Metanoia/pocainta

[porfirie]

Cine poate sa ma lamureasca aici sau sa ma indrume bibliografie cu privire la raportul dintre metanoia(schimbarea mintii) si pocainta.In ce masura sunt acelasi lucru?In ce masura se intalnesc si tot ce se poate pe acest subiect!

[protosinghel]

Faptul că unii înţeleg prin pocăinţă altceva decât Părinţii prin metanoia, e problema lor. Dar în principiu nu este nici o deosebire. Este (sau ar trebui să fie) una şi aceeaşi.
Dar cu bibliografia, nu am timp. Poate te ajută alţii...

[porfirie]

Macar acum am directia.Multumesc!

[Veronika]

Vreau să scriu doar cîteva învăţături ale părintelui Emilianos despre pocăinţă, ajutîndu-i pe cei care poate n-au la moment cartea părintelui care se numeşte: "Tîlcuiri la Filocalia I, arhim. Emilianos Simonopetritul, Avva ISAIA cuvinte ascetice.

Pocăinţa ( μετανοἲα - schimbare a minţii), a fost propovăduirea Înaintemergătorului, a Mântuitorului, dar şi a întregii biserici, pt că viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă. Toţi întreabă şi reîntreabă cum poţi să te pocăieşti. Pocăinţa este singura cheie care deschide sînurile părinteşti, porţile cerurilor, a păcii şi ale părtăşiei cu lumina, este cea mai veselă vestire şi cel mai uşor lucru în viaţa omului. Pocăinţa este o energie ( o lucrare) instantanee a minţii, a omului lăuntric, care se naşte din împărtăşirea de D-zeu. Astfel, ea este cunoaşterea lui D-zeu, înţelegere a tainelor Lui... Prin urmare, omul care se pocăieşte, care a cunoscut ce înseamnă să fugi de păcat, se presupune că se împărtăşeşte " de dumnezeiasca fire" şi inima lui se îndulceşte şi simte ca fiind a ei lumea cerurilor, încît se predă în întregime acesteia.
Am scris foarte pe scurt, mai multe, găsiţi în cartea menţionată mai sus, la pag.395

[OLGA]

Vreau să scriu doar cîteva învăţături ale părintelui Emilianos despre pocăinţă, ajutîndu-i pe cei care poate n-au la moment cartea părintelui care se numeşte: "Tîlcuiri la Filocalia I, arhim. Emilianos Simonopetritul, Avva ISAIA cuvinte ascetice.

Pocăinţa ( μετανοἲα - schimbare a minţii), a fost propovăduirea Înaintemergătorului, a Mântuitorului, dar şi a întregii biserici, pt că viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă. Toţi întreabă şi reîntreabă cum poţi să te pocăieşti. Pocăinţa este singura cheie care deschide sînurile părinteşti, porţile cerurilor, a păcii şi ale părtăşiei cu lumina, este cea mai veselă vestire şi cel mai uşor lucru în viaţa omului. Pocăinţa este o energie ( o lucrare) instantanee a minţii, a omului lăuntric, care se naşte din împărtăşirea de D-zeu. Astfel, ea este cunoaşterea lui D-zeu, înţelegere a tainelor Lui... Prin urmare, omul care se pocăieşte, care a cunoscut ce înseamnă să fugi de păcat, se presupune că se împărtăşeşte " de dumnezeiasca fire" şi inima lui se îndulceşte şi simte ca fiind a ei lumea cerurilor, încît se predă în întregime acesteia.
Am scris foarte pe scurt, mai multe, găsiţi în cartea menţionată mai sus, la pag.395

"viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă" şi atunci, de ce nu ar fi viaţa omului nimic altceva decât mântuire?

[maria_andreea]

"viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă" şi atunci, de ce nu ar fi viaţa omului nimic altceva decât mântuire?

Pentru că este pocăinţă . Pocăinţa, în sensul de mai sus (abis al smereniei) e calea, mântuirea e destinaţia.

[OLGA]

"viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă" şi atunci, de ce nu ar fi viaţa omului nimic altceva decât mântuire?

Pentru că este pocăinţă . Pocăinţa, în sensul de mai sus (abis al smereniei) e calea, mântuirea e destinaţia.

Şi după ce ajunge la destinaţşie, ce mai e viaţa omului?