Mesaj necititde protosinghel » 07 Mar 2009, 23:50
Cuvântul ἀνάθεμα, întâlnit de mai multe ori în Sfânta Scriptură, nu are sensul de blestem sau condamnare extremă, aşa cum înţeleg cei mai mulţi, căci după porunca Domnului (vezi „Predica de pe Munte”), nimeni nu are dreptul să blesteme sau să condamne la moarte pe cineva: fie că e vorba de moartea trupului, fie că de cea a sufletului. Biblic şi canonic, noţiunea de „anáthemă” are în Ortodoxie sensul de excomunicare din Biserică pentru abateri canonice, dar mai ales dogmatice deosebit de grave.
De fapt, iniţial acest termen nu avea un înţeles negativ ca cel de astăzi, ci unul pozitiv. Ἀνά-θεμα se referea la o persoană sau un lucru pus de o parte pentru Domnul. Cu timpul, termenul a căpătat un înţeles negativ, dar nu unul extrem, ci din contra, un sens care nu exclude compasiunea şi optimismul. Dacă e să extindem în acest înţeles noţiunea de „anathemă”, atunci: a da pe cineva anathema înseamnă a-l excomunica din Biserică şi a-l da în grija exclusivă a lui Dumnezeu. Deci, atunci când Biserica dă pe cineva „anathema”, Ea nu face altceva decât să îndepărteze pentru totdeauna un mădural mort, pentru că acesta prezintă un pericol pentru unitatea şi curăţia Bisericii. De asemenea, Biserică refuză să-i împărtăşească celui anathemizat Sfintele Taine cele mântuitoare, lăsându-L pe Dumnezeu să facă ce vrea cu acea persoană, fără ca Biserica să-l pomenească măcar la rugăciune şi să mijlocească pentru cel anathemizat (ceea ce nu se întâmplă în cazul unei persoane care este excomunicată temporar şi nici măcar a unui cleric caterisit).
