nu vreau sa ma contrazic de dragul discutiei, dar Iisus nu pate fi comparat cu mine sau oricine altcineva(nu cred ca el ar actiona ca si mama iar eu ca si sfintii mijlocitori - mama ar putea sa ma convinga -ea pe mine- de faptul ca cel ce apeleaza la ea nu merita ajutorul sau ca a mai bine sa nu il ajute). de aceea sustin ceea ce sustin. oare Iisus are firea aceasta de om incat sa fie nevoie de altcineva sa ne sustina cauzele in fata lui? oare nu ii atribuim noi o atitudine prea omeneasca lui Iisus?
Iisus Insusi a comparat dragostea lui Dumnezeu pentru noi cu dragostea unui parinte fata de copiii sai; si multe alte calitati dumnezeiesti le-a explicat prin pilde omenesti. Singura variabila este perfectitudinea: iubim si noi, dar la Dumnezeu iubirea este perfecta; suntem buni si noi - dar la Dumnezeu bunatatea este perfecta etc.
Iisus Insusi ne-a incurajat sa ne rugam unii pentru altii, la fel si Apostolii. Moise a mijlocit pentru poporul evreu, Avraam a mijlocit pentru Sodoma si Gomora. Nu ca Dumnezeu nu S-ar ispravi si Singur, ci dragostea care ne infrateste, ne si uneste intr-o minte si o gura, chemandu-ne a ne purta poverile unii altora, aici si pe vecie. Asa cum trupul are multe madulare, dar toate actioneaza in armonie si intelegere, ca o unitate - la fel si Biserica, cu credinciosii sai. Dumnezeu a asezat astfel lucrurile, este dar firesc si ireprosabil.
cand era pe pamant...sa zicem ca era de inteles (vezi firea umana din el...) dar acum, dupa inviere si inaltare...cred ca noi cam intindem coarda cu ceea ce ii atribuim lui Iisus ca fiind fire divina in el.
La ce anume te referi? Din cate cunosc, Biserica a cautat intotdeauna sa limiteze incercarile de a face speculatii pe seama unor adevaruri care ne depasesc si care, in acelasi timp, sunt esentiale pentru mantuirea noastra: este vorba de principiul apofatismului.
un alt motiv pentru care consider ca noi oamenii ne-am plafonat privitor la intelegerea invataturilor lui: ne-am oprit la partea omeneasca a lui Iisus, asa cum a fost vazut de oameni, si mai departe ori nu stie nimeni nimic, ori facem presupuneri despre "cum ar fi". pe mine ma "obsedeaza" felul uman in care noi il privim si caracterizam pe Iisus si chiar pe Dumnezeu.
(scuze daca par prea radical dar...asta e dilema mea.)
Iarasi. Biserica niciodata nu a incurajat depasirea Revelatiei (Scriptura si Traditia Apostolica), si nici hazardarea in filozofari desarte pe seama adevarurilor crestine. Chiar marile Dogme crestine, culmi ale gandirii teologice, nu au fost elaborate decat ca reactie la acuzatii eretice si rataciri care amenintau unitatea Bisericii. Aceasta confirma chemarea pentru care a fost instituita Biserica, de a fi leagan al
Mantuirii mai presus de orice.
