Mesaj necititde Ioan Cr » 12 Dec 2008, 11:52
Buna intrebare.
In limbajul curent "sminteala" aproape ca a devenit sinonim cu "nebunie" si anume in conotatia sa de boala psihica. E foarte adevarat, pe de alta parte, sa fie echivalata cu "nebunia" ca si "ne-bunie", adica ca departare de la ceea ce este bine sa faci sau sa crezi. In acest sens, Sf. Ap. Petru a fost "ne-bun" atunci cand dupa ce a vrut sa mearga pe apa si a mers putin - s-a scufundat pentru ca s-a indoit ca poate, iar asta pentru ca nu a mai crezut cuvantului Celui l-a Care s-a rugat sa o faca (Hristos). Deci este sinonim, aici, cu necredinta.
In alt sens, se vorbeste de sminteala si ca ispitire ("cand ochiul tau cel drept te sminteste..."), cand e vorba de pacat, sau de absurditate ("noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei sminteala..."), cand e vorba de convingere sau intelepciune omeneasca. Si in aceste cazuri este o "ne-bunie", fiind vorba de o buna purtare sau de o dreapta cugetare (ortopraxia si ortodoxia). In fond, sminteala, cred, este actul sau rezultatul necredintei, unde credinta este credinta cea dreapta, singura adevarata si singura vie. Suntem in sminteala atunci cand credinta in Hristos nu mai este motorul vietii noastre.
"Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi." (Psalmul 23:1)