Poemul unei singure răsuflări

Aici puteti posta si recomanda diferite scrieri de invatatura Ortodoxa scrise de diferiti Sfinti si Pariniti ce considerati ca v-au fost foarte folositoare. Se va preciza autorul scrierilor si sursa
dan_ion
Mesaje: 43
Membru din: 03 Mai 2008, 17:16

Poemul unei singure răsuflări

Mesaj necititde dan_ion » 31 Iul 2008, 08:46

Poate că dintre toate limbile pământului, negreşit limba elină este cea mai privilegiată în ceea ce priveşte “Rugăciunea lui Iisus”. În limba elină ” Rugăciunea lui Iisus” are o rezonanţă deosebită. Este un poem, o poezie rimată, asemănătore unei cântari creştine, unei doine tărăneşti, unui descântec, care vibrează şi se strecoară dulce şi duios în suflet, într-un suflet sfâşiat de doruri. Iat-o :
Pentru credincioşii rugători:
Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὸν ἁμαρτωλόν (Kýrie Iēsoû Christé, Hyié toû Theoû, eléēsón me tòn hamartōlón/ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul).
Pentru credincioasele rugătoare:
Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὴν ἁμαρτωλόν (Kýrie Iēsoû Christé, Hyié toû Theoû, eléēsón me tḕn hamartōlón/ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa).
O, minune ! O asemenea concentrare fantastică de cuvinte care să rimeze nu ar fi lesne la îndemâna unui pământean!
Negreşit, “Rugăciunea Inimii” în elineşte este un dar dumnezeiesc, căci , omeneşte vorbind, ar fi fost imposibil pentru un muritor să găsească atâtea cuvinte care să rimeze într-o propoziţie de numai 10 cuvinte.
Astfel, rimează cuvintele : Κύριε (Kýrie) cu Υἱέ (Hyié). De asemenea, Ἰησοῦ (Iēsoû) cu τοῦ (toû) şi Θεοῦ (Theoû), precum şi ἐλέησόν (eléēsón) cu τὸν (tòn) şi cu ἁμαρτωλόν (hamartōlón).
După tradiţie, cel care, inspirat în mod supranatural, a actualizat ” Rugăciunea vameşului ” şi a introdus-o a în asceza creştină a fost monahul egiptean Sfântul Pahomie cel Mare (292-346).Totodată, aceasta a folosit pentru prima dată şiragul de mătănii pentru a ajuta mintea în ” Rugăciunea lui Iisus “. Siragul avea 33 de noduri şi s-a numit ”κομποσκοίνι" (komposkoini) sau "kομβοσχοίνι" (komboshoini). Din el a evoluat sofisticatul rozariu catolic. Sfântul Pahomie nu a vorbit decât limba coptă. Aşadar, şi mai uimitor rămâne faptul cum, în limba elina, a căpătat o astfel de rezonanţă .
De ce este nevoie de rimă? Rima este un ajutor firesc pentru psalmi şi rugăciune Stihul parcă se lipeşte atunci de suflet şi e de la sine lucrător. El pătrunde firesc în minte şi în inimă şi se spune chiar fără voia noastră. E ca un cântec de leagăn al cărui refren revine permanent. Pentru o rugăciune care se cere neîntreruptă şi de la sine lucrătoare, rima este un dar. "Rugăciunea lui Iisus" este unica în lume, cum unică este versiunea în limba elină.
Ce putem face pentru limba română? Pentru neputinţa minţii noastre, nu putem renunţa la acest ajutor de nepreţuit, la acest dar dumnezeiesc, care este rima. Dar nu este o soluţie fericită să modificăm textul rugăciunilor. Trebuie să-l respectăm ca atare. Dar putem să-l tălmăcim în stihuri, aşa cum, bunăoara, a făcut-o Sfântul Ierarh Dosoftei, atunci când a versificat "Psaltirea".

Notă:

Există două modalităţi de citire a textului elin, respectiv de transliterare în alfabetul latin. Cel adoptat de occidentali, numit şi sistemul lui Erasmus, după numele marelui erudit şi umanist Erasmus din Rotterdam (1467-1563), care l-a propus, şi cel al lui Reuchlin, după numele umanistului Johann Reuchlin (1445-1523). În greaca modernă, precum şi în liturgica ortodoxă se foloseşte sistemul de citire reuchlinian. Eu am folosit totuşi transliterarea erasmică, deoarece este mai cunoscută.
De ce e nevoie de rima ? In Sfanta Scriptura,Psalmii nu aveau rima. Insa in secolul al XVI-lea s-a simtit nevoiat versificarilor in limba latina si ,apoi,in limbile nationale.De ce ? Pentru folcloristul si lingvistul I.C. Chitimia « frumusetea psalmilor invita singura la o poetizare in versuri ». S-a spus ca aceasta tendinta de poetizare s-ar datora unor scriitori inclinati spre reforma, dar este inexact. Primele versificari s-au facut in limba latina.Astfel,J oannes Campensis,l a indemnul episcopului si poetului polon Jan Dantyszek, a transpus psalmii in versuri latine. Sub titlul Psalmorum omnium iuxta hebraica veritatem paraphrastica interpretatio(Cracovia 1539). Succesul a fost enorm.Cartea s-a tiparit in peste 30 de editii. Au urmat nenumarate transpuneri, dar cea mai frumoasa transpunere in versuri latine apartine poetului scotian George Buchanan(1506-1582).
Intre timp, au inceput si continua si astazi versificarile in limbile nationale.Sirul autorilor este foarte mare, dar istoria literaturii retine numai doi mari poeti, care au izbutit sa versifice "Psaltirea" aproape desavarsit : Poetul polonez Jan Kochanowski (Psalterz Dawidow, 1579) si Mitropolitul Dosoftei (Psaltirea in versuri,1673), una dintre cele mai frumoase si originale poetizari ale Psalmilor.Mitropolitul Dosoftei(1624-1693) a folosit un text canonic slavonesc pe care l-a tradus in romaneste si apoi l-a versificat. A avut in paralel si si o versiune greceasca si alta in limba latina. Dupa o munca de 5 ani, a terminat poetizareea celor 150 de psalmi sun denumirea Psaltire a svantului proroc David,pe care o tipareste la Uniew,in Polonia.
Se considera ca unul dintre cei inaltatori si tulburatori psalmi este psalmul 136, Super flumina Babylonis(La raul Babilonului),sintagma a intrat in zestrea de expresii si locutiuni,referindu-se la soarta trista a celor exilati..

1.La raul Babilonului,acolo am sezut si am plans ,cand ne-am adus aminte de Sion.
2.In salcii,in mijlocul lor am atarnat harpele noastre
3.Ca acolo,cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut noua cantare zicand:
Cantati-ne noua din cantarile Sionului !…
4.Cum sa cantam cantare Domnului in pamant strain ?
5.De te voi uita Ierusalime,uitata sa fie dreapta mea !
6.Sa mi se lipeasca limba mea de grumazul meu,de nu-mi voi aduce aminte de tine,de nu voi pune inaite Ierusalimul,ca inceput al bucuriei mele.
(Biblia sau Sfanta Scriptura,Ed. Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti -1982)

Iata poetizarea lui Dosoftei,intr-un alert octosilab popular:

La apa Vavilonului,
Jelind de tara Domnului,
Acolo sezum si plansam,
La voroava ce ne stransam…
Si cu inima amara,
Prin Sion si pentru tara,
Aducandu-ne aminte,
Plangeam cu lacrami herbinte,
Si bucine fercate
Lasam prin salcii aninate,
Ca acolo ne-ntrebara,
Aceia ce ne pradara
Sa le zicem viers de carte
Intre acea streinatate[…]
Ca nu ni se da-ndemana
A cant-n tara streina.
De te-as uita, tara svanta,
Atuncea sa-mi vie smanta
Si direapta mea sa uite
A schimba viers in laute !
Si sa mi sa prinza limba
De gingini,jelindu-mi scarba[…]
Psaltirea in versuri 1673,editie critica si facsimilata de N.A.Ursu cu o prefata de I.P.S.,Justim Moisescu,Iasi,1974;
Crestomatie de literatura romana veche,vol. II,Editura Dacia Cluj-Napoca,1980

Langa Sion,Dosoftei asaza in evocare si tara care nu e decat tara lui.Astfel,psalmul vibreaza pentru el si odata cu el si pamantul romanesc de sub picioarele lui.
Dupa cate se vede,textul se departeaza oarecum original."Dosoftei a fost un inspirat si a avut simtul poeziei si al frumosului particular in sonuriile propriei sale limbi si aceasta i-a dat elavatia de creatie",arata pe buna dreptate I.C. Chitimia.Tot el mai arata ca "Opera lui Dosoftei este una dintre cele mai reusite transpuneri in versuri,prin trairea Psalmilor in spirit personal si in spiritul vietii si istoriei poporului roman,precum si prin folosirea celor mai variate si inventive culori lexicale,de la arhaisme la elemente de limbaj popular viu care dau imagini de o valoare neperisabila...Dosoftei a fost un poet,nu un simplu versificator,lucru vizibil si in repoetizarea romaneasca a psalmilor,cu sentimentele lui si ale neamului sau".
O poetizare foarte reusita am gasit-o in cartea Sa cantam Domnului/Carte de cantari a Oastei Domnului/Editura Oastea Domnului,Sibiu 1994..Iata acelasi psalm pentru comparatie :

Pe malurile raurilor triste,
Pe malurile apelor din Babilon,
Acolo am sezut si am plans cu jale
Cand ne-am adus aminte de tine Sion.

In salciile din tinutu-acela,
Noi,harfele,plangand le-am atarnat,
acolo toti chinuitorii nostri
sa le cantam cantari…ai asteptat.

Asupritorii vrut-su bucurie,
Vrajmasii nosti veselii au vrut,
Cantarile Sionului cerura,
Sa le cantam din ele ne-au cerut.

Cum,Doamne,sa putem canta noi oare
Cantarile Sionului iubit,
a-Domnului cantari neprihanite,
pe un pamant strain si nerodit ?

De te-as uita Ierusalim,sa-si uite
A ei destoinicie dreapta mea,
De cerul gurii limba sa mi se lipeasca
De nu-mi va fi la tine inima.

Autorul foloseste catrenul,iar in cadrul acestuia,numai doua versuri rimeaza incrucisat:Babilon-Sion,atarnat-asteptat,iubit-nedorit,mea-inima.Desigur,e destul de dificil sa realizezi o versificare fara sa alterezi textul si sa fii nevoit sa respecti si rima.Intr-un frumos dodecasilab liric,autorul,cu un vadit har poetic,obtine o frumoasa poetizare,realizand un echilibru intre fondul originalului si inovatia lirica.Altfel spus,intre nealterarea textului si dulceata graiului popular.

Vedem asadar virtutile poetizarii in rima.Stihul parca se lipeste de suflet si e de la sine lucrator.El patrunde firesc in minte si in inima si se spune chiar fara voia noastra.E ca un cantec de leagan,care revine permanent.Rima da textului o neintrerupta mizicalitate.Rima este un ajutor firesc pentru psalmi si rugaciune.Pentru o rugaciune care se cere neintrerupta si de la sine lucratoare,rima este o virtute.Rugaciunea lui Iisus este unica in lume,cum unica este varianta in limba elina.
Ce putem face pentru limba romana ?Nu putem renunta la acest ajutor de nepretuit pentru neputinta mintii noastre care este textul rimat.Nu este o solutie fericita sa modificam textul rugaciunii.Trebuie sa-l respectam ca atare,caci altfel l-am denatura.Dar putem sa-l integram in poeme si aici avem posibilitati nelimitate:

ELEISON ME TON AMARTALON
(Miluieşte-mă pe mine păcatosul)

Doamne,credinţă am avut de neclintit
când valurile negre mă trăgeau in jos,
semeţii munţi i-am clătinat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne,în stihuri Te-am cântat şi Te-am slăvit,
căci dulce stih mi-ai dat şi graiul cuvios,
cu aripi de rime am zburat…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne,pentru Tine m-am lăsat osândit,
pentru sfântul Tau nume dulce şi duios,
ocări şi spini am suportat…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne,cu Tine am fost pe cruce şi am pătimit,
cu Tine am gustat din bice pân-la os
şi oasele zdrobite au fost…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne de atâtea ori spre raiul înflorit
Îngeri m-au purtat şi-n cerul Tău frumos
cu sfinţii în rugăciune-am fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne,atâtea lucruri bune au răsarit
din rugăciunile rostite cu folos.
Atât de minunate sunt…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos…





Gavriil STIHARUL
(va urma)
Ultima oară modificat 14 Noi 2009, 15:34 de către dan_ion, modificat de 4 ori în total.

dan_ion
Mesaje: 43
Membru din: 03 Mai 2008, 17:16

Re: Poemul unei singure răsuflări

Mesaj necititde dan_ion » 31 Iul 2008, 14:40

"Rugaciunea lui IIsus" , Moldova si "Marea Isihiada" din Rusia

Negresit, MOLDOVA a fost aleasa sa ocupe un loc central in iconomia( lucrarea iubirii lui Dumnezeu) mantuirii, in general, si a Rugaciunii lui Iisus, in particular.Sa ne reamintim:
- La 1742 vine in Moldova calugarul ucrainean Platon,viitorul Paisie (1722-1794);
- El a prins dorul sa vina in Moldova de la mitropolitul moldovean Antonie, refugiat in Rusia in urma razboiului ruso-turc(1735-1739);
- La acea vreme,Moldova se prezenta ca unul dintre cele mai infloritoare coltisoare ale lumii ortodoxe;
- Aici, Paisie intalneste multi sihastri insemnati, pe unii dintre ei se asezau pasarile si ii insoteau oriunde se duceau (Nu este o legenda. Una din roadele "Rugaciunii launtricez" este aceea ca salbaticiunile „vad” sfintenia nevoitiorului si nu se mai tem, caci stiu ca nu le poate face rau. Impostorii "Rugaciunii launtrice" sau nalucitii de diavol pot insela pe oamnei, dar pe animale nu.);
- La manastirea Neamt, Paisie traduce in limba slavona "FILOCALIA";
- La vremea aceea, nu exista in limba rusa o traducere a "FILOCALIEI";
- Sub titlul de "DOBROTOLUBIYE" o tipareste la Moscova in anul 1793;
- Este retiparita in anul 1822;
- Prin ea, se deschide seria traducerilor ulterioare,fiind continuata in limba rusa de catre Tihon de Zadonsk (1724-1783),canonizat in 1861,Serafim de Sarov (1759-1833),canonizat in 1903, episcopul Ignatie Briancianinov (1807-1867), preotul Ioan de Kronstadt (1829-1808) si de calugarii de la manastirea Optina, sub indrumarea lui Teofan Eremitul (1815-1894);
- Urmarile acestui inceput facut de Paisie au fost ca in Rusia renaste viata monastica si ia nastere miscarea slavofila "DOBROTOLUBIE", care se voia o intoarcere la cultura nativa rusa;
-"Rugaciunea lui Iisus"/"Rugaciunea launtrica" devine foarte populara, cu aceasta indelednicindu-se atat monahii, cat si mirenii;
-" Rugaciunea lui Iisus" devine o adevarata moda printre intelectuali, multi liber-cugetatori se reintorc la Ortodoxie;
- Isi fac aparitia PELERINII, nebunii pentru Hristos, oameni care au renuntat la toate bunurile lumesti, indelednicindu-se numai cu "Rugaciunea lui Iisus";
- Se naste un curent literar, care genereaza eseuri, studii si ,mai ales, romane, cel mai cunoscut fiind "MARTURISIRILE UNUI PELERIN";
- Romanul a cunoscut o popularitate imensa, fiind tradus imediat in limbile de larga circulatie. La noi, a fost tradus sub denumirea de "PELERINUL RUS";
- Se presupune ca autorul lui a fost un taran din Urali;
- Se scrie astfel un nou capitol in hagiografia populara rusa;
- Ortodoxia rusa este salvata de tendinta ei de atunci pro catolic-unionista si pro luterana;
- In Rusia, "Rugaciunea lui Iisus" devine atat de importanta incat "ea poate sa inlocuiasca chiar slujbele si toate celelalte rugaciuni, caci valoarea ei este universala ..."(Serghie Bulgakov,1871-1944)
- Incepe "Marea ISIHIADA" din Rusia, cu consecinte nebanuite pentru Ortodoxia Rusa.
Ultima oară modificat 03 Mai 2009, 08:24 de către dan_ion, modificat de 23 ori în total.

dan_ion
Mesaje: 43
Membru din: 03 Mai 2008, 17:16

Re: Poemul unei singure răsuflări

Mesaj necititde dan_ion » 08 Aug 2008, 15:33

DE LA RUGACIUNEA LUCRATA LA CEA DE LA SINE LUCRATOARE

A venit vremea sa abordam poare partea cea mai importanta a Rugaciunii inimii, si anume :Rugaciunea de la sine lucratoare. Este semnul prin care nevoitorul cunoaste ca a procedat corect sau nu.Cand Rugaciunea devine de la sine lucratoare, inseamna ca a devenit cu adevarat rugaciunea inimii, ca ea a coborat in inima sau, cum spun unii Parinti, a fost integrata in a doua natura a omului.
„Rugaciunea mintii in inima - marturiseste parintele Agapie de la Valaam - vine repede la unii oameni, in timp ce, pentru altii, procesul este indelungat. Astfel, din trei oameni pe care ii cunosc, la unul a venit imediat ce i s-a spus despre ea; la altul a venit dupa vremea a sase luni; la un al treilea, dupa zece luni, in timp ce in cazul unui mare staret a venit numai dupa doi ani. De ce se petrece asa, singur Dumnezeu stie…”
Parintele schimonah Agapie de la Valaam, Rugaciunea Inimii.
Adevarul este ca, la unii, nu vine niciodata. Acestia stiu multe despre ea, au citit multe ,se straduiesc sa se roage, dar rugaciunea nu devine de la sine lucratoare.
In cazul Pelerinului rus, trecerea de la rugaciunea lucrata la cea de la sine lucratorea s-a facut repede:
„Odată, dis-de-dimineaţă, parcă m-a deşteptat rugăciunea. Am început să citesc rugăciunile de dimineaţă, dar limba nu le rostea uşor şi toată dorinţa mea tindea de la sine să zic rugăciunea lui Iisus. Când am început-o, câtă uşurinţă, câtă bucurie am simţit, iar limba şi gura parcă o rosteau fără să le silesc! Am petrecut ziua în bucurie, de parcă lepădasem toate celelalte, parcă nu eram pe pământ; am terminat cu uşurinţă cele douăsprezece mii de rugăciuni, seara devreme. Aş fi dorit mult să mai repet rugăciunea, însă n-am îndrăznit să fac mai mult decât cele poruncite de bătrân. În felul acesta am continuat şi în celelalte zile să chem Numele lui Iisus Hristos cu uşurinţă, simţind o dorinţă puternică spre aceasta”.
Pelerinul Rus,traducere din limba rusa de Arhimandrit Paulin Lecca
„Staretul Siluan de la Muntele Athos a practicat Rugaciunea Lui Iisus doar trei saptamani inainte ca aceasta sa-i coboare in inima si sa devina neintrerupta.
Biograful lui, Arhimandritul Sofronie, arata ca aceasta e un dar sublim si rar. Mai tarziu, a ajuns parintele Siluan sa aprecieze cat de neobisnuit era faptul.”
Episcop Kallistos Ware, Puterea Numelui/Rugaciunea lui Iisus in spiritualitatea ortodoxa, Asociatia filantropica medicala crestina CHISTIANA, Bucuresti,1992.
Daca Rugaciunea nu coboara in inima, inseamna ca ceva nu merge, ceva
este gresit. Cine iti poate arata negreselnic unde ai gresit?

Daca fecioara Maria nu e , Rugaciunea Inimii nu e

Am parafrazat aceasta celebra expresie paulina, deoarece imi vine in minte o intamplare.
Cunosc pe cineva care s-a nevoit aproape o viata intreaga in lucrarea Rugaciunii launtrice,fara sa reuseasca trecerea de la rugaciunea lucrata la cea de la sine lucratoare.Isi pierduse orice speranta.Odata,dupa ce a contemplat cateva icoane ale Maicii Domnului,facandu-si Rugaciunea, a constatat ca aceasta se continua de la sine,chiar dupa ce a incetat sa se mai roage.Surprins si mirat, a cautat sa valorifice acest moment de har/gratie si sa vada unde gresise atatia ani.Gresise,intr-adevar, caci nu tinuse seama de un mic amanunt ,care i se paruse prea nesemnicativ.Atat de nesemnificativ incat nu-l bagase in seama.Nerespectandu-l,inima refuza de fiecare data sa preia rugaciunea de la minte.Bineinteles ca Rugaciunea nu a devenit neintrerupta 24 de ore din 24,dar important era faptul ca ea se continua de la sine foarte mult tiimp dupa ce savarsise lucrarea mintii,fara nici un fel de silinta sau intentie,devenind o a doua natura.Abia atunci a inteles acest pasaj din Filocalia:
"Intalnindu-se Sfantul Grigorie Sinaitul cu Sfantul Maxim Cavsocalivitul si stand de vorba cu el, intre altele ii spuse si aceasta: “Te rog, preacinstite parinte, sa-mi spui: tii rugaciunea mintii?”-. Iar acela zambi putin si zise : “Nu vreau sa-ti ascund, cinstite parinte, minunea Nascatoarei de Dumnezeu care s-a facut cu mine. Eu, din tineretea mea, am avut multa credinta in Stapana mea, Nascatoarea de Dumnezeu, si am rugat-o cu lacrimi sa-mi dea harul rugaciunii mintii. Intr-una din zile mergand la biserica ei, cum aveam obiceiul, o rugam iarasi cu multa si nemasurata caldura a inimii mele. Si acolo, cum sarutam cu dor sfanta ei icoana, indata am simtit in pieptul meu si in inima mea o caldura si o flacara ce venea din sfanta icoana, care nu ma ardea, ci ma racorea si indulcea si aducea in sufletul meu o mare strapungere a inimii. De atunci, parinte, a inceput inima mea sa zica inauntru ei rugaciunea si mintea mea sa se indulceasca de pomenirea lui Iisus al meu si a Nascatoarei de Dumnezeu si sa fie totdeauna cu pomenirea lor. Si, din acel timp, n-a mai lipsit rugaciunea din inima mea. Iarta-ma”…
Filocalia Sfintelor nevointe ale desavarisrii, vol. 8, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti 1979
Cum a fost posibil ca Fecioara Maria sa mai fie ignorata in Rugaciunea lui Iisus, dupa ce Sfantul Maxim a marturisit minunata intamplare?
Ca Fecioara Maria este ocrotitoarea Sihastrilor, stim deja din Acatistul Maicii Domnului Prodromita, unde se arata cum icoana a vindecat in chip minunat pe fratele Serghie, care parasise manastirea fara binecuvantare, pentru a se nevoi intr-o lucrare isihasta idioritmica. Acum stim si din marturisirea Sfantului Maxim, facuta Sfantului Grigorie Sinaitul, aceasta din urma autor al nenumaratelor scrieri filocalice, printre care amintim: "Capete dupa acrostih foarte folositoare", "Invatatura cu de-amanuntul despre linistire si despre rugaciune", "Despre liniste si despre cele doua feluri de rugaciune", "Despre cum se cade a sedea in rugaciune",scrieri in care se da o metoda/mestesug, devenita deja de referinta. Se pare ca marturisirea Sfantul Maxim l-a impresionat adanc:
„…Auzind acestea Sfantul Grigorie Sinaitul a ramas uimit si se minuna de cele ce-i spunea dumnezeiescul Maxim si nu-l mai numea om, ci inger pamantesc”.
Il credem si noi.
Ultima oară modificat 03 Mai 2009, 08:37 de către dan_ion, modificat 1 dată în total.

Avatar utilizator
Ioan Cr
Mesaje: 1103
Membru din: 07 Apr 2008, 20:29
Confesiune: ortodox
Preocupări: medicină, teologie, filosofie
Localitate: Italia
Contact:

Re: Poemul unei singure răsuflări

Mesaj necititde Ioan Cr » 11 Mar 2009, 20:34

Cum a fost posibil ca Fecioara Maria sa mai fie ignorata in Rugaciunea lui Iisus,dupa ce Sfantul Maxim a marturisit minunata intamplare?
Frate Dan, aceasta Rugaciune este o succinta marturisire a doua mari adevaruri dumnezeiesti despre Fiul lui Dumnezeu: ca Dumnezeu S-a facut om in Persoana lui Iisus (= Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu) si ca prin aceasta Taina mareata Dumnezeu ne mantuieste = semnificatia Numelui Iisus (Matei 1:21 - Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor = miluieste-ma pe mine pacatosul). "Chemarea Numelui", asa cum mai este referita aceasta Rugaciune, are putere tocmai pentru Adevarul pe care il cuprinde, Singurul care poate mantui si Care trebuie sa se aseze la temelia fiintei noastre, adica in inima: "Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui" (Fapte 2:21). O spune Sf. Ap. Petru si in alta parte - "nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi" (Fapte 4:12). O confirma si cea mai scurta marturisire de credinta a Sfintilor Martiri din primele veacuri: "Iisus este Domnul". Dar Rugaciunea Inimii este mai mult decat o marturisire - este si o cerere: anume asa acest Adevar poate deveni al nostru si ne transforma.

Si atunci cand zicem Nascatoare de Dumnezeu - marturisim acelasi Adevar despre Iisus. Nu poate fi nicidecum vorba de o neglijare a Sfintei Fecioare de vreme ce o fericim pentru acelasi lucru. Si sa nu uitam ca si Maica Domnului in ceruri tot cheama Numele Fiului Sau ori de cate ori ne rugam la ea, pentru ca ea mijloceste pentru noi, ca Singura din toata zidirea care L-a primit si fiintial, nu doar nominal pe Fiul lui Dumnezeu in inima ei. Si nu poate sa se intristeze decat daca noi nu vrem acelasi lucru.
"Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi." (Psalmul 23:1)


Înapoi la “Cuvinte de învăţătură de la Sf. Părinţi şi duhovnici”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron