Naşterea din Dumnezeu

Învăţătura de credinţă ortodoxă pt "începători" şi "avansaţi"
Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"
Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Dionysie » 28 Apr 2012, 20:50

„Amin, amin zic ţie, de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu” (In 3, 3)

Nu în cele ce socoteşti, o, Nicodime, constă credinţa. Nu-ţi ajunge cuvântul despre dreptate, nici nu vei arăta dreapta credinţă prin simple vorbe: „Căci nu tot cel ce- Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri” (Mt. 7, 21). Iar voia Tatălui este ca omul să se facă părtaş al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viaţă neobişnuită şi nouă şi să fie încă de pe pământ cetăţean al cerului. Iar numind naşterea din nou naştere de sus, arată clar că Duhul este din fiinţa Tatălui, cum zice şi despre Sine: „Eu sunt de sus” (In 16, 27). Iar preaînţeleptul Evanghelist zice despre El: „Cel ce vine de sus este deasupra tuturor” (In 3, 31), fapt despre care vom vorbi mai pe larg la timpul potrivit. 289

„Nicodim zise către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre cineva în pântecele maicii sale a doua oară şi să se nască?” (In 3, 4)

Nicodim se dovedeşte prin acestea fiind om trupesc şi, de aceea, neprimind nicidecum cele ale Duhului lui Dumnezeu. Căci socoteşte o nebunie această taină atât de înaltă şi de strălucită. Auzind de naşterea duhovnicească de sus, îşi închipuie pântecele trupesc revenind la naşterea celor odată născuţi; şi vede cele dumnezeieşti săvârşindu-se neurcând peste legea firii noastre. Şi, neputând atinge cu cugetarea lui înălţimea învăţăturii (lui Iisus), cade şi e purtat în cele de jos. Căci, precum cele făcute, din pietre, odată înclinate prin lovituri mai puternice, pot fi iarăşi îndreptate, aşa socotesc că şi mintea neînvăţată, slăbind în dorinţa de o cunoaştere mai înaltă decât o ajută puterile, se reîntoarce la măsurile proprii ei în mod statornic şi dispreţuieşte înţelegerea mai bună şi mai înaltă. Aceasta pătimind-o căpetenia iudeilor, nu acceptă naşterea duhovnicească. 290

„Iisus a răspuns: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (In 3, 5)

Neînţelegând Nicodim cum se cuvenea ce vrea să însemne a se naşte cineva de sus, Iisus îi înfăţişează mai dezvelită cunoştinţa tainei, prin învăţături mai limpezi. Domnul nostru Iisus Hristos a numit naştere de sus naşterea din nou din Duhul, înfăţişând pe Duhul ca fiind fiinţa cea mai presus de toate şi prin El făcându-ne părtaşi de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine fiinţial din ea şi, prin El şi în El, reîntipărind în noi chipul frumuseţii arhetipice şi refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. 291 Astfel, am fost născuţi din nou spre înnoirea vieţii şi recreaţi spre înfierea dumnezeiască. Dar Nicodim, neînţelegând aşa naşterea ce va avea loc „de sus” şi necugetând-o ca pe una ce va fi din nou, a socotit-o ca fiind cea prin trupuri. De aceea, căzând în gândurile care socotesc acea naştere imposibilă, s-a dovedit fără minte şi lipsit de învăţătură. Deci Mântuitorul îi prezintă ca unei minţi mai slabe, în mod mai sensibil, trecerea la viaţa cea nouă şi, înlăturând prin cuvânt acoperământul ce trebuia depărtat, spune în chip deschis: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil şi din sufletul înţelegător, are nevoie pentru naşterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfinţeşte duhul omului, iar prin apă, sfinţită şi ea, trupul. 292 Căci, precum întâlnindu-se cu flăcările focului apa vărsată în căldare îşi însuşeşte căldura lui, la fel, prin lucrarea Duhului, apa sensibilă se preface într-o putere dumnezeiască şi negrăită şi sfinţeşte pe cei care se scufundă în ea.

„Ceea ce este născut din trup, trup este; şi ceea ce este născut din Duh, duh este” (In 3, 6)

Îl convinge prin altă raţiune să urce la o înţelegere mai înaltă, ca, auzind de naşterea duhovnicească, să nu cugete cu mintea la cele ale trupurilor. Căci precum, zice, în mod necesar cele născute din trupuri sunt trupuri, tot aşa sunt duhuri cele născute din Duh. Căci cele a căror raţiune e diferită nu vor avea nici acelaşi mod al naşterii. Dar e de ştiut că ceea ce se naşte din Duh numim duhul omului, 293 nu pentru că se naşte din Duh după fire (aceasta e cu neputinţă), ci în înţelesul prim şi cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existenţă ceea ce nu era, iar în înţelesul al doilea şi în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale şi dând înţelegerii noastre, ca să zic aşa, calitatea Lui. 294 Aşa socotesc că vei înţelege drept şi spusa lui Pavel către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal. 4, 19). Şi iarăşi: „Căci v-am născut în Hristos Iisus prin Evanghelie” (I Cor. 4, 15).

„Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi sunetul lui îl auzi, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul” (In 3, 7-8)

Virtutea învăţătorului este să poată călăuzi mintea ascultătorilor în multe moduri şi să se folosească de multe exemple şi să aducă multe dovezi pentru cuvântul ce pare greu. Înfăţişează chipul tainei prin pilde. Deci zice: Vântul acesta din lume şi din aer suflă pretutindeni şi, îndreptându-se unde voieşte, îşi face cunoscută prezenţa numai prin faptul că bate, fiind ascuns de ochii tuturor; şi se face cunoscut trupurilor numai prin unduiri subţiri, a căror simţire o produce lucrarea lui naturală. Aşa înţelege, zice, şi naşterea din nou din Duhul, călăuzit de pilde mici spre cele mari şi înţelegând, prin folosirea raţiunii, ca dintr-un chip cele mai presus de simţiri.
Notele părintelui Stăniloae la fragmentul de mai sus
289 Iisus, văzând pe Nicodim că nu crede că El este Fiul lui Dumnezeu, îi spune că nu va putea crede aceasta de nu se va naşte de sus, din Duhul Sfânt, dându-i să înţeleagă că Duhul Sfânt este din fiinţa Tatălui. Căci a fi „de sus” înseamnă a fi mai presus de creaţie, cum zice Iisus şi despre Sine. Nicodim, neştiind de un Dumnezeu al iubirii, Care are un Fiu şi un Duh prin Care lucrează asupra lumii, nu ştia decât de o naştere din trupul purtător de un suflet despărţit de Dumnezeu. El, un om psihic, nu ştia de o lucrare a Duhului în suflet şi în trup, deci de putinţa unei renaşteri din puterea Duhului. Duhul, venind în om, îl renaşte în primul rând pentru că îl pune în legătură cu un Dumnezeu mai presus de legile repetate şi închise ale lumii. Însăşi cunoaşterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îl ridică pe om din monotonia vieţii în lume. Duhul îl face pe om să simtă că nu e închis în el însuşi. Se simte plin de puterile lui Dumnezeu, prin care învinge monotonia vieţii trupeşti şi egoiste. Simte iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Trăieşte în orizontul larg şi în delicateţea iubirii lui Dumnezeu şi a semenilor. Trăieşte într-un plan superior şi fericit.

290 Nicodim nu admitea că Dumnezeu cel mai presus de creaţie poate interveni, dând omului prin Duhul Sfânt o naştere spirituală, superioară celei trupeşti. El credea că toate rămân închise în legile cărora au fost supuse prin creaţie. Dumnezeu nu mai poate interveni în creaţie, ca să o ridice la un plan mai înalt. Deci nega prin aceasta şi putinţa întrupării Fiului lui Dumnezeu, sau chiar existenţa unui Fiu al lui Dumnezeu şi a Sfântului Duh ca Persoane dumnezeieşti, deosebite de Tatăl, prin Care Dumnezeu poate lucra asupra creaţiei. Iisus, spunând că trebuie să se nască cineva „de sus”, afirma că El şi Duhul Său, dat omului de El, nu fac parte din lumea aceasta. Duhul este din fiinţa dumnezeiască, fiindcă este unit cu El, Care este de asemenea din fiinţa dumnezeiască a Tatălui.

291 A fi părtaş de firea dumnezeiască nu înseamnă a avea firea dumnezeiască. Căci a avea firea dumnezeiască înseamnă a o avea prin sine, prin naştere sau purcedere din Tatăl. A se împărtăşi de ea înseamnă a avea numai puteri din ea. În acest sens „rodeşte” în Duhul, adică înseamnă că Duhul produce roadele Lui în om, sau puterile Duhului, unindu-se cu puterile omului, le fac pe acestea să rodească nu roade pur create, ci roade care au în ele şi calităţi dumnezeieşti. Prin aceasta omul se aseamănă în mod real cu Dumnezeu, aşa cum a fost la început, arătând frumuseţea dumnezeiască în sine, sau calitatea de fiu prin har al lui Dumnezeu. El a fost făcut astfel într-o asemănare cu Fiul lui Dumnezeu, printr-o unire cu El. Această calitate i-a readus-o Fiul, întrupându-Se, prin aceea că a întipărit în primul rând în Sine ca om calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca s-o transmită şi celor ce se unesc prin credinţă cu El.

292 Nu se poate despărţi omul în suflet şi trup. Plăcerea şi durerea trupului e simţită şi de suflet. Curăţenia lui, la fel. Dar şi invers, bucuriile sufletului şi curăţia gândurilor lui sunt simţite şi în trup. Dar nici materia în general nu rămâne total despărţită de puterea dumnezeiască. Prin apa sfinţită se sfinţeşte omul întreg: suflet şi trup. Duhul Sfânt nu lucrează fără mijlocirea unei materii, a unui gest, a unui cuvânt sonor. Şi nu lucrează asupra sufletului fără să lucreze şi asupra trupului. E o mare taină legătura între suflet şi trup, între lucrarea dumnezeiască şi cele materiale.

293 Duhul omului s-ar putea să fie mintea omului ca vârf al sufletului, pătrunsă de puterea Sfântului Duh şi, prin aceasta, devenită o putere ce cunoaşte pe Dumnezeu prin experienţă şi, deci, şi prin simţire şi iubire.

294 Sfântul Duh produce înălţarea omului, refăcând în el chipul tot mai deplin al lui Hristos. Părinţii deduc din hristologie înduhovnicirea omului. Nu ne naştem din Duhul Sfânt, în sensul că ne-am însuşi fiinţa Lui dumnezeiască, cum Se naşte Fiul din Tatăl, ci în înţelesul că, după ce-am fost creaţi prin El, cu Duhul Fiului, după întruparea Fiului primim din nou Duhul Acestuia, ceea ce ne întipăreşte iarăşi chipul Acestuia de fii ai Tatălui prin har. Câştigăm prin aceasta calitatea de fii iubitori ai Tatălui, simţind totodată cu bucurie iubirea Tatălui, şi iubirea lui Hristos de Frate al nostru, şi voinţa de a trăi o viaţă dedicată Lor, o viaţă curăţită de egoism, de porniri inferioare, de tot ce e lipsit de delicateţe, asemenea lui Hristos. Cine se naşte din trup este trup, deci supus corupţiei şi morţii cu trupul. Căci, deşi omul acesta se naşte şi din suflet, fără puterea Duhului Sfânt în el, sufletul, cu toate că organizează materia în trup, fiind închis în trup, e prea mult copleşit de plăcerile trupeşti şi stăpânit de o „raţiune” ce le caută numai pe acestea. E un „psihic” ieşit din legătura cu Dumnezeu prin păcatul strămoşesc. Acest suflet nu poate opri materia trupului de la corupere şi moarte. Dumnezeu a creat şi materia, din care se constituie trupul, şi universul material, din care sufletul organizează trupul şi în care se vede măreţia lui Dumnezeu. Dar fără Duhul lui Dumnezeu materia trupului şi a universului nu se poate reţine de la procesele transformărilor, de care sunt legate coruperea şi moartea. Cei necredincioşi văd în trup şi în universul material numai un proces natural, socotindu-l existent prin el însuşi. Dumnezeu a făcut materia universului şi trupul constituit din ea cu frumuseţea lor vizibilă, în trup văzând armonia spiritului omenesc, şi în univers, minunăţia bogată a lucrării lui Dumnezeu. Dar fără Duhul dumnezeiesc în ele, trupul şi universul material nu pot scăpa de procesele coruperii, iar omul individual, de moarte. Când Duhul necreat Se află însă în sufletul omului, El copleşeşte aceste procese, căci copleşeşte plăcerile produse de legătura sufletului numai cu materia. Trupul omului se umple de lumina spirituală, care era destinată să copleşească tot universul material, lăsând să se vadă numai frumuseţea curată şi profunzimea lor în Duhul dumnezeiesc. Odată căzut, omul, născându-se dintr-un trup organizat de un suflet lipsit de Duhul dumnezeiesc, se naşte numai ca un trup doritor de plăceri materiale.

Dumnezeu-Cuvântul unit cu Duhul Sfânt a curăţit de plăcerile trupeşti trupul sau umanitatea pe care Şi-a asumat-o din Fecioara curată - în parte creată din nou, ca Adam, în parte născută din umanitatea anterioară, deci unită cu ea. El se face ipostasul unui trup născut din Duhul, al unei umanităţi înduhovnicite, dar nelipsite de slăbiciunile nepăcătoase de după păcat, pe care trebuie să le învingă El însuşi ca om. Dacă la conceperea din Fecioara începe să-Şi formeze umanitatea proprie din Duhul Sfânt, pe Care Îl avea ca împreună-ipostas din Tatăl; la Botezul Său de către Ioan, Îşi însuşeşte Duhul Sfânt ca om, pentru a-L comunica celorlalţi oameni printr-o nouă naştere. El se botează ca primul nou Adam în numele fraţilor Săi, ca apoi să-i boteze, prin Apostoli şi urmaşii lor, şi pe ei, cum spune Sfântul Ioan Botezătorul: „Cel ce m-a trimis să botez, Acela mi-a spus: Peste Care vei vedea Duhul pogorând în chip de porumb, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (In 1, 33).

Dar cât rămâne omul pe pământ, chiar de se naşte a doua oară din Duh, nu scapă decât virtual de moarte. Nemurirea omului cu trupul se va face la învierea de obşte. Chiar Hristos rămâne pe pământ muritor cu trupul, pentru a putea muri ca jertfă pentru noi. Dar copleşirea virtuală a morţii Lui trupeşti de lumina Duhului a arătat-o anticipat pe Tabor, ca ucenicii să nu fie clintiţi din această nădejde nici când Îl vor vedea murind pe cruce. De aceea le vorbeşte Iisus de răstignirea Lui înainte de Schimbarea la Faţă, ca, văzându-L copleşit de lumină pe Tabor, să ştie că moartea cu trupul va fi învinsă.

Astfel, Duhul este Cel care face trupul viu în mod virtual, pentru a-l învia actual după această viaţă. El este „Domnul de viaţă Făcătorul”. Dar pentru deplinul rod al lucrării Duhului în noi trebuie să conlucrăm şi noi cu El pe pământ, cum a lucrat şi Hristos ca om. Trebuie să ne înduhovnicim viaţa, copleşind tot mai mult atracţia spre plăcerile trupeşti şi umplându-ne de lumina curăţiei. Să creştem ca cei născuţi a doua oară din Duhul, după pilda lui Hristos.
Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 168-172 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Dionysie » 28 Apr 2012, 21:09

„Iar celor ce L-au primit le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în numele Lui” (In 1, 12)181

E o judecată cu adevărat dreaptă şi demnă de Dumnezeu. Primul născut, Israel, este aruncat. Căci n-a voit să rămână în familiaritatea lui Dumnezeu, nici n-a primit pe Fiul, Care a venit printre ai Săi. A respins pe Dăruitorul nobleţei, a refuzat pe Dătătorul harului; dar L-au primit neamurile prin credinţă. Deci, Israel va avea răsplata nebuniei sale în mod cuvenit. Va plânge păgubirea de bunătăţi, va culege rodul amar al relei sale voinţe, fiind dezbrăcat de starea de fiu. Iar neamurile se vor bucura de bunătăţile credinţei, vor afla strălucitele cununi ale ascultării şi se vor transplanta în locul aceluia; se vor ridica din starea de măslin sălbatic după fire la starea de măslin bun. Şi Israel va auzi: „Vai ţie, neam păcătos, popor plin de păcate, sămânţă rea, fii nelegiuiţi, aţi părăsit pe Domnul şi aţi mâniat pe Sfântul lui Israel” (Is. 1, 4). Dar va zice careva dintre Ucenicii lui Hristos către neamuri: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţime împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi bunătăţile Celui ce v-a chemat pe voi la lumina Lui minunată” (I Pt. 2, 9). Căci primesc puterea de-a fi ridicaţi între fiii lui Dumnezeu deoarece au primit prin credinţă pe Fiul. Fiul le dă puterea pe care o are El după fire, în mod propriu şi stăpânitor, numai El, chemându-i la comuniune, ca un chip al iubirii de oameni existente în El, împlinind aceasta ca pe o faptă a iubirii faţă de lume. Căci noi, cei ce purtam chipul cel pământesc, nu puteam scăpa altfel de moarte, dacă nu se întipărea în noi frumuseţea chipului ceresc prin chemarea la calitatea de fii.

Căci, făcându-ne părtaşi ai Lui prin Duhul, am fost pecetluiţi spre asemănarea cu El, ca arhetip al chipului, după care am şi fost făcuţi, cum zice dumnezeiasca Scriptură. Căci numai aşa, redobândind frumuseţea de la început a firii şi fiind aduşi la chipul firii dumnezeieşti, vom fi mai buni decât relele ce ne-au venit din neascultare.182

Dar, deşi urcaţi prin Hristos la demnitatea cea mai presus de fire, nu vom fi întru totul şi noi fii ai lui Dumnezeu ca El, ci asemenea cu El prin imitarea harului. Căci El este Fiu adevărat, fiind din Tatăl, iar noi suntem aşezaţi în această calitate din iubirea de oameni, luând din puterea harului ceea ce s-a spus: „Eu am zis: dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt” (Ps. 81, 6). Căci creatura, făcută şi roabă, e chemată, prin simpla hotărâre şi voinţă a Tatălui, la starea mai presus de fire. Dar Fiul şi Dumnezeu şi Domnul nu are calitatea de-a fi Dumnezeu din voia lui Dumnezeu-Tatăl, ci are ceea ce Îi e propriu după fire183 strălucind din însăşi fiinţa Tatălui. Deci Fiul se vede existând şi fiind slăvit ca atare, într-adevăr, şi prin ceea ce era opus nouă. Căci raţiunea prin fire este alta decât cea prin voinţă, şi cea prin adevăr e alta decât cea prin imitare, noi suntem chemaţi fii ai lui Dumnezeu prin voinţă şi prin imitare, în timp ce El este prin fire şi prin adevăr, deci ne opunem Lui chiar dacă am câştigat bunătăţile firii Lui prin har.184
Notele părintelui Stăniloae:
181 Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a dat putere celor ce s-au unit cu El să fie şi ei fii ai lui Dumnezeu. Israel a fost pregătit, prin patriarhi, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, să primească cel dintâi această calitate, să fie primul născut. Căci cunoştea pe Dumnezeu ca Persoană şi deci şi ca Tată iubitor al unui Fiu. Căci o Persoană nu poate fi fără să iubească altă Persoană, născută de Ea din veci. Dar neprimind pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, calitatea de fii ai lui Dumnezeu a trecut la aceia dintre neamuri care L-au primit ca atare. Nu poate fi Tată decât un Dumnezeu personal. O esenţă n-are conştiinţa de tată pentru emanaţiile din ea. Dumnezeu e Tată pentru că e Persoană. Ca atare, are un Fiu din veci. Dar sentimentul de Tată îl face să creeze şi alţi fii, nenăscuţi din El, care sunt adoptaţi prin voinţă (thesei), şi nu născuţi din fiinţa Lui. Aceasta Îl face să creeze pe oameni tot ca persoane. Căci numai persoana poate fi tată, fie şi prin adopţiune, şi numai alte persoane pot fi fii, fie şi prin adopţiune. Numai un Dumnezeu Persoană poate fi astfel un Dumnezeu al iubirii şi poate crea existenţe pe care să le iubească ca pe nişte fii, vrând prin aceasta să-i ţină în eternitate. Dumnezeu poate da din puterea Sa nu numai celor născuţi din fiinţa Sa, ci şi celor creaţi. Căci chiar prin această creare le dă putere de existenţă. Şi puterea pe care le-o dă poate să-i ridice chiar într-o relaţie filială.

Numai această concepţie dă un sens existenţei. Dacă lumea e emanată din Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu e o esenţă supusă unor legi; pe de altă parte, aceasta ar face ca şi esenţa din care sunt toate să fie supusă la tot felul de căderi, dintre care cea mai mare este moartea tuturor fiinţelor conştiente emanate din ea şi născute rând pe rând. Într-o astfel de concepţie, iubirea, care face o persoană să dea o valoare nesfârşită altei persoane, rămâne inexplicabilă. Această concepţie ne-ar determina să socotim iubirea o mare amăgire. Numai un Dumnezeu personal e un Dumnezeu atotputernic şi numai El poate da şi existenţei create o fericire şi o valoare veşnice. El dă şi lumii, care e atât de mică, o valoare nelimitată şi aduce în ea o bucurie nesfârşită.

182 Am căzut în „chipul pământesc” când n-am mai păstrat comuniunea cu Dumnezeu cel nemuritor. Atunci ne-am supus şi coruperii, şi morţii. Căci creatura rămasă de sine nu poate dura. Dar când în ea se întipăreşte chipul nemuritor al lui Dumnezeu, prin comunicarea cu El, e ridicată la asemănarea cu El şi putem dura veşnic prin puterea Lui. Starea aceasta ne-o comunică Dumnezeu prin Duhul Lui. Duhul dumnezeiesc poate face incoruptibil, nemuritor trupul material, supus prin sine coruperii. Dacă spiritul uman nu există în materia trupului, acesta nu poate fi organizat şi nu poate dura şi funcţiona ca mediu al spiritului nici măcar pe pământ. E o taină că materia, coruptibilă prin sine, poate deveni trup organizat şi mediu prin care iradiază spiritul şi se pot săvârşi prin el fapte gândite şi voite de spirit. Aceasta arată şi posibilitatea materiei, devenite prin sufletul omenesc trup, de-a fi mediu prin care se arată şi se pot săvârşi faptele dumnezeieşti, ba Se poate arăta chiar Dumnezeu cel întrupat, cum se arată persoana omenească prin trup. Aşa poate trăi şi se poate arăta ca fiu al lui Dumnezeu omul unit cu Hristos. Dar tot ce se întâmplă cu materia prin spirit (trupul - mediu al vieţii spirituale) şi fără spirit (coruperea şi moartea) arată pe de altă parte că materia prin ea însăşi nu poate deveni mediu spiritual şi nemuritor.

183 Noi devenim fii ai lui Dumnezeu prin voinţa lui Dumnezeu, căreia I ne deschidem prin voia noastră. Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut are această calitate prin naştere din fiinţa Tatălui. Aici se afirmă din nou caracterul de Persoană al Tatălui, şi al nostru. Dar Tatăl nu S-ar putea face şi Tatăl nostru dacă n-ar avea un Fiu născut din fiinţa Lui, dacă n-ar avea prin fire simţirea şi puterea de-a fi Tată şi dacă Fiul n-ar avea în această calitate a Lui puterea de-a ne transmite şi nouă iubirea Sa de Fiu faţă de Tatăl, prin voinţa Lui iubitoare. Iubirea ţine de fiinţa dumnezeiască, dar se poate îndrepta şi spre existenţele pe care le creează.

184 Noi nu suntem prin fire fii ai lui Dumnezeu, cum este El, ci prin har şi imitare. Deci, chiar în calitatea noastră de fii suntem altfel decât este Fiul lui Dumnezeu: suntem fii prin voinţa lui Dumnezeu şi prin imitare, iar El este prin fire. Pe de o parte, prin cele pe care le are Fiul dobândim bunătăţile Lui mai presus de cele ale firii noastre, adică pe ale firii Lui, pe de alta, rămânem prin fire opuşi Lui, sau alţii decât El. Cele ale firii Lui le avem prin voinţa lui Dumnezeu, nu prin firea noastră, ca El.
„Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (In 1, 13)

Cei ce prin credinţă au fost chemaţi la starea de fii ai lui Dumnezeu în Hristos sau dezbrăcat de umilinţa propriei lor firi şi, fiind împodobiţi ca într-un veşmânt strălucitor de harul Celui ce-i cinsteşte, urcă la demnitatea mai presus de fire. Căci nu mai sunt fii ai trupului, ci mai degrabă, născuţi ai lui Dumnezeu prin har.185 Observă cât de bine a precizat aceasta fericitul Evanghelist prin cuvintele lui. Căci, voind să spună că cei ce au crezut s-au născut din Dumnezeu, ca nu cumva să socotească cineva că ei sunt cu adevărat prin fire din fiinţa lui Dumnezeu-Tatăl şi au o asemănare identică cu Unul-Născut, sau, pentru ca nu cumva, înţelegând greşit cuvântul: „din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut” (Ps. 109, 3), să fie coborât şi Fiul la firea făpturilor, spune că ne-am născut din Dumnezeu, adăugând precizarea necesară nouă. Căci, numai după ce a spus că li s-a dat lor putere de către Fiul Cel prin fire spre a se face fii ai lui Dumnezeu, adaugă în mod neprimejdios: „Din Dumnezeu s-au născut,” aceasta ca să arate mărimea harului dat lor186 şi să ridice la familiaritate naturală (cu Sine) ceea ce este străin de Dumnezeu-Tatăl şi să urce starea lor la nobleţea Domnului, pentru iubirea fierbinte faţă de ei.187

Dar va spune cineva: Ce este în aceasta mai mult? Sau ce au cei ce cred în Hristos deosebit de Israel, o dată ce şi despre acesta se spune că s-a născut din Dumnezeu, potrivit cu ceea ce s-a zis: „Fii am născut şi am înălţat, iar ei m-au nesocotit” (Is. 1, 21). Faţă de acestea, socotesc că trebuie spus: întâi, că Legea, având umbra bunătăţilor viitoare, nu e însăşi puterea dumnezeiască, nici nu s-a dat celor din Israel să o aibă pe aceasta cu adevărat, ci ca tip al celor viitoare, înscris în ei. Acestea aveau să se dea numai la vremea „îndreptării”, când aveau să se arate, după cum s-a scris, cei ce vor numi în mod mai cuvenit şi mai adevărat pe Dumnezeu Tată, prin sălăşluirea în ei a Duhului Unuia Născutului. Căci cei dinainte aveau „duhul robiei spre temere, iar aceştia duhul înfierii, spre libertate, întru care strigăm: „Avva, Părinte” (Rom. 8, 15).188 Deci poporul care va urca prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială, era în Lege ca în umbră, precum şi tăierea împrejur în Duh o înţelegem prefigurată în cea a acelora în trup. Şi, pe scurt vorbind, toate ale noastre erau prefigurate în tipurile acelora.

Pe lângă cele spuse, mai spunem şi aceea că Israel a fost chemat la adopţiunea filială prin mijlocitorul Moise. De aceea s-au şi botezat, cum zice Pavel, în nor şi în mare; şi au fost trecuţi de la închinarea la idoli la Legea robiei, fiindu-le aceasta slujită în litera poruncii prin îngeri. Dar cei ce au urcat prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială de către Dumnezeu nu se botează în ceva din cele create, ci în însăşi Sfânta Treime, prin mijlocirea Cuvântului, Care a unit Sieşi cele omeneşti prin trupul asumat, fiind El însuşi unit prin fire cu Cel ce L-a născut, întrucât prin fire e Dumnezeu. Aşa se înalţă robul la starea de fiu, prin participare la Fiul adevărat, fiind chemat şi înălţat la demnitatea proprie Aceluia prin fire. Pentru aceea ni se spune şi suntem născuţi ai lui Dumnezeu, noi, cei ce am primit prin Duhul naşterea din nou prin credinţă.189

Dar fiindcă unii îndrăznesc în chip primejdios să mintă şi despre Sfântul Duh ca despre Unul-Născut, afirmând că e făcut şi creat, şi să-L scoată cu totul din deofiinţimea cu Dumnezeu-Tatăl, să opunem minciunilor lor cuvântul credinţei adevărate, făcândune pricini de folos nouă înşine şi cititorilor. Dacă Duhul nu este nici Dumnezeu după fire, nici din Dumnezeu şi propriu lui Dumnezeu şi de aceea existând fiinţial în El, ci e altceva decât El şi nedeosebit de identitatea după fire cu făpturile, cum noi, cei născuţi din El, spunem că ne-am născut din Dumnezeu? Căci, sau vom spune că Evanghelistul minte, sau, dacă spune adevărul, şi este aşa şi nu altfel, Duhul va fi Dumnezeu şi din Dumnezeu după fire, iar noi, învredniciţi să ne împărtăşim de El prin credinţa cea în Hristos, ne facem şi noi participanţi (koinwnoiv) la firea dumnezeiască. Şi aşa ni se spune că ne-am născut din Dumnezeu şi suntem pentru aceasta dumnezei, fiind înălţaţi nu numai prin har la slava cea mai presus de noi, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind şi lucrând în noi, după spusa: „Voi locui şi voi umbla în ei” (Lev. 26, 12).190

Fiindcă în ce mod ne spun cei stăpâniţi de astfel de neştiinţă că suntem temple ale lui Dumnezeu, cum zice Pavel, având pe Duhul locuind în noi, dacă Duhul nu e Dumnezeu după fire (Rom. 8, 11)? Căci, dacă este creatură şi făptură, pentru care pricină ne dărâmă Dumnezeu, ca pe unii ce stricăm templul lui Dumnezeu, când întinăm trupul în care locuieşte Duhul, Cel ce are tot ce e propriu prin fire lui Dumnezeu-Tatăl, asemenea Celui Unul-Născut (I Cor. 3, 17)? Şi cum ar fi adevărat ceea ce spune Mântuitorul: „De Mă iubeşte cineva pe Mine, cuvântul Meu va păzi şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi Ne vom face locaş în el” (In 14, 23)?191 De fapt, Duhul este Cel ce locuieşte în noi şi prin El credem că avem totodată pe Tatăl şi pe Fiul, precum a spus iarăşi şi Ioan Evanghelistul: „În aceasta cunoaştem că rămânem întru El şi El întru noi, că ne-a dat nouă din Duhul Său” (I In 4, 13).192 Şi cum s-ar numi peste tot Duhul al lui Dumnezeu, dacă nu este din El şi în El după fire şi de aceea Dumnezeu? Căci dacă, făptură fiind, cum zic aceia, este duh al lui Dumnezeu, n-ar fi nici o piedică să se numească şi celelalte făpturi duhuri ale lui Dumnezeu. Căci ar fi şi ele aceasta, dacă poate fi duh al lui Dumnezeu fiinţa creată. Şi s-ar putea spune multe despre acestea, ca să se răstoarne nebuniile ereticilor. Dar o dată ce am vorbit destul despre ele, prin Duhul, în cartea Despre Sfânta Treime, vom renunţa să mai
spunem multe despre ele.
Notele părintelui Dumitru Stăniloae:
185 Oamenii sunt născuţi prin fire din trupuri animate de sufletul creat. Dar prin credinţă se nasc din Dumnezeu, dar nu din fiinţa Lui, ca Fiul Cel Unul-Născut, ci din harul Lui. Căci harul îi ridică la o stare unită cu a Fiului născut din fiinţa Tatălui, bucurându-se de bunătăţile Lui. Chiar trupul lor devine mediu al trăirii şi comunicării bunătăţilor dumnezeieşti. Chiar în trup trăiesc calitatea de fii ai lui Dumnezeu. Trupul material e umplut cu un mare dar.

186 Ca să nu se creadă că şi cei ce cred sunt născuţi din Dumnezeu ca şi Fiul Cel Unul-Născut, Evanghelistul precizează că această naştere le-a venit prin Fiul cel întrupat, deci nu sunt născuţi, ca şi El, din veci din Tatăl.

187 Nu direct din Tatăl vine naşterea din Dumnezeu a oamenilor, ci prin Fiul, prin iubirea fierbinte a lor faţă de El, deci prin alipirea la El. Se accentuează rolul mijlocitor al Fiului în această naştere a oamenilor din Dumnezeu, ca să se arate că ei nu sunt în aceeaşi treaptă cu El, deşi se nasc din Tatăl. Numai pentru că se alipesc de Fiul, sunt puşi şi ei în relaţia de fii ai Tatălui, împărtăşindu-se de ceea ce are din Tatăl Fiul Unul-Născut, în această calitate.

188 Aici se explică limpede pentru ce Duhul Sfânt nu purcede şi de la Fiul. El este în Fiul Duh de Fiu, deci primit de la Tatăl ca Fiu. Acest Duh de Fiu avându-L Hristos şi ca om, prin unitatea Sa de Persoană, îl dă şi tuturor celor ce se unesc cu El, producând şi în ei simţirea de fii ai Tatălui. Cei din Vechiul Testament erau cei ce aveau să fie pregătiţi pentru a primi pe Hristos ca Fiul Tatălui şi Duhul Lui de Fiu, Duh care avea să-i umple de bucuria iubirii filiale. Dar ei aveau încă sentimentul de robi faţă de Tatăl. Iar ei, neprimind pe Hristos, n-au primit nici Duhul Fiului, duhul înfierii. Oamenii care cred în Hristos sunt încadraţi în relaţia Fiului plin de Duhul de Fiu cu Tatăl. Creaţia, cu voia ei, nu rămâne în afara relaţiei afectuoase dintre Persoanele treimice. Numai cei ce nu voiesc rămân în afara acestei relaţii afectuoase, dar nu în afara puterii lui Dumnezeu cel în Treime.

189 Cei din Vechiul Testament au fost adoptaţi într-o umbră a filiaţiei de către Dumnezeu, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu Se făcuse Frate al nostru prin asumarea firii noastre umane, deci nici nu comunica Duhul Său de Fiu, cum o face, după întrupare, celor ce se unesc cu El prin credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu. Poporul din Legea Veche era şi el într-o legătură cu Dumnezeu cel personal, prin credinţa în El, spre deosebire de popoarele păgâne sau panteiste, care identificau pe Dumnezeu cu forţele naturii. Dar Dumnezeu nu venise în Vechiul Testament la oameni prin Fiul Său, ca să-i facă şi pe ei fii în mod real. Ei percepeau pe Dumnezeu ca existenţă personală, deosebită în fiinţă prin faptele mai presus de fire pe care le săvârşea în favoarea lor. Prin ele se botezau şi ei în Dumnezeu, sau în puterea Lui. Dar El rămânea încă departe şi mai mult un Stăpân, iar ei, mai mult nişte slugi care împlineau poruncile Lui. Prin tot ce făcea pentru ei mai presus de fire îi pregătea pentru venirea Lui deplină la ei, prin Fiul Său întrupat Căci în credinţa lor în Dumnezeu ca Persoană era implicată credinţa că El are o iubire faţă de un Fiu. Prin Fiul sau Cuvântul Lui, ca Cel prin Care s-au creat şi se susţin toate, se săvârşeau faptele minunate în Vechiul Testament şi El Se vestea pe Sine prin Prooroci că va veni ca om între ei, pentru a-i face fii ai Tatălui. Dar numai după ce El a luat firea omenească şi i-a transmis şi acesteia calitatea filială prin Duhul de Fiu ce Se odihnea în El ca Dumnezeu, a putut da o naştere nouă, de fii ai Tatălui, şi celor ce s-au unit cu El prin credinţă. Nu poate deveni cineva fiu al cuiva fără să se nască din el. Cei ce s-au unit cu Hristos prin credinţă se nasc şi ei din nou ca fii ai Tatălui, asemenea Fiului, dar nu venind din nou la existenţă, ci modificând-o pe cea pe care o au, şi deci nu născându-se din fiinţa Tatălui, ci primind pe Duhul Lui, Care le înnoieşte firea, le-o umple de puterile firii dumnezeieşti, prin participare.

190 Două lucruri subliniem în acest text

a) Nu putem avea Duhul de fii ai Tatălui dacă nu credem că Hristos cu Care ne unim este Fiul Tatălui şi, ca atare, are Duhul de Fiu în El.

b) Nu numai prin har suntem înălţaţi la slava mai presus de firea creată, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind în noi şi suntem „în comuniune” cu Persoanele Sfintei Treimi, dar nu prin naştere din fiinţa Tatălui, ca Fiul Unul-Născut, sau prin purcederea din ea, ca Duhul Sfânt.


Ne întâlnim mereu cu taina persoanei. Avem pe Fiul lui Dumnezeu, Care, în unitatea Persoanei Lui, are şi umanitatea, prin care Se uneşte cu noi. Persoana Fiului nu e în noi numai cu firea Lui omenească asumată, ci în întregimea Lui de persoană în Care ceea ce-i omenesc nu e despărţit de ceea ce-i dumnezeiesc.

191 Duhul Sfânt, locuind în cineva, îl face templu al lui Dumnezeu. Dar acela e totodată locaş al Tatălui şi al Fiului. Căci Duhul nu e decât în cel unit cu Fiul, peste Care Se odihneşte. Cel ce crede în Hristos, că e Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl şi are pe Duhul odihnind în El, este locaş sau templu al Sfintei Treimi, întipărit de iubirea dintre Persoanele Sfintei Treimi şi, ca atare, iubind şi el pe Tatăl cu iubirea Fiului, peste Care se odihneşte iubirea Tatălui, în Persoana Sfântului Duh.

192 Numai Duhul de Fiu al lui Hristos ne dă simţirea că avem pe Hristos ca Fiu în noi. Prin Duhul se naşte în noi sensibilitatea pentru prezenţa Fiului Tatălui în noi.
Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 106 – 111, traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Dionysie » 28 Apr 2012, 21:19

Am reţinut deci din bogăţia textelor câteva fragmente (care mi s-au părut mie mai relevante) mai concentrate pe problemă:

Ale Sfântului Chiril al Alexandriei

voia Tatălui este ca omul să se facă părtaş al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viaţă neobişnuită şi nouă şi să fie încă de pe pământ cetăţean al cerului.

Domnul nostru Iisus Hristos a numit naştere de sus naşterea din nou din Duhul, înfăţişând pe Duhul ca fiind fiinţa cea mai presus de toate şi prin El făcându-ne părtaşi de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine fiinţial din ea şi, prin El şi în El, reîntipărind în noi chipul frumuseţii arhetipice şi refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. Astfel, am fost născuţi din nou spre înnoirea vieţii şi recreaţi spre înfierea dumnezeiască.

Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil şi din sufletul înţelegător, are nevoie pentru naşterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfinţeşte duhul omului, iar prin apă, sfinţită şi ea, trupul.

Dar e de ştiut că ceea ce se naşte din Duh numim duhul omului, nu pentru că se naşte din Duh după fire (aceasta e cu neputinţă), ci în înţelesul prim şi cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existenţă ceea ce nu era, iar în înţelesul al doilea şi în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale şi dând înţelegerii noastre, ca să zic aşa, calitatea Lui.

Cei ce prin credinţă au fost chemaţi la starea de fii ai lui Dumnezeu în Hristos sau dezbrăcat de umilinţa propriei lor firi şi, fiind împodobiţi ca într-un veşmânt strălucitor de harul Celui ce-i cinsteşte, urcă la demnitatea mai presus de fire. Căci nu mai sunt fii ai trupului, ci mai degrabă, născuţi ai lui Dumnezeu prin har.

Dar cei ce au urcat prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială de către Dumnezeu nu se botează în ceva din cele create, ci în însăşi Sfânta Treime, prin mijlocirea Cuvântului, Care a unit Sieşi cele omeneşti prin trupul asumat, fiind El însuşi unit prin fire cu Cel ce L-a născut, întrucât prin fire e Dumnezeu. Aşa se înalţă robul la starea de fiu, prin participare la Fiul adevărat, fiind chemat şi înălţat la demnitatea proprie Aceluia prin fire. Pentru aceea ni se spune şi suntem născuţi ai lui Dumnezeu, noi, cei ce am primit prin Duhul naşterea din nou prin credinţă.

Şi aşa ni se spune că ne-am născut din Dumnezeu şi suntem pentru aceasta dumnezei, fiind înălţaţi nu numai prin har la slava cea mai presus de noi, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind şi lucrând în noi, după spusa: „Voi locui şi voi umbla în ei” (Lev. 26, 12).

Ale Părintelui Prof. Dumitru Stăniloae

Duhul, venind în om, îl renaşte în primul rând pentru că îl pune în legătură cu un Dumnezeu mai presus de legile repetate şi închise ale lumii. Însăşi cunoaşterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îl ridică pe om din monotonia vieţii în lume.

A fi părtaş de firea dumnezeiască nu înseamnă a avea firea dumnezeiască. Căci a avea firea dumnezeiască înseamnă a o avea prin sine, prin naştere sau purcedere din Tatăl. A se împărtăşi de ea înseamnă a avea numai puteri din ea. În acest sens „rodeşte” în Duhul, adică înseamnă că Duhul produce roadele Lui în om, sau puterile Duhului, unindu-se cu puterile omului, le fac pe acestea să rodească nu roade pur create, ci roade care au în ele şi calităţi dumnezeieşti. Prin aceasta omul se aseamănă în mod real cu Dumnezeu, aşa cum a fost la început, arătând frumuseţea dumnezeiască în sine, sau calitatea de fiu prin har al lui Dumnezeu. El a fost făcut astfel într-o asemănare cu Fiul lui Dumnezeu, printr-o unire cu El. Această calitate i-a readus-o Fiul, întrupându-Se, prin aceea că a întipărit în primul rând în Sine ca om calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca s-o transmită şi celor ce se unesc prin credinţă cu El.

Sfântul Duh produce înălţarea omului, refăcând în el chipul tot mai deplin al lui Hristos. Părinţii deduc din hristologie înduhovnicirea omului. Nu ne naştem din Duhul Sfânt, în sensul că ne-am însuşi fiinţa Lui dumnezeiască, cum Se naşte Fiul din Tatăl, ci în înţelesul că, după ce-am fost creaţi prin El, cu Duhul Fiului, după întruparea Fiului primim din nou Duhul Acestuia, ceea ce ne întipăreşte iarăşi chipul Acestuia de fii ai Tatălui prin har. Câştigăm prin aceasta calitatea de fii iubitori ai Tatălui, simţind totodată cu bucurie iubirea Tatălui, şi iubirea lui Hristos de Frate al nostru, şi voinţa de a trăi o viaţă dedicată Lor, o viaţă curăţită de egoism, de porniri inferioare, de tot ce e lipsit de delicateţe, asemenea lui Hristos.

Dar prin credinţă se nasc din Dumnezeu, dar nu din fiinţa Lui, ca Fiul Cel Unul-Născut, ci din harul Lui. Căci harul îi ridică la o stare unită cu a Fiului născut din fiinţa Tatălui, bucurându-se de bunătăţile Lui.

Nu direct din Tatăl vine naşterea din Dumnezeu a oamenilor, ci prin Fiul, prin iubirea fierbinte a lor faţă de El, deci prin alipirea la El. Se accentuează rolul mijlocitor al Fiului în această naştere a oamenilor din Dumnezeu, ca să se arate că ei nu sunt în aceeaşi treaptă cu El, deşi se nasc din Tatăl. Numai pentru că se alipesc de Fiul, sunt puşi şi ei în relaţia de fii ai Tatălui, împărtăşindu-se de ceea ce are din Tatăl Fiul Unul-Născut, în această calitate.

Dar numai după ce El a luat firea omenească şi i-a transmis şi acesteia calitatea filială prin Duhul de Fiu ce Se odihnea în El ca Dumnezeu, a putut da o naştere nouă, de fii ai Tatălui, şi celor ce s-au unit cu El prin credinţă. Nu poate deveni cineva fiu al cuiva fără să se nască din el. Cei ce s-au unit cu Hristos prin credinţă se nasc şi ei din nou ca fii ai Tatălui, asemenea Fiului, dar nu venind din nou la existenţă, ci modificând-o pe cea pe care o au, şi deci nu născându-se din fiinţa Tatălui, ci primind pe Duhul Lui, Care le înnoieşte firea, le-o umple de puterile firii dumnezeieşti, prin participare.

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Dionysie » 28 Apr 2012, 21:27

Sfântul Vasile al Cezareii vorbeşte despre naşterea de la Dumnezeu ca naştere de sus, ca naştere din Duhul, în contextul botezului creştin, atunci când botezul este făcut în adevărata tradiţie apostolică. Propriu-zis în acest botez în Hristos are loc naşterea de la Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu şi prin credinţa în sângele lui Hristos, vărsat pentru răscumpărarea noastră. În botez avem a muri împreună cu Hristos, a muri păcatului, şi a trăi o viaţă nouă, viaţa născută de la Dumnezeu prin harul Său şi prin credinţă.
Prin harul Bunului Dumnezeu, am fost învăţaţi că prin focul botezului este înlăturată orice răutate şi [sufletul] devine capabil să primească dreptatea cea după Hristos şi, urând să mai nască răutatea, doreşte cu râvnă virtutea. Acestea [le-am învăţat] prin reamintirea cuvintelor Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, ale sfinţilor evanghelişti, ale profeţilor şi ale apostolilor, care ne-au lămurit îndeajuns învăţătura despre botezul potrivit Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, prin credinţa în sângele lui Hristos, suntem curăţiţi de orice păcat şi prin apă suntem botezaţi întru moartea Domnului, ca şi cum acest lucru a fost statornicit prin mărturia aşternută în scris, ca să murim păcatului şi lumii şi să trăim pentru dreptate.

Şi în acest chip, fiind botezaţi întru numele Duhului Sfânt, ne naştem de sus. Iar după ce am fost născuţi şi botezaţi în numele Fiului, suntem îmbrăcaţi în Hristos, înveşmântându-ne în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu. Şi aşa am fost botezaţi în numele Tatălui şi am fost proclamaţi fii ai lui Dumnezeu. [II:III:1]
Sursa: Sfântul Vasile cel Mare – Despre Botez – Editura IBMO, 2010, pag. 92-93
Aşa ca o părere personală, dar în sprijinul căreia sunt sigur că pot să găsesc argumentaţie atât biblică, cât şi patristică, pot să spun că şi naşterea asta de la Dumnezeu, sau prin harul lui Dumnezeu, din punctul meu de vedere are mai multe trepte, să le zic aşa, în sensul că, deşi întotdeauna în această naştere este lucrător harul lui Dumnezeu şi al economiei mântuirii lui Hristos, raportul nostru cu acest Har sau întâlnirea noastră cu el poate fi atât prin cunoaşterea prin credinţa în Hristos, dar mai poate fi şi prin cunoaşterea prin iluminarea lui Hristos. În acest caz ar fi vorba despre o naştere prin cunoaştere, dar printr-o cunoaştere a lui Hristos superioară cunoaşterii prin credinţă, sau credinţei. Ar fi vorba despre o naştere printr-o cunoaştere care, dincolo de credinţa în moartea şi învierea lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, pune în evidenţă reală spiritului, în mod tainic, misteric, puterea învierii lui Hristos, harul învierii exercitând puterea învietoare asupra conştiinţei sau spiritului, aşa încât spiritul să renască în mod tainic la cunoaşterea lui Dumnezeu prin vedere, prin contemplaţie, şi nu doar ca şi credinţă. Naşterea prin cunoaştere, mai mult decât prin credinţă, este evident o lucrare tainică a energiilor necreate ale lui Dumnezeu, energii necreate sau har care omoară moartea necunoaşterii lui Dumnezeu şi ridică pe om la o viaţă nouă întru cunoaşterea lui Dumnezeu, după ce şi el a fost cunoscut de Dumnezeu; cunoaşterea, certitudinea pe care harul iluminării o dă omului în ceea ce priveşte pe Dumnezeu şi harul învierii lui Hristos şi al mântuirii prin Hristos, este de natură în mod evident să ducă la o întărire sporită a credinţei în Dumnezeu şi în Evanghelia lui Hristos, această credinţă fiind din acel moment întărită pe piatra tare a cunoaşterii, a certitudinii că Hristos a fost jertfit pentru păcatele noastre şi pentru moartea spirituală în care am căzut prin păcat, şi a înviat pentru învierea noastră în primul rând din această moarte a necunoaşterii Lui şi necomuniunii cu Dumnezeu, şi în general din toată moartea noastră.

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Dionysie » 12 Mai 2012, 19:08

Foarte pe scurt. Mântuirea este izbăvirea din robia morţi şi a iadului, prin harul adus de Hristos şi dăruit celor ce cred în El. Aceasta începe prin o nouă naştere, din apă şi din Duh şi are un proces continu care merge spre infinit. Acest har se măreşte pe măsura implinirii tuturor poruncilor lui Hristos( care includ şi sf Taine), care implicit înseamnă despătimire, şi merge până la măsura îndumnezeirii. Mulţumit?

Aş fi mult mai mulţumit dacă aţi fi mai precis să explicaţi cam cum ar sta treaba cu această naştere din nou, de sus, din apă şi din Duh, din Dumnezeu.

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Pr Haralambie » 14 Mai 2012, 00:08

Foarte pe scurt. Mântuirea este izbăvirea din robia morţi şi a iadului, prin harul adus de Hristos şi dăruit celor ce cred în El. Aceasta începe prin o nouă naştere, din apă şi din Duh şi are un proces continu care merge spre infinit. Acest har se măreşte pe măsura implinirii tuturor poruncilor lui Hristos( care includ şi sf Taine), care implicit înseamnă despătimire, şi merge până la măsura îndumnezeirii. Mulţumit?

Aş fi mult mai mulţumit dacă aţi fi mai precis să explicaţi cam cum ar sta treaba cu această naştere din nou, de sus, din apă şi din Duh, din Dumnezeu.
Domnul Haralambie
Nu-ţi răspunde. Are cerinţe care nu le-ai respectat.
Trebuie să învăţăm să ne comportăm. Să-ţi răspundă cei care nu te manipulează.
Pentru ce mă ispiteşti aşteptând de la mine răspunsuri, dacă n-ai încredere în mine şi spui că te manipulez şi am idei neortodoxe?
Cu mult respect.

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Dionysie » 14 Mai 2012, 21:09

Domnul Haralambie Nu-ţi răspunde.
Nu este nimic neaşteptat în toată chestiunea. În general preoţii ortodocşi nu prea răspund nimic, de nimic şi în faţa nimănui. Eventual dacă totuşi dau rapoarte în faţa cuiva şi stau drepţi în faţa cuiva le fac în faţa kgb-iştilor, comuniştilor, şi în general în faţa celor care au bani şi putere şi îi manipulează cu banii şi puterea lor. Şi înţelegând aceste lucruri nu este absolut deloc întâmplătoare spre exemplu "liniştea" pe care comuniştii au avut-o din partea BOR-ului înainte de '89 şi nici liniştea pe care au avut-o şi o au în continuare cei care după aşa zisa revoluţie din '89 au distrus sistematic această ţară românească.

Chiar mă şi miram cum de v-aţi riscat totuşi să răspundeţi măcar de câteva ori la întrebări. În general, după cum am spus, preoţii ortodocşi nu răspund în faţa nimănui şi mai ales nu în faţa credincioşilor faţă de care nu scapă nici o ocazie pentru a le aduce aminte de statutul lor de simpli pălmaşi. Spuneam deci că mă şi miram pentru că după cum se poate vedea alţi preoţi, în "superioritatea" lor, nici măcar nu s-au obosit şi nici nu se obosesc să intre într-un dialog. Ei sunt prea "superiori" că se coboare la nivelul unuia ca mine spre exemplu. În aceaşi timp însă sunt şi prea laşi. Ca să nu pomenesc de nivelul extrem de precar de cultură, unii dintre popi abia ajungând la nişte rudimente şi la nişte simple fosile de inteligenţă. În general nivelul este foarte scăzut, şi probabil că de aceea nici nu intră în discuţii serioase pe absolut nici un forum ortodox din România: pe lângă laşitatea endemică pe care o au înscrisă în codul genetic al lor de popi stă grava lor criză de competenţă şi teama de a nu îşi arăta "talentele" lor şi de a nu se face de râs.

Iar pentru că suntem la subiectul naşterii de sus, din Dumnezeu lipsa de intervenţii şi de răspunsuri a preoţilor ortodocşi nu este absolut deloc surprinzătoare ţinând cont de eşecul absolut lamentabil şi de recordul negativ pe care popii ortodocşi îl înregistrează la numărul naşterilor din Dumnezeu, evident ţinând cont de adevăratele criterii ale naşterii din Dumnezeu şi nu după ceea ce popii vor să ne facă să credem. Aşa ar ajunge şi ei să dea pe faţă adevăratul procent de creştini ortodocşi din această ţară care în nici un caz nu se ridică la 87% ci undeva la 0,87 % adică undeva la de vreo 100 de ori mai puţin. Şi încă ar fi extrem de îngăduitoare şi această estimare. Părerea mea este că dacă ar fi în România 1% creştini ortodocşi ar fi o cifră încă mare, ţinând cont de realitatea infernală pe care o crează şi / sau o tolerează cei "87% de ortodocşi".

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Pr Haralambie » 15 Mai 2012, 00:24

Nu este nimic neaşteptat în toată chestiunea.
Chiar mă şi miram cum de v-aţi riscat totuşi să răspundeţi măcar de câteva ori la întrebări.
Dacă ţi-am răspuns, te-am respectat în cererile tale şi cu drag oricând şi la oricine răspund, dacă cererile sau întrebările nu sunt lipsite de bună-cuviinţă.
Şi dacă nu-ţi răspund, este pentru că nu şti să respecţi şi tu la rândul tău. Precum nici tu nu eşti obligat faţă de mine, nici eu nu sunt faţă de tine. Era firesc ca şi tu măcar la o singură cerinţă a mea să-mi fi răspuns, dacă eu am răspuns la multe ale tale. Nu ţi-am cerut să tâlcuieşti dogme, nici să dai răspuns la teorii supersofisticate. Ţi-am cerut doar un singur lucru, uşor. Să mă numeşti pe nume, simplu , fără domnul( pt că nici nu sunt, şi nu că m-ar deranja această numire, dar era dovada respectului cuvântului meu din partea ta.), dacă părinte, consideri că nu merit. Şi nici nu am pretenţie de la tine. Fără forme de politeţuri formale, care aparent, sunt respectoase, dar în duh au în ele înţepături.

Cu alte cuvinte, dacă am fost bonom cu tine şi am dialogat, ai ajuns să te tragi de şireturi cu mine, până a mă trata pervers, fără ruşine şi scrupul. Şi încă mai acuzi preoţii că nu se coboară la dialog, bine fac, ştiu să-şi ţină cinstea, aşa trebuie.
Şi nu înţeleg care-i motivul. Pt că ţi-ai pus tu pata pe preoţi? Nu mă ştiu nici securist şi nici mason şi nici delăsător în ce priveşte cele ale mele. Deci care-i logica comportamentului tău faţă de mine?

Pune tu mesajul tău alături de a sf Ioan Gură de Aur şi vezi al cărui duh eşti.
Nu este nimic neaşteptat în toată chestiunea. În general preoţii ortodocşi nu prea răspund nimic, de nimic şi în faţa nimănui. Eventual dacă totuşi dau rapoarte în faţa cuiva şi stau drepţi în faţa cuiva le fac în faţa kgb-iştilor, comuniştilor, şi în general în faţa celor care au bani şi putere şi îi manipulează cu banii şi puterea lor. Şi înţelegând aceste lucruri nu este absolut deloc întâmplătoare spre exemplu "liniştea" pe care comuniştii au avut-o din partea BOR-ului înainte de '89 şi nici liniştea pe care au avut-o şi o au în continuare cei care după aşa zisa revoluţie din '89 au distrus sistematic această ţară românească.

Chiar mă şi miram cum de v-aţi riscat totuşi să răspundeţi măcar de câteva ori la întrebări. În general, după cum am spus, preoţii ortodocşi nu răspund în faţa nimănui şi mai ales nu în faţa credincioşilor faţă de care nu scapă nici o ocazie pentru a le aduce aminte de statutul lor de simpli pălmaşi. Spuneam deci că mă şi miram pentru că după cum se poate vedea alţi preoţi, în "superioritatea" lor, nici măcar nu s-au obosit şi nici nu se obosesc să intre într-un dialog. Ei sunt prea "superiori" că se coboare la nivelul unuia ca mine spre exemplu. În aceaşi timp însă sunt şi prea laşi. Ca să nu pomenesc de nivelul extrem de precar de cultură, unii dintre popi abia ajungând la nişte rudimente şi la nişte simple fosile de inteligenţă. În general nivelul este foarte scăzut, şi probabil că de aceea nici nu intră în discuţii serioase pe absolut nici un forum ortodox din România: pe lângă laşitatea endemică pe care o au înscrisă în codul genetic al lor de popi stă grava lor criză de competenţă şi teama de a nu îşi arăta "talentele" lor şi de a nu se face de râs.

Iar pentru că suntem la subiectul naşterii de sus, din Dumnezeu lipsa de intervenţii şi de răspunsuri a preoţilor ortodocşi nu este absolut deloc surprinzătoare ţinând cont de eşecul absolut lamentabil şi de recordul negativ pe care popii ortodocşi îl înregistrează la numărul naşterilor din Dumnezeu, evident ţinând cont de adevăratele criterii ale naşterii din Dumnezeu şi nu după ceea ce popii vor să ne facă să credem. Aşa ar ajunge şi ei să dea pe faţă adevăratul procent de creştini ortodocşi din această ţară care în nici un caz nu se ridică la 87% ci undeva la 0,87 % adică undeva la de vreo 100 de ori mai puţin. Şi încă ar fi extrem de îngăduitoare şi această estimare. Părerea mea este că dacă ar fi în România 1% creştini ortodocşi ar fi o cifră încă mare, ţinând cont de realitatea infernală pe care o crează şi / sau o tolerează cei "87% de ortodocşi".
Despre Preoţie , Sf Ioan Gură de Aur, pg 78Preoţii sunt slujitorii celor mai mari daruri ale lui Dumnezeu
Dacă nu poţi intra în împărăţia cerurilor, de nu te naşti din nou din apă şi Duh (Ioan 3, 5), dacă pierzi viaţa veşnică, de nu mănânci trupul Domnului şi nu bei sângele Lui (Ioan 6, 54), iar dacă toate acestea nu se săvârşesc altfel decât numai prin mâinile acelea sfinte ale preoţilor, atunci cum vei putea, fără preoţi, să scapi de focul gheenei sau să dobândeşti cununile cele pregătite ?
Preoţii sunt aceia cărora li s-a încredinţat zămislirea noastră cea duhovnicească; ei sunt aceia cărora li s-a dat să ne nască prin botez. Prin preoţi ne îmbrăcăm în Hristos (Gal. 3, 27); prin preoţi suntem îngropaţi împreună cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. 6, 4; Col. 2, 12); prin preoţi ajungem mădularele fericitului cap al lui Hristos (Col. 3, 15). Prin urmare, e drept ca preoţii să fie pentru noi nu numai mai înfricoşători decât marii demnitari şi decât împăraţii, dar mai cinstiţi şi mai iubiţi chiar decât părinţii. Părinţii ne-au născut din sânge şi din voinţa trupului (Ioan 1, 13); preoţii însă ne sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite naşteri din nou, ai libertăţii celei adevărate şi ai înfierii după har. Preoţii iudeilor aveau numai puterea să vindece trupul de lepră (Lev. 14, 2-32); dar, mai bine spus, nici nu aveau puterea să vindece, ci numai să vadă dacă cineva a fost sau nu vindecat de lepră (Lev. 14, 2-3). Şi ştii doar cât de dorită era slujba preoţilor Vechiului Testament! Preoţii Noului Testament însă au luat puterea să vindece, nu lepra trupului, ci necurăţia sufletului; n-au luat numai puterea de a vedea dacă cineva a fost sau nu vindecat, ci puterea deplină de a vindeca. Deci cei care dispreţuiesc pe preoţi sunt cu mult mai nelegiuiţi decât Datan şi cei dimpreună cu el (Num. 16, 1-35) şi vrednici de mai mare pedeapsă. Aceia, deşi pretindeau o slujbă ce nu li se cuvenea, totuşi aveau o foarte bună părere despre preoţie şi au arătat asta prin râvna ce-o aveau ca să ajungă preoţi. Aceş¬tia însă, care privesc cu dispreţ preoţia acum, când a fost cu mult mai împodobită, când a fost ridicată la o atât de mare înălţime, săvârşesc un păcat cu mult mai mare decât aceia, pentru că pornesc de la un gând cu totul contrar gândului ce însufleţea atunci pe Datan şi pe cei împreună cu el. Că nici nu este egal dispreţul de a dori o slujbă care nu ţi se cuvine, cu dispreţul de a nesocoti o slujbă cu atât de mari bunătăţi; deosebirea dintre un dispreţ şi altul este tot atât de mare pe cât de mare este şi deosebirea dintre admiraţie şi dispreţ.
Care este, deci, sufletul acela atât de ticălos, încât să dispreţuiască bunătăţile atât de mari ? Eu aş spune că nu-i nici unul, afară numai dacă ar suferi de streche drăcească.

Oare ţi se pare puţin lucru acestea care le fac preoţii, de ai ajuns aşa într-un hal să-i denigrezi?
Uite aşa, răii ăştia de popi şi poate chiar şi proşti, prin mâna lor te-ai născut şi tu din apă şi din Duh, şi din mâna lor te-ai împărtăşit. Ca să aibă cine să-i bârfească pe toate forumurile ortodoxe.
Şi dacă ai de spus adevăruri, spunele pe alt ton şi mai fă şi diferenţă.

Avertisment! Dacă continui cu denigrări în general la adresa clerului , o să intri la penalizări...
Cu mult respect.

Avatar utilizator
Floryan
Mesaje:652
Membru din:15 Ian 2010, 07:59
Confesiune:ortodox
Preocupări:Viata la tara
Localitate:Bacau

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Floryan » 15 Mai 2012, 08:00

Nu este nimic neaşteptat în toată chestiunea. În general preoţii ortodocşi nu prea răspund nimic, de nimic şi în faţa nimănui. Eventual dacă totuşi dau rapoarte în faţa cuiva şi stau drepţi în faţa cuiva le fac în faţa kgb-iştilor, comuniştilor, şi în general în faţa celor care au bani şi putere şi îi manipulează cu banii şi puterea lor. Şi înţelegând aceste lucruri nu este absolut deloc întâmplătoare spre exemplu "liniştea" pe care comuniştii au avut-o din partea BOR-ului înainte de '89 şi nici liniştea pe care au avut-o şi o au în continuare cei care după aşa zisa revoluţie din '89 au distrus sistematic această ţară românească.
Vorbind asa in general, Parintele Iustin Parvu ar trebui sa-ti faca tie personal un raport, sau Parintel Haralambie sau oricare preot, sincer nu inteleg ce vrei de fapt? Ce te doare? Citind mai atent ce ai postat, ai o atitudine de sectant din acela care face prozelitism.
Ai o problema cu fostul regim comunist? Da am trait acea perioada, care la randul ei se imparte in doua, una rea si alta discutabila. Dar comunism, in adevaratul sens este utopie, deci acel comunism noi nu l-am trait! Sa nu ne facem totusi martiri cu forta, caci noi cei care am trait acei ani, nu ni s-a pus pusca in piept, nici nu am fsot arestati pentru ca mergeam la biserica. Intr-adevar si atunci ca si acum s-au facut greseli, dar daca azi, suntem asa de liberi, de ce nu sunt pline ochi bisericile? Azi mai rau, discutam de scoaterea crucilor, icoanelor din scoli, a religiei de la ore, iar a fi crestin = inapoiat mintal, suntem in locurile fruntase la avorturi, de infractionalitate nu mai vorbesc, crimele au devenit ceva obisnuit, mor oamenii de foame, frig, prin spitale. Istoria noastra e denigrata, poporul umilit, eixstau atitea secte ??? . Pai domnule Dionisie, pina in `89 asa ceva era de neconceput. E vina preotilor? Nu Eu zic ca e a noastra a tuturor. Acum de fapt este timpul marturisirii, pacat ca nu-l vedem, dar, ca de obicei gasim vinovati, noi fiind exclusi din start.Altii nu noi. Noi suntem "sfinti"
Noi am schimbat comunismul cu ceva mult mai rau, cu globalizarea.
Dar ca sa nu devin sau sa par vreun aparator al vechiului regim, departe de mine aceasta,intrebarile puse de Dionisie parintelui Haralambie nu aduc si nici nu vor aduce ceva bun. BIne ar fi, din umilinta Dionisie sa-si ceara iertare si sa-si puna putina ordine in ganduri, caci sincer mi se pare ca este intr-o stare de mare inselare. Problemele ridicate de Dionisie nu doresc sa lamureasca ceva ci doar sa-l prinda, sa-l inchida pe parintele Haralambie, care mai inainte de toate este un om si care ca noi toti are niste limite.
Si daca s-ar intampla asta, cel care pierde este tot Dionisie.
Dumnezeu este totul întru toate si întru nimenea nimic

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Dionysie » 15 Mai 2012, 14:53

Ţi-am cerut doar un singur lucru, uşor. Să mă numeşti pe nume, simplu , fără domnul( pt că nici nu sunt, şi nu că m-ar deranja această numire, dar era dovada respectului cuvântului meu din partea ta.), dacă părinte, consideri că nu merit. Şi nici nu am pretenţie de la tine. Fără forme de politeţuri formale, care aparent, sunt respectoase, dar în duh au în ele înţepături.
Nu, nu pot să îndeplinesc o astfel de cerinţă, pentru că nu îmi permit. La persoana a doua singular vorbesc numai cu sectarii. Cu preoţii nu îmi permit să folosesc un asemenea limbaj atât de direct.
Pune tu mesajul tău alături de a sf Ioan Gură de Aur şi vezi al cărui duh eşti.
Citatul Sfântului Ioan Gură de Aur o să îl pun nu lângă mesajul meu, ci lângă citate din Sfinţii Apostoli cum ar fi Sfântul Ioan, şi lângă citate dintre care unele le-am dat mai sus din Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Dumitru Stăniloae şi alţii. Şi vom vedea noi care este A D E V Ă R A T A poziţie creştină şi ortodoxă asupra naşterii din Dumnezeu !!!
Oare ţi se pare puţin lucru acestea care le fac preoţii, de ai ajuns aşa într-un hal să-i denigrezi?
Vă rog să nu supraestimaţi. A nu supraestima nu este o denigrare.
Uite aşa, răii ăştia de popi şi poate chiar şi proşti, prin mâna lor te-ai născut şi tu din apă şi din Duh, şi din mâna lor te-ai împărtăşit.
La asta ţin să spun că nu am fost născut din Dumnezeu prin mâna preoţilor. Prin mâna preoţilor doar am fost botezat când eram foarte mic după care aceiaşi preoţi au uitat absolut complet de mine şi m-au lăsat de izbelişte. Nu îmi aduc aminte ca vreun singur preot să mă mai fi căutat vreodată de atunci, ba dimpotrivă îmi aduc aminte că trebuie să mă milogesc de fiecare dată să fiu măcar băgat în seamă. Şi îmi mai aduc aminte şi de altele însă pe care prefer să nu le menţionez.
Şi dacă ai de spus adevăruri, spunele pe alt ton şi mai fă şi diferenţă.
Avertisment! Dacă continui cu denigrări în general la adresa clerului, o să intri la penalizări...
Nu am înţeles foarte bine. Dumneavoastră consideraţi mărturisirea unui adevăr ca fiind o denigrare la adresa clerului?

Valentin93
Mesaje:8
Membru din:15 Mai 2012, 14:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Student
Localitate:Chisinau
Contact:

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Valentin93 » 15 Mai 2012, 16:48

Nasterea din duh numai de cit trebuie sa fie caci prin ea primim darurile Sf.Duh iar pentru un crestin trbuie sa le posede. Dar pe parcursul vietii omul le pierde incetul cu incetul tot din cauza sa, a pacatului sau. Ne botezam din apa si duh pentru pacatul stramosesc asadar ne nastem toti cu amprenta pacatului stramosec. :!: :!: :!:

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde maria_andreea » 15 Mai 2012, 20:50

Nu îmi aduc aminte ca vreun singur preot să mă mai fi căutat vreodată de atunci, ba dimpotrivă îmi aduc aminte că trebuie să mă milogesc de fiecare dată să fiu măcar băgat în seamă. Şi îmi mai aduc aminte şi de altele însă pe care prefer să nu le menţionez.
În pateric avem un exemplu în care ucenicul era bătut şi jignit de către avva cu care trăia, însă prin smerenie ucenicul a trăist aşa fără să se plângă nimănui. În final ucenicul s-a mântuit, iar avva a primit iertare după ce s-a pocăit.

Nu este nimic nou sub soare că unii preoţi se poartă cu puţină dragoste (mai mult sau mai puţin aparentă), însă este lipsit de judecată ca ceilalţi să-i imite exemplul, răzvrătindu-se. Unde este credinţa, unde este frumuseţea ortodoxiei dacă lăsăm cele sfinte şi ne îndreptăm atenţia, dacă ne consum energia cu... nonsensuri!?

PS: Este off topic mesajul, iertaţi-mă.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Naşterea din Dumnezeu

Mesaj necititde Dionysie » 15 Mai 2012, 22:51

Şi vom vedea noi care este A D E V Ă R A T A poziţie creştină şi ortodoxă asupra naşterii din Dumnezeu !!!
Şi ca să plec de la ceea ce am spus mai devreme, reamintesc cele citate de mine mai sus, atât de la Sfântul Chiril al Alexandriei cât şi de la Părintele Dumitru Stăniloae, citate unde se vede foarte clar accentul pe care marii părinţi ai Bisericii l-au pus pe credinţă, pe credinţa adevărată, pe credinţa serioasă, nu pe falsa credinţă, nu pe credinţa de fast-food care este practicată astăzi la noi în multe locuri şi de foarte multe ori. Este vorba deci despre credinţa adevărată, iar aceasta nu doar în conţinutul ei doctrinar ci mult mai mult în conţinutul ei de experienţă şi de raportare prin ea a omului la Dumnezeu şi la Hristos. Credinţa de fast-food nu mântuieşte. Sfinţii Părinţi şi teologii autentici ai Bisericii întotdeaua au vorbit despre credinţă referindu-se la fenomenul autentic al credinţei şi nicidecum la bălăcăreala care este astăzi practicată în BOR, bălăcăreală de care şi curcile râd nu doar dracii. Şi numai printr-o credinţă autentică, serioasă şi tratată cu toată seriozitatea putem vorbi despre mântuire şi mai ales despre naşterea din Dumnezeu. La Sfântul Chiril lucrul acesta se vede şi în citatele acestea şi în toată opera lui, şi este în mod evident că aceasta era învăţătura lui, că naşterea din Dumnezeu nu are loc fără credinţă, fără credinţa adevărată şi autentică în Dumnezeu, în Hristos, etc, şi nu are loc fără credinţa personală, adică a fiecăruia dintre noi, spre deosebire de ceea ce cred unii sau alţii aşa zişi ortodocşi cum că naşterea din Dumnezeu ar avea loc printr-o mărturisire formală şi formalistă, şi mai mult făcută de alţii, în numele celui botezat când nici nu ştie pe ce lume trăieşte. Justificările inspirate de Dumnezeu ale Scripturilor sunt foarte multe şi nu le aduc acum dar poate le va aduce cineva mai târziu; oricum ele există şi numai cei care au dat Sfânta Tradiţie a Bisericii pe tradiţiile strămoşeşti îşi mai pot permite să vorbească împotriva Scripturilor inspirate de Dumnezeu. Sau poate ei nu cred că Scripturile Noului Testament au fost inspirate de Dumnezeu.

Şi chiar privind aşa lucrurile şi încă nu s-ar spune tot adevărul. Adevărata viaţă în Hristos, nu una trucată, trebuie să treacă deci printr-o adevărată naştere din Dumnezeu. Însă lucrurile nu se opresc la credinţă. Pentru ca Hristos să ia cu adevărat chip într-un om şi ca astfel acel om să poată fi cu adevărat numit un creştin, nu doar un simplu botezat oarecând, pentru ca să devină cu adevărat o persoană creştină, iar nu un individ "creştin" al societăţii fast-food, procesul de naştere, de înrădăcinare autentică în Hristos şi în Duhul Sfânt trebuie să meargă dincolo de credinţă, dincolo de harul premergător şi chiar dincolo de harul Botezului: trebuie să se treacă prin calea poruncilor lui Hristos, trebuie să se treacă prin calea răstignirii, a morţii şi a învierii în asemănarea mistică cu calea pe care Hristos Însuşi a parcurs-o. După cum foarte clar spune Hristos în Evanghelia după Ioan rămânerea în cuvântul lui Hristos ne garantează cunoaşterea adevărului şi primirea libertăţii, şi numai în astfel de context putem discuta despre o viaţă cu adevărat liberată spre Dumnezeu şi în Dumnezeu, în adevăr. De aceea şi spuneam că pentru o autentică naştere din Dumnezeu rămânerea în cuvântul lui Hristos este obligatorie, altfel este o naştere de faţadă, una exterioară, una care nu atinge fibrele cele mai profunde ale spiritului. Rămân şi răstignirea, moartea şi învierea mistică cu Hristos.

Cam aşa au fost şi sunt tratate lucrurile prin prisma Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Hristos. Şi cum Hristos vorbea despre două căi, una strâmtă pe care merg puţini la viaţă şi una largă, şi aici se poate vorbi despre două căi care ni se deschid înainte: calea regală a Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte calea tradiţiilor strămoşeşti şi a creştinismului fie de fast-food, fie de peticeală. Toată problema este ca aceia care au ales calea mai largă, tradiţiile strămoşeşti şi creştinismul de peticeală să nu pretindă că ei sunt calea regală a Tradiţei Sfinte, să se ţină băieţaşii în limitele lor, acolo cuminţi în banca lor, în spoiala lor de creştinism.
Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)


Înapoi la “DOGMATICĂ şi CATEHISM”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron