"viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă" şi atunci, de ce nu ar fi viaţa omului nimic altceva decât mântuire?Vreau să scriu doar cîteva învăţături ale părintelui Emilianos despre pocăinţă, ajutîndu-i pe cei care poate n-au la moment cartea părintelui care se numeşte: "Tîlcuiri la Filocalia I, arhim. Emilianos Simonopetritul, Avva ISAIA cuvinte ascetice.
Pocăinţa ( μετανοἲα - schimbare a minţii), a fost propovăduirea Înaintemergătorului, a Mântuitorului, dar şi a întregii biserici, pt că viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă. Toţi întreabă şi reîntreabă cum poţi să te pocăieşti. Pocăinţa este singura cheie care deschide sînurile părinteşti, porţile cerurilor, a păcii şi ale părtăşiei cu lumina, este cea mai veselă vestire şi cel mai uşor lucru în viaţa omului. Pocăinţa este o energie ( o lucrare) instantanee a minţii, a omului lăuntric, care se naşte din împărtăşirea de D-zeu. Astfel, ea este cunoaşterea lui D-zeu, înţelegere a tainelor Lui... Prin urmare, omul care se pocăieşte, care a cunoscut ce înseamnă să fugi de păcat, se presupune că se împărtăşeşte " de dumnezeiasca fire" şi inima lui se îndulceşte şi simte ca fiind a ei lumea cerurilor, încît se predă în întregime acesteia.
Am scris foarte pe scurt, mai multe, găsiţi în cartea menţionată mai sus, la pag.395
Pentru că este pocăinţă . Pocăinţa, în sensul de mai sus (abis al smereniei) e calea, mântuirea e destinaţia."viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă" şi atunci, de ce nu ar fi viaţa omului nimic altceva decât mântuire?
Şi după ce ajunge la destinaţşie, ce mai e viaţa omului?Pentru că este pocăinţă . Pocăinţa, în sensul de mai sus (abis al smereniei) e calea, mântuirea e destinaţia."viaţa omului nu este nimic altceva decât o pocăinţă" şi atunci, de ce nu ar fi viaţa omului nimic altceva decât mântuire?
Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori