pacatele parintilor

Fiecare scrie ce doreşte şi discuta cu cine vrea, dar pe teme teologice (ce nu se încadrează la vreunul din compartimentele de mai sus)
Avatar utilizator
elena -petra
Mesaje: 172
Membru din: 01 Apr 2008, 20:59
Confesiune: ortodox

pacatele parintilor

Mesaj necititde elena -petra » 05 Iun 2008, 12:37

,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, un Dumnezeu zelos, Care pedepseste pe copii pentru pacatele parintilor pana la al treilea si al patrulea neam" (Vechiul Testement Dent.cap 5,9)

INTREBARE : Pacatele parintilor ii chinuiesc pe copii? Oare este asa? Invatatura crestina ortodoxa ,ce spune?

unsuflet
Mesaje: 198
Membru din: 05 Apr 2008, 16:46
Confesiune: ortodox
Contact:

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde unsuflet » 05 Iun 2008, 16:46

Am auzit candva un preot raspunzand intr-un interviu tv. ca da, Dumnezeu pedepseste pe copii pentru pacatele parintilor, doar daca acel copil nu are fata intoarsa spere Dumnezeu.
adica, daca copilul il iubeste pe Dumnezeu, nu plateste nici un pacat.
"DUMNEZEU S-a facut purtator de trup pentru ca omul sa poata deveni purtator de DUH"

diaconul_Catalin

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde diaconul_Catalin » 05 Iun 2008, 18:17

Orbul s-a nascut in intuneric, desi nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu (Ioan IX, 3). Exista posibilitatea ca intunericul in care traia el, sa fi fost si din cauza pacatelor parintilor. Cu siguranta Dumnezeu poate abate pedepse asupra copiilor pentru pacatele parintilor!

Avatar utilizator
Ioan Cr
Mesaje: 1104
Membru din: 07 Apr 2008, 20:29
Confesiune: ortodox
Preocupări: medicină, teologie, filosofie
Localitate: Italia
Contact:

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde Ioan Cr » 05 Iun 2008, 19:44

Categoric NU!

Cititi Cap. 18 din Cartea lui Iezechiel. Iata, bunaoara, un citat de acolo:

(20) Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.

Trebuie sa caut si comentarii din Sf. Parinti. Pentru moment, asta e.
"Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi." (Psalmul 23:1)

Avatar utilizator
elena -petra
Mesaje: 172
Membru din: 01 Apr 2008, 20:59
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde elena -petra » 05 Iun 2008, 19:47


Trebuie sa caut si comentarii din Sf. Parinti.
Asteptam....... :)

Avatar utilizator
elena -petra
Mesaje: 172
Membru din: 01 Apr 2008, 20:59
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde elena -petra » 05 Iun 2008, 21:31

Categoric NU!

Cititi Cap. 18 din Cartea lui Iezechiel. Iata, bunaoara, un citat de acolo:

(20) Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.
M-ati bagat in ceata! Am retinut ca sunteti medic ,nu? Dar se pare ca aveti destule cunostiinte teologice.Mi-am reamintit ca nu demult asistam la o discutie ,unde un parinte are fetita cu un handicap destul de mare.Si o remarca facuta de dansul a fost ceva de genul :,,cine stie ce pacate de-ale mosilor si stramosilor nostrii s-au abatut asupra copilei".Si sunt si destui duhovnici ,care fac greseala in momentul cand vine vreo familie cu un copil nascut cu probleme, sa spuna ca ceva s-a intamplat si din cauza pacatelor s-a nascut copilul astfel.
Oricum dvs ati venit cu un raspuns bine argumentat, dar acest lucru n-ar trebui sa-l stie si cei care termina teologia si ajung preoti?

altcineva
Mesaje: 127
Membru din: 22 Mai 2008, 19:53
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde altcineva » 05 Iun 2008, 22:13

personal ma indoiesc de o astfel de judecata din partea lui Dumnezeu. de vreme ce chiar si noi oamenii suntem capabili sa iertam pe cineva si sa spunem "nu conteaza ce au facut printii lui, conteaza ce face copilul" cu atat mai mult poate face Dumnezeu asta.
cred ca superstia asta asta a aparut din cauza bolilor cu transmitere genetica pe care, oamenii din trecut nu si le explicau nicicum, dar vazand la copii aceleasi manifestari ca ale parintilor, a aparut si ideea asta. si asata e valabil nu numai in cazul bolilor ci si al inclinarilor (bune sau rele). totusi, off topic, nu cred ca este o regula: asa cum se nasc copii talentati din farinti fara talent, de exemplu, se potate si invers (din nou, este valabil pentru orice "inclinatie, boala" sau mai stiu-eu-ce se transmite genetic.
"Imparatia cerurilor este in inima voastra[...]cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu!"

iulicon
Mesaje: 14
Membru din: 28 Mai 2008, 17:02
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde iulicon » 05 Iun 2008, 23:07

Hmmm, pai daca se 'transmite' pacatul originar...
Cred ca e dificil sa decidem/sa aflam anume care sunt consecintele pacatelor parintilor asupra copiilor, dar ca un impact exista mi se pare incontestabil.

Pe de o parte pentru ca unele actiuni ale noastre au realmente efecte pe termen lung. In sensul asta, o suferinta fizica nu este un pacat, dar poate fi consecinta unuia (ceea ce mi se pare ca e compatibil cu versetul din Iezechiel).

Pe de alta parte, pacatele pe care le facem in prezenta/in fata/in preajma copiilor ii afecteaza direct (asta fiind problema educatiei si a mediului in care copilul e crescut).

Sigur ca nu putem accepta ca aceste consecinte merg pana la a afecta iremediabil liberul arbitru al fiecaruia si implicit mantuirea.

Dar intr-un anume sens, cred ca putem spune ca pacatele parintilor ii chinuiesc pe copii - prin consecintele lor.
Iar daca Dumnezeu ii pedepseste pe copii pentru pacatele parintilor in sensul de "razbunare", asta nu stiu, da' parca n-as crede, mai ales in Legea Harului...
Iuliana

Avatar utilizator
Pr Constantin
Mesaje: 74
Membru din: 07 Apr 2008, 16:32
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde Pr Constantin » 05 Iun 2008, 23:16

Draga Elena-Petra,

problema mostenirii pacatelor este una veche... atat de veche ca o gasim in toate religiile (aproape).

Intai de toate (pentru toata lumea!) Vechiul Testament contine multe-foarte multe lucruri care sunt "depasite" - in sensul ca prin Hristos au fost desavarsite. A cita din Vechiul Testament fara a cunoaste integraliatea revelatiei Biblice (macar! - nu mai vorbesc de Sf. Traditie si nici de...) e destul de periculos. Atentie (deci) cu citate din Vechiul Testament, nu este desavarsit.

Prin urmare. In perioada vechi testamentara se credea ca: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii" (Iezechiel cap.18,2), adica ca pacatele parintilor cadeau asupra copiilor. Si asa era. Dar nu ca pedeapsa (asa cum se credea si cum se mai crede!!) ci ca neputinta de a se ridica peste pacatele inaintasilor. Cand Dumnezeu spunea (in prestiinta Sa) ca nu li se va ierta pacatul pana la al saptelea neam, nu insemna ca nu dorea ca El sa-i ierte, ci spunea ca pana la al saptelea neam nu va fi nimeni capabil sa treaca (sa se ridice) peste acel pacat. Si nici la al saptelea neam nu exista "puterea" de a trece peste, dar, cumva, in acel rastimp Dumnezeu ii mai "plimba" prin pustiu si pe la neamuri starine doar-doar "or uita" de acel pacat. Aceasta "incapacitate" in Vechiul Testament este datorata lipsei harului divin, fara de care nu se putea trece-lupta ("ierta") cu pacatul. Ca atare si Dumnezeu este "dur" cu acei oameni stiind greutatea - aproape imposibila - a oamenilor de a trece peste un pacat (oricare ar fi el). Pacatul lovea in firea umana cu puteri ireversibile, fara harul lui Dumnezeu omul era cu adevarat descoperit in fata pacatului. De aici grija lui Dumnezeu de a tine oamenii "puri", fara pacat... atat cat se putea.

Primul om care trece peste toate pacatele si care (in Sine) reitereaza toata faptura omeneasca este Iisus Hristos - cel fara de pacat, care ispitit de toate ale lumii (si de demon) - le-a biruit desavarsit. Dar cum nici un om nu era in stare sa reziste ispitelor fara a cadea - a fost necesar ca aceasta "jertfa" sa o faca insusi Dumnezeu. Prin Hristos se reintoarce harul (deci si puterea) in lume - la om.

Acum... tot in Vechiul Testament Ieremia profeteste (de la Domnul):
Cap. 31,29-30. "În zilele acelea nu vor mai zice: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii".
Ci fiecare va muri pentru fărădelegea sa; cine va mânca aguridă, aceluia i se vor strepezi dinţii."
Care sunt "zilele acelea"? Evident zilele de dupa venirea Mantuitorului (caci profetii despre acele vremuri vorbeau).

Asadar prin venirea Mantuitorului fiecare va raspunde pentru ale sale si nu va mai spune ca e de la parinti - prin posibilitatea fiecaruia de a apela direct la Dumnezeu. Explicatia Nou Testamentara este (cum spuneam) reintoarcerea la Dumnezeu - prin Hristos - si prin harul Sau ce ne sustine si ne ajuta in lupata cu pacatul (har si prezenta neexistenta in Vechiul Testament - decat ca promisiune, ca prefigurare).

Toti se fac partasi acestui Har prin Botez.

Merg umpic mai departe. Harul nu inseamna altceva decat "lucrare Tainica a Dumnezeirii", lucrare energetica (da!), dar energie necreata, de la Dumnezeu. Nu putem separa Harul de Dumnezeire. Si nici nu putem confunda Harul cu Dumnezeirea (Fiinta) ca alunecam in misticism bolnavicios. Astfel Harul este lucrarea directa a Dumnezeirii asupra mea, in masura in care eu ma fac partas acestei relatii. Ca atare (cum spune Pavel) nu eu mai lupt, ci chiar Domnul, nu eu mai traiesc, "ci Hristos trăieşte în mine" (Gal.2,20).

Astfel spus (mai iesti cu mine?) problema nu se pune daca mostenesc sau nu pacatul. Ci se pune daca pot sa lupt si sa-l biruiesc. Fara Dumnezeu e clar ca nu. Fie ca e un pacat nou, fie ca e "mostenit". In afara harului (si a prezentei-relatei cu Dumnezeu - ca atare) nu putem vorbi de lupta cu pacatul. Chiar de omul este "virtuos" pacatul are radacini ascunse ce nu se vad dar care cu timpul apar. Apoi, in prezenta lui Dumnezeu - a relatiei - orice pacat (oricat de greu si adanc in fiinta ar fi) este de biruit.

Pentru ca s-a deschis si subiectul orbului din nastere...

Cateodata, din nestiinta, omul confunda "raul" sau mai bine zis "necazul" din lumea aceasta cu "pedeapsa" de la Dumnezeu.
Ortodox vorbind nu exista decat un singur rau: despartirea mea de Dumnezeu, "trairea" mea fara El. Chiar de nu sunt constient, acesta este raul.
Daca prin ceea ce mi se intampla (si eu il consider "pedeapsa") Dumnezeu vrea sa ma apropie de El, mai pot spune eu ca e ceva rau? Iov aici e graitor. Finalitatea chinului sau a fost "vederea" slavei Dumnezeiesti - pe Dumnezeu (daca v-as spune ca Iov s-a intalnit - la finalul suferintei - cu Hristos Iisus ce ati zice? Nu va zic, nu va zic...)

Revenind la intrebarea ta... pe om nu-l chinuieste pacatele parintilor, nici macar pacatele sale proprii, nici macar demonul, pe om il chinuieste lipsa Dumnezeirii. Si cand aceasta lipsa e acuta... devin evidente pacatele (care din nefericire exista) si demonii si orice altceva ce se interpune intre el si Dumnezeu.

Sa nu uitam: cu Dumnezeu totul ne este posibil, de vom vrea... caci cu noi este Dumnezeu!

Multumesc si celor ce au scris mai inainte (Pr Diacon, Ioan Cr) mi-au batatorit calea.
Sa ne veselim in Domnul !

Avatar utilizator
elena -petra
Mesaje: 172
Membru din: 01 Apr 2008, 20:59
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde elena -petra » 06 Iun 2008, 17:04

Draga Elena-Petra,






Multumesc si celor ce au scris mai inainte (Pr Diacon, Ioan Cr) mi-au batatorit calea.
Au batatorit dansii ,,calea" dar cine a venit cu ,,materialele geosintetice" ? ;)

Avatar utilizator
elena -petra
Mesaje: 172
Membru din: 01 Apr 2008, 20:59
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde elena -petra » 06 Iun 2008, 17:30

Draga Elena-Petra,




Astfel spus (mai iesti cu mine?)
Cand ati postat raspunsul sigur nu eram,ce sa fac trebuie sa mai dorm si eu! Dar sunt acum! :)


Revenind la intrebarea ta... pe om nu-l chinuieste pacatele parintilor,
Totusi exista si situatii cand pacatele parintilor ii chinuie pe copii,adica daca cineva a trait o viata desfranata si din aceasta pricina a dobandit anumite boli( ca de exemplu sifilisul sau altele), acestea au urmari asupra copilului,fara ca acesta sa greseasca in vreun fel.A mai punctat si,,altcineva " acest lucru si am fost de acord cu el.

Prin urmare nu trebuie sa-i impovaram pe parinti insa sa vedem problema in general. Un copil se naste cu malformatii si se va chinui toata viata dar nu trebuie sa dam vina pe nimeni pentru starea lui.Un alt copil iese cu bicicleta afara sau nu traverseaza strada cum trebuie si-l accidenteaza o masina.Si ramane paralizat in carucior si se va chinui toata viata , va suferi toata viata.Cum vom gasi raspuns la toate acestea? Cum ingaduie Dumnezeu aceste lucruri? Pentru ce ? Cine e vinovat?

Avatar utilizator
Ioan Cr
Mesaje: 1104
Membru din: 07 Apr 2008, 20:29
Confesiune: ortodox
Preocupări: medicină, teologie, filosofie
Localitate: Italia
Contact:

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde Ioan Cr » 06 Iun 2008, 18:06

Cum vom gasi raspuns la toate acestea? Cum ingaduie Dumnezeu aceste lucruri? Pentru ce ? Cine e vinovat?
V-ar prinde foarte bine, draga Elena, sa faceti rost de Comentariul la Epistola catre Romani a Sf. Ioan Gura de Aur, unde la Omilia la Romani 9 veti gasi exact aceleasi intrebari infruntate de acest mare invatator al Bisericii. (il am doar in l. engleza, daca doriti in format electronic)

In doua cuvinte, sfatul e ca daca Dumnezeu ingaduie ceva, nu e de nasul nostru sa stim de ce anume si pentru ce, atata vreme cat ne incredem in Pronia Dumnezeiasca.

Problema care se intrezareste aici este urmatoarea: de ce am considera bunastarea pamanteasca ca un criteriu al fericirii si binecuvantarii Dumnezeiesti? Iar daca ceea ce ne intereseaza ca si crestini este viata si fericirea vesnica - de ce am fi atat de preocupati de "pedeapsa" temporara a cuiva din aceasta viata?
"Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi." (Psalmul 23:1)

Avatar utilizator
Pr Constantin
Mesaje: 74
Membru din: 07 Apr 2008, 16:32
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde Pr Constantin » 06 Iun 2008, 20:29

Daca "cineva a trait o viata desfranata" fie ea de orice fel, nu inseamna altceva decat ca acea persoana este in afara Adevarului. Si a Caii si a Vietii. Insasi termenul de "desfranat" asta inseamna. Domnul numeste desfranat si pe cel ce se inchina la alti Dumnezei: " Şi a zis Domnul către Moise: "Iată, tu te vei odihni cu părinţii tăi, iar poporul acesta se va scula şi se va desfrâna după dumnezeii străini ai pământului aceluia în care va intra, iar pe Mine Mă va părăsi şi va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el" (Deut.31,16).

Repet ce am spus mai devreme, tragedia nu e ca da masina peste mine (sau cineva apropiat) si raman mutilat, nici ca am vre-o boala si se ia la copii, tragedia e "desfranarea" mea in fata lui Dumnezeu. Ca aceasta "spurcaciune" (de orice fel) a mea ma deslipeste de Dumnezeu. Omul duhovnicesc nu traieste asemenea temeri, nu il ating. Nici chiar de se vor intampla (desi la acesti oameni tragedia nu exista). De ce nu ii ating? Pentru ca (la fel ca si lui Pavel) le este suficent harul si orice lipsa (de orice alta natura) este completata de prezenta Divina... fie si a celor morti prematur.

Iata exemplu graitor:

"Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos" - spus lui Pavel de Hristos, cand Pavel se "plangea" de neputinte. (II Cor.12,9)

Deci, ceea ce nu intelegem noi si tot staruim in intuneric (adica in temeri de tot felul) e ca daca suntem cu Dumnezeu nimic nu ne este tragic. Ba chiar notiunea de tragedie isi pierde sensul. Ortodox vorbind (repet) tragedia este doar necunoasterea si ne-experienta Duhului Sfant, adica a Dumnezeirii.
Sfintii mucenici se duceau la moarte cu bucurie. Totul sufereau cu bucurie... de se mirau toti si se crestinau pe loc pentru credinta si "puterea" lor.

Si atentie mare: "caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune" zice Domnul. Oare noi nu de "slabiciune" ne e teama? Oare de ce?
Sa ne veselim in Domnul !

Avatar utilizator
elena -petra
Mesaje: 172
Membru din: 01 Apr 2008, 20:59
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde elena -petra » 06 Iun 2008, 21:49



Iar daca ceea ce ne intereseaza ca si crestini este viata si fericirea vesnica - de ce am fi atat de preocupati de "pedeapsa" temporara a cuiva din aceasta viata?
Stiti, noi de multe ori vedem lucrurile in mod pueril si in putinii sau multii ani pe care-i traim in lume,ne intristam de cel ce sufera si zicem:,,pacat de el saracul!" Insa Dumnezeu nu vede doar acesti putini ani pe care noi ii traim in aceasta viata ci eternitatea.Doar El le cunoaste pe toate,le randuieste si fiecare trebuie sa-si accepte crucea, sa primeasca voia lui Dumnezeu iconomia si pronia Lui.Si doar asa vom ajunge la mantuire.( :? sper)

altcineva
Mesaje: 127
Membru din: 22 Mai 2008, 19:53
Confesiune: ortodox

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde altcineva » 08 Iun 2008, 15:13

In doua cuvinte, sfatul e ca daca Dumnezeu ingaduie ceva, nu e de nasul nostru sa stim de ce anume si pentru ce, atata vreme cat ne incredem in Pronia Dumnezeiasca.
off-topic (subiectul asta e pentru topicul "de ce traim aici pe pamant?" dar daca tot s-a deschis subiectul aici off-topic, il continui eu:
fix la tinta, Ioan. cam seamana a "crede si nu cerceta". oare chiar asa de secretos sa fie Dumnezeu?
una din marile mele dileme, care cred ca s-ar rezolva in momentul in care am avea raspuns la "taine" de felul asta. poate ca totusi este "de nasul nostru" si eu sunt convins ca este. mai sunt convins ca insusi Dumnezeu ne-ar vrea partasi la aceste "taine" in modul cel mai sincer si direct; numai ca am impresia ca noi oamenii nu vrem sa stim mai multe (si aici ma ingrozesc mtivele pentru care "anume oameni" nu vor sa stie si nu vor ca nici altii sa stie). in momentul in care accepti ceva doar pentru ca "nu e de nasul tau" pe motivul ca trebuie sa ai incredere in ceea ce au scris altii acum mii de ani sau au transmis prin viu-grai (fara sa iti pui intrebarea "oare cat adevar s-a pastrat din tot ce a fost la inceput?" ), probabil ca in mana mai ai doar firimituri ale unui adevar petrecut cu mult timp in urma. personal, ma uimeste extraordinara convingere a celor care isi pun viata si existenta in baza acestor firimituri. poate ca nu e rau, suntem invatati sa face bine si nu rau, dar ma repet: "numai ca am impresia ca noi oamenii nu vrem sa stim mai multe (si aici ma ingrozesc mtivele pentru care "anume oameni" nu vor sa stie si nu vor ca nici altii sa stie)".

Problema care se intrezareste aici este urmatoarea: de ce am considera bunastarea pamanteasca ca un criteriu al fericirii si binecuvantarii Dumnezeiesti? Iar daca ceea ce ne intereseaza ca si crestini este viata si fericirea vesnica - de ce am fi atat de preocupati de "pedeapsa" temporara a cuiva din aceasta viata?


1. de ce nu am considera asta asa? nu neaparat ca o regula, dar de ce am fugi de o astfel de purtare de grija? am vazut, si stim cu totii de manastiri de 5 stele. si stiti bine la ce ma refer. sau aici nu e vorba de un criteriu al fericirii si binecuvantarii lui Dumnezeu? bogatia sau saracia pot fi un astfel de criteriu?
2. daca privim pedeapsa asta ca o metoda de "educare" de indreptare a cuiva astfel incat acele/ anume greseli/rele/ faradelegi sa nu se mai repete, de ce nu? exemplu: nu stiu cator evrei le foloseste ca hitler e mort, sau a fost pedepsit cu moartea (a lui sau sua din partea altora) dar cu siguranta toti s-au bucurat ca el nu mai poate repeta ceea ce a facut. daca mai traia, era exact la fel, cu conditia sa nu se repete istoria (probabil ca murind hitler, oamenii au fost coonvinsi ca nu se va mai repeta istoria - cel putin din partea lui; iar daca nu se sinucidea, il omorau oamenii pentru acelasi motiv).

astfel, cei ce fac rau cuiva aici si nu sunt pedepsiti, nu fac decat sa ii inraiasca pe ceilalti iar dincolo nu ar mai folosi nimanui sa stie ca cei fara-de-lege se chinuie in iad la nesfarsit. cam sadic din partea celor mantuiti sa gaseasca satisfactie in chinul etern al cuiva care le-a facut un rau intr-o viata atat de scurta si de trecatoare ca asta; pe de alta parte, daca aici ar fi o pedeapsa cat de mica pentru cei care fac rau altora, ar mai fi o sansa pentru acestia sa se corecteze, sa se indrepte si in felul asta sa se impace cu cei carora le-au facut rau, sa isi schimbe viata.
"Imparatia cerurilor este in inima voastra[...]cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu!"

Avatar utilizator
Ioan Cr
Mesaje: 1104
Membru din: 07 Apr 2008, 20:29
Confesiune: ortodox
Preocupări: medicină, teologie, filosofie
Localitate: Italia
Contact:

Re: pacatele parintilor

Mesaj necititde Ioan Cr » 08 Iun 2008, 20:51

oare chiar asa de secretos sa fie Dumnezeu? ...poate ca totusi este "de nasul nostru" si eu sunt convins ca este. mai sunt convins ca insusi Dumnezeu ne-ar vrea partasi la aceste "taine" in modul cel mai sincer si direct; numai ca am impresia ca noi oamenii nu vrem sa stim mai multe (si aici ma ingrozesc mtivele pentru care "anume oameni" nu vor sa stie si nu vor ca nici altii sa stie).


:) Acum inteleg cat de ambiguu a fost acel sfat, chiar va multumesc pentru faptul ca ati revelat-o.

"Crede si nu cerceta" este valabil in sensul sau pozitiv DOAR pentru cei care DEJA cred si nadajduiesc in Domnul. Credinciosul nu cerceteaza nu pentru ca nu vrea sa stie mai multe, ci pentru ca nu are nevoie sa stie mai multe, caci cea mai mare intelepciune este a-L iubi pe Dumnezeu. A fost marea greseala a scolasticismului catolic medieval, care se complacea in a pune tot soiul de intrebari lui Dumnezeu, uitand in acelasi timp sa-si "lucreze mantuirea", ca sa folosesc o expresie din Apostol.
probabil ca in mana mai ai doar firimituri ale unui adevar petrecut cu mult timp in urma. personal, ma uimeste extraordinara convingere a celor care isi pun viata si existenta in baza acestor firimituri.


Daca Hristos a fagaduit ucenicilor Sai - si prin ei tuturor crestinilor din toate timpurile - ca ramane cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacului (cuvinte cu care se incheie Evanghelia dupa Matei), si ca ne lasa un alt Mangaietor, Duhul Adevarului, care ne va tine in dreapta invatatura si practica, si daca cred ca Hristos este Dumnezeu cu adevarat, si ca ceea ce fagaduieste intotdeauna se implineste - iata ca am temei suficient sa cred ca adevarul necesar pentru mantuire s-a pastrat nealterat in totalitate. Unde anume? In Biserica, care astazi este BO.
1. de ce nu am considera asta asa? nu neaparat ca o regula, dar de ce am fugi de o astfel de purtare de grija? am vazut, si stim cu totii de manastiri de 5 stele. si stiti bine la ce ma refer. sau aici nu e vorba de un criteriu al fericirii si binecuvantarii lui Dumnezeu? bogatia sau saracia pot fi un astfel de criteriu?
"Imparatia Mea nu este din lumea aceasta", "Cautati intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Sa, si celelalte vi se vor adauga voua". Partial sunt de acord cu dvs. Un exemplu graitor este si dezvoltarea stralucita a Bisericii in Imperiul Bizantin, dezvoltare inclusiv materiala, care a fost o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru credinta poporului Sau. Dar si o mare ispita. Din faptul ca bunastarea a devenit un prejudiciu pentru Biserica s-a nascut miscarea monastica, ceea ce insemna atunci ca nu bunastarea este criteriul adevaratei fericiri, ci fidelitatea fata de credinta si invataturile mantuitoare.
2. daca privim pedeapsa asta ca o metoda de "educare" de indreptare a cuiva astfel incat acele/ anume greseli/rele/ faradelegi sa nu se mai repete, de ce nu?
Total de acord. Cu conditia ca "indreptare" aici inseamna intoarcerea catre Dumnezeu, altfel indreptarea nu are nici o valoare pentru vesnicie.
astfel, cei ce fac rau cuiva aici si nu sunt pedepsiti, nu fac decat sa ii inraiasca pe ceilalti
Exceptie, crestinii. "Razbunarea este a Mea" zice Domnul. Noi il pedepsim pe pacatos prin dragoste, dragostea nu fata de rautatea lui, desigur, ci mila fata de boala grava de care sufera - pacatul. Tot ce tine de noi, e sa-i sarim in ajutor. Restul vine de la Domnul.
iar dincolo nu ar mai folosi nimanui sa stie ca cei fara-de-lege se chinuie in iad la nesfarsit. cam sadic din partea celor mantuiti sa gaseasca satisfactie in chinul etern al cuiva care le-a facut un rau intr-o viata atat de scurta si de trecatoare ca asta;
BO nu impartaseste asemenea viziune (dezvoltata de scolasticismul catolic, ex, la Toma de Aquina).
pe de alta parte, daca aici ar fi o pedeapsa cat de mica pentru cei care fac rau altora, ar mai fi o sansa pentru acestia sa se corecteze, sa se indrepte si in felul asta sa se impace cu cei carora le-au facut rau, sa isi schimbe viata.
La ce fel de pedeapsa va referiti? Poate omul sa-si dea seama cu sila ca este pacatos? Ori, fara constiinta pacatoseniei nu poate fi nici vorba de indreptare duhovniceasca, constientizare care vine DOAR din liber consimtamant si iubire. Unul Dumnezeu stie cum sa pedepseasca in acest fel. Sa-I lasam dar Lui judecata si razbunarea.
"Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi." (Psalmul 23:1)

ellena
Mesaje: 136
Membru din: 31 Aug 2009, 15:04
Confesiune: ortodox

Re: Intrebari scurte

Mesaj necititde ellena » 08 Iun 2010, 21:08

Mai am o nelamurire.Mai demult am intrebat ce se intampla cu sufletele copilasilor avortati.Mi s-a spus ca sunt suflete pierdute,din cauza pacatelor parintilor care cad pe ei.Asemenea si cu cei morti inainte ca parintii sa ii boteze.Si nu inteleg.Din moment ce avem o singura viata si fiecare e raspunzator pentru propriile pacate,de ce unele suflete nu primesc de la Dumnezeu sansa de a se mantui si de a-si mantui neamul?
„Domnul il iubeste mult pe pacatosul care se pocaieste si il strange cu drag la pieptul Sau: „Unde ai fost copilul Meu? De multa vreme te astept!” (Sfantul Siluan)

Pr Haralambie
Mesaje: 889
Membru din: 14 Ian 2010, 19:54
Confesiune: ortodox
Preocupări: Sensul vieţii
Localitate: BOR
Contact:

Re: Intrebari scurte

Mesaj necititde Pr Haralambie » 08 Iun 2010, 22:43

Cunoasterea noastra este in parte(f limitata )in viata asta, judecatile lui Dumnezeu sunt adanc de nepatruns. Cred ca Dumnezeu n-a vrut moartea copiilor avortati si nici pe departe nu cred ca pacatele parintilor cad pe ei, daca nu spun un lucru prea indraznet, s-ar putea sa fie mucenici, s-ar putea sa aiba un botez al sangelui(parerea mea), noua nu ni s-au spus cu claritate decat cele ce privesc mantuirea noastra, restul sunt in pronia Lui Dumnezeu.

La fel si pt aceia ce mor inainte de botez, nu stim ce viata ar fi trait , poate pt unii ar fi fost mai bine sa nu se fi nascut, dar asa luati inainte de vreme sunt curati, insa mantuirea este un drept exclusiv a lui Dumnezeu si mantueste daca vrea si pe cei ce n-au botez.
Dupa moarte o sa cunoastem mai multe :)
Ultima oară modificat 18 Apr 2011, 17:50 de către Pr Haralambie, modificat 1 dată în total.
Cu mult respect.

hodor cristiuc
Mesaje: 86
Membru din: 30 Mai 2010, 21:26
Confesiune: ortodox
Localitate: Dorna

Re: Intrebari scurte

Mesaj necititde hodor cristiuc » 09 Iun 2010, 20:35

O fiinta ce nu a trait sa vada lumina zilei pe pamant,se poate spune precis, ca are suflet?
Eu cred ca fiinta avortata nu merge in iad,in mod categoric si nici copiii nebotezati,pt.ca nu e pacatul lor.

Pr Haralambie
Mesaje: 889
Membru din: 14 Ian 2010, 19:54
Confesiune: ortodox
Preocupări: Sensul vieţii
Localitate: BOR
Contact:

Re: Intrebari scurte

Mesaj necititde Pr Haralambie » 09 Iun 2010, 21:01

hodor cristiuc:
O fiinta ce nu a trait sa vada lumina zilei pe pamant,se poate spune precis, ca are suflet?
Se poate spune precis ca are suflet, sufletul nu i-a fiinta o data cu nasterea ci cu zamislirea trupului.
Ultima oară modificat 18 Apr 2011, 17:50 de către Pr Haralambie, modificat 1 dată în total.
Cu mult respect.


Înapoi la “ALTE SUBIECTE TEOLOGICE”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 6 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron