Ori idealurile LEF nu constituie nişte idealuri creştine, ci iluministe, deiste, raţionaliste, francmasonice, etc, iar evoluţia economică nu a fost şi nu este una creştină, ci una care a favorizat şi favorizează şi în ziua de azi anticreştinismul. Aşa-zisele ţeluri fundamentale ale creştinismului nu sunt în nici un caz ale sale; ele sunt ţelurile celor despre care am vorbit mai sus, creştinismul având cu totul alte ţeluri fundamentale.Revoluţia franceză a lansat celebra deviză „Liberté, Egalité, Fraternité”. În nu multă vreme, aceasta a devenit deviză a însăşi evoluţiei economice creştine: libertatea spiritului şi a omului, egalitate de şanse în faţa vieţii, fraternitate între semeni şi în faţa lui Dumnezeu, împlinindu-se ţeluri fundamentale ale creştinismului.
Prin urmare este evident ce ne aduce cu adevărat libertatea creştină: rămânerea în cuvântul lui Iisus Hristos, rămânerea în legea duhului vieţii în Iisus Hristos, cunoaşterea Adevărului. În nici un caz pacea cu dracul şi cu slugile lui.Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. (Ioan 8:31-32)
Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii (Romani 8:2)
Nu este vorba despre aşa ceva. Problema este însă că mintea înţelege şi poate să înţeleagă mult mai mult decât ar vrea unii raţionalişti să ne facă să credem. Ei limtează, pe baza prejudecăţilor lor, domeniul de înţelegere a realităţii, iar cu această limitare, stabilită de ei, de parcă ei ar fi nişte instanţe absolute ale adevărului, nu sunt de acord.Vorbesti de rationalisti de parca ai vorbi de satanisti. Ii un pacat asa de mare pentru tine capacitatea unor oameni de a gandi singurei?
Nu e anticreştină evoluţia economică.Nu ii bine ca avem evolutie economica pentru ca ii anticrestina
Nu sunt in stare sa tina Uniunea Europeana si acum si Scotia vrea sa desrame uniunea din 1707, care e o minune ca a tinut pana acum, in halul in care a fost facuta, si cu toate revoltele Jacobite. Si acum ei bat campii ca vor o uniune globala?Modelul economic al Planetei
Cu stupoare trebuie să învăţ la globalizarea pieţelor financiare despre "binefacerile" unui model economic al planetei. :?
Uniunea globală (sau globalizarea) este un proces în desfăşurare mai ales după căderea zidurilor (tarifelor la importuri, controlului capitalului) din '89 şi sfârşitul Războiului Rece. Cine se gândea acum 20-30 ani că oameni din Rep. Moldova, România, Italia şi Scoţia vor discuta la aceeaşi masă (pe forum), vor fi uniţi într-o discuţie !?Nu sunt in stare sa tina Uniunea Europeana si acum si Scotia vrea sa desrame uniunea din 1707, care e o minune ca a tinut pana acum, in halul in care a fost facuta, si cu toate revoltele Jacobite. Si acum ei bat campii ca vor o uniune globala?
Poate nu are o legatura prea mare, dar nu am vrut sa mai deschid un topic.ca doara toata america e asa de proasta si va tolera treaba asta.
nu poti sa implantezi cipuri in oameni si sa-i insemni ca pe vite cum vrei tu .
nu vad ce legatura are asta cu globalizarea.
biological encoding and satelite traking = beast )Poate nu are o legatura prea mare, dar nu am vrut sa mai deschid un topic.ca doara toata america e asa de proasta si va tolera treaba asta.
nu poti sa implantezi cipuri in oameni si sa-i insemni ca pe vite cum vrei tu .
nu vad ce legatura are asta cu globalizarea.
Nu stiu cat de proasta e America, dar nici Obama nu e prost sa faca afirmatii pentru ca re sa-si puna in cap propriul popor; e totusi un om politic cu o mare influenta, iar astfel de oameni nu-si permit sa arunce vorbe asa, pur si simplu, cum si-ar permite un om de rand. Daca a spus asta inseamna ca se bazeaza pe ceva.
Poate ca la noi cipul este vazut ca semnul fiarei si nu vrem sa ne lasam implantati, Insa guvernele occidentale stiu sa faca reclama practicilor pe care vor sa le implementeze. Si iata ca exemplu pe acest tăntălău care este vazut ca un deschizator de drumuri pentru ca si-a implantat de buna voie microcipul.
Atunci cand noul cod de bare a aparut in Germania, el a fost vazut deodata peste tot: pe panourile publicitare, pe meniurile de la restaurant, pe brosurele, la orele de curs in scoli, prin locuri care nu aveau nici o legatura cu codul de bare. Astfel i s-a facut publicitate agresiva si a fost acceptat fara vreo obiectie. Iar microcipul prezinta foarte multe avantaje, pamanteste vorbind; suficient sa renunti pentru el la bruma de religie care oricum nu te ajuta la nimic.
In plus, crestinii americani au luptat mult contra microcipului, astfel incat s-a ajuns inevitabil la efectul invers: oamenii sunt satui de povestile cu "the mark of the beast" si nu vor sa le mai auda...
Să nu amestecăm lucrurile. Milenariștii sau hiliaștii, cum i-ați numit n-au nicio legătură cu francmasonii, iar aceștia din urmă nu au nicio legătură cu comuniștii. Comuniștii sunt atei, deci nu se închină la dumnezei iar la Lucifer nu se închină probabil niciuna din categoriile mai sus menționate. Ca să combatem un adversar e nevoie să cunoaștem măcar niște lucruri elementare despre el, altfel putem spune orice despre el, însă ceea ce spunem n-are nicio valoare.Modelul respectiv este o aspiraţie a tuturor comuniştilor care vor să instaureze un comunism planetar, a tuturor hiliaştilor, francmasonilor, etc, a acelora care vor să îşi construiască pe pământ o împărăţie a lor a bunăstării perpetue fără Dumnezeul cel adevărat, în care să se închine la proprii lor dumnezei, la Lucifer şi la ei înşişi.
Din nou confuzie: libertatea creștină e una, libertatea spiritului e altceva. Există cel puțin libertate în raport cu ideologia creștină, iar aceasta e o formă de libertate a spiritului. De altfel e o eroare să reducem spiritualitatea la creștinism. E problema creștinismului să demonstreze că posedă o spiritualitate de tip superior, nu e problema noastră a celorlalți să acceptăm acest lucru ca pe un adevăr nedemonstrabil."libertatea spiritului şi a omului": nu există libertate creştină nici a spiritului şi nici a omului în afara lui Hristos, aşa cum vor unii să ne bage în cap
Nu e deloc evident. După cum ziceam mai sus e problema creștinismului dacă e în stare să se autojustifice. Ca o observație, Adevărul nu e proprietatea creștinilor, cel puțin nu până în momentul în care sunt în stare să să dovedească acest lucru. A spune că un lucru e evident nu e o dovadă în sprijinul acelui lucru. E nevoie de argumente pentru a se ajunge la ceva evident. Cât despre drac și slugile acestuia, ele sunt invenția creștinilor. Prima carte în care e vorba despre aceste creaturi e Biblia și nu vreo scriere păgână. Deci e din nou treaba creștinilor să aducă dovezi că ceilalți se închină la draci. Dovezi și nu vorbe.Prin urmare este evident ce ne aduce cu adevărat libertatea creştină: rămânerea în cuvântul lui Iisus Hristos, rămânerea în legea duhului vieţii în Iisus Hristos, cunoaşterea Adevărului. În nici un caz pacea cu dracul şi cu slugile lui.
Deduc de aici că existența diavolului (sau anticristului) e un element de doctrină esențial pentru creștinism. Adică diavolul e la fel de important ca Dumnezeu sau sfinții.Fraternitatea creştinilor este o fraternitate în Hristos, nu în afară de El şi în supuşenie la Anti-christ (şi trebuie să ţinem cont că anticristul se prezintă şi se va prezenta el pe sine ca Hristos, ca Mesia).
Înapoi la “Off topic si neteologic”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 6 vizitatori