În 1926 Andreev atingea maturitatea filosofică şi religioasă în 1927 a început perioada sa de grea încercare. În anul următor, Mitropolitul Serghie şi-a publicat infama „Declaraţie”, iar credincioşii ortodocşi s-au împărţit în două tabere. Andreev, împreună cu cei mai mulţi din cercul său de prieteni - Askoldov, părintele Teodor Andreev, părintele Serghei Tikhomirov şi părintele Pavel Florensky - au protestat împotriva „Declaraţiei” şi s-au alăturat opoziţiei din care s-a format actuala Biserică de Catacombă. În această alegere critică s-a confirmat înţelepciunea şi dreapta formare spirituală a lui Andreev.
Acţiunile lui Andreev, care a protestat la început împotriva „Declaraţiei”, iar după aceea a fost întemniţat (la Solovksi, din 1929 până în 1931) şi exilat pentru concepţiile sale religioase, sunt descrise în unele din articolele sale. În timpul anilor `30 a participat activ la mişcarea de catacombă „Josephite” în timp ce lucra ca medic sau ca psihiatru, de câte ori avea ocazia să o facă. Este ştiut faptul că a participat la slujbele părintelui Ismail Rojdestvenski şi că a fost pentru o vreme fiul lui duhovnicesc. Chiar înainte de cel de-al doilea război mondial, Andreev era medicul-şef al Spitalului Psihiatric Regional din Novgorod. Când nemţii au avansat, el se afla în zona ocupată, iar când s-au retras, a plecat în Germania, stabilindu-se până la urmă (în 1950) la Mânăstirea Sfânta Treime de lângă Jordanville, New York. Aici s-a înscris la facultatea Institutului Sfânta Treime, care, în timpul său, aduna unele dintre cele mai remarcabile minţi ale diasporei ruse, alcătuind un adevărat grup de gânditori ruşi tradiţionalişti fără seamăn în întreaga lume ortodoxă, aceasta datorându-se în mare parte atât profunzimii şi rafinamentului gândirii lor în teologie, filozofie şi literatură, cât şi integrităţii şi echilibrului concepţiei lor despre situaţia actuală din Biserică.
Firul central al învăţăturii sale ortodoxe este apărea ortodoxiei adevărate. Aceasta însemna, evident, o apărare a adevăratei Biserici Ortodoxe (de Catacombă) a Rusiei. Apăra Biserica de Catacombă la un nivel foarte înalt, întotdeauna pe temeiuri teologice şi duhovniceşti chiar şi în aserţiunea polemicilor. După propria experienţă amară din Rusia Sovietică, nu a pornit niciodată spre extreme inutile în acţiunea de condamnare a trădări ortodoxiei. Chiar şi în celebrul articol provocator „Deţine Patriarhia Moscovei har ?”, după enumerarea motivelor pentru care s-ar putea „îndoi” cineva de faptul că Tainele Patriarhiei Moscovei sunt pline de har, se retrage din faţa oricăror declaraţii hazardate cu observaţia foarte înţeleaptă că „dispariţia unei Biserici de la faţa lui Dumnezeu şi transformarea ei într-o «sinagogă a Satanei» este un proces. Însă Biserica oficială a intrat pe calea care o va duce către această «sinagogă» - despre asta nu poate fi nici o îndoială“.
Fără să presupună că el însuşi este capabil să dea un verdict acestei chestiuni, lasă această hotărâre pe seama unui viitor Sinod al întregii Biserici Ortodoxe Ruse. Întregul articol este, în general, foarte profund din punct de vedere filosofic şi teologic, prezentând aceleaşi idei ca şi „documentele de catacombă” din anul 1971, anume că autoritatea sovietică nu este o autoritate adevărată care să necesite supunere, conform Sfântului Pavel (Romani 13, 1), ci este o autoritate anticreştină nelegitimă.
Termenul vine de la numele patriarhului Serghie al Rusiei. Nu este vorba de nici o erezie sau păcat. Explic...
După moartea Sf. Patriarh Tihon, în 1925, mitropolitul Serghie Stragoroţki, mare teolog şi misionar, devine de facto locţiitor de patriarh. Abia în 1943 a fost recunoscut ca patriarh, iar în 1944 a trecut la Domnul, urmându-i patriarhul Alexie I.
Acesta a încercat să apere Biserica Rusă în perioada stalinistă, adresând în 1927 un apel către popor în care îi îndemna pe cetăţenii sovietici să fie loiali faţă de puterea politică a statului. Documentele arată clar că Biserica a avut oarecum de câştigat de pe urma acestei declaraţii, iar în perioada războiului (1941-1944) Biserica aproape că nu a fost atinsă, o bună parte din bisericii fiind chiar redeschise. După 1953, Hruşciov va reîncepe lupta împotriva Bisericii.
Mulţi preoţi şi ierarhi au interpretat acest apel al mitropolitului Serghie ca o trădare, condamnând declaraţia şi persoana sa (de unde şi denumirea de "serghianism"). O bună parte dintre aceştia au pornit drumul pribegiei înfiinţând la Karloviţ aşa-zisa Biserică Rusă din Diaspora, care mai apoi şi-a consolidat poziţiile în Paris, SUA şi alte părţi ale lumii (ROCOR).
După cum deja ştiţi, în mai 2007, cele 2 părţi ale Ortodoxie Ruseşti s-au reunit, cei din diasporă recunoscând că mitropolitul Serghie a încercat să-şi facă datoria de întâistătător al unei Bisericii prigonite şi nu a fost nici trădător şi nici eretic. Din păcate, mai sunt unii care-l acuză şi chiar condamnă pt ceea ce a făcut el în 1927...
Dumnezeu şi istoria să le judece!
Parinte, observ ca va place mult parerea Cuviosului Seraphim Rose! Pacat insa, ca el nu era rus, necunoscand situatia la fel de bine ca altii care au simtit prigoana si tradarea lui Serghei pe propria piele!
Sa vedem parerea unui RUS, Sfantul Mitropolitul Philaret care a fost prigonit de comunisti!
http://blessedphilaret.blogspot.com/201 ... -1979.html
Articolele nu numai că sunt răutăcioase, dar şi depăşite. În 2007 ROCOR (Biserica Rusă din afara Graniţelor) s-a unit cu Patriarhia Moscovei şi totul s-a încheiat. Tot ce s-a scris de-a lungul timpului a fost pentru a justifica ruptura. Dacă citiţi argumentele stiliştilor de la Slătioara, de asemenea veţi auzi acuzaţii grave la adresa BOR, dar nu înseamnă că ele sunt şi adevărate. Ele s-au scris pentru ca ei să-şi justifice schisma...Conform acestor articole,Patriarhia actuala a Moscovei nu prea pare sa fie adevarata Patriarhie a Moscovei....
Înapoi la “ALTE SUBIECTE TEOLOGICE”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 6 vizitatori