De ce nu avem dreptul să judecăm pe alţii

[Florina]

Mulţi îşi dau cu părerea şi osândesc diferiţi păcătoşi. Ei spun: “Eu nu aş fi făcut aşa ceva în locul lui”. Dar fiecare persoană este unică, şi deci şi motivaţiile şi intensitatea trăirilor. Aşadar, nu am cum să ştiu eu ce a simţit altcineva când a făcut ceva ce eu judec a fi rău. Şi, neştiind ce a simţit, nu am cum să judec obiectiv. Doar cineva care ştie în totalitate contextul faptelor cuiva poate să judece drept. Şi acea persoană este numai Dumnezeu, care cunoaşte gândurile şi simţirile oamenilor. Iar judecata lui Dumnezeu nu este pătimaşă, ca a noastră, este singura judecată cu adevărat obiectivă.

“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 3, 16-17). Acum este vremea când Dumnezeu încearcă să-i mântuiască pe oameni. După moartea fiecăruia, la judecata particulară, fiecare dă seama de faptele sale. Însă noi, oamenii, judecăm înainte de vreme (oricine se poate pocăi până la sfârşitul vieţii) şi subiectiv, căci nu cunoaştem adâncul fiinţei celor pe care îi judecăm.

Acum, în Postul Mare fiind, să luăm hotărârea de a nu-i mai judeca pe fraţii noştri, ca să nu ne agonisim osândă, “căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”. (Sfânta Evanghelie după Luca, 6,38). Sfinţii Părinţi ne recomandă să ne vedem de păcatele proprii, şi aşa vom afla adevărata odihnă şi calea către Dumnezeu.

Sursa: http://florina.megablog.ro/2010/03/10/d ... -pe-altii/

[esenin]

Mulţi îşi dau cu părerea şi osândesc diferiţi păcătoşi. Ei spun: “Eu nu aş fi făcut aşa ceva în locul lui”. Dar fiecare persoană este unică, şi deci şi motivaţiile şi intensitatea trăirilor. Aşadar, nu am cum să ştiu eu ce a simţit altcineva când a făcut ceva ce eu judec a fi rău. Şi, neştiind ce a simţit, nu am cum să judec obiectiv. Doar cineva care ştie în totalitate contextul faptelor cuiva poate să judece drept. Şi acea persoană este numai Dumnezeu, care cunoaşte gândurile şi simţirile oamenilor. Iar judecata lui Dumnezeu nu este pătimaşă, ca a noastră, este singura judecată cu adevărat obiectivă.

“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 3, 16-17). Acum este vremea când Dumnezeu încearcă să-i mântuiască pe oameni. După moartea fiecăruia, la judecata particulară, fiecare dă seama de faptele sale. Însă noi, oamenii, judecăm înainte de vreme (oricine se poate pocăi până la sfârşitul vieţii) şi subiectiv, căci nu cunoaştem adâncul fiinţei celor pe care îi judecăm.

Acum, în Postul Mare fiind, să luăm hotărârea de a nu-i mai judeca pe fraţii noştri, ca să nu ne agonisim osândă, “căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”. (Sfânta Evanghelie după Luca, 6,38). Sfinţii Părinţi ne recomandă să ne vedem de păcatele proprii, şi aşa vom afla adevărata odihnă şi calea către Dumnezeu.

Sursa: http://florina.megablog.ro/2010/03/10/d ... -pe-altii/

Excellenta remarca! Din care se pot trage si doua concluzii: (asta daca nu cumva numiti "fratii nostri" DOAR pe ortodocsi. Prima ar fi ca daca este totusi sa "judecam" trebuie sa facem efortul sa ne obiectivam, dar sa si intelegem interioritatea celuilalt. (ceea ce nu se intampla aproape niciodata in ortodoxie, care este un dictat al subiectivitatii colective, ortodoxe). A doua ca intr-adevar, NUMAI dupa moartea cuiva putem "judeca" pe cineva. A spus-o Voltaire. Caci "Il y a beaucoup d’athees chez les chretiens" (acelasi). Poate ar fi mai bine sa schimbati deviza forumului ("ptr cei ce cred CONSTIENT") in "pentru cei ce au constienta propriilor pacate". Caci aceasta lipseste cu desavarsire.
Bravo si pentru momentul in care ati scris aceasta remarca. Sper sa fie citita si insusita.

[maria_andreea]

Cine nu e influenţat de oameni se simte în siguranţă. Un astfel de om nu este smintit de nimic. ...

Dar cum putem să nu fim influenţaţi de celălalt ? De exemplu văd că omul pe care îl am în faţă judecă pe altuil sau face un lucru incorect. Atunci sunt dator să rămân aşa cum eram. În plus, trebuie să nu mă îndeletnicesc cu scăderea lui sau cu răul pe care îl face sau îl spune, îl cloceşte sau îl urmăreşte. să nu am niciun amestec în păcatul celuilalt...[pentru a nu deveni] un om uşor de smintit, nesigur, alunecos, şi într-o zi voi cădea cu siguranţă în prăpastie.

Să ştim că chipul omului care ne influenţează este o mască şi că în spatele ei se află persoana demonului celui viclean. Nu ne târâşte după sine omul ci vicleanul demon. Desigur greşeşte şi omul că îşi împrumută inima sau gura sau ochii vicleanului ca să le folosească drept instrumente ale sale, dar asta este deja problema lor.

Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie, vol. 3, Sfântul Isihie: Cuvânt despre trezvie.

[Florina]

Unele persoane au inteles gresit ceea ce am scris eu. Am simtit deci nevoia sa fac un update:

Nu mă refeream la probleme dogmatice. Credinţa adevărată trebuie să o apărăm chiar cu preţul vieţii.

Sfinţii au zis: "Urâm păcatul, dar îl iubim pe păcătos".

Urâm erezia, căci "tatăl minciunii este diavolul", dar îi iubim pe cei căzuţi în ea şi ne rugăm pentru luminarea lor.

[maria_andreea]

Unele persoane au inteles gresit ceea ce am scris eu. ...Nu mă refeream la probleme dogmatice.

Credc că eu nu am detaliat înţelesul cuvântului sminteală dat de arhim. Emilianos., dar el se refră la faptele oamenilor care ne duc pe noi la judecata lor.

Cine nu e influenţat de oameni se simte în siguranţă. Un astfel de om nu este smintit de nimic, Sfânta Scriptură interzice să-i smintim pe oameni. Dar smintitor şi vătămător pentru el însuşi este şi cel care produce sminteală. Facă celălalt ce vrea! Noi să avem personalitatea noastră vie şi întreagă în toate situaţiile. Să fim de nesmintit.

Op. Cit., p.498.

Dar prin facă celălalt ce vrea nu se referă la indiferenţă faţă de fapta bună (sfătuire bună, rugăciune pt el) ci la indiferenţa faţă de păcatul lui.