Re: Intrebarile unui necredincios
Scris: 03 Iul 2008, 22:55
Vorbim deci despre "intrebarea" unui necredincios, din cate am inteles, si anume.. care e rostul credintei in Dumnezeu. Ca sa fac un sumar si sa stim contextul, situatia e cam asa: Esenin, tu crezi in existenta lui Dumnezeu, dar nu si in ajutorul Lui. In superioritatea lui dar nu si ca El isi pierde timpul (care?!) cu fapturi neinsemnate ca noi (sau poate numai cu unii dintre noi).
Sesizarea ta mi e pare f. corecta, caci noi iti dam dovezi din prisma credinciosului, dar care pentru cineva care nu crede nu au nici o valoare. Logic. Asa ca o sa incerc sa aplic empatia si sa vad prin ochii unui necredincios. Evident ca acuma orice poveste cu Lucifer cu fiinta sau nefiinta Iad sau Rai nu au impact, de moment ce nu crezi in ele, nu te afecteaza.
Eu consider ca nu exista retete de a face pe cineva sa creada, pentru ca a crede e o incursiune personala. De ce?
1. pentru ca fiecare e diferit (ca structura) si ceea ce "a miscat" pe unul nu misca pe altul si
2. pentru ca experienta de viata a fiecaruia te aduce la aceasta credinta sau necredinta.
E ca un caz psihologic, e nevoie de atentie personala pentru a intelege pe cineva, incepand cu copilaria, cu traumele personale, cu frustrarile si deznadejdea acumulata. Nu zic ca nu sunt folositoare discutiile de pe forum, dar cred ca vor tinde spre generalitate, ceea ce nu e de mare ajutor. Da, sfatul practic ar fi : "cauta-ti un duhovnic". Mi-e oarecum incomod mie sa spun acest lucru, pentru ca in realitate eu nu am gasit unul bun. Acum pot sa imi sara in cap nenumarati forumisti (pentru ca ei l-au gasit sau poate s-au complacut cu ceea ce au gasit). Eu am in schimb un prieten excelent, care intamplator e si preot (catolic) si care a fost singurul care mi-a deschis drumul catre Dumnezeu (si spiritual si intelectual). Dar mai presus de toti preotii exista ceva, exista SFANTUL DUH, in care eu cred cu tarie.
Intr-o discutie cu sotul meu, ziceam, cum poti face pe oameni sa doreasca sa decopere pe Dumnezeu? Cei indatorati, impovarati, carora le merge viata mai greu, super, ii vezi mereu la biserica, pentru ca umbla dupa Dumnezeu din necesitate, din disperare (si in realitate, fericiti ei!). (Nu discut aici despre cei pe care viata i-a amarat atat de mult incat i-a facut atei). Insa luand exemplul unei perechi prospere, material totul bine, aranjati, copii la fel, nu numai ca nu sunt prosti, ci chiar onorabili, intr-un cuvant: totul bine. Ei, cum ajunge cuvantul Domnului la ei? "Ce nevoie am eu de Dumnezeu, cand am totul in mine", iti vor zice. Hm... cam ce argumente poti sa le dai?
Solutia, si singura cred ca este dincolo de puterile umane, fie ale unui teolog, ale unui preot sau ale oricui. Cred cu fermitate ca numai Sfantul Duh poate lucra intr-un astfel de caz. Asa ca, Esenin, poate nu te regasesti in acesta analogie, insa situatia aceasta subliniaza acelasi caz: de ce sa cred in altceva (care, in cazul tau, esti convins ca nu te ajuta, pt. ca ai trait-o astfel -- aici putem incepe o alta discutie abordand cauzele pentru care nu ti-a fost dat un raspuns), in altcineva decat in mine? Tu ai un avantaj: acela ca tu crezi in Existenta lui Dumnezeu, thumbs up! si nu iti pui problema inexistentei Lui.
Sfatul meu este sa te rogi Sfantului Duh (sincer sau ipocrit, dupa cum poti, dar sa o faci) sa te ghideze, sa iti puna in cale mesagerii Lui, sa te ajute sa iti recapeti credinta. Fa-o constant, incearca sa crezi ca se va intampla. Se intampla - castigi, nu - ramai la aceeasi deznadejde. Tot ce trebuie sa faci e sa deschizi o portita si Sf Duh se va cobori pentru a-si face lucrarea. Da (-ti) o sansa.
Povestea un ex yoghin, intr-un interviu luat de Danion Vasile, despre experienta lui cu Dumnezeu. Ceva oarecum barbar, caci el, ex yoghinul il ia la rost pe Dumnezeu si ii zice "daca existi, arata-te" si a stat omul 2 ore in rugaciune si nu s-a clintit de acolo pana cand a avut o experienta dumnezeiasca. Pai zice unul... asa actioneaza Dumnezeu, daca e unul incapatanat si face pe desteptu' ? Eu cred ca din povestea asta nu mandria si incapatanarea tanarului a declansat dialogul cu Dumnezeu, ci acele 2 ore de rugaciune, caci el a stat neclintit si s-a rugat acolo cum a stiut el, chiar daca cu ciuda, sau orgoliu, sau incapatanare, furie, sau orice sentimente avea atunci dorind o dovada de la Dumnezeu. Nu cred ca daca toti fac asta tuturor li se va revela Dumnezeu, dar cred ca toti cei care investec timp si ravna in hrana spirituala, da, vor auzi raspuns de la Dumnezeu.
Cat despre faptul de a-ti asuma pacatosenia, inteleg perfect, am si eu aceasta problema, dar incerc sa o rezolv. Noi ne consideram mai putin pacatosi decat altii, si hei, pe buna dreptate, fara falsa modestie. Din punct de vedere uman nu esti la fel cu cel ce fura, omoara, da in cap, curveste traieste necinstit. Esti mai curat decat un parlamentar, sau un deputat sau presedintele tarii sau atatia alti oameni de "afaceri" furaciosi. Insa, in ochii lui Dumnezeu, noi TOTI suntem pacatosi, rai, jenenati, de jos... vai de mama noastra, daca nu ar fi fost Hristos, nici nu s-ar fi uitat Dumnezeu la noi. Oarecum intrignat, nu? Hm... omenste da e, dar dumnezeieste nu. Noi separam grade de pacatosenie, dar tot pacatosi suntem. Cand alegi cirese in piata verifici cati viermi au sau daca au viermi? Nu cumpar nici una din maldarul unde am vazut un vierme, ce daca ciresele vecinului sunt pline de viermi? Cel ce are numai un vierme in marfa lui e mai bun decat celalalt? Nu. Imi iau sacosa si plec. Punct. Caut unul curat sau ma las pagubas.
Stiu ca posturile lungi is greu de citit, am cazut in pacatul asta.
Speranta! (eufemism pentru credinta :P)
Sesizarea ta mi e pare f. corecta, caci noi iti dam dovezi din prisma credinciosului, dar care pentru cineva care nu crede nu au nici o valoare. Logic. Asa ca o sa incerc sa aplic empatia si sa vad prin ochii unui necredincios. Evident ca acuma orice poveste cu Lucifer cu fiinta sau nefiinta Iad sau Rai nu au impact, de moment ce nu crezi in ele, nu te afecteaza.
Eu consider ca nu exista retete de a face pe cineva sa creada, pentru ca a crede e o incursiune personala. De ce?
1. pentru ca fiecare e diferit (ca structura) si ceea ce "a miscat" pe unul nu misca pe altul si
2. pentru ca experienta de viata a fiecaruia te aduce la aceasta credinta sau necredinta.
E ca un caz psihologic, e nevoie de atentie personala pentru a intelege pe cineva, incepand cu copilaria, cu traumele personale, cu frustrarile si deznadejdea acumulata. Nu zic ca nu sunt folositoare discutiile de pe forum, dar cred ca vor tinde spre generalitate, ceea ce nu e de mare ajutor. Da, sfatul practic ar fi : "cauta-ti un duhovnic". Mi-e oarecum incomod mie sa spun acest lucru, pentru ca in realitate eu nu am gasit unul bun. Acum pot sa imi sara in cap nenumarati forumisti (pentru ca ei l-au gasit sau poate s-au complacut cu ceea ce au gasit). Eu am in schimb un prieten excelent, care intamplator e si preot (catolic) si care a fost singurul care mi-a deschis drumul catre Dumnezeu (si spiritual si intelectual). Dar mai presus de toti preotii exista ceva, exista SFANTUL DUH, in care eu cred cu tarie.
Intr-o discutie cu sotul meu, ziceam, cum poti face pe oameni sa doreasca sa decopere pe Dumnezeu? Cei indatorati, impovarati, carora le merge viata mai greu, super, ii vezi mereu la biserica, pentru ca umbla dupa Dumnezeu din necesitate, din disperare (si in realitate, fericiti ei!). (Nu discut aici despre cei pe care viata i-a amarat atat de mult incat i-a facut atei). Insa luand exemplul unei perechi prospere, material totul bine, aranjati, copii la fel, nu numai ca nu sunt prosti, ci chiar onorabili, intr-un cuvant: totul bine. Ei, cum ajunge cuvantul Domnului la ei? "Ce nevoie am eu de Dumnezeu, cand am totul in mine", iti vor zice. Hm... cam ce argumente poti sa le dai?
Solutia, si singura cred ca este dincolo de puterile umane, fie ale unui teolog, ale unui preot sau ale oricui. Cred cu fermitate ca numai Sfantul Duh poate lucra intr-un astfel de caz. Asa ca, Esenin, poate nu te regasesti in acesta analogie, insa situatia aceasta subliniaza acelasi caz: de ce sa cred in altceva (care, in cazul tau, esti convins ca nu te ajuta, pt. ca ai trait-o astfel -- aici putem incepe o alta discutie abordand cauzele pentru care nu ti-a fost dat un raspuns), in altcineva decat in mine? Tu ai un avantaj: acela ca tu crezi in Existenta lui Dumnezeu, thumbs up! si nu iti pui problema inexistentei Lui.
Sfatul meu este sa te rogi Sfantului Duh (sincer sau ipocrit, dupa cum poti, dar sa o faci) sa te ghideze, sa iti puna in cale mesagerii Lui, sa te ajute sa iti recapeti credinta. Fa-o constant, incearca sa crezi ca se va intampla. Se intampla - castigi, nu - ramai la aceeasi deznadejde. Tot ce trebuie sa faci e sa deschizi o portita si Sf Duh se va cobori pentru a-si face lucrarea. Da (-ti) o sansa.
Povestea un ex yoghin, intr-un interviu luat de Danion Vasile, despre experienta lui cu Dumnezeu. Ceva oarecum barbar, caci el, ex yoghinul il ia la rost pe Dumnezeu si ii zice "daca existi, arata-te" si a stat omul 2 ore in rugaciune si nu s-a clintit de acolo pana cand a avut o experienta dumnezeiasca. Pai zice unul... asa actioneaza Dumnezeu, daca e unul incapatanat si face pe desteptu' ? Eu cred ca din povestea asta nu mandria si incapatanarea tanarului a declansat dialogul cu Dumnezeu, ci acele 2 ore de rugaciune, caci el a stat neclintit si s-a rugat acolo cum a stiut el, chiar daca cu ciuda, sau orgoliu, sau incapatanare, furie, sau orice sentimente avea atunci dorind o dovada de la Dumnezeu. Nu cred ca daca toti fac asta tuturor li se va revela Dumnezeu, dar cred ca toti cei care investec timp si ravna in hrana spirituala, da, vor auzi raspuns de la Dumnezeu.
Cat despre faptul de a-ti asuma pacatosenia, inteleg perfect, am si eu aceasta problema, dar incerc sa o rezolv. Noi ne consideram mai putin pacatosi decat altii, si hei, pe buna dreptate, fara falsa modestie. Din punct de vedere uman nu esti la fel cu cel ce fura, omoara, da in cap, curveste traieste necinstit. Esti mai curat decat un parlamentar, sau un deputat sau presedintele tarii sau atatia alti oameni de "afaceri" furaciosi. Insa, in ochii lui Dumnezeu, noi TOTI suntem pacatosi, rai, jenenati, de jos... vai de mama noastra, daca nu ar fi fost Hristos, nici nu s-ar fi uitat Dumnezeu la noi. Oarecum intrignat, nu? Hm... omenste da e, dar dumnezeieste nu. Noi separam grade de pacatosenie, dar tot pacatosi suntem. Cand alegi cirese in piata verifici cati viermi au sau daca au viermi? Nu cumpar nici una din maldarul unde am vazut un vierme, ce daca ciresele vecinului sunt pline de viermi? Cel ce are numai un vierme in marfa lui e mai bun decat celalalt? Nu. Imi iau sacosa si plec. Punct. Caut unul curat sau ma las pagubas.
Stiu ca posturile lungi is greu de citit, am cazut in pacatul asta.
Speranta! (eufemism pentru credinta :P)