Pagina 4 din 4

Re: Numărul Sf. Taine în Biserica Ortodoxă

Scris: 11 Noi 2018, 16:26
de Pr Haralambie
Domnule Adrian

Spre deosebire de romano catolici care ei sa săvârșesc slujbele lor, tainele lor, în Persoana Cristi. La noi ortodocșii preotul slujește in Persoana Eclesia. Adica in Numele Bisericii ca slujitor al harului.
Desigur, Însăși venirea noastră pe lume, viața, plecarea de aici sunt taine, dar vorbind de Sfinte Taine sacramentale sau sfințitoare, înțelegem cele care le face Biserica pentru mântuirea și sfințirea noastră. Viața noastră se sfințește și capătă un nou sens. Vorbim despre o noua nastere duhovnicească prin Botez și apoi Pâine a vieții vesnice, care desigur prin Sfintele Taine. Exista invataturile diferite ale părinților numite și teologumene care nu afectează în ansambul credința.
Biserica in ultimul mileniu și a concretizat învățătura cu privire la Sfintele Taine si este bine sa credem așa cum învață Biserica, dar nu este rău să facem recurs nici la istorie și să știm că au stat și alt fel lucrurile. Dintre Sfintele Taine, unele sunt indispensabile pentru mântuire, altele sunt opționale. De pilda, eu pot sa ma mantuiesc fara Căsătorie și Sf Maslu dar nu fără Botez și Euharistie. De asemeni mă pot mântuiesc dacă eu nu sunt preot dar nu și fără preoție, deoarece prin preoție primim toate celelalte spre mântuire.
De asemeni, dacă greșesc după Botez, Sfânta Taină a Pocăinței și Mărturisii îmi este indispensabila, dar dacă nu greșesc, nu.
In privința Sfintelor Taine indispensabile mântuirii, părinții bisericii au fost mereu consecventi ( Botez, Iluminare, Euharistie)dar în privința celorlalte Sfinte Taine au oscilat.

Re: Numărul Sf. Taine în Biserica Ortodoxă

Scris: 11 Noi 2018, 20:53
de Adrian54
Spre deosebire de romano catolici care ei sa săvârșesc slujbele lor, tainele lor, în Persoana Cristi. La noi ortodocșii preotul slujește in Persoana Eclesia. Adica in Numele Bisericii ca slujitor al harului.
Parinte Haralambie,

Va foarte multumesc pentru explicatie.

Am impresia ca eu vad savarsirea tainelor in "Persona Cristi". Desi invatatura despre Sfintele Taine pe care o am este din surse exclusiv ortodoxe, eu am inteles-o ca pe ceva absolut, poate mai mult in sensul Romei. Voi cauta sa ma edific in legatura cu slujirea Sfintelor Taine in "Persona Eclesia". Poate ati putea sa-mi indicati o lucrare in acest sens. (doar in romana, germana, engleza sau franceza)