Aceştia prezintă cea mai mică credibilitate în cuvânt, nu ai siguranţă că nu mint la spovedanie. Pe aceştia de obicei îi flituesc din prima, nici nu stau la discuţie prea mult cu ei, nu am timp de pierdut . Să-i dezlege de păcate, persoanele lor de intimitate.

Iertaţi-mă pt duritate, dar chiar sunt supărat pe situaţiile care le găsesc şi pe somnul conştiinţelor adormite, care vor să-şi trăiască cu orice preţ plăcerea călcând pe vieţile altora, mai ales, a propriilor lor copii. Îngrozitor!
Să se certe cu Dumnezeu, de ce a legat procreerea de actul sexual.

Sunt şi altele ,care vin cu teorii( nefondate) că embrionul la formare nu are suflet şi prin urmare nu este o crimă şi un păcat pilula avortivă. La fel fac şi cu aceştia după 1-2-3 încercări de lămurire, dacă sunt îndărătnici în convingeri.

Singura modalitate” mai nevinovată”, să zic, în care are şi Dumnezeu de spus un cuvânt, este aşa numitul calendar ,în care există o perioadă de infertilitate naturală. Dacă sunt motivele cu adevărat întemeiate.
Cum am mai scris puţin şi aici
Este totuşi o nevoinţă de răbdare de la o perioadă la alta şi nu lipsită de risc asumat de către soţi.

Se potriveşte oarecum şi cu indicaţiile apostolului Pavel, care recomnada ca soţii să nu se depărteaze prea mult unul de altul ca să nu-i ispitească satana. Şi cu recomandarea Bisericii a unor zile de abstinenţă pt o mai mare apropiere de Dumnezeu prin post şi rugăciune. Dar şi pentru sănătatea soţilor.

Ca timp opritor de la sfinte, nu opresc mai mult de 2-3 ani pt avorturi. Ceva mai puţin pt contracepţii. Iar pt pază 1-2 luni, cu condiţia îndreptării şi împlinirii şi a altor îndatoriri creştine, elementare. Mai ales cele care reduc abuzul în relaţiile conjugale.
Consider în bătaie de joc canoanele de genul, îmbrăcarea unui copil pt un avort, sau aducerea a nu ştiu câte lumânări la biserică şi litrii de undelemn. Sau facerea a nu ştiu câte paraclise la foc automat, etc. Le consider simbolice.

Consider important canonul Sf Simeon al Tesalonicului, recomandat, nu impus, dar ca o jertfă care suplineşte într-o oarecare măsură, osteneala creşterii unui copil, anume, înfierea, creşterea şi educarea unui copil străin abandonat, în locul celui avortat.
Din nefericire, foarte puţini sunt cei care fac aşa ceva.

Recomand parte integrantă din canon pt astfel de păcate ca avorturile, rugăciune imploratore de iertare către Dumnezeu cu lacrimi, cu părerea de rău cu zdrobirea inimii şi pocăinţă până la sfârşitul vieţii.

Iar dacă acestea lipsesc, cum se întâmplă la marea majoritate, măcar ceva pravilă de citire, cum ar fi, Canonul de pocăinţă Sf Andrei Criteanul. Nu totul de-o dată, ci, după putere, câte puţin în fiecare zi şi permanent.
Ceva metane, milostenii, lectură religioasă şi alte faceri de bine şi îndatoriri creştine. Poate Dumnezeu se va îndura la judecată pentru iertare…


Nici botezul unui copil în locul unui avortat, foarte recomandat în ziua de azi, nu-l recomand şi nu-l consider de actualitate, cel puţin în România, în care năşia a devenit un act formal, fără nicio implicaţie în educarea pe viitor a finului.
Mai ales că un copil ortodox, nu va rămâne nebotez într-un mediu ortodox.

Şi chiar botezul unui copil abandonat, care nu are cine să-l boteze, nu-l consider o faptă bună, dacă lipseşte cateheza după botez. Dimpotrivă este mai mult rea decât bună această faptă. Mai de folos este acelui copil să nu fi fost botezat decât să fi primit botezul inconştient şi să-l murdărească neştiind ce a primit. Pt că de obicei cea mai mare parte din aceşti copii nu au parte de o educaţie şi devin derbedei.

Spuneţi bine, părinte. Bărbaţii sunt la fel de vinovaţi de păcatul acesta ca femeile, poate chiar mai mult.

[Cosmina]

Eu sunt sigură că atunci când vi se albi barba veţi fi un excelent duhovnic. Nu este o prorocie , pur şi simplu observ că duhovnicia se obţine după o lungă luptă (zeci de ani). Eu nu mă mai plâng de lipsa duhovnicilor pentru că mi-au dat seama că nici mirenii (inclusiv eu) nu ştiu să preţuiască valoarea unui duhovnic, iar cei care ştiu nu duc lipsă de el, îl caută în crăpăturile pământului şi îl găseşte.

E posibil cred ca un duhovnic sa devina mai priceput cu timpul. Dar sunt convinsa ca nu este valabila mereu afirmatia. Mi-aduc aminte nu-mai-stiu-unde am citit ceva de genul asta (nu mai stiu sa redau exact, dar asta e ideea) ca doi calugari vorbeau, si unul din ei numeste pe un alt frate avva. Celalat se mira, si-i zice <e tanar, de ce-i zici avva?> si i-a raspuns <Gura lui l-a facut sa se numeasca avva>

[maria_andreea]

E posibil cred ca un duhovnic sa devina mai priceput cu timpul.

Nu mă refer numai la înţelegerea profundă a înţelesurilor care angajează mintea ci şi la o inimă şi o voinţă şlefuite prin războiul ispitelor vreme de câţiva ani.

[Pr Haralambie]

2. Problema fumatului. S-a mai discutat parcă pe forum, dar ar fi bine de formulat ceva sistematic din această perspectivă.

Consider patima fumatului ca impediment opritor de la împărtăşirea cu Hristos, din următoarele motive:
Fumatul, este o patimă nefirească, după clasificarea patimilor a sf Ioan Damaschin în Dogmatica lui, în patimi fireşti şi nefireşti. Evident că, sfântul nu pomeneşte despre fumat ca patimă, căci nici nu exista pe vremea lui, dar clasificarea este una destul de lămuritoare.
Ce înseamnă patimă firească şi nefirească.
O patimă firească este legată de o necesitate existenţială vieţuirii noastre.
De pildă, trebuie să mâncăm ca să supravieţuim, dar nu este normal să avem o preocupare excesivă pt plăcerea de a mânca.
Acest lucru dacă se întâmplă, este o patimă, şi cred că nu este om pe faţa pământului ca să nu aibă patima aceasta, într-o oarecare măsură, mai mică sau mai mare, de aici decurge şi îmbuibarea.
Patima aceasta ( hobiul/ plăcerea excesivă de a mânca) se numeşte gastrimarghia.

Gastrimarghia ca patimă( plăcerea de a mânca) este oarecum scuzabilă, deoarece a mânca, cum am spus, este un fapt firesc şi necesar pt supravieţuire.
La fel sunt şi altele, folosirea vinului şi altele, care sunt necesare existenţei fireşti.

Dar fumatul nu foloseşte acestei existenţe, şi de aceea se cheamă patimă nefirească, precum şi iubirea banilor a bogăţiei, şi altele de genul acesta.

Şi nu numai că nu foloseşte la nimic, dar este o patimă distrugătoare, este o sinucidere lentă. Este o întinare a Templului lui Dumnezeu, care este sufletul şi trupul.

Este o călcare a unor porunci evanghelice care ne spune ca să, ne curăţim de toată întinăciune trupului şi a duhului desăvârşind sfinţenia în frica Lui Dumnezeu(II Corinteni6, 16-18), nicidecum să mai adăgăm noi şi alte întinăciuni străine. Şi iarăşi, ...întreg duhul vostru şi sufletul şi trupul să se păzească fără prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.( ITesaloniceni 5, 23) Şi altele.
Ortodocşii cu preţul sângelui au fost răscumpăraţi, ei nu mai sunt ai lor, sunt ai lui Hristos. Au făgăduit la botez să lepede păcatul, să primească în schimb viaţa veşnică.
Acest templu are menirea să primească pe Hristos şi prin El întreaga dumnezeire, dacă acesta este întinat, acest fapt nu poate avea loc.
Caci, aşa cum se spune în rugăciunea din timpul cântării heruvimice. Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie, sau să slujească Ţie, Împăratul slavei.

Unii se îndreptăţesc prin faptul că nu este nici o mărturie biblică sau patristică că fumatul ar fi un păcat. Nimic mai fals, tocmai s-a demonstrat!

Alţii aduc ca pretext că dă un plus de calm atunci când sunt nervoşi , şi este adevărat, întrucât dacă sunt dependenţi, în lipsa ţigărilor sunt agitaţi.
Doar că trebuie scos motivul agitaţiei şi nu mai este nevoie de acest tratament viclean.

De aceea, fumatul îl consider impediment opritor impărtăşirii cu cele sfinte.

Persoanal, NU împărtăşesc fumătorii.

Dar, dacă s-a întâmplat accidental de câteva ori, la anumite evenimente şi nu a devenit o patimă şi ,mai ales s-a întâmplat în necunoştinţă de cauză, consider că nu trebuie oprite acele persoane de la împărtăşirea cu sf Taine, dacă bineînţeles, nu mai sunt şi alte impedimente. Si doar pt atât nu trebuie epitemii. Cu condiţia să nu se mai întâmple.

Nu acelaşi lucru se poate spune dacă s-a repetat gestul, după ce s-a luat la cunoştinţă că este păcat. în acest caz trebuie oarecare perioadă opritore de la sfinte şi canon ca pedeapsă după cum va găsi de cuviinţă preotul, în funcţie şi de persoana care stă înainte, mă refer la vârstă şi la multe altele de care se ţine cont.

Trebuie un oarecare timp de recuperare a credibilităţii pierdute.
Nu consider necesară o perioadă opritoare de împărtăşire pt un fumător pasionat care a reuşit să lase ţigările.
Consider că trebuie împărtăşiţi în momentul în care au lăsat ţigara şi sunt hotâţi acestui fapt.
Unii chiar sunt încurajaţi să facă acest lucru tocmai pt această făgăduinţă a împărtăirii în momentul în care nu le-a mai pus în gură. Care am mai făcut uneori şi nu fără risc.
Asta este părerea mea, aşa şi procedez, nu am fumători care se împărtăşesc.
De la fumători pasionaţi se poate învăţa multe, se poate învăţa lupta pentru virtute şi pentru credinţă, măcar cât se luptă ei pentru patimă, până la sânge, până la moarte. Nu se tem nici de cancer, nici de moarte, nici de iad. Mare lucru, aşa trebuie să facă un creştin pt viaţa cea veşnică.
Se poate învăţa aducerea aminte de Dumnezeu şi de rugăciunea neîncetată, măcar pe cât îşi aduc şi ei aminte de ţigări într-o zi câte fumuri trag. Dacă ar zice Doamne Iisuse... un creştin într-o zi , câte fumuri sunt, ar fi sfânt...

Eu am învăţat tot de la ei, să nu mă las manipulat şi păcălit de fumători nici mort.
Atenţie la cei care fac trucuri psihologice şi ameninţă cu plecarea la alţi duhovnici. Un preot nu trebuie să se lase intimidat, chiar dacă ar rămâne cu mai puţini parohieni devotaţi, dar buni.
Dumnezeu va cere din mâna preoţilor curăţia sufletească a păstoriţilor lor.

Dar dacă cei păstoriţi vor pleca fără temei din parohie la alţi preoţi în alte parohii, mai îngăduitori, preoţii părăsiţi nu vor avea de dat răspuns. Dar cei care îi vor primii negreşit vor da răspuns.

[Dionysie]

Vă rog să mă iertaţi părinte că intervin puţin; nu am de gând să vă "îngrop" postarea, dar uitaţi-vă câţi bani aruncă aceşti fumători pe spurcatele alea de ţigări, care mai sunt şi scumpe, dar nu şi-ar rupe din banii ăia să îşi cumpere o Sfântă Scriptură, nişte cărţi duhovniceşti, nişte Sfinţi Părinţi ori chiar cărţi de cultură (filozofie, istorie, ori altele). Priviţi cât de puţin este valorizată în societatea românească Biserica, spiritualitatea, cultura spre deosebire de toate non-valorile acelea în care intră şi spurcatele de ţigări. Mie personal mi se întorc maţele în mine numai când simt mirosul ăla spurcat de fum de ţigară. Dar cât de puţin sunt valorizate adevăratele valori şi cât de mult preţ se acordă non-valorilor şi tuturor abjecţiilor?

Aş vrea să ştiu că preoţii ortodocşi nu doar că fac recomandări dar chiar fac eforturi să îi silească pe oameni, şi în special pe aceia care finanţează non-valorile, să finanţeze, dacă tot vor să îşi cheltuie anumite resurse de bani, valorile atât cele din cultura sacră cât şi din cea profană, dar valori să fie. Nu să se înmulţească şi să se perpetueze şi să prospere toate jegurile, toate non-valorile, toate falsele valori, iar cei care întru adevăr au ceva de spus pe lumea asta să stea să se milogească cu mâna întinsă să li se acorde şi lor o fărâmă de atenţie. Sunt absolut sigur că preoţii ortodocşi ar putea să facă puţin ordine şi curăţenie din acest punct de vedere, ordine care este de o necesitate absolut acută, dacă nu vrem să suportăm în continuare invazia "lăcustelor" şi conspiraţia mârlanilor şi a imbecililor, a tuturor tupeiştilor fără valoare.

[danadoina]

Iertare pentru interventie, topicul mi se pare foarte interesant; pentru usurinta parcurgerii lui si adancirea punctelor abordate, nu ar fi mai bine sa ramana o discutie "intre preoti", asa cum a fost intentia initiatorului ?