1. In rai, daca va uitati atent, nu exista "credinta"; exista doar un pom al CUNOASTERII si unul al VIETII. (al credintei nu exista). Deci raportul lui Adam cu cele nevazute nu poate fi decat cunoasterea, si, de altfel, o si porneste pe acest drum (nu mai discut din voia cui anume). Pentru ca nu a ascultat, Dumnezeu il pedepseste....etc. Dar primul impuls, ingaduit de Dumnezeu, este cunoasterea, si nu credinta.. Adam nu credea in Dumnezeu: Il vedea, deci era sigur ca Dumnezeu exista, si 2. Putea sa si aiba incredere in El. (De fapt Adam nu are incredere in El, si ii incalca porunca referitoare la mar).
Nu stiu daca as spune ca nu exista credinta in rai. Dac-ar fi sa privim restrictiv am spune ca Adam avea doar 2 daruri, viata si cunoasterea, nu? Ori Stim ca Dumnezeu l-a umplut de daruri [nu detaliem / amintesc totusi de punerea numelor etc ]. La fel si despre credinta stim ca este un dar al lui Dumnezeu. Dar ma gandesc si la dialogul cu Adam.... sa mananci.... sa nu mananci. De ce-ar fi ascultat Adam daca n-avea credinta clară, cunoscandu-l totusi nemijlocit pe Dumneyeu, ca e folositor sa asculte. Ma gandesc ca poate asculta asa cum un copil mic asculta de parintele sau insa cu Adam va fi fost cu mult m. mult decat atat - nu-as vedea aici aspecte de ordin instinctiv. Cunoasterea si crdinta erau
aproape desavarsite si lucratoare in Adam. De aceea poate a si cazut... ca desi avea cunoasterea [inca nedesavarsita] cunostinta lui Dumnezeu, s-a indoit in credinta lui. Chiar tu vorbesti de incredere... or opusul increderii e incertitudinea, îndoiala, neîncrederea, suspiciunea sau necredinţa. Ca il vedea pe Dumnezeu e adevarat dar tocmai asta intarea credinta in spusele-cuvantul LUI. Si cu toate ca+L vedea... mnu avea inca deplina-desavarsita cunoastere.
2. Dupa expulzarea din rai omul nu il mai vede pe Dumnezeu fata catre fata. (in rai Il vedea). Dumnezeu, pe de alta parte, ii cere sa aiba incredere in El. Episodul lui Abraham si Isac, al Sarei, al lui Iov....etc, ne arata ca , desi nu Il mai vedeau, aveau mare incredere in El. Dar aici este de pus un mic bemol: oamenii nu il mai vedeau pe Dumnezeu, dar continuau sa vada ingerii. Adica existenta lumii nevazute era probata prin simturi. Nu trebuia sa crezi ca ea exista, erai SIGUR ca ea exista, atata timp cat vedeai trimisi ai lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu ramanea nevazut. (Sa ne aducem aminte ca Adam Il vedea).
A. Dar stim oare daca, pana la expulzarea din rai, imediat dupa cadere L-a mai vazut fata catre fata? Mai e dialogul, ascunderea, hainele de piele, cum zic sf. Parinti si apoi alungarea.
B. Dumnezeu ii cere sa aiba incredere in El si inainte de cadere prin chiar porunca ascultarii [nu pierd din vedere libertatea asa ca prounca o inteleg ca pe o chemare]. Da aveau si Avram si Sarra mare incredere... si incredre avea si Adam, atat inainte cat si dupa cadere.
Bemolul: vederea lui Dumnezeu iarasi nu as pune-o pe acelasi plan cu vederea ingerilor. Nu e deloc acelasi lucru. E o LATFEL de vedere. Una e sa vorbim de vederea/cunoasterea lui Dumnezeu si alta ca vedeu ingeri care , da, atestau/certificau existenta cerului.
C. Nu stim daca Dumnezeu ramanea chiar totalmente nevazut. Moise l-a vazut, chiar daca din spate.... de ce Adam`n`co n-ar fi putut sa-l vada, chiara daca nu ca in Eden
corolar 1: pana aici vedem ca problema credintei are doua fire: primul al existentei lui Dumnezeu si celor nevazute. al doilea, al increderii in El
cororal 2: credinta ca certitune a existentei Lui se inventeaza dupa Cadere, (cel mai probabil de catre om) cand omul nu mai Il poate vedea.
corolar 3: Credinta ca incredere se inventeaza inca din Rai: Adam nu are incredere in porunca de a nu manca marul. Si e sanctionat ptr neascultare. (altfel spus, Adam nu prea era credincios, dar tema credintei ca incredere exista deja). Totusi nu aceasta credinta-incredere era marea cale a indumnezeirii lui Adam ci tot cunoasterea.
1. de acord.
2. daca se inventeaza... cine o face, OMUL? Nici poveste... Ar insemna ca nu mai este DARUL lui Dumnezeu. sau "lucrul" lui Dumnezeu. Nu mai caut acum trimiterile. dar sa ne gandim si la obiectul credintei - e in primul rand Dumnezeu Insusi. Sa fim seriosi. Ca il poate vedea sau nu omul are deja credinta ca dar de la Dumnezeu, asa cum are sau poate primi si alte daruri de care se poate lipsi, de bunavoie; le poate primi sau nu, le poate refuza sau accepta. Dar tot credinta e si nedespartita de dragoste. O inventare a creidntei pt. omul care nu-lL mai vede pe Dumnezeu ar fi lipsita de dragoste si din partea lui Dumnezeu si din partea omului [edenic sau imediat post/edenic - omul contemporan e altceva]
3. de ce sa despart cunoasterea de credinta daca Dumnezeu in Eden nu a facut-o??? Aveaa Adam si cunoastere, si credinta, de orice soi ar fi fost ea. Nu le-o fi primit degeaba. Era cunoasterea calea indumnezeirii, dar nu lipsita de credinta.
Oricum pe final ai explicat.
Revenim la credinta.
Avem deci firul credintei in existenta Lui si firul increderii in El. (Sf. Pavel ii spune "nadejde"). Nu mai vedem nici macar ingerii, ca Abraham. Suntem complet ORBI la lumea nevazuta. Ce ne ramane atunci ca mecanica a legaturii cu aceasta lume ? Doar credinta. Daca L-as vedea, nu as mai crede, as STI ! Daca l-ati intreba pe Sf. Pavel "crezi ca exista Dumnezeu ?" el v-ar putea raspunde "Nu cred, eu STIU ca exista ptr ca L-am vazut pe drumul Damascului". Dar foarte putini oameni se pot lauda cu aceasta vedere directa.
Este evident ca primul impuls de la Dumnezeu, cel catre cunoastere, a ramas dorinta profunda a omului. Dar, in imposibiltate de a-L vedea, el se multumeste cu credinta. De aceea zic ca e cunoastere incompleta (ii lipseste vederea directa).
Da, ramane credinta, ca DAR al lui Dumnezeu. Dar de ce ar inceta darul asta odata ce L-am cunoscut? De ce as inceta sa mai cred daca L-am vazut? Dimpotriva, ar creste desavarsit si credinta... eu nu le vad despartita sau antinomic excluzandu-se. DAr si STIINTA sau certitudinea existentei LUi nu anuleaza credinta ci o intaresc. INSA m. mult... CUNOASTEREA, fie ea si fata catre fata, nu e una statica ci asimptotica, nu e tocmai cuv. corect. DEci vom merge din putere in putere... e binevenita si credinta, nu ca o necesitate sau mijloc , dar ca o intarire si corolar al increderii sau al STIINTEI ca voi merge din putere in putere sau ca voi inainta in cunoastrere
in rest de acord
Credinta este indispensabila cunoasterii. (M-am exprimat gresit in propozitia aceea) Nu poti sa cunosti ceva despre care crezi ca nu exista. Sf Pavel era un adversar al lui Christos, care nu credea in El, in momentul revelatiei de pe drumul Damascului. Deci se poate si cunoastere FARA credinta, prin revelatie intempestiva.
Drumul invers (cunoastere catre credinta) e o absurditate: daca cunosc ceva, nu mai pot sa si cred ceva-ul, caci sunt sigur pe el.
Deci daca nu e indispensabila cunoasterii, de ce s-a mai inventat creidnta? Si te contrazici si cu continuarea. Daca, tot pavel, daca a CUNOSCUT pe Domnul pe drumul damascului... de ce a mai fost nevoie sa creada in continuare si sa mearga i n cetate sisa faca ascultare si apoi 3 ani in Arabia?
. Si daca nimic nu e cu neputinta pentru credinta de ce ar anual-o cunoasterea. Si daca eu cunosc.. deja cred ca ma repet, e cunoasterea DESAVARSITA? Cum voi cerceta/cunoaste adancurile lui Dumnezeu? nu voi crede, oare, mai degraba? e ca in icoana invierii... pe masura ce te apropii de Hristos..aurolea ce-I inconjoara Trupul devine nu mai luminoasa CI mai intinecata.. aproape de negru [albastru inchis]. Asata arata ca Dumnezeu este intuneric supralumionos sai de nepatruns... Ei cum sa cunosti asta? Ce fel de cunoastere?
ioi.... deja vad in cetaat si scriu aiurea. Mai revin.
acum fac pauza. macar 4-5 ore.
pt că sunteţi "perfecţionist", nu vă mulţumesc măsurile ci doriţi totul, desăvârşirea desăvârşită să zic aşa.
