În ce măsură un popor creştin este un popor ales
Scris: 28 Aug 2015, 05:06
În această postare propun o discuţie pe baza unui alt articol de pe blogul Teologie şi Naţiune, tema de discuţie fiind deci în ce măsură un popor majoritar creştin sau membrii creştini ai unui popor atunci când sânt în număr şi în calitate semnificative constituie el însuşi un popor ales al lui Dumnezeu, şi care este raportul în interiorul Bisericii între universalitatea sau sobornicitatea Bisericii şi naţionalitatea sau etnicitatea unor popoare ce ar putea fi considerate creştine sau cel puţin integrate în chip semnificativ în Biserica lui Hristos. Dau şi un scurt citat din text:
https://teologiesinatiune.wordpress.com ... tnicitate/
<< Problema raportului dintre catholicitatea sau sobornicitatea Bisericii şi etnicitatea popoarelor creştine a fost pusă la români îndeosebi de pr. Stăniloae şi de fostul mitropolit Antonie Plămădeală, pe vremea când era episcop-vicar patriarhal. În sânul aceluiaşi unic Popor al lui Dumnezeu există sau pot exista popoare sfinte ca părţi componente ale Bisericii. Părintele Stăniloae şi fostul mitrop. Antonie argumentează că nu se poate nega această realitate şi uzarea principiului etnic în jurisdicţia bisericească, atâta timp cât respectivele etnii depun eforturile de a îşi menţine identitatea naţională culturală istorică, datorită faptului că multitudinea de etnii reflectă, după opinia părintelui Stăniloae, bogăţia imaginaţiei creatoare a lui Dumnezeu. Atâta timp cât Dumnezeu consideră legitimitatea unei fiinţări istorice, care are şi raţiunile ei spirituale în Dumnezeu, tot conform părintelui Stăniloae, entitatea respectivă cu individualitatea ei poate exista chiar şi ca un popor sfânt în sânul Poporului mai larg eclezial, atunci când este în număr semnificativ parte din Trupul lui Hristos. Împlinirea practică a voii lui Dumnezeu place Lui şi întăreşte în Dumnezeu hotărârea de a menţine şi înmulţi chiar un popor sfânt, iar pe de altă parte împuterniceşte acel popor. Identitatea creştină nu este de natură să neantizeze, să şteargă, să anuleze identităţile etno-culturale, care sunt creaţii ale lui Dumnezeu, ci ea poate fi, aşa cum ne arată istoria, chiar factor de creare, întărire, menţinere, purificare, perfecţionare, sfinţire a acestor identităţi culturale, ridicându-le prin purificarea făcută de Duhul Sfânt la statutul de identiăţi spirituale legitime. Poporul român e considerat un popor născut în şi prin Biserica lui Hristos, a cărui identitate românească a fost formată şi menţinută de identitatea creştină. Valoarea altor elemente de cultură, care nu sunt ori nu au fost neapărat creştine la origine, este dată de legitimitatea lor parţială şi de faptul că ele întreţin un anumit nivel de dezvoltare şi o anumită receptivitate sau putinţă de deschidere către valorile specific creştine; aceste valori pre-creştine au contribuit la constituirea acelor identităţi şi fac parte organic, după sfinţirea şi purificarea lor prin Duhul Sfânt, din corpusul tradiţional al unei etnii, naţiuni sau societăţi. >>
https://teologiesinatiune.wordpress.com ... tnicitate/
<< Problema raportului dintre catholicitatea sau sobornicitatea Bisericii şi etnicitatea popoarelor creştine a fost pusă la români îndeosebi de pr. Stăniloae şi de fostul mitropolit Antonie Plămădeală, pe vremea când era episcop-vicar patriarhal. În sânul aceluiaşi unic Popor al lui Dumnezeu există sau pot exista popoare sfinte ca părţi componente ale Bisericii. Părintele Stăniloae şi fostul mitrop. Antonie argumentează că nu se poate nega această realitate şi uzarea principiului etnic în jurisdicţia bisericească, atâta timp cât respectivele etnii depun eforturile de a îşi menţine identitatea naţională culturală istorică, datorită faptului că multitudinea de etnii reflectă, după opinia părintelui Stăniloae, bogăţia imaginaţiei creatoare a lui Dumnezeu. Atâta timp cât Dumnezeu consideră legitimitatea unei fiinţări istorice, care are şi raţiunile ei spirituale în Dumnezeu, tot conform părintelui Stăniloae, entitatea respectivă cu individualitatea ei poate exista chiar şi ca un popor sfânt în sânul Poporului mai larg eclezial, atunci când este în număr semnificativ parte din Trupul lui Hristos. Împlinirea practică a voii lui Dumnezeu place Lui şi întăreşte în Dumnezeu hotărârea de a menţine şi înmulţi chiar un popor sfânt, iar pe de altă parte împuterniceşte acel popor. Identitatea creştină nu este de natură să neantizeze, să şteargă, să anuleze identităţile etno-culturale, care sunt creaţii ale lui Dumnezeu, ci ea poate fi, aşa cum ne arată istoria, chiar factor de creare, întărire, menţinere, purificare, perfecţionare, sfinţire a acestor identităţi culturale, ridicându-le prin purificarea făcută de Duhul Sfânt la statutul de identiăţi spirituale legitime. Poporul român e considerat un popor născut în şi prin Biserica lui Hristos, a cărui identitate românească a fost formată şi menţinută de identitatea creştină. Valoarea altor elemente de cultură, care nu sunt ori nu au fost neapărat creştine la origine, este dată de legitimitatea lor parţială şi de faptul că ele întreţin un anumit nivel de dezvoltare şi o anumită receptivitate sau putinţă de deschidere către valorile specific creştine; aceste valori pre-creştine au contribuit la constituirea acelor identităţi şi fac parte organic, după sfinţirea şi purificarea lor prin Duhul Sfânt, din corpusul tradiţional al unei etnii, naţiuni sau societăţi. >>