Poti sa-mi explici, te rog, ce inseamna ca umanitatea a fost indumnezeita, si ce inseamna ca dumnezeirea a fost inomenita ?
Nu cred ca voi putea, dar incerc. Inseamna ca in toate a fost om si in toate Dumnezeu, nu uneori asa, uneori asa, de unde suntem indreptatiti sa spunem ca "Dumnezeu a murit pe cruce" sau ca "Omul sade de-a dreapta Tatalui". Umanitatea indumnezeita inseamna ca Hristos este Om perfect, nu numai adevarat. Ceea ce crestinii devin pe parcurs (si niciodata deplin, ci intr-o crestere infinita), Hristos a fost de la bun inceput, anume prin Taina Intruparii. Nu trebuie subestimata maretia acesteia. Sf. Grigore Teologul (sec. IV) spunea ca la Intrupare, Dumnezeu Cuvantul neincetand sa fie ce era a inceput sa fie si ce nu era.
Hristos este Dumnezeu facut Om, nu Om facut Dumnezeu - asta cred ca este momentul fundamental. "Cuvantul S-a facut trup si a locuit intre noi". Adica dumnezeirea in Hristos este cumva prioritara, pentru ca umanitatea doar i s-a adaugat. In termeni dogmatici e vorba de "unire dupa ipostas", datorita careia cele doua firi se tin impreuna prin Ipostasul Cuvantului. In Hristos dumnezeirea a fost deplina, nu doar ca har, ci ca esenta - si daca harul are puterea sa schimbe firea omeneasca, cu atat mai mult si incomparabil - prezenta personala a lui Dumnezeu prin unirea dupa Ipostas. Moise a fost doar acoperit de slava lui Dumnezeu si s-a preschimbat intr-atat ca stralucea si nu-l puteau tolera ai sai daca nu-si acoperea chipul in prealabil. In Hristos avem mult mai mult decat atat, inca de la Zamislire. Asta se numeste "perichoresis" in greaca sau "intrepatrundere" in romana.
Dar dumnezeirea in Hristos nu a fost "totalitarista" - ci si-a limitat penetranta pentru a face posibila opera Mantuirii. Aceasta limitare Ap. Pavel o numeste "desertare de Sine" (Filipeni Cap. 2), in greaca "kenosis". Observa ca "chip de rob luand" si "ascultator facandu-Se pana la moarte" se refera la Hristos ca Dumnezeu, dumnezeire Care din iubire si de dragul mantuirii noastre accepta slabiciunile firii, patimile si moartea ca sa se asemene cu noi in toate. Deci accentul teologiei ortodoxe cand vorbim de asemanarea Lui "in toate ca si noi afara de pacat", sta anume aici: Hristos-Dumnezeu a ingaduit Hristos-Omului sa fie Om adevarat (atentie: aceasta separare a Persoanelor in Hristos este strict artificiala si didactica, pentru ca Persoana lui Hristos este UNA SINGURA, adica Cuvantul Intrupat, Dumnezeu Fiul, a "doua" Persoana a Sfintei Treimi - deci nu exista "Hristos-Omul" decat ca fire, nu ca Persoana).
Am o intrebare: primesc toti cei ce cred si se boteaza in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh aceeasi vointa dumnezeiasca care era in Hristos, sau nu ?
Foarte buna intrebare. Acesta este miezul Dogmei de la Calcedon. Raspunsul este
NU categoric. Vointa dumnezeiasca in Hristos ii apartinea in mod natural, de la Intrupare si este egala cu vointa Cuvantului lui Dumnezeu si deci cu a Sfintei Treimi.
Identica. Noi cei botezati il primim pe Hristos in noi dar nu ne identificam cu El: Ap. Pavel spune asta foarte bine in cuvintele "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat". In alta parte spune ca "sufera durerile nasterii pana cand Hristos va lua chip in noi". Deci este o devenire, nu o sfintire automata.
Daca Hristos a luat umanitatea omului cazut, iar ea s-a sfintit pe tot parcursul vietii Lui, atunci nu e normal sa credem ca si El a avut ispite si ca S-a luptat cu gandul de a face raul uneori, biruindu-l si ramanand fara de pacat ? Nu e normal sa credem ca si pentru El au fost valabile, in timpul vietii lui pamantesti, cuvintele lui Pavel din Galateni 5:17: "Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi." ?
Si atunci ce facem cu cuvintele "Nimeni nu este drept inaintea lui Dumnezeu", "toti au pacatuit", "daca spunem ca pacat nu avem, mintim" etc? Le aplicam si lui Hristos? Hristos este Dumnezeu Cuvantul Intrupat - ce poate fi spus mai cu putere decat atat?
In plus, despre Hristos se zice ca a "nimicit legea pacatului in trupul Sau", adica e vorba de o lupta de alt nivel, de ceea ce numim "plan ontologic", adica de ceea ce ii uneste pe toti oamenii in Adam, si pe toti oamenii in Hristos. In Hristos nu exista impotrivirea firilor, ci unire dupa Ipostas, datorita careia avem acea conlucrare maximala de care vorbea si Parintele Petru ("protosinghel"), conlucrare prezenta inca de la Zamislire si manifesta toata viata. Datorita "sfinteniei ontologice" putem intelege si alte cuvinte scripturistice: "Fara de Mine nimic nu puteti", "Cine nu mananca Trupul Meu si nu bea Sangele Meu nu are viata vesnica", "Trupul Tainic" etc.
Daca n-ar fi avut astfel de ispite de a face raul, ar insemna ca n-a luat o natura umana cazuta, ca a noastra, ci o natura umana dinainte de cadere, ceea ce stim ca nu s-a intamplat. Iar daca a avut o natura umana ale carei dorinte pofteau impotriva Duhului, pofteau impotriva adevarului, cum se poate cugeta ca n-a avut deci ganduri patimase, adica ispite de a face raul de tot felul ?
Ispita nu este neaparat launtrica (ganduri patimase), deci sfintii si dreptii - si chiar Dumnezeu Insusi - pot fi ispititi. Cand Iisus raspunde lui satana "Nu ispiti pe Dumnezeu!" oare nu presupune in spatele acestor cuvinte ca Dumnezeu, fiind capabil de a Se lasa ispitit, neaparat "pofteste impotriva adevarului"? Ispita nu se identifica cu pacatul, sunt doua lucruri diferite.
In ce consta chinul ispitei la Hristos? Este neaparat o pofta inhibata? Chiar si asa, nu orice pofta este pacatoasa. A simti foame nu este pacat. A te chinui de foame in timpul postirii indica slabiciunea firii cazute, nu pacatul. Hristos a fost dus de Duhul sa fie ispitit: atentie, este iarasi un gest de "desertare de Sine", tocmai pentru a arata stralucirea firii umane indumnezeite (desi cazute). Viata lui Hristos a fost exemplara pentru ca a aratat ca omul fara Dumnezeu nimic nu poate. Chiar mai mult, ca noi fara Hristos nimic nu putem. Hristos este Mijlocitorul nostru. Prin El biruim pentru ca El a biruit. Nu ne sfintim automat, ci doar in masura in care vietuim in El, in Trupul Sau Tainic.
Cu alte cuvinte, S-a dat pe Sine de bunavoie rob dreptatii (refuzand ascultarea de glasul naturii umane, care Il indemna spre pacat), nu era programat sa nu poata face decat binele !
Iarasi, nu este vorba de "programare", "zombare" etc, ci de "indumnezeirea firii omenesti" prin Taina Intruparii. Asa cum ziceam, S-a lasat ispitit in acelasi fel cum Dumnezeu "poate" fi ispitit. Apostolul Pavel vorbeste de "plinatatea varstei lui Hristos" la care noi toti trebuie sa tindem. Dar Hristos avea aceasta plinatate inca de la Intrupare. Ascultarea Fiului a inceput in vesnicie, ca in Trup sa sfinteasca umanitatea. Nu este vorba de doua ascultari, ci doar o prelungire in timp a celei dintai. Cred ca miezul problemei de fata este neintelegerea maretiei Tainei Intruparii.
"Tot asa de inacceptabila este si ideea prestiintei si respectiv a Intruparii "oportuniste" pe care o propui dumneata (pe aceasta o aud pentru prima data)."
De ce anume ti se pare inacceptabila ?
Pentru ca Cuvantul Intrupat si Cuvantul pana la Intrupare este Unul si Acelasi. Dumnezeu nu ia un "taxi" ca sa treaca prin noroiul lumii si sa revina nespurcat in vesnicie. Logica este inversa: prin faptul ca S-a Intrupat a sfintit umanitatea pe care a luat-o. Dar prin aceasta nu S-a instrainat de noi, nu a fost mai putin asemenea noua. Hristos a fost Omul adevarat, a fost Primul Om, chiar mai mult om decat Adam insusi. Tot El a fost si Primul Om liber, pentru ca e Adevarul si Adevarul ne face liberi. Nici vorba de calcul, ci doar de iubire.