Constituţia omului: trup - suflet - duh

Învăţătura de credinţă ortodoxă pt "începători" şi "avansaţi"
MDumitru
Mesaje: 29
Membru din: 07 Oct 2009, 11:05
Confesiune: ortodox
Localitate: Chişinău

Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde MDumitru » 10 Oct 2009, 10:37

Mă gîndeam mult cum să intitulez acest topic şi l-am rezumat aşa, dar în realitate mă frămîntă un cerc mai vast de întrebări. Am listat pe scurt topicurile de aici, sincer n-am citit toate caci într-adevăr ocupă timp. Dar oricum cred că o recapitulare, sinteză a mai multor teme, care tangeţial ating tema dată, nu strică. Deci doresc discuţie dar nu simple link-uri. Şi încă dacă e posibil de plasat tema dată şi în compartimentul Inter-Confesiuni, ca să fie interesant şi persoanelor de altă confesiune a afla poziţia ortodoxă pe tema dată plus polemici, dacă sunt de acord.

Deci mă interesează:
1. Ce îl compune pe om aşa cum îl vedem în prezent (se poate vorbi şi despre cum a fost înainte de cadere, dacă au intervenit schimbari de genul dat). Ştiu de trup (materie), ştiu de suflet, ştiu de duh. Dar iata ce este în noi şi (!) în ce raport? Ce prezintă sufletul şi duh, care e diferenţa între aceste două, dacă sunt ceva distincte (aşa am inţeles că totuşi sunt diferite). În Scriptură gasim ambele cuvinte şi suflet şi duh, şi parcă ambele le posedă omul. Ce fel de stari sunt?
2. După moartea(adormire), care cum preferă să se exprime, a trupului, ce ramîne? Suflet, duh? Sau cum afirmă unii protestanţi - nimic. Ce şi unde nimereşte?
3. Ce este judecata particulară şi cu ce se deosebeşte de cea obştescă? Nu reese cumva o dublă pedeapsă pentru acelaşi comportament?
4. O explicare în special pentru protesatanţi - unde şi ce se afla înainte de învia Hristos, şi ce schimbări s-au produs după.
5. De ce ne rugăm pentru răposaţi şi cu le ajută rugăciunea nosatră? Este o şansă de amnistie/reabilitare după răposare?
6. Sunt conştienţi de ceia ce se petrece cei răposaţi? De unde ştim, adică surse.
7. Şi în final ce va fi, mai bine spus ce va învia, care va fi compoziţia după a doua venire a lui Hristos? Cine şi unde se afla şi cît (unii afirmă despre o nimicire imediată a păcătoşilor şi a răului).

Şi vă rog cu indicarea surselor, pe ce se afirmă afirmaţiile Dvs. Mulţumesc anticipat.
http://tastaweb.com - solutii web
un rob pacatos a Domnului Dumnezeu

Avatar utilizator
apologet
Mesaje: 99
Membru din: 22 Aug 2008, 21:17
Confesiune: ortodox
Preocupări: scot balastul din teologie
Localitate: România

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde apologet » 10 Oct 2009, 16:38

Sunt conştienţi de ceia ce se petrece cei răposaţi? De unde ştim, adică surse.
Sigur ca da. Citeste pilda cu bogatul nemilostiv si saracul Lazar.
ce va învia, care va fi compoziţia după a doua venire a lui Hristos? Cine şi unde se afla şi cît (unii afirmă despre o nimicire imediată a păcătoşilor şi a răului).
I Corinteni, cap. 15. Spune tot!

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5373
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde protosinghel » 10 Oct 2009, 16:53

Noi ştim că omul este trup (σωμα) şi suflet (ψυχη). Fără unul din aceste elemente, el nu este om, ci este divizat în: trupul omului (în acest caz deja - cadavru) şi sufletului omului. Limbajul biblic şi teologic cunoaşte şi noţiunea de duh (πνευμα), dar aici nu e vorba de trihotomism (aşa cum a înţeles Origen şi alţii), căci duhul este o stare înduhuvnicită a sufletului (iertat să-mi fie pleonasmul). Iată de ce şi Sf. Pavel vorbeşte, la I Corintheni, despre "trupuri sufleteşti" (tradus la noi greşit cu "fireşti") şi "trupuri duhovniceşti".
După moarte sufletul (fie că este sau nu înduhovnicit) se separă de trup pentru o vreme, iar la învierea de obşte, se vor uni iarăşi. Unirea lor însă nu va mai fi pentru viaţa pământească, ci pt cea veşnică, de aceea, trupul, deşi limitat şi circumscris, va fi totuşi unul spiritualizat, ca cel al lui Hristos după înviere.

Toate aceste pot fi mult detaliate, dar eu tb să merg la slujbă. Poate mai răspund şi alţii...

MDumitru
Mesaje: 29
Membru din: 07 Oct 2009, 11:05
Confesiune: ortodox
Localitate: Chişinău

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde MDumitru » 11 Oct 2009, 10:03

bun, aşa întrebare - ce au animalele, spirit(duh), sau altceva? Să înţeleg că suflet nu pot avea. Ce se întîmplă cu animalele după ce mor. Ce ne diferenţiază de animale, anume conştiinţa (intelegenţa), care cum se afirmă a şi fost suflată de Duhul Sfînt în Adam?
http://tastaweb.com - solutii web
un rob pacatos a Domnului Dumnezeu

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5373
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde protosinghel » 05 Dec 2009, 16:04

Ca să mă exprim mai simplu, animalele au doar viaţă biologică şi nicidecum suflet (raţional şi iubitor) ca omul.
Cât priveşte însă sufletul şi duhul, noţiunile trebuie clarificate.
Tot mai mult îmi pun această problemă, observând că, la Sfinţii Părinţi, sufletul şi duhul sunt în principiu acelaşi lucru, dar acesta este numit diferit în funcţie de "înduhovnicirea" acestei "părţi a omului". Poate ar fi interesant să venim şi cu texte patristice şi chiar scripturistice, dar acum nu am timp să le caut.
Dacă însă discuţia va trezi interes, mă voi implica mai mult...

Avatar utilizator
Ioan Cr
Mesaje: 1102
Membru din: 07 Apr 2008, 20:29
Confesiune: ortodox
Preocupări: medicină, teologie, filosofie
Localitate: Italia
Contact:

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde Ioan Cr » 05 Dec 2009, 16:39

Ca să mă exprim mai simplu, animalele au doar viaţă biologică.
Cât priveşte însă sufletul şi duhul, noţiunile trebuie clarificate.
Tot mai mult îmi pun această problemă, observând că, la Sfinţii Părinţi, sufletul şi duhul sunt în principiu acelaşi lucru, dar acestea sunt numite diferit în funcţie de "înduhovnicirea" acestei "părţi a omului".
Arhiepiscopul Luca (Voino-Iasenetki), citandu-i pe parinti, scrie ca toate fiintele vii au "duh" inteles ca viata, ca principiu vital adica.

Dar din ceea ce am studiat, bunaoara dupa Sf. Grigorie de Nyssa, se spune dimpotriva, ca sufletul este viata insasi si principiul ei (adica o poate "comunica" prin participare - ex., trupului omenesc). In acest sens animalele au si ele suflet (dar nu "duh"). Despre plante - urmeaza de precizat.

Din cate stiu, unii sfinti invata ca la Facere, omul inainte de a primi Duh de la Dumnezeu era un animal. Alti parinti (Sf. Serafim de Sarov), dimpotriva, sunt de parere ca omul a fost de la bun inceput inzestrat si cu ratiune, iar prin impartasirea Duhului a putut intra in comuniune cu cele duhovnicesti, adica a devenit si spiritual.

Sf. Ioan Damaschin invata limpede ca duhul este partea cea mai "curata" din suflet, asa cum este ochiul pentru trup (comparatie intalnita si la Aristotel, in "Etica nicomahica"). Impartirea sufletului pe care o propune sfantul este identica cu cea intalnita in gandirea filozofilor greci precrestini (Platon si Aristotel), diferenta fiind data, bineinteles, de valenta spirituala crestina care i se imprima (in locul elogierii virtutii de dragul virtutii). Aceasta asemanare doctrinara nu trebuie sa ne sminteasca in nici un caz, intrucat, dupa invatatura Parintilor, mintea noastra omeneasca a fost intunecata de pacatul stramosesc, dar nu abolita - respectiv crampeie de adevar, din Marele Adevar, sunt de gasit pretutindeni (ceea ce devine clar, insa, abia dupa Intrupare si in lumina Sfantului Duh). Sf. Iustin Filozoful si Martirul ii numeste "crestini de pana la Hristos"...
"Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi." (Psalmul 23:1)

Un calator
Mesaje: 10
Membru din: 04 Dec 2009, 13:36
Confesiune: ortodox

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde Un calator » 05 Dec 2009, 18:43

Sfantul Serafim de Sarov spunea ca atat omul cat si animalele, au suflet si duh, iar ca singura diferenta ar fi ca prin ratiunea si vointa sa, numai omul poate dobandi Duhul Sfant.
Mie mi se pare foarte corecta aceasta afirmatie, asa dupa logica mea de gaina, ca de verificat nu am cum sa verific :mrgreen:
Sufletul probabil e ceea ce sustine corpul viu, duhul cred ca e gradul de puritate al omului. Ma gandesc ca (,) caracterele diferite au aparut in urma departarii de Dumnezeu, probabil ca toti ar trebui sa fim una, in gand si actiune (cum zice Iisus Hristos: "Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime" ) iar ca atunci cand primim Duhul Sfant facem numai voia lui Dumnezeu, necesara fiind taierea voii proprii.
La noi e prezent mai mult un instinct animalic de supravietuire, altfel nu imi explic de ce lumea e asa de salbaticita :lol:
Eh, in fine... sper ca s-a inteles ideea si ca nu v-am bagat in ceata mai tare :oops:

esenin
Mesaje: 1252
Membru din: 02 Iul 2008, 20:52
Confesiune: eterodox
Preocupări: artele vizuale, electronica

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde esenin » 06 Dec 2009, 00:02

Imi pare bine, Ioan Cr. ca problema aceasta, despre care am vorbit cu mult timp in urma....pune probleme, si ca exista un sfant (ortodox?) care are alta parere decat Ioan damaschinul. Dar CARE ESTE POZITIA "OFICIALA" A ORTODOXIEI, de fapt?

esenin
Mesaje: 1252
Membru din: 02 Iul 2008, 20:52
Confesiune: eterodox
Preocupări: artele vizuale, electronica

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde esenin » 06 Dec 2009, 00:18

Ca să mă exprim mai simplu, animalele au doar viaţă biologică şi nicidecum suflet (raţional şi iubitor) ca omul.
Cât priveşte însă sufletul şi duhul, noţiunile trebuie clarificate.
Tot mai mult îmi pun această problemă, observând că, la Sfinţii Părinţi, sufletul şi duhul sunt în principiu acelaşi lucru, dar acesta este numit diferit în funcţie de "înduhovnicirea" acestei "părţi a omului". Poate ar fi interesant să venim şi cu texte patristice şi chiar scripturistice, dar acum nu am timp să le caut.
Dacă însă discuţia va trezi interes, mă voi implica mai mult...
Oare nu au animalele suflet IUBITOR ? Ati vazut vreodata o catea careia i-a murit un pui? Au "suflet iubitor" si multe alte emotii. E evident. Si au ca grup animal si ratiune. maimutele folosesc unelte, prevad efecte...etc.
Desi asupra sufletului sunt putine confuzii, asupra duhului sunt foarte multe. Stim de la Ioan damaschinul ca exista fiinte care sunt doar duh si pe care, cu mintea noastra, le percepem (cand gandim). Dar existenta duhului e o constatare care vine simultan cu induhovnicirea, asa cum perceptia luminii e posibila doar daca ai ochi. Prin urmare, pentru foarte multi oameni, orbi spiritualiceste, duhul nu exista ca entitate de sine statatoare.

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5373
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde protosinghel » 06 Dec 2009, 17:28

Oare nu au animalele suflet IUBITOR ?
Când vorbim despre suflet iubitor, avem în vedere capacitatea de a iubi şi de a fi iubit, dar mai ales capacitatea persoanelor (şi doar a lor) de a intra conştient şi liber în comuniune.
Ati vazut vreodata o catea careia i-a murit un pui? Au "suflet iubitor" si multe alte emotii.
"Iubirea" de care vorbiţi dvstră eu o numesc instinct, chiar dacă acesta este asemănător cu iubirea umană, dar şi diferit.
În acelaşi timp, spre cunoştinţa unora, instinctul este mai mult decât o deprindere.

esenin
Mesaje: 1252
Membru din: 02 Iul 2008, 20:52
Confesiune: eterodox
Preocupări: artele vizuale, electronica

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde esenin » 06 Dec 2009, 20:38

Instinctul este, eventual cauza iubirii. Il au si oamenii de altfel. In diverse alte ipostaze. El poate provoca sentimente. Dar ele sunt lucruri diferite de instinct. De pilda instinctul de reproducere poate provoca iubirea. (Nu e vorba de iubirea "crestina" ci de alta, de ordin inferior). Nu confundati cauza cu efectul.
"Instinctul de conservare" produce sentimentul fricii, sa zicem. Care nu este instinctul insusi ci manifestarea lui.

Când vorbim despre suflet iubitor, avem în vedere capacitatea de a iubi şi de a fi iubit, dar mai ales capacitatea persoanelor (şi doar a lor) de a intra conştient şi liber în comuniune.

Da, aveti dreptate, sentimentul acesta este doar uman. (Daca vorbiti cumva de "iubirea crestineasca").
____________________________________________________________________________________________
(mai facusem doua postari dar le-am sters, ptr ca irelevante). Am recitit discutia de acum un an cu Ioan Cr.
Fac o mica sistematizare, la care mai adaug ceva despre plante.
- Plantele au "viata biologica", cum zice parintele, dar nu au suflet si duh
- Animalele au "viata biologica", suflet si probabil, duh (????- e just?)
- Omul le are pe toate trei in sensul ca duhul este stratul mai fin al sufletului, si IN PLUS posibilitatea de acces (sau, poate, de incorporare a) la Duhul sfant, pe care animalele nu o au.
- In fine exista o lume a duhurilor (fiintele "necorporale" la Ioan Damaschinul) care sunt doar duh. Din aceasta lume face parte si mintea noastra. (in Dogmatica). Pai daca face parte, inseamna ca noi incorporam si o parte de duh. E adevarat, ca alta fiinta. E corect ? Suntem schizofrenici par nature ? Puteti lamuri, va rog ? Foarte confuza chestie.
Ultima oară modificat 07 Dec 2009, 13:01 de către esenin, modificat 1 dată în total.

Petrus

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde Petrus » 02 Apr 2010, 05:59

Ca să mă exprim mai simplu, animalele au doar viaţă biologică.
Cât priveşte însă sufletul şi duhul, noţiunile trebuie clarificate.
Tot mai mult îmi pun această problemă, observând că, la Sfinţii Părinţi, sufletul şi duhul sunt în principiu acelaşi lucru, dar acestea sunt numite diferit în funcţie de "înduhovnicirea" acestei "părţi a omului".
Arhiepiscopul Luca (Voino-Iasenetki), citandu-i pe parinti, scrie ca toate fiintele vii au "duh" inteles ca viata, ca principiu vital adica.

Dar din ceea ce am studiat, bunaoara dupa Sf. Grigorie de Nyssa, se spune dimpotriva, ca sufletul este viata insasi si principiul ei (adica o poate "comunica" prin participare - ex., trupului omenesc). In acest sens animalele au si ele suflet (dar nu "duh"). Despre plante - urmeaza de precizat.

Din cate stiu, unii sfinti invata ca la Facere, omul inainte de a primi Duh de la Dumnezeu era un animal. Alti parinti (Sf. Serafim de Sarov), dimpotriva, sunt de parere ca omul a fost de la bun inceput inzestrat si cu ratiune, iar prin impartasirea Duhului a putut intra in comuniune cu cele duhovnicesti, adica a devenit si spiritual.

Sf. Ioan Damaschin invata limpede ca duhul este partea cea mai "curata" din suflet, asa cum este ochiul pentru trup (comparatie intalnita si la Aristotel, in "Etica nicomahica"). Impartirea sufletului pe care o propune sfantul este identica cu cea intalnita in gandirea filozofilor greci precrestini (Platon si Aristotel), diferenta fiind data, bineinteles, de valenta spirituala crestina care i se imprima (in locul elogierii virtutii de dragul virtutii). Aceasta asemanare doctrinara nu trebuie sa ne sminteasca in nici un caz, intrucat, dupa invatatura Parintilor, mintea noastra omeneasca a fost intunecata de pacatul stramosesc, dar nu abolita - respectiv crampeie de adevar, din Marele Adevar, sunt de gasit pretutindeni (ceea ce devine clar, insa, abia dupa Intrupare si in lumina Sfantului Duh). Sf. Iustin Filozoful si Martirul ii numeste "crestini de pana la Hristos"...
Eu cred ca intro asemenea problema trebuie consultata Sfanta Scriptura. Trebuie puse cap la cap acele vrestete care trateaza acest subiect. Plecand chiar cu Facerea, capitolul 2.7 unde se spune:
Ca Dumnezeu a facut omul din tarana pamantului (trupul) si i-a suflat in nari "suflare de viata" (duh, nu suflet) si astfel omul s-a facut "o fiinta vie" (nephesh sau suflet, persoana, ). cu alte cuvinte, sufletul e omul, e fiinta vie, e persoana esti tu si sunt eu. Acesta e sensul original al cuviantului "sufleti". cu timpul a imbrarcat si sensul de "simtire, sentimente, inima, gand".

Petrus

Re: Compoziţia omului - în prezent şi viitor

Mesaj necititde Petrus » 02 Apr 2010, 06:02

Sufletul e, de fapt rezultatul unui amestec dintre trup si suflarea de viata, fara de care el nu exista. Caci in Ecclesiastul capitolul 12 cu versetul 7 se vorbeste de procesul invers, al mortii, al descompunerii sufletului in cele doua elemente din care e alcatuit: duhul se duce la Dumnezeu care l-a dat, iar trupul se intoarce in tarana pamantului de unde a fost luat.

Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 579
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde presviter » 18 Oct 2012, 10:06

și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător
ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor
”.

Mie nu mi se pare prea ortodoxă acestă idee exprimată de troparul Cuvioasei Parascheva. Teoria cu sufletul nemuritor vine din antichitatea păgână. Biserica în schimb vine să afirme învierea trupului (vezi în special Crezul Roman), și tocmai de aceea creștinii sunt (ar trebui să fie) foarte atenți ce fac cu trupurile lor în această viață.
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5373
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde protosinghel » 18 Oct 2012, 13:24

și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător
ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor
”.

Mie nu mi se pare prea ortodoxă acestă idee exprimată de troparul Cuvioasei Parascheva.
Troparul nu face decât să citeze pe Sf. Vasile cel Mare. Să fie doar o idee ascetică sau chiar una gnostică? E greu de spus...

Aropo, mai avem o discuţie interesantă dincoace.

Metamorfoza
Mesaje: 104
Membru din: 06 Aug 2012, 17:28
Confesiune: ortodox
Preocupări: Filozofia si Teologia

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde Metamorfoza » 18 Oct 2012, 14:51

E duhul separat si individual fata de suflet sau e o calitate individuala a sufletului?E duhul o entitate separta de suflet?Ce se intampla atunci dupa moarte cu aceste doua entitati?

Constantinos
Mesaje: 460
Membru din: 08 Apr 2011, 18:55
Confesiune: ortodox
Preocupări: Cartile Sfintilor Parinti
Localitate: Bucuresti

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde Constantinos » 18 Oct 2012, 17:38

Multe raspunsuri se pot gasi daca se apasa pe pdf aici http://ia700805.us.archive.org/21/items ... Inimii.pdf

Laurescu
Mesaje: 17
Membru din: 26 Oct 2013, 17:48
Confesiune: ortodox
Preocupări: freelancer

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde Laurescu » 11 Feb 2014, 02:29

Din ce am citit eu până în prezent am înţeles următoarele:

- Nu există identitate între necreat şi creat, Dumnezeu fiind necreat iar omul fiind creat.
- Sufletul omului NU ESTE o părticică din Dumnezeu, nici "suflare de viaţă" despre care scrie la (Facere 2, 7).
- Prin om se înţelege trup şi suflet (ambele create), deci omul este dihotomic, nu trihotomic.
- Sufletul omului nu a preexistat trupului omului.
- Sufletul este nemuritor prin har, nu este nemuritor prin natura sa.
- Omul Adam, înainte să cadă în păcatul neascultării, a fost creat de Dumnezeu dihotomic (trup şi suflet) dar avea şi harul Sfântului Duh. Deci omul firesc, aşa cum a fost creat de Dumnezeu, are într-o anumită măsură şi lucrarea/energia/harul necreate ale Sfântului Duh. Omul NU ESTE, însă omul ARE harul lui Dumnezeu primit ca dar de la Dumnezeu, şi aici nu vorbim despre omul robit patimilor prin cugetare trupească (omul trupesc), omul care a făcut din suflet rob al trupului, a înrobit sufletul său prin patimile trupului (nu în sens gnostic), ci de omul care şi-a supus trupul duhului prin eliberarea de patimi, al cărui trup este templu al Duhului Sfânt (omul duhovnicesc), omul care prin viaţa sa a atins starea lui Adam înainte de cădere sau chiar o stare mai înaltă decât aceea.

În Biblie cuvântul "duh" poate avea mai multe sensuri diferite în funcţie de context:
- Duh, care este Duhul lui Dumnezeu, adică lucrarea/energia/harul necreate ale Sfântului Duh
- uneori se vorbeşte de "duh" ca sinonim pentru suflet, ceea ce înseamnă că este creat
- alteori se vorbeşte de "duh" ca sinonim pentru îngeri sau pentru demoni (duhurile necurate), care de asemenea au fost create (demonii n-au existat odată cu crearea lumii nevăzute, au fost creaţi îngeri buni)

Am citit că sufletul are trei "puteri" principale care sunt numite: "partea" raţională, "partea" poftitoare şi "partea" mânioasă, sau în termeni aproximativ asemănători. De asemenea se face distincţie între minte (nous) şi raţiune (logikí).
Din câte am observat la prima vedere, problemele pornesc de la o anumită încadrare şi asta deoarece unii părinţi identifică "sufletul" cu "mintea" (nous) pe care o consideră ca fiind "partea" sau mai bine spus, "puterea" cea mai fină a sufletului, sau ochiul sufletului, după cum spune şi Sf Ioan Damaschin, ceea ce înseamnă că este creată, pe când alţi Părinţi nu identifică "sufletul" cu "mintea" (nous). Primii consideră că mintea (nous) se află pe o treaptă mai înaltă sau mai fină a sufletului decât raţiunea (logikí).
Mitropolitul Hierotheos Vlachos vorbeşte despre mintea-nous şi mintea-raţiune sau despre faptul că sufletul omului are o lucrare înţelegătoare-noetică (noerá enérgeia) şi una raţională (logikí enérgeia). Câteva exemple se găsesc aici:
http://www.pemptousia.ro/2013/06/biseri ... hovnicesc/, http://www.pemptousia.ro/2013/05/un-mon ... turiseste/, http://www.pemptousia.ro/2013/09/rugaci ... -partea-i/

Jean Claude Larchet scrie într-o notă din "Terapeutica bolilor mintale" că autorii din primele secole (de exemplu, Sf. Ignatie Teoforul, Către filadelfieni, XII, 2; Sf. Irineu de Lyon, Contra ereziilor, V,6,1), urmând Sfântului Apostol Pavel (I Tes. 5,23), folosesc termenul pneuma. Părinţii veacului al 4-lea şi părinţiii bizantini ai veacurilor următoare vor adopta termenul nous (a se vedea J.Meyendorff, Initiation à la théologie byzantine, Paris, 1975, p. 190. Autorul crede că această schimbare pare să se fi făcut cu scopul, pe de o parte pentru a evita ambiguitatea în ceea ce priveşte identitatea „duhului”, şi pe de altă parte, pentru a afirma caracterul creat al „duhului” omenesc). A se vedea şi A.-J. Festugiere, L’Idéal religieux des Grecs et l’Évangile, Paris, 1932. Excursus B. „La division corps-âme-esprit de I Tess.”, pp. 212-220.

Deci la (I Tes. 5,23) se scrie despre duh (pneuma), suflet (psyche) şi trup. După secolul al IV-lea s-a folosit de către părinţii bizantini termenul "nous" (minte), în loc de termenul "pneuma" (duh), şi e posibil ca această schimbare să fi fost făcută ca o reacţie la erezia apolinarismului...

Sfinţii Părinţii spun că darurile de la Dumnezeu nu se iau înapoi dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte. Daruri de la Dumnezeu sunt într-adevăr multe, însă unii Părinţi consideră că "mintea", (nu ştiu dacă este vorba despre ceea ce înţeleg grecii prin "nous") nu este sufletul omului, ci dar de la Dumnezeu. Dacă mintea nu este sufletul, ci dar al lui Dumnezeu, după cum spune Sf. Antonie cel Mare, se pune întrebarea dacă acest dar de la Dumnezeu este creat sau este necreat, lucrare/energie/har al Sfântului Duh?
Putem vorbi aici despre o formă de apolinarism ?? http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovni ... -ratiune-0

"Mintea nu este suflet, ci dar al lui Dumnezeu, care mântuieşte sufletul."; "Mintea este un bun nevăzut care este dat de Domnul celor vrednici, care au o viaţă bună"; "Toate trupurile au suflet, dar nu se poate spune că toate sufletele au minte. Minte evlavioasă au doar neprihăniţii, drepţii, cuvioşii, bunii, milostivii şi cei cinstiţi". (Învăţăturile Sf. Antonie cel Mare, Seghiev Posad 1992, vol.I, pp.73, 81, 86)

"Prin mintea sa, omul este asemenea puterii dumnezeieşti, iar legat de trup el este asemenea animalelor." (Cuvintele Sf. Antonie cel Mare, în Filocalia Rusă, Serghiev Posad, 1992, vol. I, pag. 71)

Sf. Serafim de Sarov spune:
"...Adam nu a fost creat mort, ci ca o vietate activă, la fel ca alte fiinţe vii create pe pământ... Dacă Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat suflare dătătoare de viaţă în faţa acestei fiinţe, adică harul Duhului Sfânt, ...atunci Adam, indiferent de felul creării sale - desăvârşit în comparaţie cu al celorlalte făpturi, căci el era cununa creaţiei -, n-ar fi avut totuşi în el Duhul Sfânt, care îl poate asemăna cu Dumnezeu, rămânând o oarecare creatură. Aunci când Domnul a suflat în faţa lui Adam suflare de viaţă, după expresia lui Moise, şi Adam a primit suflet viu, adică suflet asemănător cu Dumnezeu şi, la fel ca Acesta, a devenit nemuritor în veci vecilor." (Sf. Serafim, reprint, Moscova, 1990, pag. 55)

"Sufletul este un fel de energie încă necunoscută de oamenii de ştiinţă..., el respiră cu Duhul lui Dumnezeu..." (Arhim. Ioan Krestiankin, Predici, gânduri, Moscova, 2003, pp.602, 616).

La Botez, una din rugăciuni, este însoţită de suflarea, de trei ori, în chipul crucii, asupra chipului celui chemat spre Botez. Conform Sf. Simeon al Tesalonicului, prin suflarea preotului "se încălzeşte suflarea cea de demult, care a fost peste Adam" atunci când "Dumnezeu i-a suflat în faţă suflare de viaţă". (Sf. Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului, Opere, Moscova, 1994, pag. 52)
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii ... pul-crucii

O să revin cu alte citate din Sfiinţii Părinţi.
Ultima oară modificat 11 Feb 2014, 12:25 de către Laurescu, modificat de 6 ori în total.

Constantinos
Mesaje: 460
Membru din: 08 Apr 2011, 18:55
Confesiune: ortodox
Preocupări: Cartile Sfintilor Parinti
Localitate: Bucuresti

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde Constantinos » 11 Feb 2014, 12:01

Nu neg ca cei mai multi sfinti au marturisit doar existenta sufletului si a trupului . Poate stie cineva cum sa explice relatarile urmatoare fara a fi implicata si existenta duhului respectivului sfant.
" Ne-a povestit amma Damiani, sihastra, mama avvei Athionghen, episcop al Petrei, spunând: Era un egumen în Muntele Sfânt al Sinaiului, cu numele Gheorghe, un foarte mare ascet. Acestui mare ascet, în Sâmbăta Mare, pe când ședea el în chilia lui i-a venit o dorință: “Să merg , zicea el, să fac Sfânta Înviere în Sfânta Cetate (a Ierusalimului) și să mă împărtășesc cu Sfintele Taine în sfânta biserică a Învierii lui Hristos Dumnezeul nostru.” Toată ziua deci a rămas bătrânul frământându-se. Când se făcu seară, a venit ucenicul lui zicându-i: “Poruncește părinte pentru canon”. Iar bătrânul i-a răspuns: “Du-te și la vremea Sfintei Împărtășanii vino la mine ca să merg și eu.” A rămas deci bătrânul în chilie.
Deci, când a sosit vremea Sfintei Cuminecări în biserica sfintei Învieri, bătrânul s-a aflat aproape de fericitul episcop Petru care i-a dat Sfânta Cuminecătură împreună cu preoții. Văzându-l, patriarhul îi zice lui Mina, sincelul său: “Când a venit avva sinaitul ?” A răspuns sincelul: “Cu rugăciunile voastre stăpâne, nu l-am văzut decât numai acum.” Atunci patriarhul îi zice sincelului: “Spune-i să nu plece, căci vreau să ia masa împreună cu mine.” Iar sincelul mergând a spus bătrânului, iar acesta a zis: “Facă-se voia lui Dumnezeu.” Deci, după ce bătrânul a părăsit Liturghia și după ce s-a inchinat la Sfântul Mormânt, s-a aflat iarăși în chilia sa. Și iată că ucenicul lui bate la usă și-i zice: “Poruncește, părinte! Vino să te împărtășești.” Iar bătrânul mergând în biserică cu ucenicul lui, s-a impărtășit cu Sfintele Taine.
Arhiepiscopul Petru, însă întristat că nu l-a ascultat. trimite după praznic scrisori către bătrân, către episcopul Faranului, avva Fotie, și către părinții din Sinai ca să-l aducă la sine. Deci, cum a sosit cel ce a adus scrisorile și le-a predat, bătrânul a trimis cu scrisoare la patriarh, trei preoți, pe avva Ștefan Capadocianul cel Mare, pe avva Zosim, de care am pomenit, și pe avva Dulcetius Romanul. Bătrânul se apăra în scris zicând: “Să nu-mi fie mie, preasfinte părinte, că am disprețuit pe Sfântul vostru trimis, și a scris aceasta să știe Fericirea Voastră că după șase luni avem să întâlnim împreună pe Stăpânul Hristos, Dumnezeul nostru, acolo mă voi închina și Vouă.”
Plecând preoții au predat scrisorile patriarhului. I-au spus deci că: “Bătrânul are mulți ani de când n-a mai ieșit în Palestina.” Și -au arătat scrisorile episcopului Faranului care le confrima că de șaptezeci de ani bătrânul n-a mai ieșit din Muntele cel Sfânt al Sinaiului. Dar și dumnezeiescul și blându-l Petru avea martori pe episcopii și preoții care erau acolo și care spuneau: “Noi l-am văzut pe bătrân și toți i-am dat sărutare sfântă.” Deci, după ce s-au împlinit șase luni, s-a săvârșit bătrânul și patriarhul, după prezicerea bătrânului.
Sfantul Vasile cel nebun pentru Hristos : " Un alt eveniment consemnat este cel legat de stingerea cu totul minunată a unui incendiu din Novgorod (cca 530 km de Moscova) de către Sfânt, el aflandu-se... la recepţia aniversară din palatul ţarului Ivan IV cel Groaznic, în Moscova. Aici fusese invitat chiar de ţar, care obişnuia să-i ceară sfatul, bucurându-se din când în când de prezenţa lui. La petrecere, brusc, Vasile a turnat trei pahare de vin pe fereastră. Nedumerit şi chiar înfuriat, ţarul i-a cerut socoteală. „Tocmai stingeam un incendiu”, a replicat Sfântul, liniştit. Mai târziu, mesagerii din Novgorod au dat de ştire că a fost un mare incendiu acolo şi că un bărbat dezbrăcat a stins focul ce atinsese mai multe case. Văzându-l pe Vasile, mesagerii l-au recunoscut: „El este cel care a stins incendiul”, au adeverit ei. "
Sfantul Porfirie Kavsokalivitul : " Alta intamplare, la fel de minunata, povestita cu simplitate de Cuviosul Parinte Porfirie, s-a petrecut in anul 1985. Parintele Porfirie avea un fiu duhovnicesc care era preot in America. Este vorba de parintele Spiridon. Asadar, i-a telefonat fiului sau duhovnicesc si i-a spus: "Maine la ora trei dimineata, ora Americii, te voi vizita. Dar sa nu dormi. Sa ma astepti". La un moment dat, noaptea urmatoare, parintelui Spiridon i s-a facut Frig si s-a trezit. Atunci a sunat telefonul. Era Parintele Porfirie din Oropos, care i-a spus: "De ce dormi parinte Spiridon? Nu ti-am spus ca te voi vizita? Si ca sa ma crezi, priveste, ti-am lasat usa deschisa". Privind spre usa, parintele Spiridon a vazut ca intr-adevar era larg deschisa si de aceea i se facuse atat de frig! "

Laurescu
Mesaje: 17
Membru din: 26 Oct 2013, 17:48
Confesiune: ortodox
Preocupări: freelancer

Re: Constituţia omului: trup - suflet - duh

Mesaj necititde Laurescu » 11 Feb 2014, 16:33

În textul original al Facerii expresia "suflare de viaţă" este la plural.
Vladimir Losski, citându-l pe Sf. Grigorie Teologul, scrie:
"Sufletul primeşte viaţa şi harul în acelaşi timp, căci harul este suflarea lui Dumnezeu, prezenţa de viaţă făcătoare a Duhului Sfânt. Dacă omul a devenit viu doar atunci când Dumnezeu a suflat în el suflare de viaţă, aceasta s-a întâmplat pentru că harul Duhului Sfânt este începutul adevărat al existenţei noastre," (Lossky V., Teologia mistică a Bisericii de Răsărit. Teologia dogmatică, Moscova 1991, pag. 239)

Moartea biologică este asemănătoare somnului (Luca 8, 49-56; Ioan 11, 11-14); o despiritualizare temporară a trupului, taina trecerii în altă lume, acolo unde sufletul se află până la învierea morţilor. Consecinţa e aceasta: prin moarte ajungi la descompunerea ţărânei.Ceasul acesta al morţii este inevitabil şi necunoscut. Numai că păcătoşii care nu se pocăiesc au parte, în afară de moartea trupească, şi de moarte sufletească.

Moartea sufletească înseamnă dezlipirea omului de harul Sfântului Duh. Astfel de oameni sunt numiţi "morţi" în Sfânta Scriptură (Luca 9, 60; 15,32), morţi din cauza păcatelor (Ef. 2, 5), morţi de vii (I Tim. 5,6), cei care păcătuiesc de moarte (I Ioan 5,16), morţi cu cea de-a doua moarte (Apoc. 20, 14), morţi de două ori (Iuda 1,12)

Sf. Grigorie Dialogul, papă al Romei, consideră sufletul muritor şi nemuritor, în acelaşi timp. Sufletul este muritor dacă a pierdut harul şi nemuritor deoarece are întotdeauna fiinţare conformă naturii sale. "Supus fiind condamnării acesta (sufletul) îşi pierde viaţa fericită, dar nu se lipseşte de fiinţare. De aici rezultă că sufletul suferă moarte fără moarte, lipsire fără lipsire, sfârşit fără sfârşit, pentru ca şi moartea lui să fie nemuritoare, lipsirea neîncetată şi sfârşitul infinit."
Aceasta înseamnă condamnarea veşnică.
(Sf. Grigorie Dialogul, Convorbiri despre părinţii italieni şi desre nemurirea sufletului, Moscova 1996, pag. 290)

"Uciderea sufletului este omorârea minţii celei înţelegătoare prin cădere întru cele josnice, iar moartea sufletului este căderea în deznădejde, în urma săvârşirii fărădelegii." (Sf. Ioan Scărarul)

Referitor la apolinarism am găsit o descriere mai complexă la următorul link: http://www.scribd.com/doc/25773029/Sinoadele-ecumenice
Apollinarie din Laodiceea (mort în 329 d. Hr.) a fost promotorul apolinarismului – prima erezie hristologică din istoria Bisericii. Acesta, dorind să explice pe cale raţională modul unirii firii dumnezeieşti cu firea omenească în Persoana lui Iisus Hristos, pornea de la concepţia trihotomică a lui Platon, potrivit căreia omul este compus din trup material (sôma sau sarx), suflet neraţional sau organic (psyche alogos) şi suflet raţional şi nemuritor (psyche logike sau noûs). Apollinarie susţinea că la Întrupare Hristos a primit un trup omenesc cu suflet neraţional (senzorial) din Fecioara Maria, lipsindu-i sufletul raţional (noûs), deoarece locul raţiunii sau al minţii l-a luat Logosul – Cuvântul lui Dumnezeu. Sufletul divin al Logosului îi animă trupul precum sufletul nostru uman ne animă trupul. În acest sens Hristos este Dumnezeu făcut om. Astfel, concepţia lui Apollinarie reprezintă o primă formă de monofizism. Apollinarie afirma: „Logosul însuşi s-a făcut trup, dar n-a luat raţiunea omenească, raţiune schimbătoare şi robită calculelor necinstite, iar Dumnezeirea este raţiune neschimbătoare, cerească”. Apollinarie gândeşte în interiorul schemelor de gândire ale şcolii alexandrine. Limbajul său hristologic obişnuit se încadrează în schema Logos-sarx – Cuvântul-trup. Cu alte cuvinte, formula hristologică de referinţă a lui Apollinarie este cea de Dumnezeu-Întrupat (Theos ensarkos), însă înţeleasă în acest sens restrictiv. Prin această concepţie, Apollinarie nega integritatea sau deplinătatea firii umane a Mântuitorului, primită la Întrupare şi compromitea toată activitatea mântuitoare a lui Iisus. Părinţii sinodului al II-lea ecumenic desfăşurat la Constantinopol (381 d. Hr.) au condamnat apollinarismul, împreună cu erezia arienilor şi pnevmatomahilor. Apollinarismul (numit şi sinusianism deoarece suprapunea cele două naturi în Hristos) a durat până în secolul al V-lea d. Hr., când a fuzionat cu monofizismul. Apollinarie este autorul sintagmei: mia physis toû Theoû Logou sesarkomene – o unică fire întrupată a lui Dumnezeu Logosul) pe care Chiril din Alexandria o va prelua în accepţia ortodoxă (în concepţia lui Chiril noţiunea de physis corespundea total cu aceea de persoană, concept care şi-a găsit locul în hristologie în secolul al VI-lea d. Hr.). Formula mia physis toû Theoû Logou sesarkomene rezumă gândirea lui Apollinarie, în sensul că el concepe unitatea lui Hristos pornind de la ipostasul său (pe care îl identifică cu ousia în Treime), ca integrare a trupului uman în substanţa Logosului. Aşadar, Hristos nu trebuia să aibă suflet raţional (noûs) pentru ca puterea omenească să nu se definească prin El-însuşi.

În concluzie, dacă "psyche logike" este acelaşi cu "noûs", rezultă că "noûs" nu are cum să fie acelaşi lucru cu "pneuma" despre care vorbeşte Sf. Apostol Pavel la (I Tes. 5,23).
Este posibil, ca în unele locuri din Scriptură, unde "duh" apare cu "d" mic, să fie vorba despre harul Sfântului Duh, cum sunt de exemplu versetele de la (Ioan 3,6), (Evrei 4,12) sau (I Tes. 5,23) aşa cum la (Ioan 10:34) apare "dumnezei" cu "d" mic...
E clar că aici, nu poate fi vorba despre o concepţie gnostică emanaţionistă, ci despre "dumnezei după har", adică posibilitatea omului de a se îndumnezei, dacă prin viaţa sa, conlucrează cu harul Sfântului Duh primit prin Taina Botezului. Este o posibilă explicaţie, care însă nu trebuie generalizata pentru toţi termenii "duh", care apar în Scriptură!
"Potrivit învăţăturii Sfântului Diadoh al Foticeii, prin sfântul Botez Harul lui Dumnezeu intră în adâncul inimii si nu se pierde niciodată. Prin săvârşirea păcatului este doar acoperit acest Har." (ÎPS Hierotheos Vlachos)

Prin urmare, acel "pneuma" de la (I Tes. 5,23) şi (Evrei 4,12) ar fi de fapt, harul Sfântului Duh, dăruit omului de către Dumnezeu.
Aceasta ar însemna ca "pneuma" este necreat !?!
Interesant că pentru ereticii "pnevmatomahi" sau "pneumatomahi" se foloseşte acest cuvânt compus, care literar este (pnevma= duh; mahi= luptă) şi care se referă de fapt la Duhul Sfânt, împotriva căruia se luptau aceşti eretici.
Prin urmare "pneuma" despre care vorbeşte Sf. Apostol Pavel nu ar face parte din om, ci ar fi un dar cu care omul a fost înzestrat de către Dumnezeu, ar fi necreat. Altfel, de ce s-ar folosi acelaşi termen şi pentru "duhul" sufletului daca este creat, dar şi cu referire la Sf. Duh care este necreat ???


Înapoi la “DOGMATICĂ şi CATEHISM”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron