FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

In ianuarie sotia a plecat cu copiii spunandu mi ca nu ma mai iubeste si si ca vrea sa si refaca viata. Eu vad copii 4 zile pe luna si in jumatate din vacante. Problema este ca nu pot depasi momentul, mi as fi dorit ca copiii mei sa nu treaca prin asta, culpabilizez, am vazut un psiholog pt ca credeam ca innebunesc, am luat 3 luni antidepresive dar am hotarat sa le opresc pt ca nu ma ajutau efectiv. Sunt in strainatate, nici nu am anuntat parintii despre asta pt ca iar face sa sufere si poate speram ca ne vom reconcilia. Avem un parinte roman aici, la biserica i a spus sotiei (fostei) sa ne impacam si macar pt copii dar ea vrea sa ma excluda total si din viata copiilor. Spune ca se simte mai bine fara mine. Daca nu ar fi copiii eu nu as avea cel mai mic regret dar faptul acesta ma intristeaza profund. Ma rog si sper in fiecare zi ca poate se va rezolva dar cu fiecare zi imi dau seama ca ma mint pe mine insumi.
Imi pierd dorinta de a trai, este un calvar fiecare minut, simt o durere fizica in zona pieptului si as vrea ca totul sa se termine. Cred ca Dumnezeu m a parasit si am tot felul de ganduri rele, pe ca e din ce in ce mai greu sa ma debarasez. Sunt singur aici nu am pe nimeni. Stiu ca o solutie miracol nu exista dar... doamne ajuta sa fie bine

Şi pe mine ma întristat povestea ta. Uite nişte sfaturi:

[*] Încearcă să mergi cât mai des la biserica, Dumnezeu te va ajuta, dar cu timpul!
[*] Încearcă să rezolvaţi (Tu şi cu soţia ta) problema care v.a adus la divorţ.