Există o "regulă", enunţată încă în sec. IV de Sf. Grigore Teologul: "Ceea ce nu a fost asumat, nu a fost mântuit".Am niste intrebari legate de natura umana a Domnului Hristos. Era natura umana a Sa ca cea a omului dupa Cadere, adica supusa legii pacatului si a mortii, adica roaba pacatului, sau nu ? (cf. Romani 6:6, 6:14, 7:23) Iar daca era roaba pacatului, atunci in ce mod a putut Fiul lui Dumnezeu sa ramana fara de pacat in trup ? Datorita Duhului pe care-L avea fara masura de la Tatal, sau datorita naturii sale divine, adica dumnezeirii Sale ?
În omul botezat, despre care şi vorbeşte Sf. Pavel, păcatul nu mai are puterea de dinainte. Altfel spus, prin puterea Duhului primită la Botez, noi putem să ne împotrivim păcatului, căci el lucrează doar dinafară, natura omului fiind înnoită. Iată de ce noi botezăm şi copiii, ca aceştia încă de mici să aibă putere în lupta cu păcatul şi în sfiţirea firii lor (adică a noastră, a fiecăruia).Iar in privinta legii pacatului si a mortii, care stapaneste omul nenascut din Dumnezeu, facandu-l sa aduca roade pentru moarte, cum vedeti afirmatia Sf. Apostol Pavel din Romani 8:2, in care spune ca "legea Duhului de viata in Hristos Isus, m-a izbavit de Legea pacatului si a mortii" ? O vedeti ca o incetare completa a functionarii acestei legi a pacatului si a mortii in omul nascut din Dumnezeu, care e calauzit de Duhul Sfant, sau doar ca o ridicare a legii Duhului de viata in Hristos Isus mai presus de aceasta lege a pacatului si a mortii ? Adica in omul care a crezut in Hristos si s-a botezat, se desfiinteaza aceasta lege a pacatului si a mortii, sau doar se slabeste in putere, din cauza legii Duhului, care il imputerniceste de acum, pe cel ce crede in Hristos, sa nu mai asculte de indemnurile firii pamantesti, ci sa faca cele ale Duhului ?
Totusi, ce se intampla cu legea aceasta a pacatului si a mortii, de care vorbeste Sf. Pavel, in cel botezat intru Hristos ? Este ea desfiintata sau doar incalecata de alta mai tare decat ea, adica de legea Duhului, in cel botezat intru Hristos ? Cum se explica cuvintele Apostolului din Galateni 5:16-17, unde zice "Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.". Vor oare sa sugereze ca legea pacatului si a mortii nu a fost desfiintata in noi, adica in firea noastra pamanteasca, ci ca doar am fost scapati de robia ei, astfel incat sa fim in stare de acum sa alegem sa facem cele potrivnice poftei firii noastre pamantesti, si anume faptele pe care ni le sugereaza Duhul Sfant ?În omul botezat, despre care şi vorbeşte Sf. Pavel, păcatul nu mai are puterea de dinainte. Altfel spus, prin puterea Duhului primită la Botez, noi putem să ne împotrivim păcatului, căci el lucrează doar dinafară, natura omului fiind înnoită.
Supus, adica rob pacatului? Adica sa fie stapanit de pacat in mod involuntar? Dar nu tocmai asta face Hristos sa inceteze in cei ce cred in El si se boteaza? Daca omul, dupa botez, adica dupa ce a fost facut partas firii dumnezeiesti, ar mai fi inca rob pacatului impotriva vointei lui, inseamna ca nici Hristos n-a putut ramane fara de pacat, ceea ce, esti de acord cu mine, e o blasfemie. Atunci nu trebuie sa credem mai degraba ca omul care este in domeniul de existenta "in Hristos", adica cel condus de Duhul, are puterea, primita de la Duhul care locuieste in el prin credinta in Hristos, ca in toate imprejurarile sa asculte de Duhul si nu de firea lui pamanteasca, adica are puterea sa faca intotdeauna cele ale Duhului, ca intotdeauna sa nu comita pacat ? Ca nu voieste el sa faca lucrul asta, dandu-se deci rob din nou de bunavoie pacatului, e altceva. Dar oare nu e normal sa credem ca Duhul ii da aceasta putere de a face intotdeauna binele, daca ar voi si el sa-l faca? Ce parere ai/aveti?Asta nu înseamnă că omul nu mai este supus păcatului sau că nu l-ar face...
De unde acel "adică"? E o cazuistică mult prea simplistă. Şi unde am zis eu că "involuntar"? Omul "supus păcatului" este cel care "în lupta cu păcatul încă nu s-a luptat până la sânge" (Evrei 12:4), adică cel care încă nu a ajuns la imposibilitatea de a păcătui, căci la aceasta se ajunge abia după moarte. "Nu este om care să fie viu şi să nu greşească" - şi oare asta nu e o supunere generală faţă de păcat, chiar şi după botez?Supus, adica rob pacatului? Adica sa fie stapanit de pacat in mod involuntar?...nu înseamnă că omul nu mai este supus păcatului sau că nu l-ar face...
Dacă păcătuirea înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu, cum ar putea Mântuitorul, potenţial vorbind, să se îndepărteze de Sine Însuşi? În El firea umană nu are un ipostas aparte care să se poată închide faţă de Dumnezeu.De unde ideea ca in Hristosul intrupat exista imposibilitatea de a pacatui ?
Indraznesc sa spun ca anume acest "determinism" a fost cheia biruintei, ceea ce insa nu scade nimic din valoarea ei. Acest lucru transpare cu claritate cand incercam sa vedem in Hristos pe Doctorul umanitatii si nu numai un Atlet neobosit. Doar nu spunem ca daca doctorul nu boleste ce rost are sa se mai lupte cu bolile. Asumarea firii pacatoase in Hristos are un inteles cu totul diferit de al nostru, tot asa cum are si Botezul Lui in comparatie cu al nostru. Vorbind de lupta cu ispitele, la El, sensul acesteia a fost nu atat ca sa le reziste, ci ca sa le traiasca in El pentru a le zadarnici si pentru a ne indica si noua acest Singur Antidot - Dumnezeirea Sa - prin care numai putem avea parte de izbanda. Cam asa a facut Jenner cand si-a inoculat virusul variolei pentru a demonstra eficacitatea vaccinului pe care l-a elaborat si gratie careia aceasta ciuma a fost eradicata.inseamna ca nu are nici un sens a spune ca Hristos s-a luptat cu ispitele, din moment ce El nu putea sa pacatuiasca in trup. Am avea un fel de determinism in Persoana Mantuitorului, daca n-ar fi existat macar posibilitatea ca El sa savarseasca pacat
Jertfa Fiului a inceput din vesnicie si se cheama iubire (Ioan 3:16). In acest sens, Mantuirea noastra a fost predestinata. Si totusi, vorbim si de ascultare. Cum anume?si El n-ar putea fi nici modelul nostru, al celor ce luptam cu ispitele zilnic. Ba mai mult, indraznesc sa spun ca n-ar putea fi cu adevarat nici fratele nostru, nici Rascumparatorul nostru, ultimul Adam, Cel care sa ne izbaveasca din moarte, daca n-ar fi luptat El insusi, folosindu-si vointa, cu ispitele, ca sa ramana fara de pacat, pentru a-si putea aduce trupul ca jertfa Tatalui, pentru pacatele noastre.
Dar "intotdeauna" si "niciodata" sunt predicate dumnezeiesti, nu omenesti. Doar o vointa indumnezeita, sfanta in sensul propriu al cuvantului, poate asta. In cazul lui Hristos sfintenia este rezultat al Intruparii, prin urmare necesara (adica ontologica, nu harica). Florin a remarcat bine aceasta diferenta.Adica, dupa parerea mea, chiar daca nu putem accepta faptul ca Dumnezeu-Cuvantul poate pacatui, tocmai pentru ca e Dumnezeu, nu trebuie sa negam totusi (chiar daca nu putem intelege) libertatea Lui de alegere, care consta in a alege de bunavoie, cat timp era in trup, a face binele sau a face raul, libertate pe care Fiul lui Dumnezeu a folosit-o in a alege intotdeauna binele, si niciodata raul, putand astfel sa se faca toate pentru noi. E erezie ce spun eu ?
Dupa parerea mea, nu trebuie sa mergem pe calea asta a gandirii, pentru ca, daca procedam asa, anihilam vointa umana libera a lui Hristos, liberul Lui arbitru, si deci deplina Lui umanitate, inghitind-o in divinitatea Sa. Cred ca mai degraba decat sa ne punem intrebarea: "cum ar putea Mântuitorul, potenţial vorbind, să se îndepărteze de Sine Însuşi" ar trebui sa gandim ca Intruparea insasi nu era posibila daca Dumnezeu nu stia mai inainte de plinirea vremii faptul ca Dumnezeu Cuvantul (om adevarat si Dumnezeu adevarat) va ramane in tot timpul vietii Sale de pe pamant, exercitandu-si libera Sa alegere (manifestata prin ascultarea de bunavoie de vointa Tatalui in ce priveste ferirea de pacat, caci despre ea vorbim acum), fara de pacat. Adica fara sa negam libertatea Hristosului Intrupat de a comite pacat, sa credem ca daca Dumnezeu nu stia dinainte ca El va alege sa nu comita pacat in trup, nu era posibila Intruparea. Dar cum Dumnezeu este atotstiutor, desigur ca stia dinainte de Intrupare ca Hristos va alege sa nu comita nici un pacat in trup, si deci, intruparea Fiului lui Dumnezeu a fost posibila fara a fi necesara o lipsa a libertatii de vointa umana in Hristos egala cu a noastra, libertate pe care Fiul a ales s-o foloseasca pentru a trai sfant (bineinteles, rob fiind pacatului in firea Lui umana, avea nevoie de ajutorul firii divine de la care primea puterea ca prin zbateri in umanitatea Lui, sa ramana fara de pacat), conform prestiintei lui Dumnezeu (adica a stiintei lui Dumnezeu mai dinainte despre faptele lui Hristos pe care urma sa le savarseasca in trup), iar nu conform predestinarii Lui (adica nu conform vreunui determinism pe care Dumnezeu L-a stabilit in umanitatea lui Hristos, determinism care i-ar fi anulat complet libertatea lui Hristos de a savarsi sau nu pacat in trup).Dacă păcătuirea înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu, cum ar putea Mântuitorul, potenţial vorbind, să se îndepărteze de Sine Însuşi? În El firea umană nu are un ipostas aparte care să se poată închide faţă de Dumnezeu.De unde ideea ca in Hristosul intrupat exista imposibilitatea de a pacatui ?
Intr-adevar, trebuie sa vedem in Hristos si pe Doctorul umanitatii, dar acest determinism, dupa Scripturi, zadarniceste Rascumpararea. Daca firea umana a lui Hristos nu a avut vointa libera sa faca binele sau sa faca raul atat cat o avem si noi, atunci nu a fost "in toate asemenea noua, afara de pacat", ci "in aproape toate asemenea noua, afara de pacat", adica nu a avut o umanitate ca a noastra, ci diferita de a noastra, deci nu a putut fi Mantuitorul nostru. Iisus trebuia sa suporte El insusi toata durerea cauzata de lupta cu ispitele, trebuia sa suporte toate, sa le reziste si sa le biruiasca... nu trebuia numai sa le traiasca de bunavoie, ci sa le si reziste de buna voie, prin libera alegere, pentru a putea fi Mantuitorul si fratele nostru, dupa cum spune si Apostolul la Evrei:Indraznesc sa spun ca anume acest "determinism" a fost cheia biruintei, ceea ce insa nu scade nimic din valoarea ei. Acest lucru transpare cu claritate cand incercam sa vedem in Hristos pe Doctorul umanitatii si nu numai un Atlet neobosit. Doar nu spunem ca daca doctorul nu boleste ce rost are sa se mai lupte cu bolile. Asumarea firii pacatoase in Hristos are un inteles cu totul diferit de al nostru, tot asa cum are si Botezul Lui in comparatie cu al nostru. Vorbind de lupta cu ispitele, la El, sensul acesteia a fost nu atat ca sa le reziste, ci ca sa le traiasca in El pentru a le zadarnici si pentru a ne indica si noua acest Singur Antidot - Dumnezeirea Sa - prin care numai putem avea parte de izbanda. Cam asa a facut Jenner cand si-a inoculat virusul variolei pentru a demonstra eficacitatea vaccinului pe care l-a elaborat si gratie careia aceasta ciuma a fost eradicata.
Daca ar fi asa, dupa cum am zis si mai sus (vezi te rog ce i-am scris lui Florin Cosmin), n-ar avea libertate umana ca si noi. Nu putem vorbi de ascultarea Sa exemplara atata timp cat noi avem libertatea sa pacatuim, iar El n-a avut-o. Daca n-a avut aceasta libertate, atunci nu poate fi exemplu pentru nimeni dintre noi, nu poate fi frate cu noi, deci nici Doctor, Mantuitor, Rascumparator.Hristos-Omul alege liber numai ceea ce Hristos-Dumnezeu ii ingaduie. Iata de ce putem vorbi de ascultarea Sa exemplara (cf. Filipeni Cap. 2), in toate ca si noi, dar fara de pacat.
Te-as ruga sa explici mai bine ce vrei sa spui prin sfintenie ontologica si harica. Merci.In cazul lui Hristos sfintenia este rezultat al Intruparii, prin urmare necesara (adica ontologica, nu harica). Florin a remarcat bine aceasta diferenta.
Poti sa-mi explici, te rog, ce inseamna ca vointa Lui umana s-a sfintit ? Sau zici de umanitatea Lui intreaga ca s-a sfintit ? Ce inseamna lucrul asta ?Hristos şi-a asumat firea păcătoasă şi pe ea a mântuit-o. Nu a luat un ipostas uman, ci acelaşi ipostas veşnic al Fiului şi-a enipostaziat şi firea umană din Fecioara Maria. În asta a şi constat biruinţa, că luând firea, a luat şi păcatul, dar nu l-a săvârşit şi nici nu l-a consimţit (şi deja am spus de ce).
Nu înseamnă că Hristos ca Om era incomplet, căci avea voinţă umană deplină, dar ajutat de firea divină, aceasta s-a sfinţit, nesupunându-se ispitelor. Firea tindea spre cele ce-i deveniseră fireşti (prin păcat, nu prin creaţie), dar Hristos nu le încuviinţa şi prin asta a biruit pe diavol în însuşi Trupul Său. Era nevoie de cineva care să ia firea umană întreagă, dar să nu păcătuiască, şi acesta putea fi doar Dumnezeu-Omul.
Strict dogmatic este o absurditate ca Dumnezeu sa prestabileasca ceva cu privire la umanitatea lui Hristos - nici nu am sugerat asa ceva. Tot asa de inacceptabila este si ideea prestiintei si respectiv a Intruparii "oportuniste" pe care o propui dumneata (pe aceasta o aud pentru prima data). Si cu toate acestea, putem foarte bine "salva" autenticitatea acestui atribut omenesc fundamental, pastrand si cadrul dogmatic calcedonian (si desigur, scripturisitic).determinism pe care Dumnezeu L-a stabilit in umanitatea lui Hristos, determinism care i-ar fi anulat complet libertatea lui Hristos de a savarsi sau nu pacat in trup
(...)
dar acest determinism, dupa Scripturi, zadarniceste Rascumpararea. Daca firea umana a lui Hristos nu a avut vointa libera sa faca binele sau sa faca raul ca si noi, atunci nu a fost "in toate asemenea noua, afara de pacat", ci "in aproape toate asemenea noua, afara de pacat", adica nu a avut o umanitate ca a noastra, ci diferita de a noastra, deci nu a putut fi Mantuitorul nostru.
Poti sa-mi explici, te rog, ce inseamna ca umanitatea a fost indumnezeita, si ce inseamna ca dumnezeirea a fost inomenita ?Ceea ce numeam "sfintenie ontologica" este de fapt efectul coexistentei celor doua firi in Hristos inca de la Zamislire si Intrupare (prin "unirea dupa Ipostas"). Dumnezeu adevarat si Om adevarat nu inseamna ca au ramas neinfluentate intre ele, pasive si inerte una in raport cu cealalta: ci umanitatea Sa a fost indumnezeita, iar dumnezeirea inomenita. Confuzia o produce coexistenta a doua libertati inseparabile una fata de alta: vointa umana si vointa divina. A spune ca Hristos putea avea ganduri patimase este totuna cu a spune ca vointa Sa dumnezeiasca a fost cu totul nelucratoare in El. In acest sens si ascultarea este de nivel ontologic si exemplara este in masura in care vointa Sa omeneasca este roaba celeilalte vointe, divine, caci si dreptii lui Dumnezeu au fost toti exemplari in masura in care s-au lasat robiti, adica modelati dupa placul lui Dumnezeu.
De ce anume ti se pare inacceptabila ?Tot asa de inacceptabila este si ideea prestiintei si respectiv a Intruparii "oportuniste" pe care o propui dumneata (pe aceasta o aud pentru prima data).
Nu cred ca voi putea, dar incerc. Inseamna ca in toate a fost om si in toate Dumnezeu, nu uneori asa, uneori asa, de unde suntem indreptatiti sa spunem ca "Dumnezeu a murit pe cruce" sau ca "Omul sade de-a dreapta Tatalui". Umanitatea indumnezeita inseamna ca Hristos este Om perfect, nu numai adevarat. Ceea ce crestinii devin pe parcurs (si niciodata deplin, ci intr-o crestere infinita), Hristos a fost de la bun inceput, anume prin Taina Intruparii. Nu trebuie subestimata maretia acesteia. Sf. Grigore Teologul (sec. IV) spunea ca la Intrupare, Dumnezeu Cuvantul neincetand sa fie ce era a inceput sa fie si ce nu era. Hristos este Dumnezeu facut Om, nu Om facut Dumnezeu - asta cred ca este momentul fundamental. "Cuvantul S-a facut trup si a locuit intre noi". Adica dumnezeirea in Hristos este cumva prioritara, pentru ca umanitatea doar i s-a adaugat. In termeni dogmatici e vorba de "unire dupa ipostas", datorita careia cele doua firi se tin impreuna prin Ipostasul Cuvantului. In Hristos dumnezeirea a fost deplina, nu doar ca har, ci ca esenta - si daca harul are puterea sa schimbe firea omeneasca, cu atat mai mult si incomparabil - prezenta personala a lui Dumnezeu prin unirea dupa Ipostas. Moise a fost doar acoperit de slava lui Dumnezeu si s-a preschimbat intr-atat ca stralucea si nu-l puteau tolera ai sai daca nu-si acoperea chipul in prealabil. In Hristos avem mult mai mult decat atat, inca de la Zamislire. Asta se numeste "perichoresis" in greaca sau "intrepatrundere" in romana.Poti sa-mi explici, te rog, ce inseamna ca umanitatea a fost indumnezeita, si ce inseamna ca dumnezeirea a fost inomenita ?
Foarte buna intrebare. Acesta este miezul Dogmei de la Calcedon. Raspunsul este NU categoric. Vointa dumnezeiasca in Hristos ii apartinea in mod natural, de la Intrupare si este egala cu vointa Cuvantului lui Dumnezeu si deci cu a Sfintei Treimi. Identica. Noi cei botezati il primim pe Hristos in noi dar nu ne identificam cu El: Ap. Pavel spune asta foarte bine in cuvintele "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat". In alta parte spune ca "sufera durerile nasterii pana cand Hristos va lua chip in noi". Deci este o devenire, nu o sfintire automata.Am o intrebare: primesc toti cei ce cred si se boteaza in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh aceeasi vointa dumnezeiasca care era in Hristos, sau nu ?
Si atunci ce facem cu cuvintele "Nimeni nu este drept inaintea lui Dumnezeu", "toti au pacatuit", "daca spunem ca pacat nu avem, mintim" etc? Le aplicam si lui Hristos? Hristos este Dumnezeu Cuvantul Intrupat - ce poate fi spus mai cu putere decat atat?Daca Hristos a luat umanitatea omului cazut, iar ea s-a sfintit pe tot parcursul vietii Lui, atunci nu e normal sa credem ca si El a avut ispite si ca S-a luptat cu gandul de a face raul uneori, biruindu-l si ramanand fara de pacat ? Nu e normal sa credem ca si pentru El au fost valabile, in timpul vietii lui pamantesti, cuvintele lui Pavel din Galateni 5:17: "Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi." ?
Ispita nu este neaparat launtrica (ganduri patimase), deci sfintii si dreptii - si chiar Dumnezeu Insusi - pot fi ispititi. Cand Iisus raspunde lui satana "Nu ispiti pe Dumnezeu!" oare nu presupune in spatele acestor cuvinte ca Dumnezeu, fiind capabil de a Se lasa ispitit, neaparat "pofteste impotriva adevarului"? Ispita nu se identifica cu pacatul, sunt doua lucruri diferite.Daca n-ar fi avut astfel de ispite de a face raul, ar insemna ca n-a luat o natura umana cazuta, ca a noastra, ci o natura umana dinainte de cadere, ceea ce stim ca nu s-a intamplat. Iar daca a avut o natura umana ale carei dorinte pofteau impotriva Duhului, pofteau impotriva adevarului, cum se poate cugeta ca n-a avut deci ganduri patimase, adica ispite de a face raul de tot felul ?
Iarasi, nu este vorba de "programare", "zombare" etc, ci de "indumnezeirea firii omenesti" prin Taina Intruparii. Asa cum ziceam, S-a lasat ispitit in acelasi fel cum Dumnezeu "poate" fi ispitit. Apostolul Pavel vorbeste de "plinatatea varstei lui Hristos" la care noi toti trebuie sa tindem. Dar Hristos avea aceasta plinatate inca de la Intrupare. Ascultarea Fiului a inceput in vesnicie, ca in Trup sa sfinteasca umanitatea. Nu este vorba de doua ascultari, ci doar o prelungire in timp a celei dintai. Cred ca miezul problemei de fata este neintelegerea maretiei Tainei Intruparii.Cu alte cuvinte, S-a dat pe Sine de bunavoie rob dreptatii (refuzand ascultarea de glasul naturii umane, care Il indemna spre pacat), nu era programat sa nu poata face decat binele !
Pentru ca Cuvantul Intrupat si Cuvantul pana la Intrupare este Unul si Acelasi. Dumnezeu nu ia un "taxi" ca sa treaca prin noroiul lumii si sa revina nespurcat in vesnicie. Logica este inversa: prin faptul ca S-a Intrupat a sfintit umanitatea pe care a luat-o. Dar prin aceasta nu S-a instrainat de noi, nu a fost mai putin asemenea noua. Hristos a fost Omul adevarat, a fost Primul Om, chiar mai mult om decat Adam insusi. Tot El a fost si Primul Om liber, pentru ca e Adevarul si Adevarul ne face liberi. Nici vorba de calcul, ci doar de iubire."Tot asa de inacceptabila este si ideea prestiintei si respectiv a Intruparii "oportuniste" pe care o propui dumneata (pe aceasta o aud pentru prima data)."
De ce anume ti se pare inacceptabila ?
Socotesc ca Ioan nu se poate sa-l contrazica pe Pavel, care zice ca "pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu mai sunteti sub Lege, ci sub har", nici Pavel pe Ioan. Daca pacatul nu mai stapaneste asupra ta, inseamna ca ai libertatea si puterea sa NU il savarsesti, deci esti "liber fata de pacat, si viu pentru Dumnezeu", ai puterea sa traiesti in curatie, puterea ca de cand te-ai botezat intru moartea lui Hristos, sa traiesti fara de pacat. Daca n-ar fi asa, cuvintele "pacatul nu va mai stapani asupra voastra" ar fi fara sens.Si atunci ce facem cu cuvintele "Nimeni nu este drept inaintea lui Dumnezeu", "toti au pacatuit", "daca spunem ca pacat nu avem, mintim" etc? Le aplicam si lui Hristos? Hristos este Dumnezeu Cuvantul Intrupat - ce poate fi spus mai cu putere decat atat?
Ce inseamna om perfect, dat fiind faptul ca a fost deofiinta cu omul cazut ? Nu a luat Hristos natura omului cazut, care s-a sfintit in El pe tot parcursul vietii Lui terestre, ajungand doar inainte de rastignire sa fie perfecta in sensul de "ca cea a omului dinainte de Cadere" ? Zici ca a fost om perfect, spre deosebire de crestini, care devin doar pe parcurs (si niciodata deplin) oameni perfecti. Cum asa ? Umanitatea Lui n-a fost ca si a lui Petru, sau Irod, sau Cain, umanitate care s-a sfintit si a ajuns la sfintenie, adica a ajuns perfecta, inainte ca Hristos sa fie rastignit ? Iar de ce zici ca crestinii pot deveni perfecti "niciodata deplin, ci intr-o crestere infinita" (asta fiind contradictie), cand Pavel vorbeste intr-un loc asa: "sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu", iar in altul, vorbind despre Hristos, zice: "in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii". Ce sens ar avea sa vorbeasca de "sa ajungeti plini de TOATA plinatatea lui Dumnezeu", daca acest lucru n-ar fi posibil inca din aceasta viata, si daca ar fi cum zici tu, "niciodata deplin" ? Bazat pe Pavel, cred ca e posibil sa ajungi sfant ca si Hristos inca din aceasta viata.Hristos este Om perfect, nu numai adevarat. Ceea ce crestinii devin pe parcurs (si niciodata deplin, ci intr-o crestere infinita), Hristos a fost de la bun inceput, anume prin Taina Intruparii.
Dar atunci ce fel de vointa primim ? A trai dupa indemnurile Duhului nu inseamna ca Duhul aduce vointa dumnezeiasca in noi (nu sfintirea automata a naturii noastre umane !), si ne sugereaza s-o urmam, in ce priveste ferirea de pacat si savarsirea binelui ? Daca vointa Duhului e aceiasi cu vointa Cuvantului, nu o avem atunci in noi ?Am o intrebare: primesc toti cei ce cred si se boteaza in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh aceeasi vointa dumnezeiasca care era in Hristos, sau nu ?
Foarte buna intrebare. Acesta este miezul Dogmei de la Calcedon. Raspunsul este NU categoric. Vointa dumnezeiasca in Hristos ii apartinea in mod natural, de la Intrupare si este egala cu vointa Cuvantului lui Dumnezeu si deci cu a Sfintei Treimi. Identica. Noi cei botezati il primim pe Hristos in noi dar nu ne identificam cu El: Ap. Pavel spune asta foarte bine in cuvintele "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat". In alta parte spune ca "sufera durerile nasterii pana cand Hristos va lua chip in noi". Deci este o devenire, nu o sfintire automata.
Ioan Cr, multumesc de recomandare, poate o sa o citesc candva, dar, ca sa fiu sincer cu tine, daca o citesc acum, poate ca o sa ma ratacesc, dat fiind si faptul ca mintea mea nu prea e invatata cu mult limbaj teologal-filosofic (adica mi-e frica sa nu-l inteleg cumva gresit pe Ioan Damaschin si astfel sa ma pierd vesnic).Prea multe intrebari si toate bune. Insist sa citesti cartea citata, poate ne vii in intampinare
Cred ca la Adevar se poate ajunge mai ales prin Dragoste. Ceea ce Biserica a dogmatizat de-a lungul timpului nu a facut ca sa demonstreze ceva cuiva, ci ca sa pastreze unitatea Trupului lui Hristos, care in cazul de fata era amenintata prin izbucnirea diverselor partide teologice - prin urmare si lupta a fost mai ales teologica (au fost si pumni, dar asta deja e alta poveste ). Asadar, aderand la dogme nu facem altceva decat sa participam la acelasi gest de iubire pentru unitatea Bisericii dintotdeauna.Adica nu stiu daca lucrurile astea-s chiar de viata si de moarte. Tu ce parere ai ?
Sfantul Chiril al Alexandriei, daca te intereseaza, este teologul hristologiei (cel care i-a combatut pe Nestorie si pe Teodor al Mopsuestiei, care negau fiecare in felul sau dumnezeirea lui Hristos). A scris despre "mecanismul" Intruparii, la baza careia punea conceptul de "kenosis" - "desertarea de sine" - accentuand prin aceasta continuitatea identitatii lui Dumnezeu (Cuvantul) in Persoana lui Iisus, Dumnezeu Adevarat pana si dupa Intrupare. Intruparea, adauga sfantul, s-a produs in momentul Zamislirii, la incuviintarea Fecioarei. Ceea ce urmat, a fost o sarcina absolut normala (in sens de "omeneasca"), cu termene tipice (9 luni) si cu Nastere fireasca.Adica Duhul, in loc sa creeze El Insusi trupul lui Isus deofiinta cu al nostru in pantecele femeii, s-a folosit de capacitatea naturala a femeii de a naste
Înapoi la “DOGMATICĂ şi CATEHISM”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 4 vizitatori