5. Cum procedăm cu cei care nu i-au Spovedania în serios şi neglijează canonul dat de duhovnic?
Acum, depinde ce canon negijează şi cum se înţelege neluarea spovedaniei în serios.
Se întâmplă deseori canonul să fie prea mare şi atunci este firesc să fie neglijat.
Poate cel care dă canon, nu are habar de greutăţile vieţii de familie sau sociale şi este nerealist în ceea ce face. Am găsit N cazuri.
Am găsit oameni care au primit canoane de la diferiţi preoţi. Şi nici unul nu i-a întrebat dacă mai au de făcut şi altele ...
Poate canonul nu este compatibil cu nevoia celui care primeşte canonul.
Poate canonul a fost impus cam forţat şi fără consultarea celui care îl primeşte, ceea ce este o gafă mare din partea celui care dă canon.
Depinde şi ce se înţelege prin canon. După dicţionar, Canon= Normă, regulă de conduită.
Este adevărat că unii au văzut în canon pedeapsă pentru păcate, căci aşa lasă să se înţeleagă explicaţiile unor sfinţi, cum ar fi, de ex, Sf Nicodim Aghioritul.
Care scrie în, Carte de Suflet Folositoare.
Una din două se cuvine să alegi frate: sau aici să iei vremelnic canonul păcatelor tale, sau acolo veşnic în lumea cealaltă.
Apoi, sfântul repetă:
dacă îl vei primi aici în viaţa aceasta, atunci scapi de cele de acolo. Iar de nu-l vei lua aici, atunci negreşit îl vei lua acolo veşnic.
Ceea ce scapă unora, este că, acest canon se primeşte de bună voie şi după putere, este o autopedepsire mai degrabă.
Eu repet şi accentuez , canonul, nu se impune împotriva voinţei celui care îl primeşte. Ci în toate se caută rodul bunei voinţe, al râvnei şi puterii.
Căci în felul acesta se va face cu dragoste, iar dacă se face din dragoste, atunci există şi împlinire a canonului.
Ceea ce este foarte important, este că omului trebuie să i se explice importanţa canonului şi atunci îl va primii cu drag, chiar îl va cere, căci va avea valoare.
Nu-l va concepe ca ceva chinuitor. Trebuie ca acest sentiment de pedeapsă nici să nu existe.
De fapt, canonul ca şi pedeapsă, a fost combătut de unii sfinţi, cum ar fi Sf Ioan Iacob. Care spune:
Mulţi din creştini zilelor noastre nu înţeleg ce rost are canonul de la mărturisire. Unii îşi dau cu părerea că prin canon omul îşi împlineşte răscumpărarea păcatelor sale. Cu alte cuvinte ei îşi socotesc canonul ca o despăgubire sau ca un fel de plată pentru păcate. Alţii socotesc canonul ca o pedeapsă de ispăşire sau taxă pentru vinovăţia păcatelor. Sunt apoi şi alţii, mai nepricepuţi, care cred că prin canon se răzbună preotul asupra celor vinovaţi, iar alţii din multa nesimţire nu dau nici o atenţie la rânduiala canonului, zicând că este ceva numai de formă sau o scornitură a preotului.
Toate părerile acestea sunt greşite şi aduc mare pagubă pentru mântuire. După învăţătura sf Părinţi şi după predaniile Bisericii, canonul de la mărturisire nu înseamnă nici răsplată sau despăgubire pentru păcate, nici pedeapsă pentru vina greşelilor, nici armă de răzbunare pentru sjujitorii Bisericii, şi nici formă goală sau născocire cum cred unii. Canonul face parte din taina cea sfântă a Pocăinţei şi este ca o reţetă pe care o recomandă doctoral celui bolnav.
De aceea, eu nu sunt adeptul canoanelor care nu se dau din această raţiune. Şi în final nu mă interesează atât împlinirea cu stricteţe a unei pravile din canon, cât rezultatul care îl aştept prin canon.
Adică, pe mine mă interesează dacă nu se face păcatul. Dacă acesta nu se face totul îi ok, iar dacă se face, canonul pentru mine nu are nicio valoare. Nu că el nu ar avea valoare, căci este un pas în plus. Dar nu are împlinire.
Aşi vrea să precizez, totuşi, faptul că, eu fac o diferenţă între : 1.canonul penitenţial pentru cei care au greşit prin păcat de moarte şi 2.canonul ca regulă zilnică de trăire, a unui drept-slăvitor.
Deşi, cel care a greşit cât şi cel care nu a greşit lui Dumnezeu ,trebuie să ajungă la acelaşi numitor comun, totuşi, pe perioada penitenţei, există o diferenţă în împlinirea canonului.
Aşi spune că unul se bucură de libertate pe când celălalt de obligaţie, dar o obligaţie de voie asumată.
Şi asta doar din dorinţa celui care a greşit pentru o mai repede apropiere de Hristos, de care a fost despărţit prin păcat. Aceasta este o dovadă a dragostei.
Ceea ce ţine de mine ca administrator al sf Taine, este să amân opropierea de Hristos pt neîmplinirea canonului şi este suficient motiv pentru împlinirea lui.
Sf Ioan ajunătorul demonstrează acest lucru în canoane. Prin exigenţă, scurta perioada timpului opritor de la împărtăşire, iar nerespectarea canonului ,aducea inevitabil mărirea perioadei opritoare de împărtăşire .
Dar acest lucru trebuie să fie convenit de la început la mărturisire, şi ca să fac o glumiţă, atunci când l-am prins la cotitură pe cel ce se spovedeşte, cum se spune în popor.
Apoi văzând şi care este căderea , consider necesar axarea mai mult pe împlinirea unor fapte care l-ar putea ajuta să nu mai cadă.
Să iau un exemplu.
Dacă un om căsătorit, care nu prea le are cu biserica, dar îşi vine în fire, îi pare rău şi se hotărăşte într-o bună zi să se pocăiască şi să se schimbe. Dar la investigaţia de rutină îl găseşti că, păcatele lui mari, de moarte, sunt preacurviile şi bola lui sufletească este acestă pasiune nestăpânită. Care se naşte din excesul de mâncare, lipsă de credinţă, lipsă de rugăciune, de cunoştinţă, de păzire a simţurilor, a minţii, din care vine lipsa friciide Dumnezeu şi păcatul, etc.
După constatarea celor mai mari păcate şi lungimea timpului opritor pentru sfinte, şi explicarea lor. Omul înţelege că, de ex, pentru preacurvie canoanele 58 al sf Vasile cel Mare prevăd 15 ani oprire, iar Grigorie de Nisa, 19 ani oprire de la sfinte.
Şi dacă se vede că îi pare rău pentru păcate şi pentru această lungă perioadă de despărţire faţă de Hristos, şi înţelege gravitatea faptului în sine şi are râvnă.
Trebuie făcut să înţeleagă că, perioada aceasta poate fi modificată şi scurtată în funcţie de râvna lui în îndeplinirea unor cerinţe elementare de practicare, care trebuie să le săvârşească orice creştin, chiar dacă nu a greşit. Cum ar fi: să nu mai săvârşească păcatul, să postească, să se roage, să meargă la biserică, să facă ceva fapte de milostenie, să citească lecturi folositoare,etc..
Şi se începe, explicându-i-se. Pentru faptul că a venit şi le-a mărturisit singur de bună voie, se scade 1 an.
Apoi, ţinând cont de problema lui, un astfel de om va avea nevoie mai mult de post. dacă posteşte de acum înainte miercurile şi vinerile de peste an, se mai scade 1 an.
Dacă primeşte cu multă uşurinţă sau a fost şi dinainte obişnuit îl întreb şi pentru ziua de luni,şi dacă va vrea, se mai scade 1 an.
La fel şi pentru asprimea postului, care aici de abia îl va ajuta în astâmpărare...
Dacă posteşte şi cele 4 posturi, se mai scade 1 an.
Dacă promite că de acum va merge la biserică duminicele şi în sărbători, când are posibilitate, se mai scade 1 an.
Dacă poate face un număr de metane zilnic, nu prea mare, după cât consimte el că poate, se mai scade 1 an.
Dacă primeşte să facă şi ceva pravilă de rugăciune şi citire din Biblie şi alte scrieri la recomandare, se mai scade 1 an.
Practic, omul trebuie să simtă că-l ajuţi, dar în aceşlaşi timp să înţeleagă că şi el trebuie să se conformeze acestor reguli morale, stabilite de Biserică prin sinoade ecumenice.
Şi că mântuirea lui nu stă în buzunarul meu, la dispoziţia mea, ci la bună-voinţa lui Dumnezeu, dar mai cu seamă în conformarea şi îndreptarea lui.
Deci, au mai rămas 8 ani. Din aceştia, pentru încurajare, cu condiţia dacă nu mai cade în păcatele care sunt impediment, pe durata a 3 ani, îi promit că mai scad, să zic, 5 ani la sfârşitul perioadei celor 3 ani, şi asta în virtutea posibilităţii reducerii canonului. Conform canoanelor,30 Nichifor şi 74 al sf Vasile C Mare. Am dreptul să chibzuesc mai cu economie timpul de oprire de la sfinte, după cât consimt.
Omul, în această situaţie are pentru ce lupta, ştie că peste 3 ani, primeşte bonus încă 5. Şi prin împlinirea unui canon practic, se vede şi util, Se vede ca având o lucrare. Şi aşa îşi vine păcală în fire.
Acesta este un canon penitenţial, care s-ar putea să nu difere de a unuia care nu are penitenţă şi oprire de la sfinte. Căci la urma urmei sunt lucruri elementare care orice creştin trebuie să le săvârşească, dar, cum am spus, ca şi preotul să respecte durata convenită, se cere respectat canonul; cu condiţia ca la înfiinţarea lui să se ţină cont de puterea şi voinţa celui care îl împlineşte.
Diferenţa constă în obligaţia asumată, convenită, promisă, de bună voie, nu impusă, pentru cel cu peniteţă faţă de unul care nu are penitenţă.
Cu atât mai mult, canonul unui om care nu are aceste păcate, trebuie să fie în aşa fel încât să nu-l împovăreze şi să nu-l ducă la rutină.
Şi el se poate modifica ori de câte ori este nevoie.
Uneori se mai lasă nemodificat un canon care nu se poate împlinii, cu bună ştiinţă, dar totuşi se trece cu vederea neîmplinirea lui, ca şi cum se face din economie, tocmai pentru smerenie, căci prin asta se căiesc şi se văd păcătoşi…
Mulţi oameni vin la mănăstire la spovedit, pentru că nu sunt mulţumiţi de faptul că nu li s-a dat un canon la parohie şi citind prin cărţi că cine nu va face canon aici îl va face în iad, se simt neîmpliniţi, fiind şi conştienţi de păcatele mari care le au.
Sunt oameni care nu pot împlinii niciun fel de pravilă fixă, care gândul de o viaţă la Dumnezeu, este pravila lor.
De obicei, greutăţile vieţii de familie aduc multă împrăştiere, şi este o pravilă creşterea copiilor şi nu mică.
Sunt oameni marcaţi de greutăţi şi necazuri în care mintea lor nu le mai stă la citiri. La fel sunt, profesorii şi alţi intelectuali, care psihic, au un program foarte încărcat.
Sunt oameni zdrobiţi cu inima, care strigă la Dumnezeu încontinuu şi care simt că citirea pravilei nu-I împlineşte, la fel sunt şi unii practicanţi cu rugăciunea, Doamne Iisuse…de aceea trebuie multă îngăduinţă şi înţelegere pentru fiecare.
Dar canonul se dă şi în funcţie de preocupările oamenilor. De exemplu, dacă este timp pentru telenovele , filme, pentru meci, şi altele emisiuni gen, românii au talent, etc. Atunci, este timp şi pentru citire şi canon.
Consider în mod greşit darea unui canon, în împlinirea doar a unui număr de acatiste sau paraclise, care se fac la kg, în câteva zile, apoi şi-au luat de-o grijă şi... pauză.
Şi nici aducerea la biserică a unor alimente sau nu ştiu ce donaţii şi foloase.
Practic, un canon trebuie să fie complex. Trebuie să cuprindă câte puţin din toate.Trebuie să angajeze atât trupul cât şi sufletul într-o lucrare. Şi acesta trebuie să fie permanent. El are scopul să-l ferească de cădere pe viitor pe înfăptuitor, cât să-l repună în trăre creştină, în Hristos.
De aceea, trebuie să cuprindă atât rugăciune citită cât şi a minţii, pt cei mai râvnitori.
Cât şi lectură. Puţine metane care încălzesc inima pt rugăciune, unele fapte de milostenie şi alte faceri de bine.
Împlinirea unor îndatoriri, familiale, sociale şi bisericeşti.
Aştept şi părerile din experienţă, a celorlalţi preoţi, Prezviter, Pr Dimitrie şi ceilalţi.
Cu mult respect.