Sper ca nu va luati ramas bun prin acest mesaj?
Nu asi vrea.
Indraznesc sa va sugerez, Ioan Cr. (si va multumesc pentru sinceritate, inclusiv pentru cea implicita, nu obligatoriu declarata) sa va ganditi, dumneavoastra, ortodocsii, ca nu e chiar rezonabil sa va puneti in pozitia de invatatori ai oamenilor cat timp "doctrina" dumneavoastra nu este PERFECT articulata. Indata ce credinciosul ganditor, o specie pe cale de generalizare, in putina lui credinta, va gasi o fisura cat de mica se va napusti prin ea ca printr-o poarta, ingusta, e adevarat, dar care duce un pic mai sigur catre Dumnezeu.
Imi recunosc pacatul si slabiciunea. Dar vreau sa va rog si pe dvs ceva: sa nu scoateti verdicte despre ortodoxie in mod pripit. Poate stiti si dvs ca multi credinciosi devenind ganditori
se intorc la ortodoxie sau o descopera pentru prima oara
cu adevarat. Si in acelasi timp multi pretinsi ortodocsi nu sunt nici macar credinciosi. Efectul multimii lucreaza aici la fel de bine ca si in alta parte. Este motivul care justifica pretentia de a cauta ortodoxia
in ortodoxie. Din fericire, ortodoxia nu este o doctrina "perfect articulabila"
daca nu este traita,
daca nu este dragoste,
daca nu este smerenie, rabdare si celelalte daruri ale Duhului. Iata de ce
Invatatori ai Ortodoxiei ii numim
nu pe profesorii,
nu pe doctoranzii de la facultati,
nu pe credinciosii ce trambiteaza pe forumuri - ci pe Sfintii care au trait pentru Dumnezeu, care au murit pentru Dumnezeu, care s-au rugat pentru lume zi si noapte si au mijlocit prin vindecari, prin indrumari, prin zidire intru Dumnezeu. De aceea va indemnam sa CAUTATI, nu pe forum DOAR, nu in carti DOAR, ci si prin manastiri, si prin rugaciune, si pe la slujbe.
Dar va puteti adresa cu succes credinciosului gregar, care nu e in posesia propriei gandiri, care se nutreste din cea a autoritatii. Acestuia ii este frica, (inclusiv "frica de Dumnezeu") in fond. El nu cauta adevarul, dar, paradoxal il gaseste - ca pe un fel de mancare la restaurant, deja gatit, cu garnitura si sos. Specia de credinciosi - ganditori de care vorbesc, va gasi probabil dincolo de "poarta" ba new age-ul, ba traznaile orientale, ba nu stiu ce altceva. Probabil ca se va rataci, dar va fi greseala lui si nu cea indusa de frica doctrinara pe care o cultivati. Vor fi faptele si suferintele lui, pe care insa le va face din deplina incredintare (ca sa-l citez iar pe Pavel). Ori exact asta ne cere credinta. Nu pentru ca ii spune altcineva ci pentru ca crede el ca e bine asa. pentru ca vrea sa-si poarte crucea personala.
Am vorbit mai sus despre autoritatile noastre - care intr-un cuvant se numesc
Sfanta Traditie si nu se rezuma la povestile babelor din curtea bisericii, si nici chiar la opiniile unui preot vazut, si nici macar la doctrina articulata a unui distins teolog. Traditia este
consensul simtirii, gandirii si trairii dincolo de timp si spatiu, dincolo de etnie, dincolo de obarsie, avand ca numitor comun dragostea de Dumnezeu si adevarul (vezi definitia Sf. Vincentiu de Lerin, sec V).
In acest context, problema credinciosului gregar - si a responsabilitatii fata de el - devine alta. Nu orice protest se poate numi
trezvie: deplina incredintare se poate naste si dintr-o traire autentica,
mai autentica,
mai profunda, a unei descoperiri mai vechi si, de altfel, bune. Daca v-ati creat impresia despre ortodoxie ca se bizuie pe ignoranta si frica - chiar va rog sa o respingeti, si cat mai curand, pentru ca
NU ESTE ORTODOXIE. In aceiasi ilustrare pe care o aduceti, poate fi vorba de o serbare in sanul familiei, de nunta sau de cumatrie, unde esti invitat intre rude, intre prieteni si nu ai pentru ce sa pui la indoiala pregatirea bucatelor ori sa ceri dovezi despre ingrediente si respectarea conditiilor tehnologice inainte de a le consuma. Dar poti, in schimb, sa gusti din fiecare, sa te bucuri de ele, de adunare, si sa ceri retetele, eventual (si daca este bucatarul).
"Credinta vine din auz", zice acelasi Sfant. Dar cum poti auzi fara sa ti se vorbeasca? Apoi, cum poti fi sigur ca ti se spune tocmai mesajul original - adevarul? Prin urmare, nu mai este doar credinta, ci si o cale. Calea pe care o propuneti dvs, a credinciosului ganditor, care refuza sistemul si isi "alege singur crucea" este si ea o cale - dar este ea oare calea la care face referinta Apostolul cand vorbea de "incredintare"? Nu risca oare acel protestatar sa arunce "bebelusul cu tot cu apa de scaldatura"? Oare Pavel, fiind iudeu si fariseu - trecand la crestinism (si nu prin convingere filozofica) - a anulat cu desavarsire adevarul vechii sale credinte? Nu. Ci convertirea lui s-a asemanat mai degraba cu maturizarea unui copil, cu o implinire, cu o devenire - nu cu o lepadare (cititi la Galateni). Crestin fiind frecventa Templul - ca si crestin, tinea si sambetele - ca si crestin, la taiat imprejur pe Timotei - ca si crestin. De ce? Pentru ca intr-o casa gospodareasca sunt si lucruri noi, si lucruri vechi precizeaza Mantuitorul. Exact la fel ne indeamna Sfantul si pe noi, crestinii, sa ne tinem de biserica, "stalp si temelie a adevarului" (I Tim. 3,15).
Ce sa va urez ? Sa iubiti libertatea si sa va bateti pentru ea, ptr ca altfel NU veti cauta adevarul, nu veti avea motive s-o faceti. Va veti hrani cu hrana de la cantina. Lumina a coborat la fiecare om in parte, dar e imperativ s-o "cuprinda" fiecare om in parte, pe cont propriu.
Va multumesc.