Cum putem fi sinceri?

[Pisoiu Fericit]

Daca de exemplu esti un om normal, rece, si ai facut tampenii si ai vrea sa te ierte Dumnezeu, ce sa faci??? Te spovedesti, le zici preotului si gata ??? Pai Dumnezeu nu isi da seama ca tu le zici numai ca sa Te ierte, deci nu fiindca te pocaiesti sincer. Sa te apuci in camera singur in fata icoanei, sa plangi de nebun??? Pai Dumnezeu nu isi da seama ca te prefaci, fiindca esti un prefacut, faci spectacolul asta singur in camera numa ca sa il "pacalesti" pe El sa dai impresia ca esti pocait, cand de fapt esti rece, si gol pe dinauntru. Si io orice as face, tot prefacut o sa fiu, ca nu sunt sincer...

Asa ca, daca esti un om rece, si nu esti sincer, dar ai vrea sa iti fie iertate pacatele, ce poti sa faci??? Seppuku???

[CatalinM]

Daca de exemplu esti un om normal, rece

Nu cred ca omul normal este "rece". Iar pe cel rece il doare undeva de pacatele lui, pentru ca nici nu isi atribuie pacate. Pentru a le constientiza trebuie sa te incalzesti, iar pentru a ti le marturisi cu sinceritate si pocainta trebuie sa ajungi sa arzi. Dar cred ca focul trebuie sa vina de Sus.

Asa ca, daca esti un om rece, si nu esti sincer, dar ai vrea sa iti fie iertate pacatele, ce poti sa faci??? Seppuku???

Asta suna a smecherie targoveatza. Mai gandeste-te.

[maria_andreea]

nu esti sincer, dar ai vrea sa iti fie iertate pacatele,

Asa cum a spus si Catalin daca nu esti sincer cum vrei ca Cel caruia tu ii ceri sa-ti fie iertate pacatele sa fie sincer cu tine (sa-ti ierte pacatele) mie mie teama ca nu se prea poate asa.

ce poti sa faci???

Sa-L cunosti pe Dumnezeu citind Sfinta Scriptura, citindu-i pe cei carora Dumnezeu a pus cuvant de invatatura in scrierile lor si apoi sa-ti raspunzi daca crezi cu adevarat sau nu in Dumnezeu, in Sfintele Lui Taine dupa ce ai facut cunostinta cu ele prin lecturile facute prin participarea la infaptuirea lor in Una, Sfanta si Apostoleasca Biserica.

Nesinceritate vine zic eu din impietrire inimii, din necredinta in putere Lui Dumnezeu, din necunoasterea Lui...nici eu nu cred suficient in Dumnezeu caci daca as crede nu as fi atat de pacatoasa .

Doamne ajuta!

[Cristian]

Doar El stie care sunt gandurile omului. Doar El cunoaste ce este in sufletul unei persoane.
satan nu are aceasta putere, de a patrunde in ratiunea unui individ. satan doar "isi prezinta" caile sale, iar omul e cel care hotaraste sa le urmeze.
Un simplu gand sincer si o simpla rugaminte venita din inima ajuge imediat la El. Si INTOTDEAUNA El raspunde. 'Fara mine nu puteti face nimic" spunea Iisus. Se referea la o permanenta comunicare cu El. Se referea la punerea tuturor sperantelor in El, nu in propriile forte, atunci cand se realizeaza ceva.
Pacatele noastre au un singur efect: departarea de El. De aceea se mira toti "de ce El nu este langa ei, cand au nevoie". Nu se intreaba cine a impus respectiva distanta. Invidia, tradarea, aroganta, toate intentiile sunt fara tagada aflate si au acest rezultat.

Nu Ii poti ascunde deci niciun gand lui Dumnezeu. Pacatul este facut si cu gandul si cu fapta.

[Ioan Cr]

Sunt de acord cu cele spuse anterior, sunt sfaturi foarte bune.

Sf. Ioan Gura de Aur asa definea pocainta adevarata: "in inima - zdrobire, pe buze - marturisire si in viata - indreptare".

Indreptarea este un proces de durata. Ca si educatia, ea necesita timp, dar si efort, si multa hotarare. Cel mai greu este cu hotararea, pentru ca a persevera inseamna a fi gata sa mergi impotriva bunului plac, deci tocmai de a te razboi cu tine insuti. In limbajul biblic si patristic aceasta se cheama "priveghere" - a te lupta cu somnul duhovnicesc, cu neglijenta, cu plictiseala, cu deznadejdea, cu ispita - spre a duce la bun sfarsit misiunea incredintata (a se vedea si episodul din Gradina Ghetsimani, Matei 26:36).

In sfarsit... "Repetitio est mater studiorum".

[Dahnah]

Indreptarea este un proces de durata. Ca si educatia, ea necesita timp, dar si efort, si multa hotarare. Cel mai greu este cu hotararea

Hotararea, exact. E cea mai greu, adica DECIZIA de a ierta. E f. important ca a ierta e o decizie (personala), si nu un sentiment. Nu se iarta ca simti, ca nu vei simti niciodata poate, ci trebuie sa decizi ca vei ierta si sa staruiesti pana aceasta hotarare te cuprinde in totalitate (adica ajungi sa simti)

[Ioan Cr]

Hotararea ca con-lucrare, pentru ca nimic nu putem fara Dumnezeu. Este minunat ca cu cat mai mult apelam la Dumnezeu, cu atat "jugul" se face tot mai usor (Matei 11:30: "Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară." ).

[Pisoiu Fericit]

Hotararea, exact. E cea mai greu, adica DECIZIA de a ierta. E f. important ca a ierta e o decizie (personala), si nu un sentiment.

Pai asa, sa ii iert fiindca e crestineste, sa nu port suparare, etc. am mai avut si io, si decizii si sentimente, da mare lucru nu s-or scos din ele...

Si daca totusi postez, multumesc ca ati raspuns, si scuze daca nu am postat in ultima vreme... am fost si plecat putintel, si nitel cam ocupat...

[Ioan Cr]

Shi am ajuns in sfirshit la una din intrebarile esentsiale pt mine.
"Daca crezi - exista, daca nu crezi - nu exista".
Afirmatsia asta imi da mare bataie de cap
....
Credintsa il ajuta sa treaca peste greutatsile vietsii.
El shtie ca Cineva de sus il urmareshte shi il sustsine.
E atit de frumos spus, incit imi pare ridicol sa vin cu notsiunea de psihologie shi subconshtient.
Dar e inevitabil, dupa ce-atsi avut rabdarea de a-mi citi tot mesajul.
Oare n-ar fi shi asta un montaj, o shmekerie de-a subconshtientului nostru datorita careia noi mai existam????

Ar fi o explicatie valida si asta...DAR numai cu premise ateiste, sceptice, evolutioniste, materialiste. De fapt, afirmatia ca Dumnezeu nu exista este si ea un soi de credinta. Prin urmare, daca e tot credinta este sau sa crezi in El sau sa nu crezi - o alegi pe cea mai probabila/utila.

Uite, spre ex., daca crezi in Dumnezeu ca Creator, "smecheria cu subconstientul" devine perfect explicabila in termeni teologici. Pe de alta parte, daca nu crezi in Dumnezeu, "smecheria" o treci pe seama unor "slabiciuni" universale ale firii omenesti (frica de neexplicabil, admiratia fata de grandoarea naturii etc).

In cele din urma, este o ALEGERE, pe care noi crestinii o numim si CHEMARE (din partea lui Dumnezeu)

Bine ai venit intre noi!

[unsuflet]

Oare n-ar fi shi asta un montaj, o shmekerie de-a subconshtientului nostru datorita careia noi mai existam????

Si crezi tu ca pentru "smecheria subconstientului", si-au dat viata toti Apostolii si toti ceilalti crestini???
Nu te-ai intrebat niciodata de ce atatia oameni au suportat atatea chinuri, dar nu au renuntat la dreapta invatatura?
Si daca e totul de la subconstient, cum de nu ne transformam toti in sfinte moaste, dupa ce incheiem socotelile cu viata asta pamanteana???

[Florina]

Nu raspund acum decat la intrebarea Pisoiului.

Un prim pas este deja facut cand constientizezi ca esti impietrit. Omul care nu-si vede impietrirea este cu mult mai impietrit ca acela care si-o vede. Exemplu: doi oameni sunt bolnavi de cancer: unul stie si se trateaza, celalalt nu stie si nu se trateaza. Deci, e grav sa nu-ti vezi impietrirea.

Apoi, sa stii ca impietrirea inimii are loc ca intristare a Duhului Sfant prin mandria noastra, conform Sfantului Athonitul. Deci, trebuie sa te rogi cu staruinta sa iti dea Domnul inima smerita. Si sa incerci sa accepti insultele si batjocoririle fara sa te mahnesti.

Oricum, o inima plina de har este si un dar de la Domnul. Starea de plinatate a harului vine cand vrea Domnul, si nu dupa o reteta. Singura reteta cunoscuta este spovedania sincera, ascultarea de duhovnic si rugaciunea cu inima infranta.

[Pr Constantin]

<< "Daca crezi - exista, daca nu crezi - nu exista".
Oare n-ar fi shi asta un montaj, o shmekerie de-a subconshtientului nostru datorita careia noi mai existam???? >>

Inutsa,
Ortodoxia are o frumusete: ea se vrea traita, nu gandita!
Cand ne facem "mari" incepem sa gandim totul. Mintea isi are capcanele ei... ai identificat mai sus cateva.

Nu este suficent sa credem in Dumnezeu, trebuie sa-L Slavim, Cinstim si sa I ne Inchinam. Slava-Cinstea-Inchinaciunea.

Toate acestea trebuiesc facute din toata fiinata noastra. Si mintea trebuie sa invete sa se inchine mai mult decat sa rationeze. Cand va dobandi aceasta (inchinarea) va vedea ratiunile si nu va fi nevoie sa "rationeze" ea de la sine. I se va da de la Dumnezeu, va vedea ratiunile.

Asceza mintii este una din treptele spre induhovnicire. Multi raman la starea de "rational" si nu trec dincolo pentru ca se "indragostesc" de propria lor minte. Aici e pericolul. Curiozitatea de care vorbesti este o curiozitate a mintii. Intradevar noi trebuie sa cunoastem cele create de Dumnezeu... dar mai mult: trebuie sa-L cunoastem pe Dumnezeu si apoi lumea o data cu El. In fata lui Dumnezeu nu te postezi cu o minte "iscoditoare" ci cu o minte plecata in inchinare.

Aicea e problema. Mintea ta te fascineaza si in acelasi timp te subjuga usor... usor! E nevoie de lucrare duhovniceasca si neaparat de un duhovnic iscusit (nu obligatoriu calugar!!).

Se ajunge aici datorita "menatlizarii" rugaciunii, mintea apoi "inventeaza" tot felul de scenarii pentru a fugii de fixare. Mintea trebuie fixata in nemiscare (miscarea=ganduri multe-dea'valma), nemiscarea este in inchinare. Lucrarea nu apartine omului ci lui Dumnezeu. Roagate, dar fereste-te sa ramai "in cap".

Mai departe ai nevoie de un duhovnic... succes!