De ce canonizam sfintii?

[ccristi]

Fericitu Augustin este canonizat sfint?
Daca da ,de ce nu i se spune Sf Augustin?
Daca nu,de ce nu-l canonizeaza? Este cumva sub Stefan Cel Mare?
Credeti ca canonizarile pe banda care se fac in ultimii ani fac bine ortodoxiei? Nu cumva se pierde notiunea de sfint?
Ce inseamna sfint?

Va multumesc

[Cosmin Florin]

Credeti ca canonizarile pe banda care se fac in ultimii ani fac bine ortodoxiei?

Da! Slavă Domnului că avem atâţia sfinţi şi că în fiecare an Sinaxarul Bisericii se îmbogăţeşte cu noi nume de sfinţi!

[protosinghel]

Fericitu Augustin este canonizat sfint?
Daca da ,de ce nu i se spune Sf Augustin?

Vin să te dezamăgesc:
Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Grigore Teologul, Maxim Mărturisitorul şi majoritatea absolută a tuturor celorlalţi din calendar (mucenici, cuvioşi, ierarhi etc), numiţi de noi "sfinţi", nu au fost niciodată canonizaţi! Asta-i realitatea istorică.
Ce ne facem?

[mihnea45]

Fericitu Augustin este canonizat sfint?
Daca da ,de ce nu i se spune Sf Augustin?

Vin să te dezamăgesc:
Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Grigore Teologul, Maxim Mărturisitorul şi majoritatea absolută a tuturor celorlalţi din calendar (mucenici, cuvioşi, ierarhi etc), numiţi de noi "sfinţi", nu au fost niciodată canonizaţi! Asta-i realitatea istorică.
Ce ne facem?

Nu putem face altceva,decat am facut si pana acum si anume sa ne dam seama de prezenta Sfintilor in viata noastra si de minunile ce le savarsesc cu noi zi de zi,aceasta e de ajuns ,sa le aducem multumire prin rugaciune.
Slava Tie Doamne!

[IEREU]

Traduc oarecum cuvintele cunoscutului profesor rus Osipov: "Nu sfintii au nevoie de canonizarea noastra, nu lor le trebuie acest lucru, ca si asa ei sunt preaslaviti, ci noua ne trebuie acest lucru..."

[Pr Haralambie]

Mesaj şters .

[electric77]

nu stiu de ce, ca in Scripturi nu am gasit practica asta.

[Pr Haralambie]

nu stiu de ce, ca in Scripturi nu am gasit practica asta.

Nici nu o sa gasiti, pt ca in sf Scriptura nu este totul, de ex in scriptura nu exista termenul de adventisti, penticostali, baptisti, luterani, presbiterieni, calvini , martorii lui iahova, mormoni, si multe altele vreo 2000 de denumiri tot nu sunt in scripturi.

[electric77]

Nici nu o sa gasiti,pt ca in scriptura nu este totul,de ex in scriptura nu exista termenul de adventisti,penticostali,baptisti,luterani,presbiterieni,calvini,martorii lui iahova,mormoni,si multe altele vreo 2000 de denumiri tot nu sunt in scripturi.Na ce sa facem daca nu este ,nu este.

Nu are nicio legatura cu subiectul in discutie. Biblia nu e compendiu, sau culegere de mai stiu eu ce. Dar practicile religioase ar trebui sa existe acolo in mod detaliat.

[Petre C]

nu stiu de ce, ca in Scripturi nu am gasit practica asta.

Mai cauta. Poate gasesti.

Un exemplu despre lucrarea tamaduitoare a sfintilor - Iata ce scrie in 4 Regi:

13:20. Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de Moabiţi.
13:21. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale.

Sau despre venerarea trupurilor sfintilor adormiti, tot in 4 Regi:

23,18. Iosia a zis: "Lăsaţi-l în pace; nimeni să nu atingă oasele lui". Şi au păstrat oasele lui şi oasele proorocului care venise din Samaria.

Avem si numeroase exemple in care sfintii Vechiului Testament mijlocesc pentru cei pacatosi: Avraam, Moise, etc.

[electric77]

draga, nu s-a inchinat nimeni la acele oase si nimeni nu le-a venerat in vreun fel.

[electric77]

Avem si numeroase exemple in care sfintii Vechiului Testament mijlocesc pentru cei pacatosi: Avraam, Moise, etc.

unde ati gasit acele exemple?

[Pr Haralambie]

Nici nu o sa gasiti, pt ca in scriptura nu este totul, de ex in scriptura nu exista termenul de adventisti, penticostali, baptisti, luterani, presbiterieni, calvini, martorii lui iahova, mormoni, si multe altele vreo 2000 de denumiri tot nu sunt in scripturi.

Nu are nicio legatura cu subiectul in discutie. Biblia nu e compendiu, sau culegere de mai stiu eu ce. Dar practicile religioase ar trebui sa existe acolo in mod detaliat.

Eu v-am dat exemplu acolo, exemplu nici nu este nevoie sa aiba legatura, dar era de dorit sa vedeti si sa aveti grija mai intai de noutatile din casele voastre de adunare care nu se gasesc in biblie.

[Pr Haralambie]

nu stiu de ce, ca in Scripturi nu am gasit practica asta.

Sf Scriptura, reflecta doar o parte din activitatea primilor crestini si nu a tuturor ci a citorva si nici nu a fost scrisa sa cuprinda intreaga invatatura.
Nici eu nu am gasit in sf Scriptura ca ar cuprinde totul, ba dimpotriva.

[Pr Haralambie]

draga, nu s-a inchinat nimeni la acele oase si nimeni nu le-a venerat in vreun fel.

Dar ortodocsii nu se inchina la oase,in schimb am aflat ca sectarii se inchina la pastorii lor http://www.youtube.com/watch?v=RCh9c6mK ... re=related

[Pr Haralambie]

draga, nu s-a inchinat nimeni la acele oase si nimeni nu le-a venerat in vreun fel.

De unde stiti ? eu am marturii multe,chiar din primul secol , ca venerau ramasitele pamantesti primii crestini ale martirilor/mucenicilor.

[electric77]

De unde stiti ? eu am marturii multe,chiar din primul secol , ca venerau ramasitele pamantesti primii crestini ale martirilor/mucenicilor.

prezentati-le (acesta este scopul forumului, ca fiecare idee sa fie prezentata si argumentata)

[protosinghel]

De unde stiti ? eu am marturii multe,chiar din primul secol , ca venerau ramasitele pamantesti primii crestini ale martirilor/mucenicilor.

prezentati-le (acesta este scopul forumului, ca fiecare idee sa fie prezentata si argumentata)

Părintele a vrut să spună primul secol de după Apostoli şi într-adevăr aşa este. E vorba de moaştele Sf. Policarp al Smirnei (156), ucenicul direct al Sf. Ioan Teologul. Căutaţi pe net "Actele martirice" în PSB 11 şi veţi găsi toate mărturiile.

[electric77]

Părintele a vrut să spună primul secol de după Apostoli şi într-adevăr aşa este. E vorba de moaştele Sf. Policarp al Smirnei (156), ucenicul direct al Sf. Ioan Teologul. Căutaţi pe net "Actele martirice" în PSB 11 şi veţi găsi toate mărturiile.

le-am gasit aici

[Pr Haralambie]

Citeva marturii, cer scuze pt neclaritate, nu am avut timp sa expun tot cu atit mai putin sa corectez , notele leam trecut cu albastru

DESPRE
CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE


Venerându-i pe sfinţi, Sfânta Biserică venerează şi moaştele lor, dacă binevoieşte Dumnezeu să le păstreze întru nestricăciune şi să le proslăvească prin facerea de minuni. Intr-aceasta, Biserica se conduce, pe de o parte, de faptul că venerarea aceasta corespunde perfect cu invatatura revelată despre măreaţa deosebire şi însemnătate a trupului în raport cu sufletul omenesc dăruit de Dumnezeu, iar pe de alta prin faptul că nestricăciunea moaştelor plăcuţilor lui Dumnezeu şi săvârşirea de minuni prin mijlocirea lor ne constrâng a vedea că cinstirea moaştelor este pe deplin bine plăcută lui Dumnezeu.
Ce-i drept, în Biserica Vechiului Testament nu se permitea cinsti rea moaştelor, deşi unele, în unele împrejurări, săvârşeau minuni, cum ne putem încredinţa din exemplul Sfântului Prooroc Elisei (IV împăraţi 13, 21; Sirah 48, 14, 15). Care era cauza? Cauza era, spun vechii dascăli bisericeşti, că evreii erau prea înclinaţi la idolatrie şi se simţea, deci, nevoia de a înlătura de la ei orice imbold spic aceasta435. Altă cauză era faptul că nu venise vremea să se venere/r Sfintele Moaşte, deoarece nu se preaslăvise încă întemeietorul şi Savârşitorul credinţei - Iisus Hristos, prin învierea trupului Său (Evrei 12, 2); şi nu era încă dat credincioşilor Trupul Stăpânului ca amanet al învierii viitoare (I Corinteni 15,20). Totuşi, mai târziu, s-a introdus şi în Biserica Vechiului Testament obiceiul de a se cinsti, întrucâtva, moaştele sfinţilor bărbaţi, cinstire care se exprima prin zidirea mormintelor proorocilor şi înfrumuseţarea monumentelor celor drepţi (Matei 23,29); fapt la care a şi arătat însuşi Iisus Hristos, în cuvântarea Sa, prin care îi mustra pe farisei şi cărturari, nu atât pentni că au zidit şi înfrumuseţat mormintele proorocilor şi drepţilor, fapt pentru care cu atât mai mult trebuiau să fie pătrunşi de duhul proorocilor şi drepţilor pe care îi venerau, dar pentru că de fapt erau moştenitori ai duhului părinţilor lor, care au ucis pe prooroci şi drepţi, având ca şi dânşii gândul de a ucide pe însuşi Iisus Hristos43 .
învăţătura Noului Testament despre marea însemnătate a trupului în actul sfinţirii omului, cât şi despre destinaţia lui de a lua parte împreună cu sufletul, după înviere, la slava viitoare, nu cuprinde în sine nimic contrar venerării Sfintelor Moaşte, ci, din contra, înfăţişează cea mai puternică temelie cinstirii Sfintelor Moaşte. Mântuitorul nostru Iisus Hristos învaţă: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea sân-gele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl Meu, Cel viu, şi Eu viez prin Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine şi acela va fi viu prin Mine" (Ioan 6,56,57).
Sfântul Apostol Pavel, continuând, oarecum, cuvântarea Mântuitorului Hristos, scrie corintenilor. nu ştiţi oare că sunteţi templul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi! Dacă va strica cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va sfărâma Dumnezeu
436 Tot în acest sens au explicat şi vechii Părinţi bisericeşti mustrarea adresată de Iisus Hristos cărturarilor şi fariseilor pentru faptul că au zidit morminte proorocilor şi au înfrumuseţat monumentele drepţilor. Sfântul Ambrozie scrie: „prin zidirea monumentelor proo¬roceşti mustrau ei pe cei ce au ucis pe prooroci. Iar prin zelul întru aceasta ei arătau că sunt moştenitori ai nereligiozităţii părinţilor lor, va să zică, nu li se impută că au zidit morminte (prorocilor şi drepţilor), ci impietatea părinţilor care au ucis pe cei nevinovaţi şi sfinţi". (Ex¬punerea Evang. Luca, cil, pag. 47).
„Iisus Hristos, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: Vai Fariseilor şi Cărturarilor nu pentru că au zidit mormintele sfinţilor şi au condamnat pe părinţii lor, ci pentru că, atât într-un caz cât şi într-altul, procedează mult mai rău (Omilia 74 la Matei, part. III, pag. 264, Moscova, 1839).
Acelaşi lucru îl repetă Fericitul Teofilact al Bulgariei. El scrie: „Hristos pronunţă vai nu pentru că ei au zidit morminte proorocilor, ci pentru că fac lucrul acesta cu făţărie şi, condamnând pe părinţii lor, fac mai rău ca ei, i-au întrecut în necredinţă şi au minţit când au spus: că dacă am fi trăit în timpul părinţilor noştri n-am fi ucis pe prooroci. Evident, căci ei voiau să ucidă pe Domnul proorocilor (Conf Origen Comentariu la Matei, Opp. L IU, pag. 1630-1632, Paris, 1851; Ilarie, Comentariu la Matei, cartea a XXffl-a, 29, Patologia latină, curs complet, t DC, col. 1050-1051; Ieronim, Comentariu la Matei, cartea a IV-a, Opp. t. IV, part. t pag. 111-112, Paris, 1706; Kiril al Alexandriei, Contra lui Iulian, cartea a X-a, Patologia greacă, curs complet, 176, col. 1020.(I Corinteni 3,16,17). în alt loc, scrie: sau nu ştiţi că trupul vostru este locaş Duhului Sfânt, care locuieşte întru voi, pe care îl aveţi de la Dumnezeu şi nu sunteţi ai voştri! (I Corinteni 6, 19). Toate acestea nu trebuiau, oare, să-i predispună pe creştini şi să le servească ca temei puternic că trupurile oamenilor sfinţi - plini de darul lui Dumnezeu, nu numai că au fost venerate, după vrednicie, în timpul vieţii lor pământeşti, dar şi după sfârşitul lor, dacă binevoieşte Dumnezeu să-i învrednicească de nestricăciune, ca semn al învierii viitoare şi de darul de a face minuni'?437 Că în Noul Testament nu se venerau numai trupurile, ci se cinsteau şi se venerau, întrucâtva, şi veşmintele şi alte obiecte, care au fost ca instrumente conducătoare ale puterii lui Dumnezeu, exemple despre aceasta ne servesc veşmântul Mântuitorului Hristos, de care s-a atins femeia aceea ce avea curgerea sângelui şi prin aceasta s-a vindecat (Matei 9, 20-23); um¬bra Apostolului Pavel, sub care se aduceau mulţi bolnavi şi prin cre¬dinţă se vindecau (Fapte 5, 15); cum şi mahrama şi ştergătorul Sfântului Apostol Pavel de care atingându-se bolnavii, se vindecau (Fapte 19,12). Niciodată nu s-a socotit faptul acesta ca superstiţie, ci, din contra, s-a venerat şi s-a considerat ca semn şi fruct al credinţei sincere şi bine plăcute lui Dumnezeu.
437 întemeierea luteranilor pe citatul din Sfântul Apostol Pavel: Hristos pentru toţi a murii, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Celui ce a murit şi a înviatpentru dânşii. De aceea noi dc acum pe nimenea nu ştim după trup, chiar de am şi ştiut pe Hristos după trup, dai-de acum nu-L mai ştim (II Corinteni V, 15,16), absolut nimic nu cuprinde contra veneraţiei sfintelor moaşte. Cuvintele acestea au sensul următor întrucât Hristos a murit şi a înviat pentru noi, toţi suntem datori să nu mai trăim pentru noi - viaţa noastră, ci să trăim pentru Hristos - viaţa Lui, apoi de acum nu mai ştim pe nimenea în trup cu toate slăbiciunile ante¬rioare şi supus întru totul morţii, cum nu mai ştim acum nici pe Hristos, deşi-L ştiam mai înainte. Tot în acest înţeles au fost explicate cuvintele acestea şi de vechii dascăli bisericeşti: Sfântul loan Gură de Aur, (Omilii la Epistola a II-a, către Corinteni, pag. 156-157, Mos¬cova, 1851); Sfântul Ambrozie, (Epistola 39); Fericitul Augustin, Contra lui Faust, cartea a Xl-a, c. 7,8; Opp. L 8, pag. 15-162, Antwerpen, 1700 an); Leon cel Mare, Cuvântul 71 la Paşti, Patrologia latină, curs complet, t. 57, col. 388) şi Sfântul Teodorei (Comentarii la Epistola a Ii-a către Corinteni, c. V, v. 16).
De asemenea nici argumentul adus de luterani, în susţinerea vederilor tor, din faptul că tnipul Sfântului Aihidiacon Ştefan a fost îngropat în mod obişnuit (Faptele Apostolilor, VIII, 2) nu vorbeşte nimic contra unei deosebite veneraţii ce trebuie să se dea Sfintelor Moaşte, fiindcă această veneraţie se dă numai după ce se manifestă o deosebită bunăvoinţă dumnezeiască penlru aceasta.Invăţătura Sfinţilor Părinţi şi dascăli bisericeşti, despre cinstirea Sfintelor Moaşte

§ 174. Invăţătura Părinţilor bisericeşti în primele trei secole până la Sinoadele ecumenice
Chiar din primele timpuri ale creştinismului, întâlnim un nesfârşit
şir de exemple palpabile, care dovedesc până la evidenţă că creştinii venerau cu cea mai mare cuvioşie Sfintele Moaşte ale sfinţilor pro slăviţi de Dumnezeu atât îu viaţa lor pământească, cât şi după moarte, exemple pe care însăşi Biserica le-a consfinţit şi legiuit, iar nicidecum nu le-a respins şi înlăturat.
Aşa, de exemplu, creştinii, martori oculari ai morţii martirice a Sfântului Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, după moartea lui, unii dintre ei l-au văzut în vis stând deodată înainte şi îmbrăţişându-i; alţii, l-au văzut rugându-se, iar alţii, stând înaintea Domnului plin de su-doare ca după o muncă îndelungată şi foarte grea; toţi aceştia mărtu-risesc că „Sfintele Moaşte rămase din trupul lui au fost adunate, puse într-un coş de pânze, transportate în Antiohia şi date Bisericii ca cea mai scumpă comoară"438. Sfântul loan Gură de Aur spune: „Dupa cum un vrednic luptător, care a biruit pe toţi potrivnicii lui şi s-a
întors de pe câmpul de luptă cu cea mai mare slavă, îndată e luat de privitori pe sus şi dus pe mâini până la locuinţa lui, în cele mai mari
urale şi triumf, tot aşa şi Sfintele Moaşte ale acestui sfânt locuitor al oraşelor, începând din Roma pretutindeni au fost primite ca
moştenire şi duse pe umerii lor până în oraşul Antiohia, lăudând pe biruitorul încununat şi preamărind pe luptător (...), iar din vremea
aceea (...), ca şi un izvor nesecat, care curge necontenit şi nu se mai istoveşte, îmbogăţeşte pe toţi cei ce se adapă din el, tot aşa şi Sfântul
Ignatie n-a permis şi nu permite celor ce se apropie de el cu credinţă să se depărteze până ce nu-i umple de binecuvântări, curaj, îndrăz-
438 Ex. actis sinceris martyrum Theodorici Ruinart, („Citire creştinească" part. VIII, pag.
355,1822).neală şi bărbăţie nemăsurată''439.
Tot astfel au procedat şi creştinii smirneni cu Sfintele Moaşte ale Episcopului lor Policarp al Smirnei, care a primit moarte martiricâ. Când proconsulul, încrezându-se calomniilor mincinoase ale iudeilor, cum că smimenii s-ar fi închinat Sfântului Policarp, uitând pe Cel răstignit, nu le-a permis să-i ia trupul, ci a poruncit să-1 ardă, atunci smimenii, pentru ca să fie necontenit în comunicare cu moaştele sfântului au adunat toate oasele rămase, ca pe cea mai preţioasă comoară de pietre scumpe şi mai curate decât aurul şi le-au îngropat. La locul acesta s-au adunat în fiecare an, cu mare veselie şi bucurie spre a prăznui ziua naşterii lui martirice, cum şi spre învăţătura şi întărirea în credinţă a viitorilor luptători440.
Asemenea şi trupul Sfântului Mucenic Ciprian, care a pătimit moarte martirică în mijlocul şi în prezenţa păstoriţilor săi şi a fost îngropat mai întâi într-un loc mai apropiat, a fost luat noaptea de creştini cu sfeşnice şi cu cântări şi dus cu mare pompă şi îngropat în cimitirul proconsulului Macrovie Candidianul, în calea mappaliei441.
Tot aşa în anul 292 al erei creştine, când au fost strămutate moaştele Sfântului mucenic Bonifatie din Tars, unde a primit cununa martirică, în anul 290 şi îngropate pe calea numită latină în apropiere de Roma, au fost întâmpinate şi conduse cu mare pompă şi cântări, de către mulţimea creştinilor442.
Iar Sfântul Grigorie făcătorul de minuni, stabilind sărbători pompoase în amintirea şi cinstea moaştelor Sfinţilor Mucenici celor ce au pătimit pentru Hristos şi credinţă, în diferite locuri şi la felurite popoare a orânduit să se adune lumea şi să se veselească, prăznuind în cinstea mucenicilor443.
Negreşit, toate acestea dovedesc până la evidenţă că, chiar în primele secole ale erei creştine, atât de obişnuită era cinstirea cucernică
440 Cuvânt de laudă Sfântului Mucenic Ignatie. Discursuri şi omilii la diferite ocazii, 11, pag. 344, Petersburg, 1864.
Epistola enciclică a Bisericii din Smirna (Eusebiu, Istoria bisericească, cartea a IV, c. 15).
441 Prefaţă, Actele proconsulare ale Sfântului Ciprian, Opp. Ciprian, pag. 148, ed. Paris, 1726.
442 Actele Sfântului Martir Bonifaciu, Dec. 19.
443 Cuvânt asupra vieţii Sfântului Grigorie, făcătorul de minuni, Opp. Sfântul Grigorie de Nissa, part VUI, pag. 191, Moscova, 1872.
Teologia dogmatică Ortodoxă, voi. V_155
a sfintelor moaşte şi atât de considerat, necesar şi bine plăcut lui Dumnezeu era actul acesta în Biserică, încât nimănui nu-i trecea măcar prin minte că acest act ar cuprinde ceva neplăcut lui Dumnezeu, iar aceasta pentru cuvântul, că toţi erau pe deplin convinşi, ca şi creştinii smirneni, că venerând Sfintele Moaşte, venerează prin aceasta pe Sfinţii Mucenici, care au pătimit pentru Hristos, iar venerându-i pe aceştia ca pe nişte imitatori şi slugi ale lui Hristos, contribuie la slava Lui şi ei fiind gata să pătimească pentru Hristos. Numai iudeii, ca cei mai potrivnici venerării Sfintelor Moaşte, au putut să obiecteze că creştinii ar fi uitat pe Cel răstignit şi în locul Lui s-ar fi închinat -sfinţilor martiri, cum s-a întâmplat cu creştinii smirneni care au luat întreg trupul Sfântului Policarp sau cu creştinii care au pătimit pentru Hristos din partea păgânilor în timpul persecuţiei din anul 305, când împăraţii păgâni au crezut de cuviinţă ca să dezgroape „pe pruncii împărăteşti, care primiseră martiriul pentru Hristos şi fuseseră îngropaţi de creştini cu multă cuviinţă şi să-i arunce în mare, ca nu cumva, ziceau ei, să li se închine creştinii şi să-i considere în numărul zeilor, dacă ar rămâne neîngropaţi'444.
§ 175. învăţătura despre cinstirea Sfintelor Moaşte în perioada Sinoadelor ecumenice
în timpul Sinoadelor ecumenice, când Biserica a primit libertatea confesională, s-a hotărât venerarea Sfintelor Moaşte pe faţă, lămurindu-se totodată şi determinându-i-se sensul şi însemnătatea sa.
Cu cât de multă venerare cinstea Biserica, în acest timp Sfintele Moaşte, când se aflau, se vede din faptul că ele erau puse în biserici chiar sub altar, pe care se săvârşea şi se proaducea jertfa cea fără de sânge445. Mai mult chiar, aflarea şi transportarea lor totdeauna era
444 Eusebiu, Istoria bisericească, cartea a VUI, c. 6.
445 Conform vechiului obicei al creştinilor de a face altarul şi a săvârşi jertfa cea fără de sânge pe mormintele Sfinţilor Martiri au fost introduse în această perioadă, ca regulă generală şi neschimbată ca să nu se construiască nici-o Biserică şi nici să se sfinţească fără m-tregi sfintele moaşte ale vreunui sfânt martir sau, cel puţin, părţi din ele {Sfântul Vasile cel Mare epistola 45 (49); Sfântul Ambrozie, Exhort. virginit. c. 2. n. 3. şi 10; Sfântul Leon celurmată de o deosebită şi pompoasă ceremonie bisericească.
Astfel, în anul 332, în timpul împăratului Constantin cel Marc, moaştele Sfinţilor Apostoli, Luca şi Andrei, cât şi ale lui Timotei, ucenic al Apostolilor, au fost aduse în Constantinopol şi aşezate cu mare pompă în Biserica Sfinţilor Apostoli446. Mai târziu, îh timpul împăratului Iulian, care, pe lângă că era cel mai înfocat potrivnic contra a tot ce era creştin şi cel mai mare vrăjmaş al cinstirii Sfintelor Moaşte, din care cauză a şi dat un edict prin care se hotăra permutarea moaştelor Sfântului Martir Vavila din Dafhi, unde împiedica dezvoltarea păgânismului, în Antiohia, totuşi moaştele lui, după mărturia istoricului Sozomen, au fost strămutate cu cea mai marc pompă şi însoţite de nenumărată mulţime de creştini, cântând elenii psalmul 113, iar poporul răspunzând la fiecare stih: să se inşineze şi să se înfrunteze toţi cei ce se închină la idoli (Psalmul 96, T)447. Sfântul Ambrozie, îndată ce a fost hirotonit episcop, a dat ordin să se strămute moaştele Sfântului Dionisie, predecesorul său, din Armenia în Mediolan, cu cea mai mare pompă şi cuvioşie448, cât şi moaştele Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, care au fost aşezate în biserică sub Sfânta Masă, în altar449. Mai târziu, din porunca împăratului Teodosie cel Mare, au fost strămutate moaştele sfântului mucenic Meletie, fost episcop al Antiohiei, din Constantinopol, în Antiohia cu cea mai mare pompă posibilă, fiind conduse cu cântare de psalmi nu numai pe cale, dar chiar şi prin oraşe450. Tot cu aşa pompă au fost strămutate, în anul 438, moaştele Sfântului loan Gură de Aur, mai întâi, din Armenia în Calcedon, iar apoi în Ţarigrad, conduse fiind de patriarh, mulţime nenumărată de clerici şi popor, participând şi îm-446 Cronica lui Alexandru către Ducangium. Constantinopolis Cristiana, cartea a I V-a, c. 1; Ieronim, Contra celor ce veghează, Opp. t IV, part. II, pag. 282, Paris, 1706.
447 Sozomen, Istoria bisericească, cartea a V-a, c. 19; Comf. Socrea; Istoria bisericească, pag. 294, Petersburg, 1850; Teodorei, Istoria bisericească, pag. 208. Petersburg, 1852. ^Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 189, Opp. part VII, pag. 38, Moscova, 1847.
449 Sfanţul Ambrozie, Epistola22,n. 13, Patrologia latină curs complet, t. XVI. col. 1023.
450 Sozpmen. Istoria bisericească, cartea a Vll-a, c. 10. Istoricul Sozomen mărturiseşte despre aflarea moaştelor Sfinţilor Preacuvioşilor Avacum şi Miheea în timpul împăratului Teodosii-cum şi a Sfinţilor 40 de Mucenici - în timpul Pulheriei, fiica Btipăratului Arcadie (ibid).
paratul, senatul şi mulţime de funcţionari împărăteşti. Ajungând în oraş, au fost întâmpinate cu mare pompă de toate bisericile din oraş pe lângă care au trecut, ajungând până la Biserica Sfinţilor Apostoli, unde au fost aşezate451. Când s-au strămutat moaştele sfântului Anastasie din Persia, în Cesareea Palestinei, au fost întâmpinate şi venerate de toţi Părinţii Sinodului al VII-lea ecumenic din Niceea (787), care, ieşind din biserica Născătoarei de Dumnezeu, pe când se apropiau Sfintele Moaşte de Niceea, le-au întâmpinat cu crucea în mână şi cu sunarea clopotelor45".
Despre profunda venerare şi popularitatea de care se bucurau printre creştini Moaştele Sfinţilor, Sfântul loan Gură de Aur spune auditorului său următoarele: „Spuneţi-mi unde este mormântul lui Alexandru? In ce zi a murit?... Mormintele robilor lui Hristos, insă, sunt slăvite şi sunt în oraşul împărătesc; mormântul lui Hristos e ştiut de barbari. Mormintele robilor lui Hristos sunt mai strălucitoare chiar decât palatele împărăteşti, nu numai în ceea ce priveşte mărimea şi frumuseţea construcţiei (căci şi în această privinţă sunt mult superioare), dar şi faţă de zelul celor ce vin să se închine lor. Cliiar şi cel ce poartă purpură vine să se închine la aceste morminte şi, stând în genunchi, se roagă sfinţilor să mijlocească la Dumnezeu pentru el"453.
Să venim acum la însăşi învăţătura Sfinţilor Părinţi şi dascăli bisericeşti din această perioadă, învăţătură care singură e în măsură a lămuri şi determina mai exact doctrina despre venerarea Sfintelor Moaşte, apărând şi confirmând nu numai prin cuvinte, dar şi în practică învăţătura precedentă - că cinstindu-L pe Stăpânul sfinţilor, nu se poate să nu cinsteşti şi pe acela prin care îşi manifestă Stăpânul bunăvoinţa Sa. Cinstind Sfintele Moaşte, însă, nu urmează că ne închinăm lor, precum nici sfinţilor ca lui Dumnezeu, ci trebuie să le cinstim şi să le venerăm ca pe organele harului şi puterii lui Dumnezeu, imitând, în cazul acesta, pe de o parte, moaştele sfinţilor, iar pe de altă parte, pe Stăpânul sfinţilor ale căror Sfinte Moaşte s-au învrednicit să fie alese ca organe prin care să se preamărească atotputernicia///' Grester, t V, cartea I, pag. 36.
2 Grester, Opp. t V, Despre procesiunile sacre, pag. 35.
3 Omilia 26 la Epistola a H-a către Corinteni, pag. 324, Moscova, 1851.///lui Dumnezeu.
Sfântul Efrem Şirul arată destul de lămurit că temeiul veneram Sfintelor Moaşte este deosebita voinţă a lui Dumnezeu în puterea cărei voinţe ele săvârşesc diferite minuni. Tratând despre martir, Sfântul Efrem spune următoarele: „Ei lucrează şi după moarte ca fiind vii, tămăduiesc bolnavi, alungă demoni şi inspăimântă orice influenţă diavolească a stăpânirii lor cu puterea Răscumpărătorului Hristos. Căci Sfintele Moaşte totdeauna au harul cel făcător de minuni al Sfântului Duh454. în alt loc, adresându-se morţilor la ale cărei Sfinte Moaşte se îngrămădeau creştinii să se închine, Sfântul Efrem spune: „iată-i cum cântă psalmi şi se veselesc preamărind pe Dumnezeu, Cel ce v-a încununat capetele cu bărbăţia şi curajul; cu cea mai mare veselie înconjoară Sfintele voastre Moaşte dorind să primească binecuvântare şi lecuirea trupească şi sufletească"455 Aceasta ne arată lămurit cui se dă şi cui trebuia să se dea cinstea şi slava, în timpul venerării Sfintelor Moaşte, adică numai lui Dumnezeu".
Sfântul Atanasie cel Mare, referindu-se la împrejurarea că Sfântul Antonie cel Mare i-a mustrat foarte aspru pe egipteni pentru obiceiul nelegiuit ce exista la dânşii de a păstra trupurile Sfinţilor Martiri, după ce li se făcea prohodul în casele lor, în loc de a-i îngropa456, arată lămurit prin aceasta că, deşi trupurile martirilor rămâneau în Biserică nestricăcioase, totuşi nu erau expuse spre închinarea publică imediat după înmormântare, ci adeseori, după ce trecea mult timp, adică atunci, când binevoia Dumnezeu.
Sfântul Chirii al Ierusalimului vede bunăvoinţa lui Dumnezeu de a se venera şi cinsti nu numai sufletele, ci şi trupurile drepţilor prin faptul că aceste trupuri au oarecare putere supranaturală care face lucrări minunate. Astfel, în Vechiul Testament, spune El, trupul unui mort a înviat numai atingându-se de moaştele lui Elisei, sau ca în Noul Testament, când numai hainele Sfântului Apostol Pavel vindecau pe bolnavii care se atingeau de ele457.454 Cuvânt de laudă către toţi martirii ce au pătimit în toată lumea. Opp. Sfântul Efrem Sirul, part II, pag. 494, Moscova, 1881.
455 Ibid. part IU, pag. 363, Moscova, 1882.
456 Viaţa Sfântului Antonie, Opp. Sfântul Atanasie cel Mare part UI, pag. 280, Moscova, 1853.
457 Cuvântarea catehetică, 18 n. 16.Tot ideea aceasta o dezvoltă şi Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore Teologul. „Şi la noi, spune Sfântul Vasile deja (adică până la învierea cea de obşte) martirii culeg strălucitul amanet al slavei, pentru că toţi cei ce-i cheamă pe ei cu dragoste şi căldură prind în mrejele lor mii de suflete"45 . Iar Sfântul Grigorie Teologul continuă mai departe: „Sfinţii Martiri se preamăresc cu cinstire şi cu praznice, ei gonesc demonii, lecuiesc bolile, se arată în vedenii, proorocesc. Chiar trupurile lor, când se ating de ele şi se cinstesc, lucrează tot aşa de minunat ca şi sfintele lor suflete. Chiar şi picăturile de sânge şi tot ce poartă urmele suferinţelor lor sunt tot atât de făcătoare de minuni 459 ca şi trupurile lor .
Sfântul Ioan Gură de Aur ne înfăţişează cu o deosebită claritate atât faptul că Dumnezeu înduplecă pe toţi să venereze Sfintele Moaşte, prin minunile săvârşite de ele cât şi prin diferitele intenţii bune ale lui Dumnezeu. „Nu te uita, spune Sfântul Părinte, că zace înaintea ta trupul gol şi fără suflare, al Sfântului Martir, ci uită-te şi ţine seamă de faptul că în el este o altă putere mai înaltă chiar decât sufletul - harul Sfântului Duh, care, prin facere de minuni, îi încredinţează pe toţi despre adevărul învierii. Dacă Dumnezeu a comunicat trupurilor moarte şi prefăcute în cenuşă o putere mai mare decât tuturor celor vii, apoi cu atât mai mult le va da o viaţă mai bună şi mai fericită în ziua când se vor împărţi cununile460. Moaştele sfinţilor (sunt aşa fel de plante) ale căror rădăcini sunt sădite pe pământ, iar ramurile se înalţă până la ceruri. Vrei să vezi roadele acestor ramuri? Deschide-ţi ochii credinţei şi îndată îţi voi arăta însuşirile acestor fructe minunate. Roadele acestor ramuri nu sunt mere, pere sau nuci, nici altceva trupesc şi pieritor, ci lecuirea trupurilor bolnave,
458 Omilia 17, la ziua Sfântului Martir Varlaam, Opp. Sfântul Vasile cel Mare, part. IV, pag. 275, Moscova, 1858.
459 Cuvântul 4, Opp. Sfinţii Părinţi, part. I, pag. 125, Moscova, 1843. Şi îh cuvântul spre lauda Sfântului Martir Ciprian, adresându-se auditoriului, spune: Voi înşivă sunteţi datori să îndepliniţi toate celelalte precum: alungarea demonilor, lecuirea bolilor, prezicerea viitorului. Toate acestea le poate da, prin credinţă, chiar şi prafului lui Ciprian, cum ştiu cei experimentaţi, de la care am luat şi noi amintire despre minune şi se va preda timpurilor viitoare (cuvântul 24, part. II, pag. 262).
460 Omilia în amintirea Sfântului Sfinţitului Martir Vavila. Predici şi omilii la diferite împrejurări, 11, pag. 127, Petersburg, 1864.iertarea păcatelor, dezrădăcinarea viciilor, vindecarea bolilor sufle teşti, rugăciunea neîntreruptă, îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, tot ce-i duhovnicesc şi plin de bunătăţile cereşti. Fructele acestea totdeauna rămân cu prisosinţă, niciodată nu se împuţinează la cei ce le cultivă. Mai mult, pomii fructiferi ce cresc pe pământ rodesc o sin gură dată în an şi dacă nu culegi fructele la vremea lor, apoi odată cu sosirea timpului de iarnă ei îşi pierd frumuseţea, iar fructele se strică şi cad; plantele de care vorbim însă nu ştiu de iarnă sau de vară, nu suferă de schimbările anotimpurilor. Ele nu-şi împuţinează niciodată fructele, ci totdeauna îşi păstrează frumuseţea. De ele nu se atinge stricăciunea şi nici scliimbarea fructelor461. Deci, să venim necontenit la Sfinţii Martiri, să ne atingem de mormintele lor şi să îmbrăţişăm cu credinţă Sfintele lor Moaşte şi să luăm binecuvântare de la ele46". Cel ce vine aici cu credinţă, primeşte într-adevăr mari bunătăţi. Căci nu numai trupurile sfinţilor, dar chiar şi mormintele lor sunt pline de harul duhovnicesc. Dacă în timpul lui Elisei s-au dezlegat legăturile morţii numai prin atingerea de mormântul lui şi mortul a înviat, apoi cu atât mai mult acum, prin darul cel de prisosit şi lucrarea cea mare a Sfântului Duh, cel ce se atinge cu credinţă de această groapă poate lua de la ea mai multă putere. Pentru aceasta ne-a şi lăsat Dumnezeu Sfintele Moaşte ca să ne predispună la acelaşi zel şi să ne dea o scăpare mai sigură şi mângâiere în nenorocirile ce ne ajung necontenit. De aceea, vă încredinţez că de se află cineva în vreo supărare, în boli, în nenorociri sau în noianul păcatelor, să vină cu credinţă la mormântul Sfinţilor Martiri, la Sfintele Moaşte şi se va izbăvi de toate acestea, întorcându-se cu bucurie mare, primind împăcarea conştiinţei, chiar şi numai privind la ele. Nu numai cei ce se află în nenorociri au nevoie să vină şi să se apropie de Sfintele Moaşte, dar chiar şi cei ce se cred în fericire, înărire, putere şi autoritate, sau care ar avea mare îndrăznire către Dumnezeu, chiar şi aceştia să nu dispreţuiască acest bun dumnezeiesc. Căci văzând aici pe sfânt (va) face bine chiar şi celor ce n-au venit, arnintindu-le de virtuţile///462 Cuvârtt de kudă SSntuIui Martir Iulian- Pudici şi omilii, Opp. citat, pag 106
462- Cuvânt de laudă Sfântului Martir Iuvent şi Maxim, Opp. citat pag. 229; conf Omilia 32 la Epistola către Romani, pag. 715-719, ed. Moscova, 1844.slăntulm, şi se învaţă să fie smerit şi să nu se laude cu faptele sale"463.
Tot aşa de lămurit mărturiseşte şi Sfântul Ambrozie despre minuni le ce se săvârşeau la mormintele plăcuţilor lui Dumnezeu. Prin aceasta, se arată lămurit că este buna voinţă a lui Dumnezeu pentru cinstirea şi venerarea Sfintelor Moaşte4,64. împotriva învăţăturii mincinoase a ereticilor, care zic că lucrul acesta e ceva nenatural şi chiar idolatrie, Sfântul. Ambrozie defineşte cu mai multă precizie, sensul venerării Sfintelor Moaşte, explicând cu multă competenţă şi autoritate că venerarea Sfintelor Moaşte nu-i deloc închinare dumnezeiască, ci, prin aceasta îl preanriârim pe Acela, Care i-a proslăvit şi îi cinstim pe acei ce, prin desăvârşirea lor morală, s-au făcut plăcuţii prieteni ai lui Dumnezeu. „Mă întrebi, spune Sfântul Ambrozie,pentru ce să cinstim şi să venerăm trupul stricăcios al martirilor despre care Dumnezeu n-are nici-o grijă? Dar ce ne spune, iubite, însuşi adevărul, prin proorocul ce zice: „scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor lui (Psalmul 115, 5), şi încă: iar mie îmi sunt toarte cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule" (Psalmul 138, 16). Noisuntem datori să cinstim pe slujitori, prin urmare, cu atât mai mult pe prietenii lui Dumnezeu, despre care se zice: păzeşte Domnul toate oasele lor şi nici unul din ele nu se va zdrobi (Psalmul 33, 19). De aceea, eu cinstesc în trupul martirului rănile primite pentru numele lui Hristos, cinstesc virtutea care trăieşte pentru vecie, venerez sfântul pământ prin mărturisirea Domnului şi în el cinstesc sămânţa eternităţii, cinstesc trupul care mă învaţă să iubesc pe Domnul şi să dispreţuiesc moartea pentru numele Lui. Cum, nu pot credincioşii să///463 Cuvânt de laudă Sfântului Sfinţitului Martir Ignatie. Opp. citat, pag. 344, 345; cont. ''t de laudă Sfinţilor Martiri egipteni, Opp. citat, 348.
464Sfăntul Ambrozie, în cuvântul său la descoperirea moaştelor Sfinţilor Martiri Ghervasie si Protasie, spune: „Adresându-se auditoriului, aţi aflat şi chiar aţi văzut pe mulţi care se vindecaseră de demoni. Aţi văzut încă pe foarte mulţi care s-au vindecat de neputinţele lor numai atingându-se cu mâinile de veşmintele sfinte. îndată ce a venit Mântuitorul Iisus şi Şi a revărsat de prisosit Darul pe pământ au început să se facă minuni ca în timpurile vechi. Aţi văzut şi vedeţi pe mulţi care se vindecă de boli numai prin atingerea de umbra sfinţilor martiri. Câte mănuşi nu se poartă din mână în mână! Câte veşminte cu care au fost învelite ' sfintele Moaşte şi care numai prin atingere de ele au devenit tămăduitoare, nu caută creştinii unul la altul! Toţi stăruiesc să se atingă de ele măcar câtuşi de puţin, şi cel ce reuşeşte să se-. ii ii igă se face sănătos (Epistola 22, n. 9, Patologia latină, curs complet, t XVI. col. 1022).venereze trupul de care se tem şi demonii, pe care l-au adus ei până la pătimire, dar pe care (creştinii) îl preamăresc în mormânt? Deci, venerez şi cinstesc trupul pe care 1-a cinstit Hristos cu cununa martiriului şi care va împăraţi cu Hristos în ceruri4 5.
In privinţa aceasta, merită o deosebită atenţie Fericiţii leronim şi Augustin care, în polemica cu Vigilenţiu, care era mult mai infocat contra venerării Sfintelor Moaşte chiar decât eunomianii, maniheii şi impăratul Iulian, s-au crezut obligaţi, pe de o parte, a distruge cu desăvârşire erezia contra veneraţiei Sfintelor Moaşte, iar pe de alta a îndreptăţi şi clarifica temeiurile pe care s-a întărit în Biserică venerarea Sfintelor Moaşte, cât şi de a determina în mod precis sensul şi duhul acestei venerări, lucru ce s-a şi îndeplinit.
Iată ce răspunde Fericitul leronim, printr-o scrisoare, presbiterului Ripariu, care îi comunica că Vigilenţiu din nou îşi ridică glasul şi răspândeşte învăţătura cea spurcată contra moaştelor Sfinţilor Mucenici, iar pe cei ce le venerează îi numesc închinători de idoli, care îndumnezeiesc oasele morţilor: „Ce om nenorocit şi vrednic de plâns în toate privinţele! El nu înţelege că învăţând aşa, este asemenea samarinenilor şi iudeilor, care urmând literei care ucide, iar nu duhului care face viu, considerau trupurile celor morţi ca necurate şi priveau la toate vasele ce se aflau în casa unde era un mort ca la vase spurcate. Noi nu adorăm nici soarele, nici luna, nici pe îngeri şi arhangheli, nici pe hemvimi şi serafimi, nici tot numele care se numeşte nu numai în veacul de acum, ci şi în cel viitor (Efeseni 1,21); (noi) nu venerăm făptura mai mult decât pe Făcătorul, Cel ce este binecuvântat în veci. Noi cinstim moaştele Sfinţilor Mucenici numai pentru ca prin aceasta să cinstim pe Acela a cui sunt mucenicii (...). Nu cumva oare sunt necurate moaştele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel? Nu cumva, oare, când intrăm în bazilicile Apostolilor, proorocilor şi a tot felul de mucenici, ne inchinăm templelor idolilor? Nu cumva chiar şi Trupul Domnului a fost necurat? (...). Dacă oasele celor morţi pângăresc pe cei ce se ating de ele, atunci în ce chip Elisei, fiind mort, a înviat pe mort si cum trupul cel necurat, după Vigilenţiu, a putut să dea viaţă? (TV împăraţi 13, 21) (...). Pentru ce au permisCuvântul 55, n. 11, Patrologia latină, curs complet, t XVII, col. 718-719, Paris, 1845.Sfinţii Apostoli să se îngroape cu o aşa de mare cinste necuratul trup al Sfântului Apostol şi Arhidiacon Ştefan şi să şi plângă aşa de mult, încât această plângere s-a întors întru bucuria noastră'v 66 „Deci, continuă Fericitul leronim, într-o altă operă a sa contra lui Vigilenţiu, suntem hulitori de Dumnezeu dacă intrăm în bazilicile Apostolilor? Hulitor de Dumnezeu a fost, oare, împăratul Constantin cel Mare, care a transportat în Constantinopol moaştele Sfântului Andrei, Luca şi Timotei, în faţa cărora demonii răcneau şi cei ce locuiesc în Vigilenţiu recunosc că simt prezenţa lor? N-ar trebui, oare, să considerăm ca hulitor de Dumnezeu şi pe actualul August Arcadie care, după ce a trecut mult timp, a transportat în Tracia moaştele Prea Fericitului Samuel din Iudeea? Nu cumva ar trebui să socotim ca hulitori de Dumnezeu şi nebuni pe toţi episcopii care (cum zici) purtau în pânză de mătase şi vase de aur lucrurile cele mai josnice şi praful ce se spulbera de vânt? Nu cumva oare era nebun poporul tuturor Bisericilor care întâmpina Sfintele Moaşte, ca şi pe însuşi proorocul, când era în viaţă şi le primea cu cea mai mare bucurie şi preamărea pe Hristos? (...). Deci, rău face şi episcopul Romei, care după mine aduce jertfa Domnului pe moaştele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, iar după tine pe praful lor de riirnic? Nu numai episcopii dintr-un oraş, ci reprezentanţii întregii Biserici greşesc şi rătăcesc, oare, când, dispreţuind pe negustorul Vigilenţiu, intră în bazilicile celor morţi, unde - (cum zice el) -, zace praful şi cenuşa vreunui martir necunoscut, învelită în pânză aşa că fiind spurcat el spurcă totul? O, monstru, vrednic să fii aruncat la marginea pământului! Râzi de Sfintele Moaşte şi împreună cu Eunomie - întemeietorul acestui eres, te ridici asupra Bisericii lui Hristos, netemându-te să vorbeşti şi contra noastră aceleaşi vorbe?467. Pe urmă, întorcându-şi atenţia la semnele şi minunile ce se săvârşesc la mormintele sfinţilor contra cărora bârfea Vigilenţiu zicând că ele folosesc necredincioşilor, iar nu credincioşilor, Fericitul leronim spune: „fie ca semnele şi minunile să se săvârşească pentru necredincioşi, ca şi ei să creadă prin ele; de aici, însă, nu urmează că ei au fost necredincioşi şi că au dispreţuit sem-466 Epistola către preotul Riparie. " 467Cartea contra lui Vigilenţiu.///164 SILVESTRU - Episcop de CANEV
nele şi miniinile, ci, dimpotrivă, ele trebuie să se bucure de mai mult respect pentru faptul că au fost aşa de puternice, încât le-a mişcat inima şi le-a înduplecat mintea spre credinţă. Deci, nu voiesc să-mi spui că semnele şi minunile servesc necredincioşilor, ci răspunde-mi cum acest praf şi cenuşă au atâta putere?... Poate că, după exemplul păgânilor şi bârfitorilor Porfirie şi Eunomie, tu crezi că acestea sunt vrăji diavoleşti şi că diavolii nu răcnesc în mod real, ci numai se prefac că suferă? Te sfătuiesc să intri în bazilicile Sfinţilor Mucenici şi cândva te vei curaţi; acolo vei găsi mulţi tovarăşi şi nu te vei arde de liumânările Sfinţilor Mucenici, care nu-ti plac, ci de o flacără nevă-zută şi atunci vei recunoaşte ceea ce negi şi dispreţuieşti acum'
Fericitul Augustin, fixându-şi atenţia mai cu seamă asupra însemnătăţii celei mari a semnelor şi nenumăratelor minuni ce se săvârşeau la moaştele sfinţilor şi nevăzând în ele decât semnele voinţei lui Dumnezeu, săvârşite cu planuri diferite şi cu deosebite scopuri, ajunge la concluzia că nu se poate să nu venerăm moaştele sfinţilor, care s-au învrednicit să fie organe ale voinţei lui Dumnezeu celei întru tot înţelepte şi atotputernice. Să nu le venerăm, însă, decât numai ca organe sfinte ale voinţei lui Dumnezeu, cum face şi Sfânta Biserică, raportând slava şi cinstea de căpetenie la însuşi Dumnezeu.
Vorbind de nenumăratele minuni ce se săvârşeau în timpul său, la mormântul întâiului mucenic şi arhidiacon Ştefan, Fericitul Augustin observă următoarele: „Dacă aş voi să descriu numai minunile de vindecări care s-au săvârşit, de acest Sfânt Mucenic, în colonia Calamului şi în colonia noastră, fără să mai vorbesc de altele, ar trebui să scriu o mulţime de cărţi. Şi apoi, chiar nici aceste minuni nu pot fi toate descrise, ci numai acelea despre care s-a scris câte ceva pentru ca să se citească poporului - în public. M-am hotărât să adun aceste descrieri numai pentru că se fac şi în timpul nostru multe semne ale voinţei dumnezeieşti, ca şi în vechime, şi n-ar trebui sa rămână necunoscute. Nu sunt încă nici doi ani de când a început să existe racla şi, deşi despre multe minuni nu s-a scris nimic, după cum ştim, totuşi, când scriu acestea^ sunt multe minuni, săvârşite de această raclă, aproape şaptezeci. In Calam, însă, unde şi racla a apa
Fericitul leronim, Cartea contra lui Vigjlenţiu.
Teologia dogmatică Ortodoxă, voi. V 165
rut mai dinainte şi descrierea minunilor săvârşite se publică adesea, numărul minunilor este mult mai mare"4 9.
„Despre ce altceva mărturisesc aceste minuni, continuă Fericitul Augustin, dacă nu despre credinţa care propovăduieşte că Hristos a înviat cu trup şi cu trupul S-a înălţat la cer? Căci şi Sfinţii Mucenici s-au făcut mucenici pentru credinţa aceasta (...). Pentru această credinţă şi-au pus ei viaţa, căpătând astfel posibilitatea de a cere şi primi totul de la Domnul pentru numele Căruia au gustat moarte. Numai pentru credinţa aceasta au manifestat ei răbdarea neobişnuită pentru ca pe urma sa aiba aşa de mare putere prin aceste minuni
După opinia Fericitului Augustin, însă, cauza tuturor minunilor, faţă de care mucenicii sunt numai mijlocitori, iar trupurile lor nestricăcioase organe, este Dumnezeu, Care dăruieşte fiecărui sfânt darurile Sale, cum voieşte El. De aici provine faptul că nu în toate locurile unde sunt moaştele Sfinţilor Martiri se săvârşesc aceleaşi minuni471. Tot de aici provine şi faptul pentru ce a bine-plăcut lui Dumnezeu să descopere moaştele cutărui sau cutărui sfânt în cutare sau cutare timp, cum s-a întâmplat cu moaştele sfinţilor martiri Protasie şi Ghervasie, care au fost descoperite în timpul cel mai prielnic, după o deosebită descoperire dumnezeiască, făcută sfântului Ambrozie, şi anume: în timpul persecuţiei îndreptată contra ortodocşilor de Iustina, împărăteasa ariană. Această descoperire s-a făcut cu scopul de a pune margini acestei persecuţii, ceea ce s-a şi întâmplat prin obişnuitele minuni, săvârşite la mormântul acestor rnartiri472.
De aceea, în sfârşit, după părerea Fericitului Augustin, deşi moaştele sfinţilor se cinstesc în Biserică pentru minunile săvârşite prin ele473 şi deşi pretutindeni se zidesc biserici şi altare pe mormintele sfinţilor474, totuşi, atât Sfintele Moaşte, cât şi sfinţii cărora le aparţin se cinstesc numai în semn de veneraţie, iar nicidecum în semn de adoratie
"'"469 Fericitul Augustin, Despre cetatea lui Dumnezeu, cartea a XXII-a, c. 8. "470"lbid.c.9.
'"' 471Epistola78,n.3. Antwerpen, 1700. ' '472' Mărturisiri, cartea a IX-a, c. 7.
'''473 Fericitul Augustin, Epistola 54, n. 5, t H, pag. 95. Antwerpen, 1700. 4 7,1 lbid. Despre cetatea lui Dumnezeu, cartea a VlII-a, c. 27.