Pagina 3 din 3

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 05 Noi 2010, 15:35
de protosinghel
La fel de bine avem un Sfant Stelian (cel care iubeste copiii)
Dar ceilalţi nu-i iubesc? Atunci cum au ajuns Sfinţi?
Off, când aud că Sfântul cutare se ocupă de cutare problemă, iar celălat de alta, mă întreb: noi suntem mai mult păgâni sau mai mult creştini? Împărţim Sfinţii exact aşa cum împărţeau greco-romanii zeităţile. Uităm însă de Dumnezeu care lucrează prin Sfinţi, indiferent de problema sau boala cu care ne adresăm. Că nu se pricepe vreun Sfânt mai bine la cancer, iar altul mai bine la dureri de cap, iar altul la dezlegatul vrăjilor.

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 05 Noi 2010, 19:22
de dumio

Asa este, Preacuvioase, dar sa nu uitam totusi ca sfintii, fiecare in parte, au avut anumite daruri: unii vindecau bolnavii, altii inviau mortii, altii biruiau in razboaie, altii descopereau cele pierdute etc. (cand inca erau in trup), si stim ca Sf. Ap. Pavel spune ca daca Dumnezeu da un dar omului nu-l mai ia inapoi. Asadar, sfintii isi pastreaza aceste daruri si lucreaza "cu mai multa putere" dupa trecerea in vesnicie. Este gresita exagerarea, dar nu ca ei nu ar avea, fiecare in parte, daruri si lucrari specifice (Dumnezeu Insusi lucrand prin ei).

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 05 Noi 2010, 23:05
de protosinghel
Aici vă dau dreptate. Eu doar am vrut să aduc discuţia pe un făgaş normal.
Problema însă persistă atunci când împărţim pe domenii icoanele Maicii Domnului. Acolo chiar că e o prostie curată.
Doar Pantanassa e pt cancer şi doar "Potirul nesecat" e pentru beţie. Maica Domnului nu are nici o atribuţie. Contează "poziţia" ei în icoană, nu darurile şi puterea ei de mijlocire... :D

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 06 Noi 2010, 15:14
de Rdcmst
:lol:
Era doar pentru identifiacrea sfantului respectiv. Evident ca toti sfintii iubesc copiii, altfel ce sfinti ar mai fi fost. Poate trebuia sa precizez de sfantul care apare in iconografie cu prunci mici in brate praznuit pe 26 noiembrie.
Insa exprimarea mea lacunara a scos la iveala asa cum a subliniat parintele alte racile mai serioase. Aici sunt intr-u totul de acord cu parerea dansului. Ce pot sa zic, in cazul icoanelor Maicii Domnului e, putem merge pana acolo unde mai putem tine inca masura.

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 09 Noi 2010, 17:21
de IOACHIM
exagerari au mao fost si din pacate inca mai sunt ! Doar si iconoclastii... aveau si ei intr-un fel motivele lor! adica ajunsesera uniii sa puna in Sf. Potir.... bucatele din zugraveala icoanelor! :oops:

- Deci mi se pare indreptatita pozitia protosinghelului!

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 20 Noi 2010, 13:10
de protosinghel
Ma scuzati dar am si eu o intrebare. numele meu din buletin dar si cel de botez este ionica. in schimb toata lumea imi spune ioana(prieteni, parinti, profesori..) chiar si duhovnicul meu de multe ori ma incurca si-mi spunea ioana(si eu ii repetam ionica..si atunci imi spunea ionica). vreau sa imi schimb numele din buletin acum din ionica in ioana dar parintii mei spun ca e pacat pentru ca am fost botezata ionica si asa trebuie sa raman.ce e bine sa fac? va multumesc
.
Nu te supăra, dar eu încă n-am înţeles dacă eşti băiat sau fată. Dacă ai fi scris cu diacritice (nemaivorbind de majuscule), îmi dădeam şi eu seama dacă e Ionică sau Ionica.
Cred că trebuie să faci cum îţi spune duhovnicul. Dacă eşti fată, pune-ţi Ioana şi s-au terminat discuţiile pentru următorii 60 ani de viaţă. ;)

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 23 Noi 2010, 14:39
de vasiun
Am si eu o intrebare urgenta.
Sotia a nascut saptamina trecuta o fetita si i-am facut apa pe numele sf. mucenite Capitolina care s-a sarbatorit marti.
Acum tata sa suparat ca nu am vrut ca sa pun numele fetei in cinstea mamei care Dumnezeu sa o ierte a decedat inainteea nuntii noastre.
Si acum ne spune ca nu vrea sa vb cu noi daca nu schimbam numele.
Intrebarea era daca se poate pune numele celui care a decedat cum e in cazul nostru- numele mamei Emilia.

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 23 Noi 2010, 16:10
de protosinghel
Sotia a nascut saptamina trecuta o fetita si i-am facut apa pe numele sf. mucenite Capitolina care s-a sarbatorit marti.
Rugăciunea la sfinţirea apei nu presupune pomenirea numelui copilului sau a mamei. Dacă nu a fost şi copilul de faţă ca să i se citească Rugăciunea din a 8-a zi de punere a numelui, atunci chiar că nu e nici o problemă. Dacă însă s-a citit şi Rugăciunea din a 8-a zi în prezenţa copilului, lucrurile au avansat puţin, dar nu iremediabil.
Si acum ne spune ca nu vrea sa vb cu noi daca nu schimbam numele. Intrebarea era daca se poate pune numele celui care a decedat cum e in cazul nostru- numele mamei Emilia.
Numele va fi doar în amintirea mamei şi nimic mai mult. Chiar nu contează dacă e vie sau a murit.
Acum faceţii Certificatul de naştere cu numele Emilia şi botezaţi-o cu acest nume. În viaţă poate să se roage şi la Sf. Emilia şi la Sf. Capitolina din ziua în care s-a născut.

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 23 Noi 2010, 16:47
de vasiun
Pai cum as putea sa strig la fetita mea cu numele pe care la purtat mama?
ma trec fiorii doar caind ma gindesc. Acest nume ma duce direct cu gindul la mama mea dar nu la fiica.
grea incercare pt mine....

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 23 Noi 2010, 16:50
de vasiun
Preotul ma intrebat ce nume pun copilului si am zis dupa carte.Si a picat mai multe din care am ales Capitolina.Si a citit ceva din punerea numelui, dar fara ca sa fie copilul prezent, care era la maternitate inca.

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 23 Noi 2010, 19:44
de protosinghel
Atunci totul e simplu: mergi la preot să-i citească (nu la fără frecvenţă) rugăciunea la punerea numelui şi să-i zică Emilia. Vechiul nume nici nu a fost vreodată valabil.
Iar cât priveşte amintirea mamei, e un lucru f. bun şi nu înţeleg ce te nelinişteşti de asta. Mai ales că mamei nu-i ziceai "Emilia", ci "mamă" (cred eu).

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 29 Dec 2010, 13:19
de diacon
dar numirea cu doua nume la botez cum e ? rusii boteaza doar cu unu ? e cineva in basarabia care pune la botez doua nume ?

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 29 Dec 2010, 21:54
de nora
Eu am numele de botez: Mihaela Eleonora
primul derivat de la Mihail si al doilea derivat de la Elena. Este o greseala a parintilor mei? din nestiinta>? ar fi trebuit sa fie doar Mihaela sau doar Eleonora?

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 29 Dec 2010, 22:37
de Pr Haralambie
Eu am numele de botez: Mihaela Eleonora
primul derivat de la Mihail si al doilea derivat de la Elena. Este o greseala a parintilor mei? din nestiinta>? ar fi trebuit sa fie doar Mihaela sau doar Eleonora?
Stati linistita d-na Mihaela-Eleonora si nu va bateti capul in aceasta privinta, pt ca si Hristos a avut/are mai multe nume(Iisus, Emanuel, Maher-Şalal-Haş-Baz, Domn tare, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa vie, Sfetnic minunat, Inger de mare sfat, s.a.), si evanghelia il numeste pe ap Petru, Simon-Petru si pe mironosita Maria din Magdala, a numito Maria-Magdalena, asa ca nu-i o tragedie si chiar nici greseala nu-i.
Apoi, chiar numai Mihaela, este format tot din 2 nume: ''Mika''=cine este ca, si ''el'' de la ''Elohim''= Dumnezeu, deci, Mika-Elohim= Cine este ca Dumnezeu.
Mai are sensul de Dreptate a Lui Dumnezeu, mania Lui Dumnezeu, Sabia dreptatii Lui Dumnezeu, dupa cum e zugravit arhanghelul Mihail,
Mihaelele care le am cunoscut eu, in mare parte, sunt toate barabatoase, infipte, generoase, se manie f repede impotriva pacatului si f credincioase. dupa modelul Arhanghelului :D
Aveti nume frumoase :)

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 28 Ian 2011, 02:01
de IOACHIM
Si-apoi... orice nume este compus ... sau, in fine, aproape orice nume. Asa ca numele complet e Mihaela-Eleonora... nici Mihaela simplu... nici Eleonora, ci Mihaela-Eleonora. Daca vrei... e la fel ca in cazul numelui Ana-Maria

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 28 Ian 2011, 12:04
de nora
Multumesc pentru explicatie. M-ati linistit.
Ma gandesc serios daca atunci cand sunt intrebata cum ma cheama sa nu mai spun doar Mihaela ci Mihaela-Eleonora. :)

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 24 Aug 2011, 23:13
de protosinghel
Retractările mele la acest subiect.

E cu totul altceva când faci un mic efort de a scrie ceva temeinic, nu precum am făcut-o mai sus la acest subiect.

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 02 Oct 2012, 15:50
de protosinghel
Circulară a Bisericii Ruse despre pomenirea numelor de botez: http://www.teologie.net/2012/10/02/circ ... ume-botez/

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 06 Sep 2013, 17:31
de protosinghel
Un articol la care am muncit mult. În special la această listă:

Re: Nume de botez necreştine şi anticrestine

Scris: 06 Sep 2013, 20:23
de IEREU
... lista (sigur) poate continua. Iată sfânta Ermiona şi icoana.
Sursa: http://sfintisiicoane.wordpress.com/201 ... eptembrie/