Aprilie 22 - (Mai 5) Cuviosul Vitalie Monahul

Vieti de Sfinti canonizati şi inca necanonizati. Personalitatea şi opera lor
Reguli forum
Regulamentul general al forumului
Notati topicurile noi sub forma "Noiembrie - 13"
Naty
Mesaje: 21
Membru din: 11 Mar 2011, 00:01
Confesiune: ortodox
Localitate: Chisinau

Aprilie 22 - (Mai 5) Cuviosul Vitalie Monahul

Mesaj necititde Naty » 05 Mai 2011, 07:41

Viaţa Cuviosului Vitalie Monahul (22 aprilie)


În zilele Sfîntului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, a venit în Alexandria un monah, cu numele Vitalie, din mănăstirea Cuviosului Sirida. Acela avînd şaizeci de ani de la naşterea sa şi-a ales o viaţă ca aceasta, care oamenilor celor ce socotesc cele din afară, li se părea a fi rea şi necurată, iar lui Dumnezeu, Cel ce priveşte cele dinlăuntru şi ispiteşte inimile, era plăcută şi binepri-mită. Căci stareţul acela voind în taină să întoarcă la pocăinţă pe cei păcătoşi şi fărădelege, singur prin părerea omenească se arăta a fi păcătos şi fărădelege, în acest fel: a scris pe toate desfrînatele care erau în Alexandria şi pentru fiecare făcea rugăciuni cu dinadinsul către Dumnezeu, ca să le întoarcă de la viaţa cea păcătoasă. Şi se ducea în cetate la lucru, de dimineaţă pînă seara şi lua plată pentru osteneala de peste zi, cîte doisprezece bani de aramă.

Deci, pe un ban de aramă îşi cumpăra bob şi-l mînca după apusul soarelui, pentru că, lucrînd toată ziua, se ostenea. Iar cu ceilalţi bănişori se ducea în casa de desfrînare şi îi dădea unei desfrînate, zicîndu-i: "Te rog, ca pentru aceşti bănişori să te păzeşti toată noaptea aceasta în curăţenie, neprimind pe nimeni la păcat". Şi se închidea cu dînsa în aceiaşi cameră. Deci aceea se odihnea pe patul său; iar el stînd într-un colţ, petrecea toată noaptea fără somn, citind încetişor psalmii lui David şi se ruga pentru dînsa lui Dumnezeu pînă dimineaţa. Iar cînd ieşea de la dînsa o jura să nu spună nimănui fapta lui. Şi făcea aşa în toate zilele, ostenindu-se în post şi întrînd în toate nopţile la desfrînate, petrecînd fără somn şi în rugăciuni. Deci, în fiecare noapte intra la alta, pînă le înconjura pe toate şi apoi începea iarăşi de la cea dintîi.

Dumnezeu, văzînd o chinuire ca aceea a robului Său, i-a sporit scopul. Că unele din desfrînate, ruşinîndu-se de o faptă bună ca aceea a lui Vitalie, se sculau la rugăciune, făceau metanii, împreună cu dînsul şi se rugau. Iar el le sfătuia spre pocăinţă, le îngrozea cu înfricoşata judecată şi cu veşnica muncă din gheenă, le făcea să aibă nădejde în milostivirea lui Dumnezeu şi prin îndulcirea la cer a veşnicilor bunătăţi. Iar acelea, venind în frica lui Dumnezeu, se umileau şi făgăduiau ca să-şi îndrepteze viaţa lor. Şi multe dintre dînsele, lepădînd neruşinarea păcatului, se măritau după bărbaţi cu rînduială. Iar altele voind prea mult să petreacă în curăţie, se duceau la mănăstiri de femei şi în pustnicie cu lacrimi îşi petreceau zilele. Iar altele vieţuiau în lume fără bărbat, hrănindu-se din osteneala mîinilor lor şi nici una din aceste desfrînate nu îndrăznea, ca să arate cuiva viaţa cea curată a lui Vitalie.

Însă una dintre ele a început să spună oamenilor cum că Vitalie nu pentru păcat vine la dînsele, ci pentru a lor mîntuire. Auzind de aceea Vitalie s-a mîhnit, că i se arătase viaţa lui curată. Şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să pedepsească pe acea femeie, ca şi celelalte să aibă frică. Deci, îndată cu voia lui Dumnezeu s-a îndrăcit acea femeie, care lucru văzîndu-l celelalte desfrînate, s-au temut foarte mult şi nu mai îndrăzneau nicidecum să arate ceva oamenilor despre sfinţenia lui Vitalie. Iar după ce s-a îndrăcit femeia, oamenii ziceau: "Vezi, că ţi-a răsplătit ţie Dumnezeu pentru că ai minţit, zicînd că nu pentru desfrînare intră la voi monahul acela? Iată s-a făcut arătare despre dînsul, că este desfrînat". Şi se sminteau de dînsul toţi şi în toate zilele îl ocărau, zicîndu-i: "Du-te, ticălosule, că te aşteaptă desfrînatele!" Şi scuipau asupra lui.

Iar el, răbdîndu-le pe toate cu blîndeţe, asculta dosădirile şi ocările ce i se făceau de oameni, mîngîindu-se cu duhul, că îl socotesc oamenii că este păcătos. Iar uneori răspundea celor ce îl ocărau: "Oare nu sînt şi eu om trupesc ca toţi oamenii? Au doară a zidit Dumnezeu pe monahi fără trupuri? Cu adevărat şi monahii sînt oameni". Iar alţii îi ziceau lui: "Părinte, ia-ţi de soţie pe una dintre aceste desfrînate şi leapădă chipul monahicesc, ca să nu se hulească cinul prin tine!" Iar el, ca şi mîniindu-se, le răspundea: "Nu vă voi asculta pe voi! Căci ce fel de bine îmi va fi, de voi lua femeie, să mă îngrijesc de dînsa, de copii şi de casă şi să petrec grele zile în griji şi osteneli? Deci pentru ce mă judecaţi? Oare veţi răspunde pentru mine înaintea lui Dumnezeu? Îngrijiţi-vă fiecare de voi, iar pe mine lăsaţi-mă, pentru că unul Dumnezeu este Judecătorul tuturor, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui".

Astfel cuviosul îşi tăinuia fapta cea bună înaintea oamenilor iar unii dintre clerici l-au clevetit la preasfinţitul Patriarh al Alexandriei, Ioan milostivul, zicînd, că un stareţ sminteşte toată cetatea, intrînd în toate nopţile în casele desfrînatelor. Însă patriarhul nu credea pe clevetitori, învăţat fiind mai înainte de o întîmplare ce se făcuse, cînd pe un monah întreg, înţelept şi sfînt, care era din fire famen şi botezase pe o evreică, l-a bătut fără vină, crezînd pe clevetitori, precum se scrie în viaţa lui. De aceea, aducîndu-şi aminte, îngrozea pe cei ce cleveteau pe Vitalie şi le zicea: "Încetaţi de la osîndire şi mai ales pe monahi să nu-i osîndiţi. Oare nu ştiţi de un lucru ce s-a făcut altădată la întîiul Sinod din Niceea, cu fericitul Împărat Constantin, cînd oarecare din episcopi şi clerici au scris unul asupra altuia lucrurile cele rele? Iar el, poruncind să aducă o lumînare aprinsă şi, necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicînd: "Chiar de aş fi văzut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah în vreun lucru de păcat, l-aş fi acoperit cu haina mea, ca nimeni altul să nu-l vadă pe el greşind"". Aşa înfrunta preasfinţitul patriarh pe clevetitori, iar robul lui Dumnezeu, Vitalie, nu înceta a se îngriji pentru mîntuirea sufletelor păcătoşilor, neştiind nimeni despre faptele cele bune ale lui, pînă la sfîrşitul vieţii.

Într-una din zile, cînd se lumina de ziuă, Cuviosul Vitalie ieşind din casa desfrînatelor, l-a întîmpinat un tînăr desfrînat, mergînd la femei desfrînate pentru păcat. Acela, întinzîndu-şi mîna, a lovit tare peste obraz pe stareţ, zicîndu-i: "Ticălosule şi necuratule, pentru ce nu te pocăieşti şi nu te lepezi de necurata ta viaţă, ca prin tine să nu se batjocorească mai mult numele lui Hristos?" Iar sfîntul i-a răspuns lui: "Să mă crezi pe mine, omule, că pentru mine smeritul vei lua şi tu peste obraz o lovire ca aceea, încît toată Alexandria se va aduna la plîngerea ta". Iar după puţine zile Cuviosul Vitalie, închizîndu-se în chilia sa foarte mică, pe care şi-o zidise lîngă porţile ce se numeau ale Soarelui, s-a mutat către Domnul, neştiind nimeni. Într-acel timp aceluiaşi desfrînat, care a lovit peste obraz pe cuviosul stareţ, i s-a arătat diavolul în chip de arap înfricoşat şi l-a lovit peste faţă tare, zicîndu-i: "Primeşte această lovitură, pe care ţi-o trimite monahul Vitalie". Şi îndată omul acela s-a îndrăcit şi, căzînd, tremura, spumega, îşi rupea hainele de pe dînsul şi prin glas înfricoşat făcea zgomot mare, încît toată Alexandria se adunase la plînsul lui cel de spaimă. Muncindu-se el mult timp de diavol şi după cîteva ceasuri venindu-şi în fire, a alergat la chilia lui Vitalie, strigînd: "Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu, că am greşit către tine, mîhnindu-mă foarte mult şi lovindu-te peste obraz; iată că şi eu după proorocirea ta am luat vrednică pedeapsă".

Astfel strigînd, alerga degrabă, urmîndu-i tot poporul. Iar după ce s-a apropiat de chilia stareţului, îndată diavolul izbind pe omul acela de pămînt, a fugit. Iar omul, venindu-şi desăvîrşit în fire, a început a spune poporului cum a lovit peste obraz pe stareţ şi cum stareţul i-a proorocit despre pedeapsa ce va lua pentru el; şi bătea în uşa chiliei, dar nu i-a răspuns. Apoi cu sila deschizînd uşa, l-a văzut în genunchi, stînd la rugăciune, iar sufletul lui cel sfînt se dusese către Dumnezeu şi în mîinile lui ţinea o hîrtie scrisă aşa: "Bărbaţi alexandrini, nu osîndiţi mai înainte de vreme, pînă ce Domnul, Judecătorul Cel drept va veni". În acelaşi ceas a sosit femeia cea îndrăcită care începuse altădată a spune la oameni, despre curăţia lui Vitalie, precum despre aceea ce mai înainte s-a zis. Căci din arătare îngerească înştiinţîndu-se ea despre sfîrşitul cuviosului, a alergat şi s-a atins de cinstitele lui moaşte şi îndată s-a liberat de diavol. Pînă şi şchiopii şi orbii au început a dobîndi tămăduiri, atingîndu-se de Cuviosul.

Auzind de moartea Cuviosului Vitalie toate femeile acelea, care prin sfătuirea lui se întorseseră prin pocăinţă la Dumnezeu, s-au adunat la dînsul cu lumînări şi tămîie, plîngînd după părintele şi învăţătorul lor. În acea vreme tot poporul povestea despre viaţa curată a stareţului, cum că nici cu mîna nu s-a atins de vreuna dintr-însele şi nu spre păcat, ci spre mîntuire intra la dînsele. Iar poporul mîniindu-se pe ele zicea: "De ce aţi tăinuit înaintea noastră sfinţenia acestui sfînt părinte, iar noi, neştiindu-l, îi greşeam, osîndindu-l şi ocărîndu-l mult?" Iar femeile răspundeau: "Ne temeam, deoarece ne îngrozea cu mari blesteme, ca să nu spunem nimănui acea taină a lui; iar cînd una din noi a început să spună taina lui la oameni, îndată s-a îndrăcit. Deci, fiecare din noi, temîndu-se de o pedeapsă ca aceea, tăceam". Şi se minunau popoarele de un rob ca acesta al lui Dumnezeu, care prin chip minunat îşi tăinuia sfinţenia vieţii sale înaintea oamenilor şi de toţi se socotea că este păcătos şi necurat, el care era prieten al lui Dumnezeu şi vas curat al Sfîntului Duh. Şi se defăimau pe sine oamenii, ruşinîndu-se de necunoştinţa lor; căci pe un plăcut al lui Dumnezeu ca acela l-au osîndit şi cu dosădiri au ocărît pe cel nevinovat şi curat cu inima.

De toate acestea auzind cu de-amănuntul preasfinţitul Patriarh Ioan cel milostiv, a mers împreună cu tot clerul său la chilia stareţului şi văzînd scrisoarea cea mai sus zisă, prin care sfătuia a nu osîndi pe nimeni şi văzînd minunile cele făcute, a zis către clericii aceia care cleveteau pe cuvios: "Să ştiţi că de v-aş fi crezut pe voi şi aş fi supărat pe sfîntul stareţ, apoi mie mi s-ar fi dat de acel arap peste obraz lovirea aceea, pe care omul acela a pătimit-o. Dar eu smeritul mulţumesc lui Dumnezeu, că n-am ascultat clevetirile voastre şi m-am izbăvit de păcat şi de pedeapsă". Iar clevetitorii şi osînditorii cuviosului se ruşinau foarte.

Deci, luînd preasfinţitul Patriarh moaştele Cuviosului Stareţ Vitalie, îl petrecea tot poporul din cetate şi femeile cele ce se pocăiseră de păcat, plîngînd şi tînguindu-se, l-au îngropat cu cinste slăvind pe Dumnezeu, Cel ce are mulţi robi ai Săi tăinuiţi. Iar omul cel ce pătimise de la diavol lovirea, s-a lepădat de lume şi s-a făcut monah, şi mulţi din Alexandria, îndreptîndu-se prin exemplul vieţii lui Vitalie celei atît de îmbunătăţite, s-au hotărît să nu mai osîndească pe nimeni. Cărora şi noi să le urmăm, cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Vitalie şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Înapoi la “File de Sinaxar”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron