Mitropolitul Visarion Puiu - ierarh, martir si patriot

Despre marele personalitatii din lumea ortodoxa: ierarhi, duhovnici, preoti, monahi şi chiar laici
Pr_Maxim Melinti
Mesaje: 4
Membru din: 15 Noi 2008, 00:34
Localitate: Athens, Greece
Contact:

Mitropolitul Visarion Puiu - ierarh, martir si patriot

Mesaj necititde Pr_Maxim Melinti » 15 Noi 2008, 20:40

„Cine se va sui în muntele Domnului
și cine va sta în locul cel sfânt al Lui?
Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inimă,
care n-a luat în deșert sufletul său și
nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său.
Acesta va lua binecuvântare de la Domnul
și milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.”
(Ps. 23, 3-5).

Introducere. La data de 10 martie 1923 în cadrul Arhiepiscopiei de Chişinău sunt înfiinţate două eparhii: Eparhia Cetăţii Albe – Ismail, având reşedinţa la Ismail şi Eparhia Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi. La propunerea Sfântului Sinod la catedra Eparhiei din Hotin a fost ales Visarion Puiu.
Pretutindeni și totdeauna, unde a fost binecuvântat de Dumnezeu să păstorească, a reușit să pună toate aspecte necesare ale vremii în slujirea Bisericii lui Hristos, dând dovadă de un ierarh cu vastă cultură teologică şi laică, înzestrat cu o energie rară. Ia durut mereu sufletul și inima pentru Biserica și poporul binecredincios român, pe care l-a iubit cu o dragoste părintească și mai mult, aflându-se departe de Patria sa, „fiind prigonit pentru dreptate” [1].
În articolul nostru nu prezentăm date noi, referitor la viața și activitatea Mitropolitului Visarion Puiu, care o avem din belșug, fiind publicate în diverse studii și monografii colective. Am folosit doar câteva surse scrise noi, apărute în ultimiii ani pe teritoriul Republicii Moldova și în Rusia [2], precum și ceva date din Arhiva Națională a Republicii Moldova (în continuare ANRM) [3] și Arhiva Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove [4], care suplimentează istoriografia marelui ierarh și martir al secolului trecut.
Articolul nostru este dedicat memoriei marelui ierarh și implinirii celor 85 de ani de la înființarea Eparhiei de Hotin, cu reședință la Bălți.

Visarion Puiu s-a născut la data de 27 februarie 1879 în satul Paşcani, primind la botez numele de Victor [5]. Născut din părinţi moldoveni de obârştie din judeţele Neamţ şi Roman, fiind unul din cei şapte copii. Studii teologice face la Seminarul din Roman şi Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi, „unde a rămas un cititor pasionat, participând, potrivit propriilor sale mărturisiri la concertele şi spectacolele de la Teatrul Naţional. Setea de cunoaştere şi năzuinţă spre implinire preoţească şi de slujire a Bisericii l-au făcut să urmeze Facultatea de Teologie din Bucureşti între anii 1900 şi 1904” [6]. În anul 1904 absolveşte Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, obţinând peste un an titlul de licenţiat în teologie, prezentând lucrarea „Creştinism şi naţionalitatea”, lucrare închinată lui P. Gârboviceanu, administratorul Casei Bisericii (mai târziu numit ministerul Cultelor) din Bucureşti. Cât a fost student, a îndeplenit misiunea de funcţionar a „Casei Bisericii”.
La data de 22 decembrie 1905 primeşte călugăria de la episcopul de Roman Gherasim Safiriu, cu numele de Visarion. După trei zile este hirotonit diacon pe seama capelei române din oraşul Paris. Împrejurările au făcut însă, ca în loc de Paris, să-şi îndrepte paşii spre vestita Academia movileană din Kiev. Acolo a urmat timp de 2 ani, 1907 şi 1908, cursurile academice teologice, întemeiate de nemuritorul Mitropolitul Petru Movilă, fiind bursier al fondului episcopului Melchisedec din Roman [7], care-i oferă titlul de doctor.
Întors în ţară, este hirotonit preot de episcopul Pimen Georgescu în Catedrala episcopală din Galaţi la data de 6 decembrie 1908, iar la 1 ianuarie 1909 este hirotesit în treapta de arhimandrit şi numit vicar al Episcopiei Dunării de Jos cu reşedinţa la Galaţi.
De la 1 aprilie 1909 până la 1 septembrie 1918 îndepleneşte funcţia de director al Seminarului Teologic Galaţean. Activ, dinamic, bun gospodar, bun organizator, mărinimos, ataşat elevilor, cu simţul datoriei, s-a validat în ambele atribuţiuni. Ca director a ales tineri din mănăstiri pentru Seminar pe care i-a ajutat „cu ochi de adânc cunoscător de suflet”. Toţi au ieşit bine elemente, unul la Paris, altul la Oxford, alţii la Teologie din Bucureşti, altul pe cale de a pleca în America [8].
În 1919 este numit exarh al mănăstirilor Basarabene. Fiind în această postură, se ocupă de îmbunătăţirea vieţii a schiturilor şi mănăstirilor. În anul 1920 cere Arhiepiscopiei Chişinăului ca schitul Bocancea să fie despărţit de Hârjauca şi să fie numit stareţ, care să poartă griji de acest locaş. Tot atunci devine „primul director român” [9] al Seminarului Teologic din Chişinău. „Cu vrednicia sa binecunoscută a refăcut clădirea şcolii, parţial distrusă, pentru că în timpul răsboiului servise drept cazarmă a trupelor ruseşti, dar şi a regândit programa de învăţământ pentru cursanţi în conformitate cu noile standarte în Regatul Român reîntregit şi cu cerinţele autorităţii bisericeşti... A condus Societatea Istorică şi Arheologică, Societatea culturală a clerului din Chişinău, dar nu şi-a uitat vocaţia preoţească, conducând cu eficient Societatea de binefacere, care asigura hrana zilnica pentru câteva sute de săraci din Chişinău” [10].
În 1921 este numit episcop de Argeş, unde păstoreşte timp de doi ani, pentru „că Dumnezeu l-a chemat acolo unde era mai greu, știind râvna inimosului vlădică” [11].

Episcop de Hotin (1923-1935)
La data de 10 martie 1923 în cadrul Arhiepiscopiei de Chişinău sunt înfiinţate două eparhii: Eparhia Cetăţii Albe – Ismail, având reşedinţa la Ismail şi Eparhia Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi. La propunerea Sfântului Sinod la catedra Bisericii din Hotin a fost ales Visarion Puiu.
Ca episcop de Hotin, s-a ocupat îndeosebi de amenajarea eparhiei. Astfel, cu binecuvântarea lui şi supravegherea sa a fost ridicată catedrala eparhială, reşedinţa episcopului şi alte clădiri auxiliare, necesare pentru bună sporirea lucrurilor în noua Eparhia de Bălţi.
„Organizatorul Bălţilor” este cuvântul care îl caracterizează cel mai reuşit pe episcopul Visarion Puiu [12].
Dorinţa presfinţitului episcop de Hotin Visarion Puiu ca în oraşul de reşedinţă la episcopiei să fie mai multe locaşuri de închinare. De aceea, încă din primele luni după instalarea sa în Bălţi, a făcut numeroase demersuri pentru dobândirea terenurilor necesare înălţării bisericilor. Astfel, în afară de catedrala Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, în oraş urmau a fi zidite încă cinci biserici. Slujba sfinţirii Catedralei a fost oficiată de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România, însoţit de Întâi Stătătorul Bisericii Mormântului Sfânt. La sfinţirea a fost prezent şi regele Carol II, împreună cu marele voievod de Alba-Iulia, Mihai, devenit mai târziu ultimul suveran la Regatului Român, însoţit de familia regală şi alţi demnitari de stat. La fel, episcopul Visarion obţine de la primărie un teren în partea de nord-vest a oraşului, dincolo de gara Pământeni, pentru zidirea palatului episcopal [13].
În curs de 10 ani de păstorire, în Bălţi s-au ridicat 6 biserici: Catedrala Episcopală „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, care a costat 20,222.052 lei; biserica „Sf. App. Petru şi Pavel”, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, biserica „Sf. Cuv. Parascheva”, biserica „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” şi schitul Episcopiei cu hramul „Sf. Victor şi Visarion”. Afară de aceasta s-a ridicat un palat monumental pentru reşedinţa episcopală, care a costat 12,458.176 lei, „cu un parc mare, în care creşteau soiuri rari de copaci şi arbuşti, multe tufe de trandafir. Cărăruşele presărate cu nisip, pe care se plimbau fazani şi păuni, stârneau admiraţia contemporanilor” [14].
S-au mai cumpărat: 1) Un imobil pentru cancelaria Consiliului Eparhial cu 2,610.000 lei; 2) Căminul preoţesc din str. Regele Ferdinand nr. 174 cu 1,317.748; 3) Clădirea menită pentru Seminarul teologic cu 4,400.000 lei; 4) Un imobil ca locuinţă pentru personalul catedralei cu 420.000 lei; 5) Un imobil ca locuinţă pentru funcţionarii Consistoriului eparhial cu 1,810.000 lei; 6) Un imobil ca locuinţă pentru clerul de la biserica „Sf. Petru şi Pavel” cu 396.450 lei; 7) Casa pe lotul de 100 ha al sesiei episcopale; 8) Casa soţilor Dumitru şi Măria Călugărescu, donată soborului celui nou „Sf. împ. Constantin şi Elena", sporeşte numărul acestora. Dar, în afară de acestea s-au mai ridicat şi reparat biserici şi case parohiale şi în parohiile din celelalte oraşe şi sate din Eparhie, în total s-au zidit 18 biserici noi şi s-au reparat 241 biserici vechi [15].
Vizitarea parohiilor, Episcopul Visarion le făcea într-un mod deosebit şi original. Erau cu adevărat vizite de lucru, directe, fără protocol, cu binecuvântări, ridicări în rang onorific, sau dojana directă, într-un an, numai în lunile iunie, iulie, august vizitase 106 parohii [16].
Grija de Părinte Duhovnicesc, Prea Sfinţitul o avea îndeosebi faţă de pregătirea teologică a clerului şi a călugărilor din Eparhie. In aceasta perioada la Eparhie să numără 498 de preoţi şi 487 de cântăreţi. Dintre preoţi licenţiaţi în teologie: 37, în drept: 3; cu 10 clase de seminar: 175; cu 8 clase de seminar: 103; fără seminar: 80, cântăreţi cu şcoală: 413, fără şcoală: 74 [17].
Prin hotărârea Prea Sfinţiei Sale, s-au înfiinţat următoarele instituţii eparhiale: 1) Fabrica de lumânări bisericeşti; 2) Atelier de obiecte bisericeşti cu secţii pentru pictura şi veşminte bisericeşti; 3) Casa de ajutor reciproc şi pensiuni, din care se ajutau familii de preoţi ci 100.000 lei şi cele de cantori cu 50.000 lei; 4) Banca clerului şi Sanatorul pentru cler la Burnas, jud. Cetatea Albă, inaugurat la 25 iunie 1934.
Viaţa mănăstirilor din eparhia Sa, precum şi a trăitorilor ei a fost reorganizată. Schituri Bocancea şi Rughi (Rudi) au început o viaţa nouă, primul obţinând în 1920 independenţă de la mănăstirea Hârjauca, prin stăruința pe atunci arhimandritului Visarion Puiu, aflat la postura de exarh al mănăstirilor Basarabene. La fel măreşte gospodăria schiturilor, dobândind pământul, pădure, iazuri etc. Tot odată au luat naştere noi locaşuri sfinte din judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin (care făceau parte din Eparhia Hotinului): schitul Corneşti [18], schitul Galița [19], schitul Şerbeşti [20] și schitul Episcopiei Hotinului „Sf. Victor şi Visarion” din satul Sturzeşti-Bălţi [21]. A îndrumat şi înfiinţarea noilor schituri din Măgura-Bălţi şi Văscăuţi-Hotin. Pentru călugări şi călugăriţe s-a tipărit o colecţie de reguli călugăreşti [22].
La mănăstirea Dobruşa, judeţul Orhei, care a fost trecută sub jurisdicţia PSSale, Vlădica Visarion a înfiinţat o şcoală de cântăreţi. Să amintim că, în anul 1878 pe teritoriul Eparhiei de Chișinău și Hotin funcționau 15 școli mănăstirești, dintre care 6 – centrale, absolvenții cărora aveau dreptul să se înscrie în școli secundare (Curchi, Hârjauca, Dobrușa, Hirova, Răciula și Coșelăuca, ultimele 3 fiind de fete), și 9 elementare (Călărășauca, Frumoasa [23], Hârbovăți [24], Hâncu, Japca [25], Saharna, Suruceni, Tabără, Vărzărești) cu un număr de 300 de elevi [26]. În timpul păstoririi în Basarabia a Arhiepiscopului rus Pavel Lebedev, școala de la mănăstirea Dobrușa număra până la 35 de elevi.
În anul 1923, conform binecuvântării Episcopului Visarion, în incinta mănăstirii Dobrușa este deschisă școală de câtrăreți bisericești, având ca scop ridicarea nivelului de cunoștințe și de pregătire profesională de dascălilor, care care oficial își începe activitate doar din anul 1924. Administrarea școlii, precum și a internatului a fost încredințată arhimandritului Eugen Laiu, licențiat în teologie a Universității din Cernăți. Între elevii școlii se numărau viețuitorii mănăstiriii Dobrușa și copii din diferite părți ale Eparhiei de Hotin. Pe lângă studierea obiectelor teologice și practica de strană, elevii studiau diferite meserii în ateliere mănăstirești, activ se trudeau la multiple ascultări mănăstirești, astfel adaptându-se la greutățile vieții călugărești.
Din procesul verbal din 7 iulie 1925, semnat de membrii comisiei de examenare la finalul primului an de studii în școală, că elevii în mijlocul mănăstirii și sub prevegherea directorului școlii, fără formalități și zgomot, s-au schimbat prin înfățișare exterioră, precum și cea interioară, ținând cont că au învățat doar câteva luni. Elevii au demonstrat cunoștințe suficiente. După fețe obosite a elevilor și a corpului didactic, comisia a constatat că a avut loc un curs intensiv, dar și roditor [27].
Din 1928 conducerea școlii a preluat arhimandritul Ioachim Popescu. Școala a fost întreținută din fondul Eparhiei de Hotin și a mănăstirii Dobrușa, precum și din banii pentru studii, pe care la achitau elevii. Din discipline, care au fost oferite în școală, pe lângă cântării bisericești și de canto, s-au predat obiecte teologice și laice, în dependență de solicitare și necesitate. Școala s-a condus după un statut de activitate, alcătuit de Eparhia de Hotin [28].
La mănăstirea Japca a deschis o şcoală de gospodărie sătească de fete. Iată cum mărturesește Anuarul Eparhiei de Hotin, privind activitatea școlii sus-numite: „În dorința de a se da și fiicelor de săteni a pregătire culturală, presfințitul episcop Visarion a înființat în mănăstirea de călugărițe din Japca, județul Soroca, în anul 1927, o școală de gospodărie sătească, în care elevele, pe lângă o repetare a cursului primar și cunoștințe mai superioare, să fie deprinse cu tot felul de lucrări practice de gospodărie sătească. Deși cu mari greutăți, totuși școala funcțioaneză și dă roade frumoase. Cursurile școlare și internatul au fost cercetate de preasfințitul episcop și de delegații presfinției sale, apoi de organele Ministerului de instrucție și au rămas pe deplin mulțumiți de felul cum se învață și se lucrează în această școală. Școală se conduce după un regulament întocmit de episcopie în vara anului 1928(precum și cele lalte instituții, care își desfășurau activitatea sa Episcopiei Hotinului, n.n.). Studiile se fac supă programul învățământului primar (anul 5-7), și materiile speciale după programul de școli de acest fel din țară. Tot din îndemnul presfințitului episcop Visarion, în vara anului 1928 s-a pus temelia viitorului local școlar” [29].
Activitatea sa nu se limita doar pe plan pastoral ci şi pe cel educational-teologic. Lucrarea sa „Preoţi săteşti”, apăruta la Bucureşti în 1902, va cunoaşte a 2-a ediţie în 1925. La fel a publicat şi teza de licenţă cu titlul „Creştinism şi naţionalitate” (Bucureşti, 1904). Tot atunci apare şi o altă carte „Câteva cuvântări bisericeşti” (Bucureşti, 1904). După stagierea în şcoala Kieveană traduce din ruseşte şi publică „Din călătoriile ieromonahului rus Partenie prin Moldova” (Vălenii de Munte, 1910). În perioada slujirii în Galaţi publica două cărţi, cu regerinţă la viaţa monahală: „Mănăstirile de călugăriţe” (Bucureşti, 1910) şi „Din istoria vieţii monahale” (Bucureşti, 1911). Aflându-se în Chişinău, şi-n deosebi în funcţia de exarh al mănăstirilor din Basarabia publică în revista Societăţii de Istorie şi Arheologie Bisericească din Chişinău şi-ntrun extras monografia „Mănăstirile din Basarabia” (Chişinău, 1919). Tot la Chişinău publica monumentalele sale opere: „Predici pentru oraşe” (1920), „Glas în pustie” (1931 şi 1935) şi „Documente basarabene” în două volume (1928-1938), în colaborare cu Ştefan Berechet, Ştefan Ciobanu, Leon T. Boga şi Constantin N. Tomescu; precum şi multiple broşuri şi articole în periodice [30].

Mitropolit al Bucovinei (1935-1940)
După decesul Înalt Prea Sfinţitului Nectarie Cotlarciuc în data de 4 iulie 1935, catedra Mitropoliei Bucovinene devine vacantă. Majoritatea clerului bucovinean, precum şi membrii ai Adunării Eparhiale din Cernăuţi, proclamaseră, puţin înainte de data alegerilor, candidatul la văduvitul scaun pe Episcopul vicar Ipolit Vorobchievici. Din motive de vârstă şi sănătate, P.S. Ipolit a renunţat la candidatură. Singurul candidat a rămas Episcop de Hotin P.S. Visarion Puiu. Și iată că „din scaunul uneia din cele mai nevoiașe episcopii, va fi ales mitropolit al celei mai bogate mitropolii din țară și chiar din lume, având în vedere că Mitropolia Bucovinei deținea în proprietate un fond forestier de peste 190 mii ha pădure” [31].
La 17 octombrie 1935 este numit mitropolit al Bucovinei. Cu prilejul alegerii sale la scaunul de Mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu a rostit o cuvântare, întreruptă des de aplauze: „Dacă am folosi prilejul că avem în mijlocul nostru pe cel mai mare cercetător şi cronicar, şi istoric al neamului românesc, pe dl Nicolai Iorga, şi l-am întreba de a găsi, cercetând trecutul istoric al bisericii noastre, vre-un program sau făgăduieli la suirea pe scaunele înaltei ierarhii a unui nou vlădică, socotesc că că ne va răspunde: un asemenea lucru nu există. În schimb, însă, cred că ne-ar spune lapidar, că a găsit vlădici, care au lăsat după dânşii fapte, ce au rămas în paginile istoriei bisericeşti şi naţionale, fiind de muilt folos credinţii şi lumii creştine pe care a păstorit-o, şi alţii, care abia şi-au scrijilat numele pe răbojul şirurilor de ierarhi trecuţi de la scaunele istorice ale cârmuirii noastre bisericeşti...” [32].
Numirea în calitate de Mitropolit al Bucovinei a fost confirmată prin decretul regal din 28 octombrie 1935, iar învestirea sa a avut loc la 30 octombrie la Sinaia, sala „Florentină” din castelul Peleş. Aici, regele Carol al II-lea rosteşte un cuvânt, în care cu mare cinste arată meritele nou-înscaunatului Mitropolit. Apreciază activitatea sa până la hirotonia în Episcop, slujirea la catedra de Argeş şi Hotin.
Înscăunarea a avut loc în ziua de duminică, 10 noiembrie 1935.
În cei patru ani de cârmuire a Bisericii din Bucovina, s-a ocupat de bunul mers al treburilor în cadrul Mitropoliei, arătând, ca şi mai înainte, calităţi de bun administrator, blând păstor şi înţelept conducător.
A făcut lucruri mărețe pentru biserica românească din Bucovina: a construit și consolidat numeroase biserici, a înființat cantine pentru muncitorii forestieri, a refăcut stațiunea Vatra Dornei (aflată în proprietatea Mitropoliei), a edificat, la Cernăuți, un Palat cultural demn de o capitală a ortodoxiei [33].
În anul 1940, când forţele militare se confruntau cu mari lipsuri materiale, cu sprijitul ÎPSSale din Fondul Bisericesc şi din partea eparhiei s-au alocat ajutoare financiare pentru înzestrarea armatei.
În luna mai anul 1940 Mitropolitul Visarion îşi reprezintă demisia din scaunul arhieresc al Bucovinei şi se retrage cu trai la schitul Vovidenia a Mănăstirii Neamţ.

Mitropolit al Transnistriei (1942-1944)
Fiind un bun cunoscător al limbei ruse, în 1942 Mitropolitul Visarion este numit şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria, devenind Mitropolit „al Transnistriei”, cu reşedinţa în or. Odesa. Sus-numita misune avea menirea de a reface viaţa creştină de aici după un sfert de veac de propagandă comunisto-ateistă. Sub îndrumarea ei, au fost trimişi în Transnistria sute de preoţi din toată ţara, dar mai ales din Basarabia, s-au redeschis zeci de biserici, au fost hirotoniţi ori repuşi la parohii preoţi localnici, s-a refăcut viaţa monahală, s-au tipărit cărţi de rugăciuni şi diferite broşuri pentru credincioşi de acolo.
„Prin participarea nemijlocită a Mitropolitului Visarion pe teritoriul actualei Trasnistriei au fost înfiinţate câteva mănăstiri şi biserici. La fel au reconstruite locaşuri, care anterior au fost închise. Mai mult decât atât, în Dubăsari a fost înfiinţat Seminarul Teologic. Fiind absolvent al Academiei Duhovniceşti din Kiev, vladica Visarion nu se împotrivea oficierii slujbelor divine în liba slavă veche, chiar personal preda în limba rusă” [34].
Evenimentele, care au urmat în 1944, au nimicit toată această frumoasă lucrare misionară, iar cei care se angajaseră în ea, atât localnic, cât şi cei plecaţi din ţară – au avut de suferit (închisoare, anchete, urmărire). Astfel că şi mitropolitul Visarion în anul 1944 a fost nevoit să refugieze în Europa, unde a rămas până la moartea sa [35].

Perioada de exil şi ultimii ani de viaţă (1944-1964)
Din 1949 până-n 1958 a condus Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris. Din această Eparhie, în afara românilor stabiliţi în Franţa, mai făceau parte şi unele parohii ortodoxe române din Germania, Suedia, Belgia, Anglia şi Canada [36]. Ca arhiereu vicar al acestei Eparhii a fost ales Arhimandritul Teofil Ionescu, pe care Mitropolitul Visarion îl sfinţeşte episcop, cu titlul „episcop de Serves” la 26 decembrie 1954 în Biserica rusă „Sf. Irh. Nicolae” din Versailles, asistat fiind de Arhiepiscopul Ioan de Bruxelles şi Nathanael al Cartaginei şi Tuneziei, membrii sinodului rus din exil. În iunie anului 1958, Mitropolitul Visarion se retrage din viaţa activă bisericească, iar la conducerea Eparhiei urmează Episcopul Teofil Ionescu.
În sesiunea din februarie 1950 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ia în discuţie cazul Mitropolitului Visarion Puiu, care deja prin decizia Tribunalului Poporului nr. 11 din 20 februarie 1946 a fost judecat în contumacie şi condamnat la moarte. Ce acuze au fost aduse ierarhului Visarion Puiu: 1) A plecat peste hotare neavând sferă de jurisdicţie şi să găsea în disponibilitate; 2) A părăsit ţara fără autorizaţie şi încuviinţare; 3) A participat la acţiuni seditioase împotriva statului român. Sfântul Sinod găseşte întemeiate hotărârile Tribunalului şi în plus i se impută că manifestă atitudini filo-catolice şi că s-a împotrivit înfiinţării Partriarhiei Române; pe temeiul celor de mai sus, cu unanimitate de voturi se hotărăşte: „Sfântul Sinod pe baza canonului apostolic, al Sinodului IV Ecumenic, aplică Mitropolitului Visarion pedeapsă de caterisire. Prin aceasta este dezbrăcat de demnitate de Mitropolit şi Arhiereu, iar acţiunile lui peste hotare sunt considerate nule şi neavenite” [37].
În anul condamnării lui Visarion Puiu, în aceaşi sesiune din februarie 1950, probabil „verificându-se dosarele” unor ierarhi, membrii Sfânului Sinod, un grup mare de arhierei a fost disponibilizat. Iată că un număr de 12 arhierei erau trimişi în mănăstiri, scoşi din scaune, în ideea de a crea teroare, teamă, frică, faţă de noul regim, spre luare aminte.
Mitropolitul Visarion a avut planuri concrete de organizare bisericească a românilor ortodocşi din afara ţării într-o mitropolie condusă de un sinod mitropolitan autonom. Aceste planuri le-a comunicat, în parte Sfântului Sinod, dar nu le-a putut realiza din cauza rivalităţii unor grupe de români stabiliţi în străinătate sau din cauza neînţelegerii, pe care unele Biserici ortodoxe le-au manifestat faţă de organizarea spirituală a românilor ortodocşi.
Fiind în exil, trăieşte foarte simplu şi îndeplineşte în continuu datoriile sale duhovniceşti. N-a ţinut relaţii cu cei din Ţară, fiind condamnat la moarte ca criminal de război. Existenţă lui este plină de lipsuri. Bătrân, slab şi bolnav, Mitropolitul Visarion Puiu a murit în anul 1964 la data de 10 august şi a fost mormântat de călugări trapişti.
În decembie 1989, Sfântul Sinod a anulat condamnarea bisericească a Mitropolitului Visarion Puiu, reabilitându-l post-mortem (25 septembrie 1990).
Personalitate cu vastă cultură teologică şi laică, înzestrat cu o energie rară, prin activitatea sa prodigioasă şi smerită, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolitul Visarion a lăsat memoria amprentă în sufletele mai multor generaţii, cât şi în istoria Bisericii Ortodoxe Române. A trăit şi a slujit în perioada atât de grea pentru Biserica ortodoxă, care de multe ori a fost părăsită sau jefuită. Mitropolitul Visarion rămâne un ierarh şi teolog remarcabil, cu chip de arhipăstor blând şi sârguincios.
Summary: Visarion Puju – hierarch and martir of XX-th
The person with the deep theological and secular knowledge, allocated by rare energy, the self-denying activity Metropolitan Visarion Puju has left a visible trace in memory of many generations, as well as in history of the Romanian Orthodox Church. Veins also served in one of the difficult periods in a life of orthodox church. Metropolitan Visarion the appreciable hierarch and the theologian of time.
Note:
1. Cf. Mt. 5, 10.
2. Bălţi. Consacrat celei de-a 585-a aniversare a înfiinţării oraşului Bălţi, Editura Proart, Chişinău, 2006; Localităţile Republicii Moldova, Vol. I (A-Bez), Chişinău, 1999; Тираспольско-Дубоссарская Епархия. Страницы истории, Тирасполь, 2005; Protodiacon Maxim MELINTI, „Dobrujsky vo imea Sveatitelea Nikolaja mujskoy monastâri”, în Православная Энциклопедия, Vol. XV. 513-514
3. Fondul 205, Inv. 1, Dosar. 3508; Fondul 208, Inv. 2, Dosar. 2279; Fondul 1217, Inv. 1, Dosar. 52, Dosar. 116, Dosar. 118, Dosar. 119; Dosar. 3046, Inv. 1, Dosar. 97.
4. Arhiva Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldovei (AMCM), Fondul „Mănăstiri”, dosarul „Mănăstirea Dobrușa”.
5. Purtând deja un alt nume, cel de la botez l-a cinstit cu aceiași evlavie, ca și pe cel, primit de la tundere în monahism. Aici amintim de schitul din satul Sturzești, înființat de P.S. Visarion Puiu, în perioada aflării sale la catedra Eparhiei de Hotin, schitul fiind sfințit în cinstea Sf. Victor și Visarion. A se vedea și frescă din Catedrala Episcopală „Sf. Împ. Constantin și Elena” din mun. Bălți, în mare parte restaurată, dar păstrând imagini originale, unde observăm și chipul Sf. Mc. Victor.
6. Dorel MAN, „Visarion Puiu – un ierarh al românilor de pretutindeni”, în Studia Universitas Babeş-Bolyai. Theologie Ortodoxa, LI (2006), nr. 2, p. 40.
7. N. COTOS, „Alegerea, investirea şi inscaunarea I.P.S. Mitropolit Visarion”, în Candela, XLV (1935), nr. 1-12, p. 44.
8. Pr. Mihai MOCANU, „Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, un nedreptăţit al istoriei”, în MitrMold, IV (1994), nr. 1-4, p. 148.
9. Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU, Basarabia. Aspecte din istoria Bisericii şi a neamului românesc, Editura Trinitas, Iaşi, 1993, p. 112.
10. Dorel MAN, Op. cit, p. 41.
11. Arhim. Timotei AIOANEI, „Mitropolitul Visarion Puiu – moment comemorativ”, în CandMold, Ianuarie- Aprilie (2006), p. 34.
12. Bălţi. Consacrat celei de-a 585-a aniversare a înfiinţării oraşului Bălţi, Editura Proart, Chişinău, 2006, p. 58.
13. Localităţile Republicii Moldova, Vol. I (A-Bez), Chişinău, 1999, p. 368-373.
14. Bălţi. ... p. 58.
15. Pr. Ioan PUIU, „Constantin N. Tomescu, 10 ani de la reînfiinţarea Episcopiei Hotinului, Institutul de arte grafice, Bucureşti, 1933, 331 pag.”, în Candela, XLV (1935), nr. 1-12, p. 341-342.
16. Pr. Mihai MOCANU, Op. cit, p. 150.
17. Ibidem, p. 342.
18. Schitul Cornești, de monahi, în județul Bălți, este înființat de arhimandritul Ghenadie Vornicescu în 1923, cu binecuvântarea și sprijinul episcopului Visarion, în Anuarul Episcopiei Hotinului, Tipografia Eparhiala “Cartea Românească”, Chişinău, 1930, p. 18; în prezent are statut de parohie.
19. Schitul Galița, de monahi, în județul Hotin, este înființat în malul stâncos al Nistrului înainte de 1800, pe moșia lui Ion Galița din Moghilău (Moghilev, n.n.). La anul 1802 mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei se îngrijește de el, apoi este nelocuit și închis până la 1924, când episcopul Visarion îl redeschide, Idem.
20. Schitul Serbești, de monahi, în județul Bălți, pe pârîul Solonețului, este înființat la 1813, întrâi ca odaie gospodărească a mănăstirii Dobrușa, pe moșia dăruită de Ecaterina, soția boierului Toma Cosma și delarat schit în 1924 de episcopul Visarion, Idem; în studiul nostru „Mănăstirea Dobrușa cu hramul în cinstea Sf. Irh. Nicolae”, în Enciclopedia Ortodoxă, vol. XV, bazânduse pe date inedite din cadrul Arhivei Naționale a Republicii Moldova, am relatat următoarele: După trecea mănăstirii Dobrușa sub ascultare directă a episcopului Visarion Puiu, mănăstirea a luat a doua naștere. Trecând cu vedere mitocul Serbești, care au fost donat mănăstirii de către soția boierului Toma Cozma – Ecaterina, teritoriul ocupând în trecut un teritoriu de 800 ha, episcopul Visarion a aflat doar un iaz și o parte din pământ (în jur de 4 ha), spre regret a constatat, că mănăstirea a pierdut pașune și o parte mare din pământ arabil. Ca răspuns la cererea locuitorilor satului Serbești, Episcopia Hotinului a luat decizie din 1 iulie 1925 de a înființa un schit de călugări. Administrarea schitului temporar a fost încredințată ieromonahului Daniel Groapă, viețuitorul schitului Rudi. Schitul a avut ca scop premordial dezvoltarea agriculturii și a viticulturii. Mănăstirea Dobrușa a eliberat în folosul schitului nou-înființat câțiva frați și obiecte necesare pentru amenajarea așezământului. Soarta schitului de mai departe nu ne este cunoscută.
21. Schitul episcopiei Bălți, la 8 kilometre lângă orașul Bălți, înființat tot la 1923 de episcopul Visarion, Idem.
22. Vechi rânduieli ale vieţii monahale, Mănăstirea Dobruşa, 1929.
23. Vezi articolul nostru despre mănăstirea Frumoasa: „Sveato-Troițki monastâri sela Frumoasa”, în Nezavisimaya Moldova, 23.06.2005.
24. Vezi articolul nostru despre mănăstirea Hârbovăți: „Gherbovețki v cesti Uspeniya Presveatoy Bogorodițâ mujskoi monastâri”, în Enciclopedia Ortodoxă (Православная Энциклопедия), vol. XI, Moscova, 2006, p. 193-194; reprodus în Pelerinul Ortodox (Православный Паломник), nr. 3 (2007), Moscova, 2007, p. 21-22.
25. Vezi articolul nostru despre mănăstirea Japca: „Jabski jenski monastâri”, în Nezavisimaya Moldova, nr. 110 (3588), 09.06.2005. p. 3.
26. Cf. Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU, Basarabia. Aspecte din istoria Bisericii şi a neamului românesc, Editura Trinitas, Iaşi, 1993, p. 82; o scurtă istoriografie a învățământul teologic din Basarabia noi am prezentat în recenzia, întitulată„O rază de iluminare culturală şi spirituală”, la cartea dr. Nicolae Fuştei, Curierul Ortodox – o rază de iluminare culturală şi spirituală (istorie şi catalogul tematic al articolelor publicate în perioada 24.06.1995-16.06.2005) / Nicolae Fuştei; Acad. de Şt. a Rep. Moldova. Inst. de Ist., Stat şi Drept. – Ch.: PRAG-3, 2006. – 190 p., în Biblio Polis. Revistă de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării, editată de Biblioteca Municipală „B.P. Haşdeu” din Chişinău, vol. 23 (2007), nr. 3 (Serie nouă), Chişinău, 2007, p. 111-113.
27. Proces-verbal din 7 iulie 1925, în ANRM, Fondul. 1217, Inv. 1, Dosar. 119, f. 27-27 v.
28. Vezi la fel studiul nostru
29. Școală de gorpodărie sătească de fate din Japcă, în Anuarul Episcopiei Hotinului, Tipografia Eparhiala “Cartea Românească”, Chişinău, 1930, p. 16.
30. Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU, Dicţionarul Teologilor Români, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 403.
31. Arhim. Timotei AIOANEI, Ibidem.
32. N. COTOS, „Alegerea, investirea şi inscaunarea I.P.S. Mitropolit Visarion”, în Candela, XLV (1935), nr. 1-12, p. 7.
33. Dorel MAN, Op. cit, p. 43.
34. Тираспольско-Дубоссарская Епархия. Страницы истории, Тирасполь, 2005, p. 9.
35. Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU, Basarabia. Aspecte din istoria Bisericii şi a neamului românesc, Editura Trinitas, Iaşi, 1993, p. 122.
36. Mircea BASARAB, „Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa centrală. Scurt istoric”, în MitrMold / TV, XII (2002), nr. 5-8, p. 153.
37. Pr. Mihai MOCANU, „Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, un nedreptăţit al istoriei”, în MitrMold, IV (1994), nr. 1-4, p. 155.

mihailmaster
Mesaje: 5
Membru din: 23 Aug 2008, 14:19
Contact:

Re: Mitropolitul Visarion Puiu - ierarh, martir si patriot

Mesaj necititde mihailmaster » 15 Noi 2008, 23:35

am rămas profund şi plăcut surprins să citesc un articol foarte bine documentat despre cel care a fost Arhiereul Visarion Puiu, - păstorul de altădată a eparhiei de Bălţi. Deşi nu a era originar din Basarabia, touşi prin faptele sale s-a arătat a fi foarte aproape de basarabeni. Cu siguranţă a fost un basarabean de suflet şi un român adevărat...

cu urări numai de bine pentru autor
custodele proiectului +Personalitati Basarabene, http://www.personalitatibasarabene.info
Mihail Bortă, Chişinău-Cluj.


Înapoi la “Personalităţi ortodoxe”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron