Un raspuns pentru pasionatii de SF apocaliptic

Fiecare scrie ce doreşte şi discuta cu cine vrea, dar pe teme teologice (ce nu se încadrează la vreunul din compartimentele de mai sus)
Petre C
Mesaje:606
Membru din:24 Noi 2008, 21:42
Confesiune:ortodox
Localitate:Bucuresti
Contact:
Un raspuns pentru pasionatii de SF apocaliptic

Mesaj necititde Petre C » 12 Mai 2009, 13:56

Maică Siluana,

Mă înfricoşează când citesc în ziar rubrica de tehnologie. Văd că, pe zi ce trece, apar tot mai multe previziuni care spun că peste doar câţiva ani oamenii vor putea trăi cu 100 de ani mai mult, că totul va fi robotizat, că vom fi recunoscuţi după cipuri implantate în mână sau frunte (fapt care, de altfel, este văzut ca pecetea antihristului din Apocalipsă - aşa să fie?). Toate acestea nu vor duce decât la o dezumanizare, ne vor transforma în roboţi cu viaţă. Ce vom mai face noi oare? Doar ne vom afunda în rău şi tot mai rău. Cum ar trebui să ne comportăm? Ce ar trebui să facem? Să lăsam toate să Îi urmăm lui Hristos? Parcă ne e cam greu să ne lăsam de viaţa aceasta... să renunţăm la tot, să ne luăm crucea şi să Îi urmăm.

Poate cineva ar spune că nu suntem obligaţi să acceptam această tehnologie, să nu ne mărim viaţa, să renunţam la robotizări etc. Dar toate acestea ne vor asimila şi pe noi, trăind în lume. Ce trebuie să facem? Pare să urmeze un viitor tare greu pentru noi, poate chiar mucenicie.

Doamne, ajută-ne pe noi să trecem peste aceste obstacole ale lumii trecătoare şi pe maica Siluana, ca să ne arate cum.

Vă mulţumesc!


***

Drag suflet înfricoşat,

M-aş bucura mult dacă ţi-ai muta frica, din direcţia în care o ai acum, către Domnul! Ştii, om drag, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Adevărat şi Om adevărat, Cel ce şade de-a dreapta Tatălui şi ne pregăteşte loc pentru Viaţa cea veşnică, e cu noi! E aici, aproape, pe sfintele mese din fiecare Biserică şi ne cheamă la Ospăţul Împărăţiei ca să ne hrănim cu El să avem viaţă în noi. El e cu noi şi va fi cu noi până la sfârşitul vremii. A lepăda toate şi a-I urma Lui nu înseamnă să te lepezi de tehnologie, ci doar de păcat. Dacă dependenţa de tehnologie te face cu totul neputincios în a lucra poruncile şi a te mântui, fugi! Dar dacă alegi să fii cu El şi să împlineşti după putere, dar fără „negociere“ poruncile prin care vine la noi, nu te teme! Trăim şi vom trăi vremuri de prigoană mare, dar acum prigoana e înăuntrul nostru! Acum acolo, înăuntru, suntem torturaţi de dorinţe străine de viaţa noastră şi de dorul inimii noastre! Aleargă la Domnul, suflet drag, şi cere mila Lui şi scăparea Lui, şi El te va ocroti, şi te va întări, şi nu te va lăsa să te robotizezi. Nimeni nu te va transforma în robot fără voia ta! Ai grijă şi lucrează ca voia ta să fie liberă, să aleagă pe Domnul şi să facă voia Lui, şi te vei mântui!

Cu nădejde că faci încă de acum alegerea cea bună,

M. Siluana
"Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti." Ps. 22,4

Petre

Avatar utilizator
Florina
Mesaje:515
Membru din:02 Apr 2008, 06:16
Confesiune:ortodox
Preocupări:profesor de religie
Localitate:Bucuresti
Contact:

Re: Un raspuns pentru pasionatii de SF apocaliptic

Mesaj necititde Florina » 05 Iul 2009, 21:48

Tot pe tema ingrijorarii despre apropiatul sfarsit al lumii si tema apostaziei, mi se pare extraordinar cuvantul Parintelui Arsenie Muscalu:



Înapoi la “ALTE SUBIECTE TEOLOGICE”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 66 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron