Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Tot felul de probleme de Morală şi Spiritualitate Ortodoxă.
Discuţii pe marginea Operelor patristice, Filocalie, Pateric etc
Constantinos
Mesaje: 467
Membru din: 08 Apr 2011, 18:55
Confesiune: ortodox
Preocupări: Cartile Sfintilor Parinti
Localitate: Bucuresti

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde Constantinos » 15 Oct 2012, 15:37

Cartea " Despre feciorie " scrisa de Sfantul Ioan Hrisostom : Într-adevăr, căsătoria a fost lăsată de Dumnezeu pentru naşterea de copii. Dar a fost lăsată de Dumnezeu şi pentru o altă pricină, cu mult mai mare, anume ca să stingă aprinderile firii noastre. Martor îmi este Pavel care spune: “iar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa” . Prin urmare, căsătoria n-a fost lăsată pentru naşterea de fii. Mai mult: Pavel porunceşte credincioşilor să se căsătorească, dar nu cu scopul principal de a da naştere la copii.

- Atunci pentru ce să se căsătorească?

- ”Ca să nu vă ispitească Satana ¸ răspunde Pavel. Mai departe, Pavel nu le spune credincioşilor: Dacă doresc să aibă copii, să se căsătorească!

- Dar ce le spune?

- Le spune: “Dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească!”

catalinconstantin
Mesaje: 152
Membru din: 06 Mar 2011, 16:14
Confesiune: ortodox

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde catalinconstantin » 05 Noi 2012, 20:48

Tocmai pentru aceste comentarii am si deschis subiectul.
Acum am gasit canonul 3 de la Cartagina care spune că preoţii să fie întru toate înfrânaţi, aşa cum s-a transmis de la Apostoli şi canonul 4 Cartagina care spune că preoţii să se reţină de la femei şi să respecte înfrânare.
Însă canonul 25 Cartagina specifică următoarele: presbiterii să se înfrâneze de la soţii la timpuri anumite.
Canonul 13 Trulan este cel mai elocvent: diaconii şi presbiterii la anumite soroace să se înfrâneze de la cele cu care vieţuiesc împreună.
Legatu-te-ai cu femeia? nu căuta dezlegare. (I Cor 7,27)

catalinconstantin
Mesaje: 152
Membru din: 06 Mar 2011, 16:14
Confesiune: ortodox

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde catalinconstantin » 14 Noi 2012, 19:38

Si totusi, daca sotia poate face inca un copil (al III- lea) si nu vrea, invocând diverse motive neîntemeiate, atunci ce-i de făcut?

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje: 1540
Membru din: 23 Apr 2008, 13:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate: Sibiu
Contact:

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde maria_andreea » 15 Noi 2012, 17:43

1.Căsătoria este doar pentru procreere și naștere așa cum afirmă majoritatea celor care nu au experiența familiei sau viețuirea conjugală cu toate bucuriile și ostenelile inerente sunt darul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru cei căsătoriți?
Păi roadele căsătoriei: copii, sunt efectul "vieţurii conjugale cu toate bucuriile şi oastenelile inerente" (iubirii), deci nu cred că e posibil dpdv logic separarea naşterii de prunci de viaţa conjugală cu bucuriile ei; acolo unde soţii nu se bucură de darurile lui Dumnezeu, nu îşi sunt unii altora sprijin aceea nu mai e însoţire ci o organizaţie de tip social...
2.În cazul în care familia are deja mulți copii sau, sunt probleme de natură medicală la soție și nu mai poate naște asta înseamna că soții nu mai au binecuvântarea lui Dumnezeu să fie împreună?
Dacă Dumnezeu e dreptate, de ce afirmaţi că e "Nedrept" :) : dacă soţia este bolnavă, nu-i va cere nimeni să de-a ce nu are (copii de unde nu se pot naşte).
Vieţuind împreună după voia Lui Dumnezeu se subînţelege că soţii îşi vor creşte copii cu dragoste, nu vor ucide niciun prunc - nici după dezvoltarea lui (avort), nici preventiv (anticoncepţionale).

Ce am răspuns este o simplă regulă cunoascută (legea divină) aplicată în ecuaţia dvstră ;) .

PS: Pe forum nu se răspunde ironic. Cei care sunt, şi nu au fost şterşi sunt de bună credinţă...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5393
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde protosinghel » 16 Noi 2012, 14:26

Ce-s cu copilăriile astea? Eu am şters mesajele care deranjau şi sper că veţi reuşi să continuaţi o discuţie sănătoasă şi fără complexe sau ironii.

nicolae claudiu
Mesaje: 37
Membru din: 27 Feb 2010, 12:43
Confesiune: ortodox

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde nicolae claudiu » 19 Noi 2012, 12:39

Daca doriti raspunsul la aceste intrebari si altele asemenea,considerate din pacate ,,tabu,,cautati carti sau conferinte ale parintelui Nicolae
Tanase de la Valea Plopului,specialist in aceste lucruri

Avatar utilizator
preotioan
Mesaje: 42
Membru din: 20 Noi 2012, 23:25
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică,pastorală,muzică

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde preotioan » 24 Noi 2012, 22:26

Din câte am înțeles eu,întrebarea era dacă Dumnezeu ne lasă sau nu libertatea de a decide singuri câți copii naștem,mai ales atunci când deja avem mulți.În această problemă nu cred că este nimeni specialist în afara unui duhovnic bun al întregii familii.Normal este ca atunci când nu mai vrem copii deoarece nu ne mai simțim în stare(mai ales mama)să-i naștem trupește și duhovnicește să trăim tot restul vieții în curăție, aceasta cred că e singura cale plăcută lui Dumnezeu.Legat de nr.copiilor pe care trebuie să-i nască o femeie (sănătoasă) ca să fie împlinită ca vocație de dătătoare de viață,părintele Arsenie Boca zicea de 4 copii măcar...
Cu respect, pr. Ioan

Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 579
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde presviter » 02 Dec 2012, 19:28

Normal este ca atunci când nu mai vrem copii deoarece nu ne mai simțim în stare(mai ales mama)să-i naștem trupește și duhovnicește să trăim tot restul vieții în curăție, aceasta cred că e singura cale plăcută lui Dumnezeu.
Fericiți cei care pot acest lucru, dar este o cale foarte aspră și implică riscuri severe. Există și o cale mai moderată, care se potrivește cu cuvintele sf. Pavel: "Sa nu va lipsiti unul de altul decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana din pricina neinfranarii voastre" (I Corinteni 7, 5).
Aceasta este poziția mea.
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

nicolae claudiu
Mesaje: 37
Membru din: 27 Feb 2010, 12:43
Confesiune: ortodox

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde nicolae claudiu » 04 Dec 2012, 20:14

E o cale foarte buna ,parinte ,aceasta despre care vorbesti...O spun din proprie experienta,caci eu cu aceasta metoda am facut ultimii 3 copii :x22

Avatar utilizator
preotioan
Mesaje: 42
Membru din: 20 Noi 2012, 23:25
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică,pastorală,muzică

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde preotioan » 05 Dec 2012, 21:07

Foarte constructive aceste discuții!Dezbaterea unor probleme atât de complexe pe forum pe mine unul mă folosesc mult.Iată că ce se potrivește unor soți nu poate fi aplicat la alții,de unde și unicitatea fiecărei căsătorii!
Cu respect, pr. Ioan

catalinconstantin
Mesaje: 152
Membru din: 06 Mar 2011, 16:14
Confesiune: ortodox

Re: Preoţia şi căsătoria sunt compatibile?

Mesaj necititde catalinconstantin » 07 Dec 2012, 10:10

Despre relaţiile conjugale în căsătorie


Mărturii biblice:
Căsătoria este legătura sau legământul (cf. Maleahi 2,14) (nu jurământ, căci Însuşi Domnul opreşte jurământul cf. Mat 5,33) dintre un fecior (sau barbat) şi o fecioară (sau femeie) care primesc binecuvântare de la Dumnezeu prin mijlocirea preotului pentru a trăi împreună tot restul vieţii, aşa cum a rânduit Dumnezeu de la facerea lumii. Poate fi desfăcută doar datorită morţii unuia sau adulterului. (Mt 19,9)
În Vechiul Testament în Pentateuh nu avem o specificare clară cu privire la natura relaţiilor conjugale. Se deduce clar că ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu desfacă şi că a avea urmaşi este un dar de la Dumnezeu. (Ieş 23, 26; Deut 7, 14; Sir 47, 22; Iov 5,25; Rut 4,12; Mal 2, 15 s.a.) Legile primite de Moise consfinţesc legătura bărbatului cu femeia sa, relaţiile conjugale fiind pentru naşterea de copiii, fapt care însemna o bucurie şi un favor pentru femeie. Sterilitatea era socotită mare necaz, chiar blestem. (Ier 18, 21; Osea 9,14) Nu se specifică dacă relaţiile conjugale să fie legate strict de naşterea de copii. Desigur legătura dintre relaţia conjugală şi procreaţie este subânţeleasă de orice om cu gândire sănătoasă. Legile opresc adulterul, peversiunile sexuale, homosexualitatea prin pedeapsa capitală. La fel şi vorbirea de rău a părinţilor.
Preoţii însă aveau legi severe. Nu trebuie să părăsească curtea locaşului sfânt, trebuie să se păzească curaţi, în sensul neatingerii de un lucru necurat.
Scurgerea de sămânţă era o necurăţie care dura până seara şi care trebuia spălată prin spălarea corpului. Istoria lui Onan (Fac38, 9-10) arată că vărsarea voluntară a seminţei în afara rânduielii firii pentru a nu da naştere de urmaşi este mare păcat, care se pedepseşte cu moartea. Preotul trebuia să aibă o singură soţie credincioasă şi fecioară, adică sfântă. Pentru un păcat al preotului trebuia adusă o jertfă importantă, viţelul cel mare. Deci şi preotul primeşte iertare pentru păcate, dacă face dovada unei pocăinţe severe. Nadab şi Abiud, fiii lui Aaron, au pierit arşi de vii de către Dumnezeu pentru că au adus foc străin la jertfelnic.
Dumnezeu nu dăruieşte vrăjmaşilor Lui nici rămăşiţă, nici sămânţă. (Isaia 14, 22)
Şi această făptură întrunită (bărbat şi femeie) ce năzuieşte ea? Urmaşi de la Dumnezeu! Păstraţi-vă deci viaţa voastră; iar tu nu fi viclean cu femeia tinereţilor tale. (Mal 2) De aici rezultă că un rol al căsătoriei este naşterea de prunci şi nu evitarea acestei năzuinţe naturale prin desfrânare sau contracepţie.

În Noul Testament:
La I Cor 3, 16, trupul este templu al Duhului Sfânt,... este mădular al lui Hristos (I Cor 6,15) care nu trebuie împreunat prin desfrânare. Trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul...(I Cor 6,13)
Din cauza desfrânării, (nu a slăbiciunii omeneşti) Sfântul Apostol Pavel dă un sfat (o concesie, o învoială), nu poruncă: să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu învoială pentru un timp, ca să puteţi posti şi să vă rugaţi, şi iarăşi să fiţi împreună ca să nu vă ispitească Satana datorită nestăpânirii voastre. (I Cor 5-7)
Problema de astăzi este că sfatul a ajuns să fie considerat poruncă, iar porunca să fie considerată sfat (chiar evanghelic).
Te-ai legat cu femeie, nu căuta dezlegare. (I Cor 7,27) Dacă te-ai însurat, nu ai greşit, spune Sfântul Apostol. (I Cor 7, 28) Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţe în trupurile lor. Eu însă aş vrea să vă scap de ele. Timpul s-a scurtat (vremea a venit); de acum înainte (το λοιπον) cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea...(I Cor 7,29) Rezultă clar că sfatul este o concesie datorită neînfrănării multor oameni, nu o toleranţă pentru slăbiciunea firii omeneşti, căci tot corpul este curat fiind creat de Dumnezeu, ba mai mult, templu al Duhului Sfânt. Însă mai departe Sfântul Apostol precizează clar că vremea a sosit ca cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea. Adică să eliminăm acea suferinţă în trup trăind fără gândul desfrânării şi chiar fără fapta desfrânării. Cinstită să fie nunta şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu. (Evr 13,4) Rezultă clar că orice relaţie sexuală în afara scopului naşterii de prunci este desfrânare. Iar pedeapsa se ştie. Atunci de ce Apostolul mai vorbeşte despre acel sfat de a fi împreună. Nu spune lămurit la ce fel de relaţie sexuală se referă (concepţională sau anticoncepţională) şi nici perioada de timp a înfrânării. Este o concesie pentru îndreptarea celor care nu au ajuns la măsura conştientizării sfinţeniei şi pentru a nu fi ispitiţi de Satana, adică a nu cădea în adulter, un păcat foarte mare. Şi acest lucru cere o anumită jertfă din partea unui soţ, adică o învoială, o înţelegere pentru celălalt spre mântuirea lui. Dar nu trebuie luat ca regulă pentru toţi creştinii căsătoriţi. Aici se poticnesc mulţi, la fel ca şi la cuvintele: oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în ceruri..., cum spune şi părintele Paisie Aghioritul referitor la ultimul citat.
Cel căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii... Şi aceasta o spun în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre alipirea de Domnul, fără clintire. (I Cor 7, 33-35) Apostolul îndeamnă deci spre sfinţenie.
Prima autoritate o are Mântuitorul care spune că cei doi au fost de la început creaţi bărbat şi femeie şi că vor fi un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Divorţul este un eşec, şi în legea lui Moise a fost tolerat datorită învârtoşării inimii oamenilor. Ucenicii lui Iisus, văzând şi prevăzând slăbiciunile şi suferinţele celui căsătorit au spus că mai bine este a nu se însura. Iisus răspunde că nu toţi pricep cuvântul acesta, ci cei cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au făcut fameni pentru împărăţia cerurilor. (Mat 19)
La Înviere nu se însoară sau se mărită, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu. (Mt 22, 30) Deci căsătoria în stadiul actual este o rânduială efemeră, doar terestră. Căsătoria ideală este exprimată prin nunta Mielului cu mireasa sa.(Apoc 19,7; 21, 2-9)
Femeia să se teamă de bărbat, căci el este capul. Bărbatul să iubească femeia sa, precum Hristos Biserica. Este vorba despre o iubire sfântă, nu pătimaşă. Să vorbească în psalmi şi laude, cântând Domnului. (Ef 5, 19-33) Femeia să asculte de bărbat ...se va mântui prin naştere de prunci, dacă va stărui, cu înţelepciune în credinţă, în iubire şi sfinţenie. (I Tim 2, 9-15)
Căci harul... s-a arătat tuturor... învăţându-ne să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti, şi în veacul de acum să trăim cu înţelepciune, dreptate şi cucernicie…aşteptând arătarea slavei marelui Dumnezeu... Care S-a dat pentru noi ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi Să-şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune. (Tit 1,11 s.u) Omorâţi mădularele voastre cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia pentru care vine mânia lui Dumnezeu... căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. (Colos 3, 4-5)
Pretutindeni se vorbeşte despre sfinţenie. Atunci apare contradicţia: să ne ferim de desfrânare, sau prin învoială facem păcatul pentru îndreptarea celuilalt soţ. În căsătorie în acest caz libertatea de acţiune a unui soţ se restrânge sub presiunea unui sfat. Prin rugăciune şi răbdare poate celălalt va înţelege sensul vieţii.
Preotul trebuie să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, având fii credincioşi....(Tit 1,6) Observăm că mai întâi se cere ca preotul să fie fără de prihană, apoi bărbat al unei singure femei. A fi fără prihană înseamnă a fi sfânt.
Dumnezeu spune prin proorocul Isaia: Plecaţi....nu vă atingeţi de lucru spurcat! Ieşiţi, curăţiţi-vă, voi care purtaţi vasele Domnului. (Isaia 52,11)


Mărturii patristice şi canonice:
Sfinţii Părinţi spun că scopul relaţiilor conjugale este naşterea de copii. Clement Alexandrinul spune că nu trebuie să ne batem joc de sămânţă , de legea lui Dumnezeu, de raţiune şi natură. Sperma are însămânţate în ea gândurile (raţiunile) naturii şi nu este permis să foloseşti căi împotriva naturii. În sămânţă există chiar o potenţială fiinţă omenească. Omul prin procreare participă la actul dumnezeiesc creator. Simpla plăcere, chiar în căsătorie este nelegiuită, nedreaptă şi nesocotită. Ea duce la trezirea patimilor. Omul are de suportat tirania poftei şi a gustului pentru plăceri. Dacă ne stăpânim de la început poftele, întreaga viaţă se va scurge în chip firesc.
Părinţii nu văd prea mari deosebiri între contracepţie şi avort, de vreme ce amândouă împiedică venirea pe lume a unui copil. Dacă avortul este considerat în mod clar omucidere, contracepţia este privită ca o omucidere anticipată. Tertulian spune: A împiedica naşterea este o omucidere anticipată. Om este şi cel zămislit care urmează să crească, după cum fructul este fruct încă din sămânţă.
Plăcerea sensibilă, prin însuşirea ei de a fi în chip imediat seducătoare şi accesibilă, este capabilă să înrobească sufletul şi să-l târască spre patimi, făcându-l să uite de bucuria mai înaltă pentru care a fost creat şi care culminează în fericirea desăvârşitei uniri cu Dumnezeu. Îndemnul Părinţilor la înfrânare şi abstinenţă chiar în sânul familiei are acest sens profund: eliberarea dorinţei din robia patimilor, din alipirea şi atracţia către cele sensibile, şi convertirea, adică reorientarea ei spre căutarea bunătăţilor spirituale, dedicarea ei cu totul lui Dumnezeu. Ei nu luptă pentru abstinenţă de dragul abstinenţei pentru că aşa trebuie după lege, ci pentru ajungerea la starea de la sfârşitul veacurilor când nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita (Mt 22,30) şi când vor fi toţi una în Hristos, când nu va mai fi bărbat şi femeie. (Gal 3,28) La fel spun Iustin Martirul, Atenagora Atenianul, Origen, Maxim Mărtirisitorul, Grigorie de Nyssa, Ioan Damaschin, Minucus Felix, Lactanţiu, Ieronim, Ambrozie de Milan, Augustin, Grigorie cel Mare, s.a.
Sfatul Sfântului Apostol Pavel a fost dezvoltat de către Sfântul Ioan Hrisostom şi mai puţin de Sfântul Grigorie de Nyssa. Dar, ca şi Apostolul Pavel, Sfântul Ioan Hrisostom atrage atenţia că sfaturile pe care le dă, urmând Apostolului, sunt pentru slăbiciunea morală a celor care nu pot ajunge (celor care nu le este dat să înţeleagă, a celor mulţi) la o stare mai înaltă. Îngăduinţa aceasta nu porneşte însă din gura unui om care laudă, ci din gura unui om care osândeşte. Sfântul Ioan, deşi nu recomandă abstinenţa definitivă în cadrul căsătoriei, îndeamnă totuşi la înfrânare în sensul de cumpătare, de stăpânire de sine. Nu vreau să fiu legiuitorul neînfrânării. Apostolul a spus să fiţi împreună ca să ne împiedice de a cădea într-un păcat mai mare, dar n-am avut de gând să vă împiedic să trăiţi în înfrânare, chiar căsătoriţi fiind.
Canonul 1 al Sfântului Atanasie cel Mare (†373) vorbeşte despre două întrebuinţări ale organelor sexuale. Una este după Lege, îngăduită de Dumnezeu, pe care Apostolul o scoate la iveală zicând: Cinstită este nunta şi patul nespurcat (Evr 13, 4). Cealaltă este cea obişnuită, care se săvârşeşte pe ascuns şi cu desfrânare. Şi concluzionează: Fericit este cel ce în tinereţe având jug liber a întrebuinţat firea spre naştere de copii, iar dacă a întrebuinţat-o spre destrăbălări, desfrânări şi adulter va primi pedeapsa cea arătată de Apostol. De aici rezultă că întrebuinţarea greşită numită şi obişnuită, adică doar a plăcerii, este desfrânare, chiar şi în cadrul căsătoriei.
Canonul 3 de la Cartagina din anul 419 spune că preoţii să fie întru toate înfrânaţi, aşa cum s-a transmis de la Apostoli. Canonul 4 de la Cartagina spune că preoţii să se reţină de la femei şi să respecte înfrânare.
Canonul 25 de la Cartagina specifică următoarele: presbiterii să se înfrâneze de la soţii. (pe langa traducerea mai mult literara decat literala, cartea Canoanele Bisericii Ortodoxe a parintelui Floca cuprinde aici ,si nu numai, un adaos strain textului: la timpuri determinate)
Canonul 13 Trulan de la Constantinopol (691-692) spune că diaconii şi presbiterii la anumite soroace să se înfrâneze de la cele cu care vieţuiesc împreună. La o analiză amănunţită observăm că acest canon apără Taina Nunţii în faţa tendinţei apusene de a introduce obligativitatea celibatului în privinţa clericilor. Textul vrea să arate că cel hirotonit poate fi căsătorit, împotriva celor care considerau căsătoria superfluă, inutilă, o piedică în activitatea preoţească. Deşi nu se specifică, se înţelege că este vorba de apropierea trupescă dintre soţi cea legiuită de Dumnezeu pentru naşterea de copii, nu de cea nelegiuită, desfrânată.
Părintele Ilie Cleopa, în predica la Duminica tânărului bogat spune că relaţiile conjugale trebuie să fie numai pentru naşterea de prunci, nu pentru desfrânări trupeşti.
Părintele Paisie Aghioritul scria unui preot astfel: Problema se rezolvă numai prin bună înţelegere. Cel puternic trebuie să se pună în situaţia celui neputincios. Şi treptat cel bolnăvicios se va face sănătos, iar când amândoi vor fi sănătoşi, vor putea să înainteze. Ca exemple din viaţa unor preoţi şi mireni căsătoriţi: unii, după ce au 3 copii trăiesc în curăţie, alţii se apropie trupeşte numai în vremea naşterii de prunci iar apoi trăiesc ca frate şi soră, alţii se înfrânează numai în vremea posturilor, unii nici asta nu reuşesc să facă împreunând-se la mijlocul săptămânii ca să petreacă în curăţie 3 zile înainte de dumnezeiasca Împărtăşanie şi 3 zile după. Unii se poticnesc şi la cuvintele ,,cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate...’’. La început tinereţea pune piedici, însă cu trecerea timpului trupul slăbeşte, duhul se întăreşte, încât până şi cei căsătoriţi încep să guste puţin din desfătarea dumnezeiască. Atunci oamenii se îndepărtează deja în chip firesc de plăcerile trupeşti, care devin nimicnicie în ochii lor. Aşa ajung la rai cei căsătoriţi pe calea cea lină şi ocolită, în vreme ce monahii se suie căţărându-se pe stânci. Dumnzeu ştie nevoinţa fiecăruia şi puterea pe care El i-a dat-o, şi îl va trage la răspundere pe potrivă. Eu îi iubesc pe toţi la fel şi mă bucur de cei ce se nevoiesc cu râvnă. Numai să nu se facă criminalele avorturi şi celelalte.



Concluzii:
Mesajul sfatului Sfântului Apostol Pavel dezvoltat de Sfântul Ioan Hrisostom este următorul: pe de o parte rezultă că păcatul nu trebuie să devină lege (regulă) , pe de altă parte nici asceza (înfrânarea) totală nu se recomandă (dar nici nu se interzice) datorită pericolelor mari la care poate fi expus unul din cei doi soţi, sau chiar ambii.
Discreţia asupra acestui aspect se explică tocmai prin faptul că înfrânarea nu se face de dragul înfrânării sau a unei prescripţii stricte, ci pentru a dobândi curăţenia morală necesară apropierii de Dumnezeu, Care ne primeşte potrivit iubirii Sale de oameni. Litera ucide, harul viază.
Dacă Dumnezeu spune că cel care a privit la femeie poftind-o a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui (Mt 5), atunci faptul desfrânării este opunere faţă de viaţă şi faţă de dreptul lui Dumnezeu de a da viaţă. Atitudinea este dată de Însuşi Mântuitorul: aruncă ochiul pentru a nu fi aruncat în gheenă tot corpul. Deci este vorba de o intransigenţă severă.
Plata lui Dumnezeu este la fel de severă: Afară cu desfrânaţii şi ucigaşii (Apoc 22,15; 21,8).
Preotul trebuie să conducă pe cei mulţi, deci să fie model personal şi familial. El se roagă la canonul dinainte de împărtăşire să fie primit precum desfrânata, tâlharul de pe cruce, vameşul cel păcătos.


Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron