Cum ajunge tânărul să trăiască bucuria Lui Hristos

[maria_andreea]

Văd constant în biserică o categorie de tineri: cu feţe aspre, plini de acreală, mohorâţi, posaci; totdeauna cu capul plecat, se ascund după stâlpi, după străni, cu feţele la perete, nu vorbesc cu nimeni, pleacă din biserică imediat ce s-a terminat slujba. Citesc cărţi despre Antihrist, sfârşitul lumii, cipuri, new age, noua ordine mondială, ecumenism, papistaşi, secte, păcate, chinurile iadului. Nu au planuri de viitor, că oricum vine sfârşitul - c-aşa a zis un mare duhovnic, că e vremea muceniciei... Se uită urât la cei ce se bucură, de parc-ar fi săvârşit vreo fărădelege. Parcă-i şi auzi: "Ia uite-l şi p-ăsta! Ortodoxia e martirizată, antihrist e în lume şi ăsta râde..." Fraţilor, nu fiţi asemenea tinerilor acestora! Purtaţi pe chipul vostru bucuria Învierii lui Hristos!

Tinerii ăştia, sunt însinguraţi. Nu trăiesc în comuniune. Nu oferă şi nici nu primesc dragoste...
Motivul: neînţelegerea corectă a credinţei ortodoxe care "e despovărătoare" (Dumnezeul să-L ierte şi să-l primescă pe părintele în sânul Lui căci cu siguranţă Îi va spune poezii aşa cum a mai făcut-o când era încă în viaţă), lipsa celor care i-au putea îndruma, neîncrederea în ei înşişi atât cât să pună în mişcare mecanismul că după aia are Dumnezeu grijă...
Soluţia: ...aştept de la voi să-mi spuneţi, ca tânăr ce mă aflu, cum ar putea concret aceşti tineri să scape de povara lor.

[antoniap]

Nu putem ravni numai spre bucuria lui Hristos fara sa ne asumam si Crucea. Pur si simplu cele doua, bucuria si crucea, sunt impreuna. Accepatand Crucea, ducand-o fara carteala, multumind lui Dumnezeu pentru toate, ne putem face partasi la bucuria lui Hristos. Ma gandesc la Sfintii inchisorilor comuniste care, in ciuda regimului inuman la care erau supusi, gustau din plin aceasta bucurie. Acest lucru se putea vedea pe fetele lor, dupa cum marturisesc supravietuitorii.

Tinerii trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare, sa inlocuiasca patimile cu virtuti, sa lupte sa nu cada in inselare si sa caute mai intai smerenia (in vorbe, fapte si ganduri). Mandria distruge totul si-i face loc diavolului. Parintele Paisie Aghioritul era foarte precaut in tinerete. Diavolul cauta sa-l atraga in diverse curse pe tanarului nevoitor. Cine citeste viata acestui parinte are multe de invatat, adapandu-se astfel direct de la un izvor de apa vie.

[Dionysie]

Este într-adevăr o problemă foarte importantă în BOR, deşi văd că este cam evitată la discuţii. (ca de altfel multe evitări, în general binecredincioşii fiind prea ocupaţi pentru a participa la discuţii pe un forum. Ortodocşii întotdeauna sunt ocupaţi cu alte lucruri, şi în general cu cele din sfera lumescului; ei nu se înjosesc până la nivelul Ortodoxiei) Şi oricum este greu pentru tineri pentru că nu prea au de la cine să primească bucurie autentică. Însă cauza principală vine tocmai din felul în care se face încorporarea în Biserică (în Armata lui Hristos) în BOR încetăţenindu-se un obicei foarte periculos al lipsei de muncă a preoţilor şi a altor credincioşi pentru convertirea, chiar şi a acelora care au fost botezaţi de mici. Este evident că şi aceia care au primit botezul de mici (deşi este totuşi discutabil pedobaptismul), adică în situaţia lipsei de convertire (conştientă), au nevoie pentru o încorporare autentică de un proces de convertire. De abia de atunci putem vorbi de posibilitatea accederii la bucurie. Altfel lucrurile sunt destul de exterioare, nu pătrund spiritul, nu elevă pe tânăr, nu pătrund la inima lui. Iar bucuriile vin din inimă. Este deci nevoie de o conversio anima.

Deasemenea ar fi mare nevoie şi de arătarea de interes, preocupare sincere pentru tineri şi pentru problemele lor, şi de înţelegere pentru ei. Deasemenea şi de sprijin, şi mai ales în preocupările, interesele spirituale, pentru că se ştie că vârsta tinereţii este şi o perioadă de preocupări, interese, cercetări şi chiar descoperiri spirituale, deschiderea fiind de multe ori plină de sinceritate şi dintr-o inimă în general neprihănită. Iar inimile sincere şi curate de multe ori au nevoie de sprijin, sprijin pe care nu îl găsesc în această lume materialistă. Şi cel mai trist este că nu îl găsesc în sânul Bisericii. Ba mai mult, în locul înţelegerii, empatiei, sprijinului, tinerii cu suflete curate sunt de multe ori persecutaţi, trataţi cu indiferenţă, lipsiţi de sprijin, călcaţi în picioare tocmai de casnicii lor (vorba Mântuitorului), de "prietenii" lor, de cei cu care se întâlnesc la şcoală, la facultate, la un loc de muncă şi, foarte dureros, chiar în biserică. Materialismul, lipsa de spiritualitate autentică, duhul acesta lumesc (care s-a înstăpânit foarte mult mai ales în perioada holocaustului roşu), toate aceste structuri ieşite de sub aripa harului divin exercită o agresiune necontenită, foarte puternică, foarte perversă, şi cu multe victime asupra sufletelor idealiste, inocente, neprihănite, sincere şi sincere în căutarea lor, dornice de iubire curată.