FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Am întâlnit până în prezent oameni sinceri şi extrem de frumoşi (puţini la număr) care mi-au stârnit admiraţie şi un sentiment de profund respect.
Aceştia sunt oameni citiţi, realişti, cu simţul umorului, sensibili şi cumpătaţi; în prezenţa lor te simţi în siguranţă, gesturile, atitudinea lor nu trădează ceea ce susţin.

Reflectând la acest aspect: "sinceritatea" am ajuns să cred că ea este esenţială pentru succesul oricărei întreprinderi; adevărul pe care trebuie să se sprijine lucrurile este întotdeuna nemincinos.

Putem spune că sinceritatea este o trăsătură a curăţiei inimii? Putem spune că ea se obţine pe măsura descoperirii raţiunilor lucrurilor din lume?

Ce este sinceritatea? Cât de importantă vi se pare în viaţa de toate zilele, în relaţiile dintre oameni şi în relaţia cu Dumnezeu?

cea mai importanta

Adevarul te va face liber

Adevarul te va face liber

Deci, sinceritate = adevăr.
Interesantă idee, dar de ce această egalitate sau asociere de sens?

1-Putem spune că sinceritatea este o trăsătură a curăţiei inimii?

2-Putem spune că ea se obţine pe măsura descoperirii raţiunilor lucrurilor din lume?

3-Ce este sinceritatea?

4-Cât de importantă vi se pare în viaţa de toate zilele, în relaţiile dintre oameni şi în relaţia cu Dumnezeu?

1- da.

2- minciuna si falsitatea ori sunt trasatura mostenita/ ori sunt invatzate pe masura de copilul creste. Descoperi deci ce vrei sa vezi sau ce te face familia sa vezi. Dac un copil este invatzat de mic sa ascunda anumite adevaruri pt a pastra niste aparente sau pt anumite avantaje, asta o sa faca si ca adult, si parintii insisi or sa-si guste propria otrava, pt ca falsitatea nu se aplica selectiv. Mai e si varianta in care copilul descopera ca sinceritatea este de preferat si astfel se distanteaza de parintii care inca il mint in fatza... totul depinde de conjunctura. Sinceritatea oricum, e o trasatura f. rara, persoane care nu se lupta pt aparente si care nu-s prefacute sunt putine. Dar cand vb cu cineva asa sincer e ca si cum ai bea apa limpede de izvor dupa ce ai baut numai apa din balta.

3- o dovada de credinta si iubire. Sinceritatea neinsotita de credinta nu am vazut si nici nu cred ca exista. Nu este acelasi lucru cu naivitatea (care nu zic ca-i rea dar nu-i acelasi lucru) ci dimpotriva, o dovada de o anumita maturitate duhovniceasca.

4-esentiala. Chiar si minciunile fara implicatii sunt rele... sau minciunile politicoase. Poti sa spui adevarul mai frumos si gata, totul sta in formulare.

Minciuna si falsitatea ori sunt trasatura mostenita ori sunt invatzate pe masura de copilul creste.

Din ereditate eu zic că se moşteneşte doar temperamentul.

Fasitatea este o trăsătură, caracteristică (ca un stigmat pe viaţă ) sau o abordare greşită a situaţiilor vieţii (cu posibilitatea îndreptării comportamentului)?

Putem spune că ea se obţine pe măsura descoperirii raţiunilor lucrurilor din lume?

minciuna si falsitatea ori sunt trasatura mostenita/ ori sunt invatzate pe masura de copilul creste. Mai e si varianta in care copilul descopera ca sinceritatea este de preferat si astfel se distanteaza de parintii care inca il mint in fatza... totul depinde de conjunctura.

La această chestiune am observat că pe măsură ce cunoaştem mai mult şi mai corect lucrurile, ne descoperim de fapt pe noi în relaţie cu lumea ca şi cum ne-am găsi coordonatele în spaţiu. Şi dacă încerci să te ascunzi (să te minţi pe tine şi pe ceilalţi) este ca şi cum te negi pe tine însuţi. De aceea mi se pare extrem de importantă sinceritatea în strânsă legătură cu descoperirea raţiunilor lucrurilor...