Pana unde merge smerenia?

Învăţătura de credinţă ortodoxă pt "începători" şi "avansaţi"
CristinaM
Mesaje: 9
Membru din: 30 Dec 2012, 00:11
Confesiune: ortodox
Preocupări: Teologie, medicina naturista, lectura

Re: Pana unde merge smerenia?

Mesaj necititde CristinaM » 30 Dec 2012, 01:51

Intrebarea mi-am pus-o si eu de multe ori. Iertarea trebuie dusa la nesfarsit, dupa cum ne-a invatat si Domnul. Noi nu prea ne dam seama ca lipsa iertarii din noi ne face adesea foarte nefericiti. Iertand, nu ii facem celui ce ne-a ranit un favor, ci noi insine ne eliberam. Uneori se intampla ca oamenii care au facut raul, simtind atitudinea celui in care au lovit, faptul ca acea persoana nu ii uraste,ci dimpotriva, nutreste cu adevarat sentimente de pace si iertare, isi vin in fire, incep sa regrete faptele comise...si de aici pana la indreptare nu mai e mult.

Greul vine in momentul, critic de altfel, in care realizam ca noi NU PUTEM ierta, desi VREM acest lucru. Constientizarea unei astfel de neputintei este extrem de dureroasa, multi oameni se opresc in acest punct, spun "Nu pot!" , insa nu merg mai departe... Nu e de ajuns numai sa ne dam seama ca nu putem. Urmatorul pas este sa cerem de la Domnul puterea de a ierta. Cat de greu mi-a fost si mie sa inteleg! Cat am suferit pana sa cad in genunchi invinsa si sa marturisesc:"Doamne, eu nu pot, daruieste-mi TU puterea de a ierta!" ...cu toate ca nu eram invinsa, abia atunci biruisem :)
Nu cred ca trebuie sa ne mire ca nu putem iubi sau ierta. Chiar NU PUTEM....si aici intervine Domnul. Dar e nevoie si din partea noastra de straduinta. Adica, nu inseamna ca ne-am rugat o data si gata, a venit si iertarea, si eliberarea...ar fi prea simplu :) dureaza ceva timp, e nevoie de rugaciune cat mai deasa, zilnica, e nevoie si de indurarea acelei constrangeri pe care o simte inima cu multa rabdare, e nevoie si de credinta tare in Cel ce a spus "Cereti si vi se da".

Lipsa de iertare il mentine pe cel ce nu iarta intr-o inchisoare permanenta.
Nu stiu daca ati observat la altii sau la propria persoana, dar cred ca mult oameni s-au surprins de-a lungul timpului spunandu-si: "Eu nu voi fi niciodata ca mama mea, eu voi oferi copiilor mei afectiune!" sau "Eu nu voi face niciodata greseala pe care a facut-o tatal meu!" sau "Eu nu voi fi niciodata asa manioas cum este X"...si lista continua. Majoritatea acestor persoane ajung pana la urma sa faca exact ceea ce nu si-au dorit niciodata. Am vazut acest lucru subliniat si in psihologie, si m-am bucurat. Primii pe care trebuie sa ii iertam din toata inima si cu care trebuie sa ne impacam sunt parintii nostri. Multi avem, inconstient, "probleme nerezolvate" cu parintii, macar la nivel mental. Vreo razvratire, vreo nemultumire nevindecata. Prin lipsa de iertare, ajungem sa perpetuam acelasi blestem si aceleasi greseli la nesfarsit.

In ceea ce priveste smerenia, citeam undeva ca nu inseamna lipsa demnitatii. Ca una e demnitatea si alta e mandria. Eu am asociat in general demnitatea cu anumite principii morale de la care nu trebuie sa ne indepartam, indiferent daca suntem acuzati sau nu de cei care nu ne inteleg. Problema insa e ceva mai complicata pentru o persoana care nu are neaparat discernamant si isi supravegheaz gandurile si simtamintele cu sinceritate si atentie.

Uneori e nevoie sa ne departam de cei care ne fac rau, in acelasi timp rugandu-ne pentru ei si iertandu-i. Daca se poate sa ne departam, fizic vorbind, cred ca in multe cazuri este o idee buna, mai ales daca suntem slabi si nu putem rabda. Depinde de puterea fiecaruia, dar si de la caz la caz.


Înapoi la “DOGMATICĂ şi CATEHISM”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron