FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Se potrivește acest subiect spre a da un răspuns creștin-ortodox și celor puse spre dezbatere aici, dar mai ales pentru a atrage atenția asupra modului corect și ultim în care un creștin poate cunoaște adevărul, și anume, proba prin închinarea "cu duhul și cu adevărul" (Ioan.4:23).
Acesta este modul în care oamenii duhovnicești probează adevărul și fac (fără a greși) diferența dintre:
a) o firimitură de anafură și aceea a Sfântului Trup, atunci când o găsesc rămasă pe Sfântul Antimis ori pe iliton (de exemplu);
b) o bucățică sau bucată dintr-un lemn obișnuit și aceea din lemnul Sfintei Cruci, numit și Cinstitul Lemn;
c) osemintele unui om obișnuit și sfintele oseminte (ca de exemplu, laba piciorului unui om oarecare și laba piciorului Sfântului Ioan Botezătorul).
Și aceasta o vom face nu spre a ispiti, ci doar în cazul în care una sau mai multe ne sunt prezentate ca fiind cealaltă, ori când ambele ne sunt puse înainte și trebuie să le deosebim. Și în care împrejurări? Mai ales atunci când nu avem încotro, din lipsa altor probe, ori altceva de felul acesta.
Eu am avut fericirea de a lua cunoștință de existența acestui mod de cunoaștere (ce se poate constitui și în probă), și despre care nu auzisem nimic până atunci, prin cele ce le-am văzut pe viu pentru prima oară în viață, atât la Fericitul Marturisitor Părintele nostru Iustin Pârvu, cât și la duhovnicul meu.
Mărturisesc că aceste lucruri m-au uimit dar m-au și înfricoșat. M-au uimit pentru că nu mai văzusem așa ceva, dar m-au și înfricoșat puțin, nu doar prin aceea că mă aflam înaintea unor oameni la măsuri mai mari duhovnicești (neobișnuit pentru mine), ci mai ales pentru ne-simțirea mea, pentru lipsa mea de sensibiblitate duhovnicească, ei fiindu-mi ca o oglindă (iată un motiv de pocăință!).
În baza exemplului celor doi Părinți am putut astfel experia și eu, de nevoie, cele de enunțate la punctu c. Am subliniat de nevoie, pentru că nu se cuvine nouă să ispitim Sfintele Taine, Cinstitul Lemn ori Sfintele Moaște. De ce? Pentru că ispitirea aceasta vine din mândrie, și atunci nu va fi cunoaștere, ci înșelare (pentru cei care se încred în experiența lor, fără a ține cont de legile duhovnicești), după cuvântul că "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har" (Iacov, 4:6).

Cum vi se par acestea? Oare nu se întrezăresc și riscurile ce decurg din lipsa probării prin acest mod de cunoaștere?

Eu cred că e nevoie totuşi de o minimă probă logică a oricărui lucru (anume când e vorba de lucruri, fie ele şi sfinte). Şi asta pentru că un sfânt nu poate avea decât un cap, două mâini, două picioare etc. Şi nu cred că e o dovadă a necredinţei să cercetezi dacă nu cumva moaştele care ţi se oferă sau îţi sunt puse la închinare, pur şi simplu nu au cum să fie acolo. De exemplu, la ruşi, acum vezi prin biserici moaştele cuvioasei Maria Egipteanca sau ale Sf. Antonie cel Mare. Şi lumea, în frunte cu patriarhul, le cinsteşte ca moaşte autentice. Patriarhul e clar că trebuie să dea startul, numai că eu ezit să mă iau după startul lui...
Cred că era mai bine când moaştele stăteau sub Sf. Masă şi nimeni nu umbla la ele. Acum însă...