FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Ați avut vreodată sentimentul că dreptatea și moralitatea divină nu sunt adecvate? Nu?... Firește că nu, o astfel de gândire nu e permisă de dogmele religiei. Bine, atunci poate un mic exercițiu de gândire:
1. Divinitatea crează omul. Natura umană este să greșescă, adică este creat imperfect. Pe urmă, divinitatea desăvârșită îi poruncește omului să nu facă greșeli și să devină perfect... sună ”perfect”, nu? Și toate aceste în contextul “necesității” existenței răului pentru ca omul să devină perfect, căci în lipsa răului nu ar exista diferența rău/bun, nu?
2. Mai apoi, urmează condamnarea păcatelor. Pentru păcatele săvârșite în viața pe Pământ (în medie cam vreo 80 ani) pedeapsa va fi o eternitate în chinuri... o sentină ”extrem de justă”, nu? Dar totuși să nu uităm că el ne ibuește în continuare...
3. Tot legat de pedepse, se pare că nici nu trebuie să greșești efectiv cu ceva, e suficient să gândești ceva ce ar putea să-i displacă divinității și ai încurcat-o... dreptul la intimitate? Ce intimitate?... Divinitatea poate citi gânduri. (și unii își mai fac griji din cauza unor viitoarte buletinele biometrice )

Ați avut vreodată sentimentul că dreptatea și moralitatea divină nu sunt adecvate? Nu?... Firește că nu, o astfel de gândire nu e permisă de dogmele religiei. Bine, atunci poate un mic exercițiu de gândire:
1. Divinitatea crează omul. Natura umană este să greșescă, adică este creat imperfect. Pe urmă, divinitatea desăvârșită îi poruncește omului să nu facă greșeli și să devină perfect... sună ”perfect”, nu? Și toate aceste în contextul “necesității” existenței răului pentru ca omul să devină perfect, căci în lipsa răului nu ar exista diferența rău/bun, nu?
2. Mai apoi, urmează condamnarea păcatelor. Pentru păcatele săvârșite în viața pe Pământ (în medie cam vreo 80 ani) pedeapsa va fi o eternitate în chinuri... o sentină ”extrem de justă”, nu? Dar totuși să nu uităm că el ne ibuește în continuare...
3. Tot legat de pedepse, se pare că nici nu trebuie să greșești efectiv cu ceva, e suficient să gândești ceva ce ar putea să-i displacă divinității și ai încurcat-o... dreptul la intimitate? Ce intimitate?... Divinitatea poate citi gânduri. (și unii își mai fac griji din cauza unor viitoarte buletinele biometrice )

Îmi fac griji până o să ajung la un duhovnic în care să am încredere.

Natura umană este să greșescă, adică este creat imperfect.

Fals. Omul este înzestrat/creat cu toate calităţile pentru a fi perfect, desăvârşit. Ce îl face să le risipească sunt plăcerile după care aleargă în baza alegerii greşite şi în care se ascund "ispitele şarpelui".

Pe urmă, divinitatea desăvârșită îi poruncește omului să nu facă greșeli și să devină perfect...

Îi spune că nimic necurat nu poate intra în Împărăţie pentru a cunoaşte condiţiile, atât. Dacă omul va dori asta se va strădui să nu se lase târât şi "dus de nas" de orice glas.

Pentru păcatele săvârșite în viața pe Pământ (în medie cam vreo 80 ani) pedeapsa va fi o eternitate în chinuri.

Pedeapsa nu ţi-o dă Dumnezeu ci tu singuri ţi-o agonoseşti. Ce se trăieşte în chinurile veşnice este doar o prelungire a dorinţei tale şi a vieţii de pe pământ trăită în chinuri sufleteşti. Niciun om care trăieşte fără băgare de seamă nu este sincer cu diagnosticarea stării sănătăţii sufletului său, suflet care plânge şi se tânguie, dar nu este auzit căci omul nu are urechi ptr el.

se pare că nici nu trebuie să greșești efectiv cu ceva, e suficient să gândești ceva ce ar putea să-i displacă divinității și ai încurcat-o... dreptul la intimitate?

Ai încurcat-o pentru că tu singur te-ai băgat în încurcătură. Ai auzit pe cineva, undeva că Dumnezeu a ieşit în faţa cuiva şi i-a spus: "Amice, ai încurcat-o ptr că ai gândit rău!?

Ai înţelege corectitudinea unor astfel de lucruri, chiar dacă felul în care ai prezentat lucrurile este cel mai corect, dacă ai înţelege că există şi acest izvor de cunoaştere care este Revelaţia Dumnezeiască, izvor pe care ignoranţii ateişti ori antiteişti îl ignoră ori îl defăimează, pentru că oricum nu îl pot desfiinţa. Altfel spus lucrurile nu se reduc şi nu se pot reduce (decât pentru ignoranţi) la ceea ce pare a fi la prima vedere; aparenţele de multe ori înşeală iar realitatea este mult mai profundă decât ne închipuim noi la un moment dat în starea noastră de ignoranţă, de lipsă de seriozitate ori chiar de negaţionism prostesc ori drăcesc.

Fals. Omul este înzestrat/creat cu toate calităţile pentru a fi perfect, desăvârşit. Ce îl face să le risipească sunt plăcerile după care aleargă în baza alegerii greşite şi în care se ascund "ispitele şarpelui".

Și mai fals... cine nu greșeste deloc înseamnă că nu trăiește... tu crezi că asta e soluția să nu faci nimic din ce-ți place sau ce vrei?

Dacă omul va dori asta se va strădui să nu se lase târât şi "dus de nas" de orice glas.

Unde este dorința când trebuie să alegi între supunere și libertate?

Pedeapsa nu ţi-o dă Dumnezeu ci tu singuri ţi-o agonoseşti. Ce se trăieşte în chinurile veşnice este doar o prelungire a dorinţei tale şi a vieţii de pe pământ trăită în chinuri sufleteşti.

Da desigur ne autopedepsim... cum am putut fi așa de orb? Oricum și așa nu văd echitatea pedepsei... sau se poate face cerere de liberare condiționată? Și încă un lucru, nici măcar codul penal nu prevede că pe timpul detenției, condamnatul va fi torturat.

Ai încurcat-o pentru că tu singur te-ai băgat în încurcătură. Ai auzit pe cineva, undeva că Dumnezeu a ieşit în faţa cuiva şi i-a spus: "Amice, ai încurcat-o ptr că ai gândit rău!?

Nu, dar nici pentru altceva nu vine să-ți zică nimic... dar e considerat ca păcat și ”contabilizat”... sau dreptul la intimitate, libertate nu au aplicabilitate pt divnitate?

Altfel spus lucrurile nu se reduc şi nu se pot reduce (decât pentru ignoranţi) la ceea ce pare a fi la prima vedere; aparenţele de multe ori înşeală iar realitatea este mult mai profundă decât ne închipuim noi la un moment dat în starea noastră de ignoranţă, de lipsă de seriozitate ori chiar de negaţionism prostesc ori drăcesc.

Cele de mai sus nu sunt constatări la prima vedere... realitatea este cea ce te înconjoară, nu cea descrisă într-o carte bazată pe superstiții, basme și fabule, și scrisă de oamenilor cu cunoștiințe limitate destre realitate. (Oare cine sunt adevărații ignoranți?)

cine nu greșeste deloc înseamnă că nu trăiește...

Aşa e. Viaţa de pe pământ stă sub aşteptarea greşelii:când greşim ne amintim că suntem încă pe pământ, iar când devenim ne-greşibili, dacă există cuvântul ăsta sau nepătmaşi însemnă că nu mai trăim pe pământ ci Hristos trăieşte în noi .

tu crezi că asta e soluția să nu faci nimic din ce-ți place sau ce vrei?

Bineînţeles că nu. Ca să fi un om liber şi frumos construit trebuie să-ţi însuşeşti tot binele altfel devenim "morminte văruite". Îţi poţi însuşi şi tot răul (adică să faci ce vrei sau ce-ţi place), dar rezultatul este... nu este .

Unde este dorința când trebuie să alegi între supunere și libertate?

O soţie se uneşte cu soţul ei şi astfel suferinţa, nevoia, fericirea, bucuria soţului devine şi a soţiei, la un moment dat ei seamănă chiar şi la chip. Altfel spus dorinţa lor se contopeşte, nu mai există eu şi tu ci noi. Aşa e şi cu dorinţa de care vorbeam, nu mai există supunere sau libertate ci un creştin conştient identificat cu ascultarea (supunerea) şi libertatea.

Și încă un lucru, nici măcar codul penal nu prevede că pe timpul detenției, condamnatul va fi torturat.

Dar cine îl torturează? El îşi trăieşte agonia privării de libertate nederanjat de nimeni. Ori tu crezi că în iad sunt bice, smoală, foc etc, sper că nu vorbesc cu un copil .

dar e considerat ca păcat și ”contabilizat”.

Se contabilizează în sufletul nostru şi nu de către Cineva (Dumnezeu). Iar sufletul este cel care la sfârşit de an întocmeşte situaţiile morale pentru a stabili profitul sau pierderea în care a lucrat pe timpul vieţii.

PS: Mărcuş, aşa cum eu sunt sigură că exist, aşa cred că există şi Dumnezeu!

O soţie se uneşte cu soţul ei şi astfel suferinţa, nevoia, fericirea, bucuria soţului devine şi a soţiei, la un moment dat ei seamănă chiar şi la chip. Altfel spus dorinţa lor se contopeşte, nu mai există eu şi tu ci noi. Aşa e şi cu dorinţa de care vorbeam, nu mai există supunere sau libertate ci un creştin conştient identificat cu ascultarea (supunerea) şi libertatea.

Mda, o eleganta analogie dar totuși dacă te gândești puțin mai bine există o incompatibilitate între cele două ipostaze. Situația cam așa stă: supunerea și libertatea sunt precum două vapoare; unul merge spre est altul spre vest, și nu poți fi cu un picior în ambele.

Dar cine îl torturează? El îşi trăieşte agonia privării de libertate nederanjat de nimeni. Ori tu crezi că în iad sunt bice, smoală, foc etc, sper că nu vorbesc cu un copil .

Eu nu am zis în ce constă tortura, dar cartea ta favorită de ficțiune repetă cam des cuvântul ”foc”... să nu-mi zici că se referea la flacăra sufletului

Se contabilizează în sufletul nostru şi nu de către Cineva (Dumnezeu). Iar sufletul este cel care la sfârşit de an întocmeşte situaţiile morale pentru a stabili profitul sau pierderea în care a lucrat pe timpul vieţii.

Evident că nu poate fi contabilizat tot de aceași, nu știu de ce te-ai mai obosit...

PS: Mărcuş, aşa cum eu sunt sigură că exist, aşa cred că există şi Dumnezeu!

Bine, nu înțeleg relevanța, dar dacă ai crede altceva nu știu dacă că ai mai fi creștină (și doream să fac o mică glumă aici, dar nu ți-ar fi plăcut și m-ai fi trimis la plimbare )

Tinere ateu Marcu, cine şi unde spune sau a spus că natura umană este creată ca să greşească? Asta este interpretarea dumitale, însă Scripturile de Dumnezeu insuflate nu au afirmat niciodată aşa ceva. Faptul că natura umană nu este perfectă sau nu a fost creată perfectă asta nu înseamnă că ea ar fi fost creată ca să greşască. Dimpotrivă Dumnezeu nu l-a zidit pe om pentru ca acesta să cadă în păcate ci ca acesta să "lucreze grădina Edenului", să fie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, să stăpânească peste peştii mării, etc. Dumnezeu l-a făcut pe om din iubire nu pentru ca să îl bage în păcate şi să aibă vreo satisfacţie sadică de a îl chinui pe veci în focurile iadului. Chiar şi din lucrarea de mântuire a oamenilor săvârşită de Fiul lui Dumnezeu se vede această dragoste a lui Dumnezeu.

Tinere ateu Marcu, cine şi unde spune sau a spus că natura umană este creată ca să greşească? Asta este interpretarea dumitale, însă Scripturile de Dumnezeu insuflate nu au afirmat niciodată aşa ceva. Faptul că natura umană nu este perfectă sau nu a fost creată perfectă asta nu înseamnă că ea ar fi fost creată ca să greşască.

Dacă greșeala nu este legată de natura omului, de ce greșește?

Dimpotrivă Dumnezeu nu l-a zidit pe om pentru ca acesta să cadă în păcate ci ca acesta să "lucreze grădina Edenului", să fie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, să stăpânească peste peştii mării, etc. Dumnezeu l-a făcut pe om din iubire...

și pe urmă a pus un măr în Eden, și a aruncat și un șarpe pe acolo (nu la reptila mă refer) și resutul îl cunoști și tu.

Nu orice greşeală este legată de natura omului aşa cum a fost zidit. Aici vorbim despre greşeala care este păcatul împotriva lui Dumnezeu iar nu despre orice greşeală. Această greşală care este păcatul nu ţine de natura originară a omului. Când omul a fost ispitit de diavol putea să cadă în păcat sau putea să nu cadă. De aceea natura omului nu este făcută să greşască pentru că atunci ar fi însemnat că era cu necesitate să cadă în păcat, să greşească. Ori omul putea să nu o facă; căderea nu era obligatorie. Natura omului este deci caracterizată de posibilitatea libertăţii iar nu de necesitatea căderii.

supunerea și libertatea sunt precum două vapoare; unul merge spre est altul spre vest, și nu poți fi cu un picior în ambele.

În orice acţiune liberă se află şi elementul supunere. Să luăm exemplu înregistrării tale pe forum: este un act liber asumat cunoscând dinainte regulile (supunerea). Toţi oameni se supun unor etichete de societate, unor norme de gestionare a sănătăţii organismului (fără excese, fără consumarea anumitor substanţe etc), unor reguli de circulaţie etc.
Supunerea (ascultarea de Dumnezeu) este elementul libertăţii, pare paradoxal, dar aşa este. Ca şi în cazurile de mai sus vorbesc exclusiv de supunerea în faţa binelui, armoniei, frumosului care nu îngrădesc ci lărgesc, aduc libertate. Acum dacă omul vrea să se supună răului atunci întradevăr avem de a face cu 2 bărci. Însă pe acest forum ortodox se discută exclusiv despre supunerea (ascultarea) de bine, de Dumnezeu căci despre cealaltă formă nu are rost, pentru un creştin este o non-valoare.

Eu nu am zis în ce constă tortura, dar cartea ta favorită de ficțiune repetă cam des cuvântul ”foc”

Biblia are multe figuri artistice pentru a reda adevărul şi a pune mintea la treabă. Focul este una dintre ele.

dacă ai crede altceva nu știu dacă că ai mai fi creștină

Pentru creştini acest nume nu e doar o chestiune de credinţă, de jurământ asemenea unor acte formale cum se întâlnesc în armată ci un mod, stil de viaţă şi gândire. Sunt curioasă tu ce stil, mod de viaţă ai? Că vrei să fi fără Dumnezeu (a-teos) ştim, însă asta nu spune nimic, fără Dumnezeu pot fi şi creştinii. Fiecare om este ceva. Deci tu ce eşti? Dacă e personal poţi să nu răspunzi!

marcus,
E o logica biblica in dialectica libertate-supunere:
In lumea VT oamenii se supuneau Legii, care era aplicata de Judecatori-preoti, care erau abilitati sa aplice poruncile. Legea se resimtea ca constrangere exterioara. De la ieremia 31.33 (sau 33.31) Legea nu mai e in afara omului (scrisa pe tablite) ci in om, scrisa in inima lui. (asa zice Dumnezeu acolo). Prin urmare oamenii stiu legea fara sa-i mai invete nimeni. (tot Dumnezeu spune asta). Si li se pare ca vine din ei insisi. Adica nu se mai simt constransi, ci „liberi”. Este tot legea lui Dumnezeu, dar interiorizata, omul se poate judeca pe sine insusi, are constiinta morala. Aceasta libertate (inca in constructie) este chiar esenta crestinismului. (Cu invierea, ea a devenit si mai puternica, -este „actul II” al libertatii, dupa cel din Ieremia).

In lumea VT oamenii se supuneau Legii, care era aplicata de Judecatori-preoti, care erau abilitati sa aplice poruncile. Legea se resimtea ca constrangere exterioara. De la ieremia 31.33 (sau 33.31) Legea nu mai e in afara omului (scrisa pe tablite) ci in om, scrisa in inima lui. (asa zice Dumnezeu acolo).

E Ieremia 31.33 .
Nu sunt total de acord. Cred că legea este cunoscută, este scrisă în inimă de la primul om, Adam căci el s-a ruşinat când şi-a dat seama că a greşit, s-a ascuns căci făcuse ceva rău, înafara legii.

Această greşală care este păcatul nu ţine de natura originară a omului. Când omul a fost ispitit de diavol putea să cadă în păcat sau putea să nu cadă.

Da, putea... dar datorită modului de gândere (ce ține de natura sa) v-a alege obțiunea care poate nu este cea căutată de divinitate , ci este cea favorabilă pentru el. În orice caz, că ține/ că nu ține greșeala de natura omului , problema rămâne aceeași standardul cerut de divinitate este perfecțiune, omul nu este așa, caută soluții favorabile lui.

andreea maria
una e sa te rusinezi (ca adam) alta sa resimti VINA. Rusinea nu este pedepsita de Lege, doar vina este.

În orice acţiune liberă se află şi elementul supunere. Să luăm exemplu înregistrării tale pe forum: este un act liber asumat cunoscând dinainte regulile (supunerea). Toţi oameni se supun unor etichete de societate, unor norme de gestionare a sănătăţii organismului (fără excese, fără consumarea anumitor substanţe etc), unor reguli de circulaţie etc.
Supunerea (ascultarea de Dumnezeu) este elementul libertăţii, pare paradoxal, dar aşa este. Ca şi în cazurile de mai sus vorbesc exclusiv de supunerea în faţa binelui, armoniei, frumosului care nu îngrădesc ci lărgesc, aduc libertate. Acum dacă omul vrea să se supună răului atunci întradevăr avem de a face cu 2 bărci. Însă pe acest forum ortodox se discută exclusiv despre supunerea (ascultarea) de bine, de Dumnezeu căci despre cealaltă formă nu are rost, pentru un creştin este o non-valoare.

Exită o distincție între a respecta o regulă și a te supune cuiva. Divinitate nu îți spune doar să respecți reguli, ci să i te și supui. Dacă ar spune ceva de genul: să nu furi, să nu omori, [...] și mă interesează că îmi ești sau nu loial, ce preferințe ai și nici ce gândești; ar fi ok

Biblia are multe figuri artistice pentru a reda adevărul şi a pune mintea la treabă. Focul este una dintre ele.

Dacă conține figuri artistice înseamnă că nu e clar exprimată. Nu poți să ai un adevăr susceptibil de multiple interpretări.

fără Dumnezeu pot fi şi creştinii

de exemplu... în ce impstaze ești tu fără divinitate, când nu te gândești la aceasta?... parcă (nu știu exact, scuze dacă nu e așa) creștinii zic că divinitatea e pretutindeni și mereu alături de ei.

Fiecare om este ceva. Deci tu ce eşti? Dacă e personal poţi să nu răspunzi!

la ce te referi prin ceva...

Exită o distincție între a respecta o regulă și a te supune cuiva. Divinitate nu îți spune doar să respecți reguli, ci să i te și supui.

Aşa e. Însă, această supunere este esenţa creştinismului, cum bine spune dl "esenin". Omul a fost creat pentru a trăi împreună cu alţii, în comuniune (dacă un om creşte singur, dezvoltarea lui e pusă sub semnul întrebării) şi astfel ei se împărtăşesc unii de la alţii din energia, creativitatea, pesonalitatea unică, şarmul fiecăruia creând un frumos întreg. În această împărtăşire fiecare se supune, lasă la o parte ale sale şi acordă atenţie exclusivă celuilalt/celorlalţi, mai exact farmecului lor de la care se hrăneşte (se înveseleşte dacă este trist, se bucură etc). Aceşti oameni, apropiaţii noştrii au în schimb defectele, metehnele lor, deci nu ne putem supune lor decât în chestiuni parţiale care ţin de partea bună şi care ne fac bine. În schimb Dumnezeu este în întregime Bun şi Lui îi te poţi supune cu încredere în întregime, iar mecanismul supunerii este acelaşi (uiţi de tine pentru a-L înţelege şi astfel să ţi-L faci al tău, aici mă refer la energiile Sale).
Această supunere e de fapt o alipire de cineva pentru a te împărtăşi fie de căldură, siguranţă etc care implică uitare de sine (de sinea egocentrică). Ptr. a învăţa ceva, pentru a te împărtăşi de cunoştinţele cuiva acelaşi lucru se petrece, uiţi de tine: că îţi este foame, sete, că lumina naturală e slabă etc.
Sper că m-am făcut înţeleasă.

Dacă conține figuri artistice înseamnă că nu e clar exprimată. Nu poți să ai un adevăr susceptibil de multiple interpretări.

Lucrurile se simplifică dacă ai Translatorul Adevărului: Duhul Sfânt.
Pornind de la comuniunea, împărtăşirea explicată mai sus. Dacă ai dobândi prin supunere acel ceva de la celălalt prin acel ceva tu înţelegi ce a vrut să spună în cartea sa (de exemplu dacă tu ai studiat îndelung economia când auzi termenul "mână invizibilă" nu te gândeşti la fantome ci şti că este mecanismul de reglare liberă a pieţei). Prin analogie aşa e şi cu înţelegerea Bibliei.

fără Dumnezeu pot fi şi creştinii

de exemplu... în ce impstaze ești tu fără divinitate, când nu te gândești la aceasta?... parcă (nu știu exact, scuze dacă nu e așa) creștinii zic că divinitatea e pretutindeni și mereu alături de ei.

Suntem fără Dumnezeu, când renunţăm să ne mai supunem Lui (în înţelesul de mai sus), când ne lipsim de harul, energia Lui. El este cu noi, cu toţi, dar trebuie să răsoundem, să ne întoarcem înspre ptr. a fi şi ptr mine. De ex. poţi trecere zilnic pe lângă un copac, dar dacă nu-l vezi şi tu ptr. tine nu există, deşi el este pe strada ta de când te-ai născut.

Fiecare om este ceva. Deci tu ce eşti? Dacă e personal poţi să nu răspunzi!

la ce te referi prin ceva...

M-am gândit că noi suntem creştini (ai Lui Hristos) de aici ne tragem seva, puterea de a răzbate prin viaţă etc. Şi cred că fiecare om are un astfel de izvor de la care se hrăneşte pentru a-şi menţine echilibrul, optimismul, puterea de a căuta soluţii (când suntem copii avem dragostea părintească, de exemplu). Dar e aiurea întrebarea, scuze...

Da, putea... dar datorită modului de gândere (ce ține de natura sa) v-a alege obțiunea care poate nu este cea căutată de divinitate , ci este cea favorabilă pentru el. În orice caz, că ține/ că nu ține greșeala de natura omului , problema rămâne aceeași standardul cerut de divinitate este perfecțiune, omul nu este așa, caută soluții favorabile lui.

Faptul că omul caută soluţii favorabile lui nu înseamnă că el a fost făcut ca prin natura lui originară să considere că ceea ce îi este lui cu adevărat favorabil ar fi ceea ce este împotriva a ceea ce Dumnezeu consideră că îi este cu adevărat favorabil. Asta este ceea ce ne descoperă revelaţia lui Dumnezeu. Adam a considerat că îi este mai favorabil să facă în sensul în care a fost ispitit de diavol şi împotriva a ceea ce i-a poruncit Dumnezeu, dar nu în virtutea naturii sale, nu în virtutea faptului că el ar fi fost construit ca în mod necesar să se comporte aşa; putea să nu o facă. Aici intervine deci conflictul între ceea ce este cu adevărat raţional, sau ceea ce am numi planul lui Dumnezeu cu noi, şi ceea ce noi am ajunge să considerăm că ar fi cu adevărat raţional şi favorabil pentru noi. Este inadecvarea raţiunii noastre limitate faţă de raţiunea lui Dumnezeu; de aceea şi este importantă ascultarea, dar ascultarea în spiritul adevărului, nu o ascultare oarbă, greşită pentru că i se pare unuia sau altuia că „aia” ar fi adevărata interpretare a planului şi voii lui Dumnezeu cu noi.

Standardul de perfecţiune de care vorbeşti este de fapt unul relativ, anume relativ la o anumită dezvoltare a omului. Dumnezeu nu i-a cerut omului dintru început să atingă o stare de perfecţiune ci i-a cerut ceea ce îi era necesar, raţional şi favorabil la o anumită etapă. Dumnezeu l-a luat pe om gradual, nu i-a impus lucruri care să îi depăşească cu adevărat puterile lui.

Prin urmare ceea ce am înţeles este că tu susţii că natura umană ar fi fost creată de Dumnezeu ca să ajungă să greşască iar mai apoi acelaşi Dumnezeu care l-ar fi făcut „imperfect”, adică de natură ca în mod necesar să cadă în păcat şi să încalce dreptatea, l-ar pedepsi tocmai pentru că omul nu ar atinge standardele imposibile pe care acelaşi Dumnezeu i le-a impus. Ori lucrurile nu stau aşa. De aceea şi judecata lui Dumnezeu este una dreaptă, una corectă, împotriva a ceea ce unii spun şi interpretează. Aşa cred ei că Dumnezeu ar fi nedrept, aşa cred ei că Dumnezeu are o judecată mincinoasă.

Da, putea... dar datorită modului de gândere (ce ține de natura sa) v-a alege obțiunea care poate nu este cea căutată de divinitate , ci este cea favorabilă pentru el. În orice caz, că ține/ că nu ține greșeala de natura omului , problema rămâne aceeași standardul cerut de divinitate este perfecțiune, omul nu este așa, caută soluții favorabile lui.

Dumnezeu nu i-a cerut omului dintru început să atingă o stare de perfecţiune ci i-a cerut ceea ce îi era necesar, raţional şi favorabil la o anumită etapă. Dumnezeu l-a luat pe om gradual, nu i-a impus lucruri care să îi depăşească cu adevărat puterile lui.

Şi totuşi, nu îmi vine să cred că Dumnezu îi cere omului. Dumnezeu îi cere pomului să rodească? Nu. Pomul rodeşte prin puterea lui Dumnezeu. La fel cred că este cu toate. Daca Mântuitorul i-a zis lui Lazăr să iese afară din mormânt, asta înseamnă că Lazăr L-a auzit şi a înviat cu de la sine putere?