Nu e o soluție. Prea seamănă asta cu un fel de Mare Adunare Națională. Și ce criterii ar exista pentru selecția persoanelor din această structură de conducere? Faptul că vorbesc frumos sau amabil? Aparențele înșeală, iar oamenii când dau de putere se schimbă... de obicei în rău!Ideal , la conducerea unei tari ar fi sa lucreze un Sfat al Poporului compus din persoane drepte care nu au nici-o pretentie materiala (salariala) pentru faptele, cuvintele , ideile folositoare si timpul jertfit.
Păcatul sau răutatea reprezintă într-adevăr principala cauză pentru că lucrurile merg prost la noi, dar să nu uităm că unor indivizi care s-au strecurat pe nemeritate prin funcții de conducere nici prin gând nu le trece să se pocăiască, așa că nu pocăința e soluția, ci probabil existența unui control al nostru asupra lor. Cum se poate realiza asta, nu știu, pentru că legile depind de ei, nu de noi.Peştele se împute de la cap. Dar:
1) PĂCATUL este cauza;
2) POCĂINŢA este soluţia.
Hmm. Afirmatiile astea produc automat o predictie: Daca ne uitam la o comunitate care sa pacatuiasca mai mult decat romanii, aia ar trebui s-o duca mai rau.1) PĂCATUL este cauza;
2) POCĂINŢA este soluţia.
Ar fi trebuit să evit un termen atât de imprecis precum cel de "păcat". Pe de altă parte, răutatea omenească (poate că acest termen e mai bun) ar fi una din cauzele (nu singura) pentru care lucrurile merg rău într-o societate. Dar asta e deja pură filosofie.Hmm. Afirmatiile astea produc automat o predictie: Daca ne uitam la o comunitate care sa pacatuiasca mai mult decat romanii, aia ar trebui s-o duca mai rau.1) PĂCATUL este cauza;
2) POCĂINŢA este soluţia.
Eu aș fi înclinat să cred că ortodoxismul acesta extrem care a apărut după 1990 e mai degrabă o reacție a noastră la faptul că lucrurile merg prost și nu neapărat cauza principală a haosului, dezordinii și corupției.2 ortodoxia - fiind urmasul imperiului bizantin, totul din ortodoxie este bazat pe supunere neconditionata. Atat ascultarea de la manastiri, cat si in familie si sat, exista o ierarhie stricta, se stie cine de cine trebuie sa asculte si exista asteptarea asta ca toti sa doreasca sa se supuna.
Eroare! A fost mărit de 8 ori...Tocmai am aflat ca statul a marit de 6 ori bugetul pentru biserici noi pentru anul 2015. Asta este prioritatea? Bine. Nu mai vreau sa stau o secunda in tara care plateste asa multi bani materiali pentru ceva "spiritual". Romania merita saracia si patriarhul turnat in aur din cap pana la bocanci.
Posibil sa avem amandoi dreptate si sa fie ceva care functiona circular. Categoric NU ortodoxia a fost cauza principala, dar sustine un sistem in care cei neindreptatiti sa stea potoliti, astfel coruptii au avut mana libera sa faca numai ce vor. Cauzele principale au fost manipularea populatiei de niste jmecheri care isi urmarea numai propriul interes. Daca au facut ceva, au facut numai la presiuni externe. Insa daca ne uitam cum a fost posibil asa ceva, ajungem la proasta educatie, la credulitate si la ideea de supunere.Eu aș fi înclinat să cred că ortodoxismul acesta extrem care a apărut după 1990 e mai degrabă o reacție a noastră la faptul că lucrurile merg prost și nu neapărat cauza principală a haosului, dezordinii și corupției.
Pai nu prea are ce sa faca. Rolul presedintelui este stabilit de constitutie si daca citesti, o sa vezi ca e mai mult o mascota, care merge sa discute, dar autoritate reala despre distributia banilor nu prea are. Sau eu nu inteleg bine sistemul.Însă de acum avem un președinte protestant. Dar nu cred că lucrurile au să se schimbe prea mult. Într-o altă ordine de idei, ce s-ar face biserica fără bani? Probabil că ar înceta să mai existe.
Nu este o stare generala. Chiar si in timisoara sunt parohii cu foarte multi bani si sunt cu mai putine. Apoi si la sat unele parohii o duc bine, altele foarte rau.Nu pot să nu mă gândesc aici la palatul parohial al preotului din cartierul în care locuiesc (vilă serioasă cu trei nivele!). Cine nu ar dori să-și ducă veacul într-un asemenea mini-Versailles?
Si eu stau si ma tot intreb, de ce nu intelegeti ca statul a luat domeniile cu care se intretinea Biserica si nu vrea sa le dea inapoi.Si el si-a asumat obligatia sa sprijine Biserica financiar. Sa dea inapoi statul Bisericii tot ce i-a luat si ea se va intretine singura. Si va plăti si impozit cum a platit si inainte. Si acum plateste impozite pe salarii si incasari aproape dublu decat incaseaza de la stat..
Ma tot intreb de ce nu inteleg oamenii, ca statul nu da dintr-un sac fara fund, ci trebuie sa-si stabileasca prioritatile. Mi-e foarte greu sa inteleg de ce ar fi construirea de noi biserici asa o prioritate.
Ar fi nesincer sa consider parerea mea orice altceva, decat speculatie. Deci aduc in discutie ca sa aud alte pareri, dar in principiu stiu ca nu poate fi sustinuta cu seriozitate, pe cand primul, aia cu comunismul da.însă nu sunt deloc de acord că supunerea și răbdarea din ortodoxism este vinovată de starea de fapt
Si cred ca inteleg ce zici si sunt de acord, generalizarile sunt complet aiurea. Insa orice institutie care se respecta, ar trebui sa aiba si un sistem imunitar, cum ar veni. Biserica ar trebui sa fie prima, care sa se asigure ca nu are impostori intre ei. Si atunci oameni care vor sa faca rau bisericii nu ar mai avea argumentele necesare. Insa atunci cand si Claudiu Tarziu si alti ortodocsi zic ca patriarhul e mason...e o problema.Voi („ateii”) ar trebui să înțelegeți că între Biserică și biserică există o diferența uriașă; prima dăinuiește prin oamenii de valoare (noi îi numim sfinți) pe când a doua reprezintă forma materială, instituționalizată, într-un timp dat al istoriei. Prima este unitară prin conținutul ei: mesaj și trăire pe când a doua este precum timpurile, ține pasul cu progresul economic și social disputându-și patrimoniu cu mai multă sau mai puțină lăcomie vădită, în funcție de slăbiciunile funcționarilor ei...
Clar. Insa el isi da acordul pe propunere....Lucreaza cu ce primeste. Pana la urma nici nu conteaza cine ce decide, atata vreme cat se urmareste binele tuturor, indiferent daca e ortodox, catolic, ateu, musulman. TOTI cetatenii statului ar trebui sa beneficieze de pe urma hotararilor. Dar asta e a doua parte a problemei, ce se poate discuta doar in contextul laicitatii. Deocamdata nu este cazul.În ceea ce privește funcția președintelui legată de banii publici, cea mai importantă, este aceea de a aproba modul în care politicienii decid să-i cheltuiască
Sunt de acord cu urmattoarele completari: Statul sa dea ce au confiscat comunistii, insa nimic din ce a fost luat de Cuza. Biserica Ortodoxa Romana a fost infiintata la cativa ani dupa secularizare. Pe de alta parte, ipocrizia asta ar trebui sa se termine, biserica ar trebui sa stabileasca odata si pentru todeauna daca lupta pentru foloase materiale (momentan asa se pare) sau pentru lucruri duhovnicesti.Sa dea inapoi statul Bisericii tot ce i-a luat si ea se va intretine singura.
La ce va referiti prin contributie? Cu ce contribuie BOR?De ce nu va intrebati de ce multe alte culte si asociatii beneficiaza de aceleasi drepturi cu B.O.R., fara a fi contribuit cu ceva?
Nu ma intereseaza inputinarea scolilor. intr-adevar, are legatura cu numarul copiilor. Insa calitatea si dotarea invatamantului este jalnica. Asta ar trebui schimbata.De ce va plangeti de imputinarea scolilor daca nu mai vreti sa faceti copii sau plecati in străinătate?De ce va plangeti de micsorarea numarului/ centralizarea spitalelor românești, daca si pe astea putine cate au mai ramas le desconsiderați, cand aveti o problema mai gravă, fugiti in alte țări. Înseamnă ca sunt bani.
In principiu as fi de acord cu dumneavoastra. Insa nu stiu daca sa ma scandalizez sau nu. Daca stadionul aduce un profit administratiei locale, sunt pentru construire. Daca aduce profit federatiilor sportive, atunci nu. E simplu. Insa amandoi stim ca nici o biserica nu aduce profit administratiei locale, numai dreneaza bani publici.De ce nu va scandalizati ca se construiesc stadioane moderne in orase, care costa unul cat 10 biserici?
Va dati seama, ca vorbim de banii publici, nu-i asa? Nu ma intereseaza altii pe ce cheltuie banii. Culmea, insist ca si biserica poate sa cheltuie proprii bani pe orice vrea ea, nu-mi pasa, poate sa construiasca cartier de biserici din proprii bani. Sa faca 10 catedrale, nu e treaba nimanui. Insa devine treaba mea, cand statul da bani bisericii, in loc sa faca ceva pentru TOTI oamenii, indiferent de varsta si convingere.De ce sunt mai multe baruri si cafenele decat biserici intr-o localitate si au mereu clienti, acolo cum de sunt bani?
Pai nu este corect. De ce sa nu se dea inapoi ce a fost luat de Cuza? El si divanul tarii din vremea acea au propus sa secularizeze manastirile cu averile aferente, doar cele inchinate strainilor, pentru ca nu mai corespundeau scopului pentru care au fost daruite/ inchinate. Adica pentru a fi protejate si intretinute manastirile, fiind puse sub o autoritate patriarhala pentru o mai mare siguranță. Din moment ce erau lasate in paragina, era necesara aceasta retragere. Dar pentru manastirele si averile din tara, nu au avut alt motiv decat ca sa nu scandalizeze opinia internationala pentru discriminare, de la care asteptau si sutinere si recunoastere a statului nou format.Sunt de acord cu urmattoarele completari: Statul sa dea ce au confiscat comunistii, insa nimic din ce a fost luat de Cuza. Biserica Ortodoxa Romana a fost infiintata la cativa ani dupa secularizare. Pe de alta parte, ipocrizia asta ar trebui sa se termine, biserica ar trebui sa stabileasca odata si pentru todeauna daca lupta pentru foloase materiale (momentan asa se pare) sau pentru lucruri duhovnicesti.
Nu stiu daca este o lista publica definita cu numarul precis. Noi nici nu le purtam grija, asa cu ne-o poarta altii nou, dar am auzit ca se restaureaza cazinouri cu costuri fabuloase, care vor servi unui numar foarte limitat de oameni.Cate baruri si cafenele au fost construite din bani publici?
1. Vreti si robii tigani inapoi, pe care i-ati avut pana in secolul 19? Culmea, eu doresc ca statul sa dea inapoi tot ce i s-a luat bisericii. Vreau ca si credinciosii sa vada care sunt prioritatile bisericii (putere si bogatie)Adică, dacă BOR ar lua înapoi cele ce i se cuvin, Statul Român ar intra în faliment, inclusiv domnia ta.
au fost deposedați și goniți din propriile case câteva familii de săteni, chiar prin executare silită, cu această ocazie. S-o facă și BOR - ul? Nu, că-i doare inima de d-ta, de surorile, părinții și socrii noștri.
Credeam ca am stabilit deja treaba cu stadionul: Sunt de acord numai daca stadionul respectiv aduce bani la buget. Daca nu aduce, daca are de castigat numai clubul respectiv, atunci categoric nu sunt de acord cu stadionul si nici cu sustinerea sportivilor. Nu stiu nimic de prezervative si anticonceptionale si nu am nici un rezultat de pe urma cautarilor, deci sunt foarte sceptic ca statul ar fi platit prezervative din bani publici. Intr-adevar, nici asta nu este acceptabil, daca s-a intamplat.Cât despre sumele alocate de Stat pentru construcție de biserici, acestea sunt derizorii pe lângă cele cu care e dator.Uite, din banii mei de contribuabil la stat, sunt achitate spre gratuitate costurile prezervativelor și anticoncepționalelor oferite cu atâta generozitate unora și altora, fapt cu care nu sunt de acord. M-a întrebat cineva ce să facă cu banii mei? Dar pe d-ta? Deși eu și copii mei nu mergem pe stadion, totuși, din banii mei....
Biserica se roagă pentru toți.Statul ar trebui sa administreze banii in asa fel, incat TOATA LUMEA sa beneficieze de pe urma lui. Asa ca va rog explicati-mi, cum beneficiez eu de pe urma constructiilor de biserici?
1. Asta se poate face fix la fel si acasa, ba chiar Hristos ar fi preferat ca oamenii sa nu se roage ca fariseii, in vazul lumii, deci nu e nevoie de biserici.Biserica se roagă pentru toți.
Nu se poate face acasă, fix la fel, nicidecum.Asta se poate face fix la fel si acasa
Corect. Însă Hristos preferă comuniunea, „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu” de aceea avem nevoie de biserică... și cel mai important, pentru împărtășirea credincioșilor.chiar Hristos ar fi preferat ca oamenii sa nu se roage ca fariseii
Și mai continuai, prin comparație, românii stau degeaba. Greșit, românii lucrează și încă mult mai mult decât străinii, altfel nu ar fi angajați să muncească pentru ei. Nouă ne lipsește altceva, probabil comuniunea pentru că altfel nu îți explici de ce nu ne solidarizăm și nu schimbăm din temelii moravurile greșite și actele injuste, de ce tolerăm mitocănia și lipsa de scrupule, lipsa de principii să ne înșele și să ne facă viața grea.Ne intoarcem la comparatia cu scandinavia...oamenii de acolo nu prea se roaga, ei FAC.
Efecte reale, de genul fizicii, nu o să îți ofere rugăciunea (cam asta vroiai dumneata). Cum spuneam viața duhovnicească te ajută să înțelegi la un nivel superior anumite legi, anumite aspecte ale lumii reale. Restul, înfăptuirea, o face tot omul cu un anumit nivel de înțelegere al fenomenelor.Pana si dumneavoastra stiti ca rugaciunea nu are nici nu efect real
„alții se roagă pentru tine” și asta te ajută, așa cum te ajută sau îți strică ziua un funcționar ce îți vorbește cu mult respect/cu multă lipsă de respect...Cu ce ma ajuta pe mine, ca altii se roaga?
Observ ca in mare parte suntem de acord. Clar, am tolerat marlania mult prea mult timp si se face la toate nivelele si varstele posibile. Din scoala pana la parcarea masinii, in absolut toate domeniile posibile. Presupun ca nu trebuie sa aducem in discutie circul cu examenul de bacalaureat "vai, am picat ca astia nu ne-o lasat sa copiem". Si asta e doar ceea ce se vede la suprafata, problemele sunt mult mai multe si foarte adanci in relatiile intre romani.românii lucrează și încă mult mai mult decât străinii, altfel nu ar fi angajați să muncească pentru ei. Nouă ne lipsește altceva, probabil comuniunea pentru că altfel nu îți explici de ce nu ne solidarizăm și nu schimbăm din temelii moravurile greșite și actele injuste, de ce tolerăm mitocănia și lipsa de scrupule, lipsa de principii să ne înșele și să ne facă viața grea
Aceasta e o explicație bună pentru un ortodox. Un musulman sau un ateu nu va fi prea convins de un asemenea argument.Biserica se roagă pentru toți.Statul ar trebui sa administreze banii in asa fel, incat TOATA LUMEA sa beneficieze de pe urma lui. Asa ca va rog explicati-mi, cum beneficiez eu de pe urma constructiilor de biserici?
Doar nu vreți să spuneți că rolul bisericii e să ne creeze o stare de bună dispoziție...„alții se roagă pentru tine” și asta te ajută, așa cum te ajută sau îți strică ziua un funcționar ce îți vorbește cu mult respect/cu multă lipsă de respect...
Convins sau nu, este un adevăr pe care nu îl schimbă nimeni. Dacă statul finanțează construirea de locașe de cult este pentru că are nevoie de acestea. Când nu va mai avea nimeni nevoie de un loc unde să se întâlnească cu alții pentru a se ruga atunci nici bani nu se vor mai da pentru acestea. E atât de simplu. (dar sincer nu am văzut un buget de stat în care să se repartizeze cheltuieli pentru construirea de bisericii, în general acestea se construiesc din donații și din solicitări ale populației către conducerea administrației locale unde spun din noua apare o nevoie pe care societatea ce contribuie la buget o solicită a fi satisfăcută). Statul democratic respectă opțiunile politice și religioase ale populației. Dacă vreți un stat totalitar, ați greșit țara.Un musulman sau un ateu nu va fi prea convins de un asemenea argument.
Nici gând. Rolul ei e vast. Acel exemplu l-am ales pentru „nemessis”, pentru discuția noastră, el nu poate fi generalizat (este o parte dintr-un întreg).Doar nu vreți să spuneți că rolul bisericii e să ne creeze o stare de bună dispoziție
Știați că Ierarhul BO, Vasile numit de popor „Cel Mare” a fost bogat, dar și-a dat averea săracilor și toată viața a ajutat cu priceperea minții sale șlefuite la Atena, prin 330 d.H. mulți oameni nevoiași. Dacă nu știați și nu credeți cercetați istoria, pentru că este realitate. Și astăzi mai sunt exemple similare...Toată această discuție despre biserică versus bunăstare materială nu face decât să îmi întărească convingerea că scopul ultim al oricărei biserici e acela de a-și perpetua puterea în lume prin orice mijloace: prin bani
De acord. Sunt convinsă că exemplul cu acea doamnă există, mai sunt și altele...noi românii am devenit atât de religioși tocmai după căderea comunismului poate că deoarece pierzându-ne credința în comunismul ateist și militant am simțit nevoia de a ne refugia într-o altă credință: ortodoxia.
Înapoi la “Off topic si neteologic”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori