Ioan Cr: Gandul pacatos ne apartine?

[esenin]

Ioan cr,

Ati tras candva o concluzie ezitanta in legatura cu faptul ca gandul pacatului este perceput si nu creat de om, intr-o discutie in care venise vorba despre Ioan Damaschinul, de acum 2 ani.

Gasit o explicatie, tot a lui, despre "mecanica" gandului pacatos. Nu rezolva complet problema responsabilitatii noastre (pe care o ridicati dumneavoastra) dar da cateva directii si "tratamentul":

linkul: http://www.filocalia.ro/referate/27/Cuv ... _Damaschin

Si textul:

"boala": Momeala este gandul adus simplu in minte de vrajmasul, ca de pilda: fa aceasta sau aceea, cum i-a zis Domnului si Dumnezeului nostru: ''Zi ca sa se faca pietrele acestea paini''. Aceasta, cum s-a spus, nu atarna de la noi. Insotirea este primirea gandului strecurat de vrajmas, preocuparea cu el si convorbirea placuta a voii noastre cu el. patima este deprinderea cu gandul strecurat de vrajmas, care se naste din insotire, si invartirea necontenita a cugetarii si a inchipuirii in jurul lui. Lupta este impotrivirea cugetarii fie la stingerea patimii din gand sau a gandului patimas, fie prin invoire, cum zice Apostolul: ''Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului; si acestia se impotrivesc unul altuia''. Luarea in robie este ducerea silnica si fara voie a inimii, stapanit de prejudecata si de o indelungata obisnuinta. Invoirea este consimtirea cu patima din gand. Iar lucrarea insasi implinirea cu fapta a gandului patimas incuviintat.

Tratamentul: Deci cel ce cugeta nepatimas de la inceput, sau respinge prin impotrivire si certare momeala, a taiat dintr-o data toate cele ce urmeaza. Lacomia pantecelui e stinsa prin infranare; curvia prin dorul dumnezeiesc si prin dorinta bunurilor viitoare; iubirea de argint prin compatimirea celor saraci; mania prin dragostea fata de toti si prin bunatate; intristarea lumeasca prin bucuria duhovniceasca; trandavia prin rabdare, staruinta si multumire catre Dumnezeu; salva desarta prin lucrarea ascunsa a poruncilor si prin rugaciunea necontenita intru zdrobirea inimii; mandria prin aceea ca nu judecam si nu dispretuim pe nimeni, cum a facut fariseul, ci ne socotim pe noi ca pe cei mai de pe urma dintre toti.

Pun textul pentru ca problema ramasese nerezolvata. In fine...nici acum nu este complet rezolvata. Suntem in orice caz vinovati de complicitatate cu pacatul, care insa "pluteste in aer" si e adus in minte de "vrasmasul",- nu noi il producem.

[Ioan Cr]

Interesant comentariu, multumesc pentru sursa.

Daca nu gresesc, problema in care ne impotmolisem era daca pacatuim automat numai gandind pacatul sau se ia si rezistenta noastra in calcul. Sau altfel, daca avem sau nu libertatea de a ne opune gandului pacatos. Aduceam exemplul cu broasca.

Eu cred ca originea gandului pacatos nu conteaza atat cat consimtirea de a-l accepta si "insotirea" cu el. In afara de diavol, patima ne poate agata foarte bine si prin "aproapele" nostru, si prin obiectele neinsufletite, si prin dobitoace. Problema este daca suntem vulnerabili la a le "sadi" in sufletul nostru, si la a le cultiva mai departe. Caci ce este sufletul nostru, daca nu un ogor? Si daca creste buruiana, tot proprietarul lotului e de vina, nu vantul care a adus-o, sau pasarea care a scuturat-o din zbor, sau mai rau, Creatorul care i-a dat viata.

[esenin]

Da, da. Asta era chestia. Puseseti pr protosinghel intrebarea "daca pacatul exista inainte de a-l face noi, atunci cu ce mai pacatuim noi ?" Iata acuma cu ce. Cu aceea ca Il acceptam in mintea noastra (ca gandul pacatului cu femeia aproapelui, de pilda. Cristos spune ca ai si pacatuit cand ai avut gandul. nu e nevoie sa treci la fapte.) Si prin aceea ca il urmam, bineinteles.
Intr-adevar, acceptarea nu poate conta prea mult ptr ca e involuntara. Gandirea e perceptie a lucrului duhovnicesc, asa cum vederea a ceva e perceptie a vazutelor. Ce vezi te poate lua prin surprindere, inainte de a inchide ochii. Evident, nu esti vinovat. Dar daca "insotesti", continui sa te uiti, ESTI.
Patima ne poate agata prin orice, diavolul e purtat si de oameni, si de dobitoace, de orice. "proprietarul" e de vina, intr-adevar.

mai e ceva interesant:

Dar nu savarseste omul nici un pacat, daca nu-l biruie si nu-l iau in stapanire mai intai acesti uriasi puternici, cum zice preainteleptul intre asceti Marcu, adica uitarea, nepasarea si nestiinta.

Ignoranta, nepasarea si uitarea sunt pacate ! Prima este adesea, cultivata, de unii. (si a doua, de altfel)