Iertarea crestineasca...pana unde?

Tot felul de probleme de Morală şi Spiritualitate Ortodoxă.
Discuţii pe marginea Operelor patristice, Filocalie, Pateric etc
ellena
Mesaje: 136
Membru din: 31 Aug 2009, 15:04
Confesiune: ortodox

Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde ellena » 20 Feb 2012, 08:41

Nu demult am avut un conflict cu o ruda.De fapt acea ruda a avut ce a avut cu mine.Comportamentul meu dupa:i-am spus ca nu are dreptate,m-am purtat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic,amabil,insa pastrand o anumita distanta.Acum,intrebarea mea:in astfel de cazuri,pana unde trebuie sa mearga iertarea crestinului?Cand e amenintat si umilit,inclusiv fizic,el trebuie sa intoarca si celalat obraz?Genul asta de iertare ,cred ca este gresit inteles.A intoarce si celalat obraz,inseamna a nu te razbuna,a nu plati cu aceeasi moneda.Insa nu cred ca trebuie sa ne punem de-a latul in fata agresorului si de a-l ispiti inca o data ,ca sa ne loveasca...Voi ce pareri aveti?Cum ar trebui sa ne comportam in genul asta de situatii,intalnite la tot pasul in jurul nostru?
Ultima oară modificat 06 Sep 2015, 16:46 de către ellena, modificat de 2 ori în total.
„Domnul il iubeste mult pe pacatosul care se pocaieste si il strange cu drag la pieptul Sau: „Unde ai fost copilul Meu? De multa vreme te astept!” (Sfantul Siluan)

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje: 971
Membru din: 03 Dec 2010, 01:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: preoţie, familie
Localitate: Craiova

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde dimitrie » 20 Feb 2012, 09:37

Cred că trebuie să-i iubim pe oameni cu "mărăcinii" lor cu tot - vorba Cuviosului Paisie Aghioritul. Dar fiecare trebuie să ţină cont de cum reacţionează atunci când se înţeapă în ei. Eşti alergic la înţepătura "mărăcinilor" (adică îţi pierzi liniştea când acela te înpunge cu vorba ori fapta)? Atunci, evită-i! Nu degeaba ne rugăm:"şi nu ne duce pe noi în ispită!". Oricum, existenţa mărăcinilor nu ne împiedică să-i iubim pe oameni. Dacă nu poţi avea o atitudine lăuntrică paşnică şi iubitoare făţă de om (adică să ţii cu el), atunci când amintirea lui îţi vine în minte, este din cauza mândriei. SOLUŢIA: Socoteşte-l mai mare decât tine (pentru asta e nevoie să faci abstracţie de ce ştii rău despre el), şi diavolul va fugi, ars fiind de atitudinea ta smerită. Fără asta nu putem să ne păstrăm pacea lăuntrică atât de necesară mântuirii.
Uitaţi-vă la semnătura mea: "Ava Pimen a zis ucenicilor...". Amintiţi-vă şi prin ce era mai mare curelarul din Alexandria decât Sf.Antonie cel Mare: prin aceea că-i socotea pe toţi mai mari decât el, gândind că toţi aceia care treceau prin dreptul ferestrei lui se mântuiesc, numai el nu.
Dar trebuie să mai ţinem cont şi de cuvintele Domnului: "Feriţi-vă de oameni!", ori: "Arsenie fugi de lume şi te vei mântui!".
Fiecare ştie măsura în care are nevoie să aplice în viaţa lui aceste cuvinte.
Cu bine, şi Domnul cu noi!
Să-mi dea Dumnezeu ce "medicament" ştie El, numai să putem fi împreună, deplin, dincolo!

esenin
Mesaje: 1252
Membru din: 02 Iul 2008, 20:52
Confesiune: eterodox
Preocupări: artele vizuale, electronica

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde esenin » 20 Feb 2012, 10:39

„Un dusman e invins cand te impaci cu el”

celprost
Mesaje: 161
Membru din: 09 Feb 2012, 12:39
Confesiune: ortodox
Preocupări: sinceritatea, simplitatea, bunul simt

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde celprost » 20 Feb 2012, 11:19

Acum,intrebarea mea:in astfel de cazuri,pana unde trebuie sa mearga iertarea crestinului?Cand e amenintat si umilit,inclusiv fizic,el trebuie sa intoarca si celalat obraz?
Iertarea trebuie sa fie completa. Contra intrebare: mai poti spune rugaciunea "Tatal nostru" daca tu nu ierti pe aproapele? Cum te simti spunand-o?
Cat despre intoarcerea obrazului, asta nu inseamna sa-l indemi sa te mai "plesneasca" o data, ci presupune sa-i arati bunatate. Citeste cu atentie postarea pr. dimitrie. Mandria e cea care nu ne lasa sa fim "intepati". Eu mai am prostul obicei de-a intepa "la altii" mandria. Sper ca si altii sa mi-o "intepe" pe-a mea, ca vreau s-o turtesc rau. Pfui, ma doare prostia deja!
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
(Matei 23:13)

Pr Haralambie
Mesaje: 882
Membru din: 14 Ian 2010, 19:54
Confesiune: ortodox
Preocupări: Sensul vieţii
Localitate: BOR
Contact:

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 20 Feb 2012, 12:50

Nu demult am avut un conflict cu o ruda.De fapt acea ruda a avut ce a avut cu mine.M-a jignit in toate felurile,inclusiv m-a amenintat cu bataia.Comportamentul meu dupa:i-am spus ca nu are dreptate,m-am purtat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic,amabil,insa pastrand o anumita distanta.Daca inainte de incident il mai sunam din cand in cand,acum il sunam foarte rar(e vorba de fratele sotului meu).Soacra mea(mama respectivului),stiind ca incerc sa urmez calea Bisericii, spune ca Dumnezeu ne invata sa iertam si ca eu sunt cea care greseste.
Nu sunteţi cea care greşiţi, dacă nu mai sunt şi alte motive. Într-adevăr trebuie să iertăm atunci când cei care ne greşesc conştientizează greşeala lor şi ne cer iertare. Dar socra greşeşte spunând că sunteţi de vină. Există aşa o mentalitate printre oameni, că dacă eşti cu Biserica de acum trebuie să pleci capul la orice, să ţi se urce oricine în cap , să facă ce vrea, că cel care e cu biserica este obligat să ierte totul şi tot el e de vină.
Nu este adevărat, verticalitatea şi demnitatea şi faptul de a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost, sunt chiar porunci evanghelice.
Cand e amenintat si umilit,inclusiv fizic,el trebuie sa intoarca si celalat obraz?
Obrazul care trebuie întors după ce a luat palma, se referă în special, la a nu răsplătii cu rău celor ce ne fac rău şi a răbda cu neîmpotrivire celor care ne fac răul, chiar mai mult decât au îndrăznit să ne facă.
Dar referinţa este pt creştini care intră în conflict cu necreştini, la nivel personal, şi asta nu în orice situaţie, pt că sunt uni care prind îndrăzneală din întoarcerea obrazului nostru de fiecare dată şi le convine să ne domine.
Între creştinii, fraţi în Hristos, raporturile se schimbă radical.
Lui nu i-a spus nici macar un cuvant de repros.
Unele mame, au o iubire exagerată şi pătimaşă faţă de copiii lor, nu trebui să vă miraţi...
Acum,intrebarea mea:in astfel de cazuri,pana unde trebuie sa mearga iertarea crestinului?
Dacă el nu conştientizază şi pesistă în greşeală, sau se comportă ca şi cum el are dreptate, nu mai este valabilă regula 70x7 pe zi. Ci aceea de la ev Matei 18, 15-18 aici .
Pt mai multe detalii, consultaţi P.S.B.-ul 23 al sf Ioan Gură de Aur, în care există tâlcuirea la evanghelia de la Matei, există şi pe internet.
Genul asta de iertare ,cred ca este gresit inteles.A intoarce si celalat obraz,inseamna a nu te razbuna,a nu plati cu aceeasi moneda.Insa nu cred ca trebuie sa ne punem de-a latul in fata agresorului si de a-l ispiti inca o data ,ca sa ne loveasca...
Exact aşa, bine spuneţi, bine gândiţi.
Voi ce pareri aveti?
Asta este părerea mea şi nu numai ci şi a sfinţilor, a Lui Hristos.
Cum ar trebui sa ne comportam in genul asta de situatii,intalnite la tot pasul in jurul nostru?
Atunci când le trece mânia şi supărarea, încercăm să comunicăm cu ei, cu drag, aşa cum spune la evanghelie, să le arătăm că au greşit faţă de noi, că suferim pe urma greşelii lor. Pt că cei care ne-au greşit primesc cuvântul nostru mai uşor ca a altora.
Am văzut că dă roade astfel de comportament; rar am întâlnit oameni reci care se îndârjesc în îndărătnicia lor.
Cu mult respect.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje: 1540
Membru din: 23 Apr 2008, 13:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate: Sibiu
Contact:

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde maria_andreea » 20 Feb 2012, 13:12

"ellena", ce ar fi să mergeţi la fratele vostru şi să-i arătaţi iubirea care ne-o cere Hristos pt aproapele.
Fiecare om atunci când suferă (fie că este nemulţumit, fie că nu este înţeles, fie că este neputincios să facă ceva, fie nu are alinare nicăieri - fie nu simte că este iubit, fie nu iubeşte, etc) se exteriorizează astfel. Rolul nostru, al celor de lângă el, este să-i alinăm suferinţa, cum ? vorbind cu el şi aflându-i cauza pt a o putea trata.
Uite ce spune părintele Arsenie Boca Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă mulţime de suferinţe putem răzbi cu bucurie. Numai atâta bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el. Numai atâta mângâiere putem aduce printre oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni.

De la fiecare postare ai ce învăţa.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

esenin
Mesaje: 1252
Membru din: 02 Iul 2008, 20:52
Confesiune: eterodox
Preocupări: artele vizuale, electronica

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde esenin » 20 Feb 2012, 21:39

Nu este adevărat, verticalitatea şi demnitatea şi faptul de a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost, sunt chiar porunci evanghelice.
Parinte, iertati-ma, nu vreau sa relansez o discutie veche, dar UNDE anume?

Pr Haralambie
Mesaje: 882
Membru din: 14 Ian 2010, 19:54
Confesiune: ortodox
Preocupări: Sensul vieţii
Localitate: BOR
Contact:

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 20 Feb 2012, 21:53

Nu este adevărat, verticalitatea şi demnitatea şi faptul de a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost, sunt chiar porunci evanghelice.
Parinte, iertati-ma, nu vreau sa relansez o discutie veche, dar UNDE anume?
La ev Matei 18, 15-18, nu v-aţi uitat?
Cu mult respect.

esenin
Mesaje: 1252
Membru din: 02 Iul 2008, 20:52
Confesiune: eterodox
Preocupări: artele vizuale, electronica

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde esenin » 20 Feb 2012, 22:17

Nu este adevărat, verticalitatea şi demnitatea şi faptul de a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost, sunt chiar porunci evanghelice.
Parinte, iertati-ma, nu vreau sa relansez o discutie veche, dar UNDE anume?
La ev Matei 18, 15-18, nu v-aţi uitat?
Nu nu m-am uitat, ca altfel nu va intrebam!

Asta este?


15. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
16. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.
17. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.
18. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.
19. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.


pai si cum traduceti d-voastra ca asta inseamna „ faptul de a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost” ?

esenin
Mesaje: 1252
Membru din: 02 Iul 2008, 20:52
Confesiune: eterodox
Preocupări: artele vizuale, electronica

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde esenin » 20 Feb 2012, 22:43

Parinte, sa ma explic:

In citatul dat, ati fost DEJA luat de prost si calcat in picoaore! adica fratele tau ti-a gresit DEJA.
Problema este ce faci dupa asta, intelegeti? Christos nu spune cum sa previi ”luarea de prost”, ci cum sa-l tratezi pe cel care te-a luat DEJA.
Si, dupa ce a facut-o, ce alternative ai? Il tratezi ca pe vamesi si ca pe pagani. Adica intrerupi raporturile.

Cum cititi dumneavoastra pasajul asta? pentru ca „a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost” pare, la dumneavoastra, o atitudine preventiva inainte ca fratele sa te ia de prost.

celprost
Mesaje: 161
Membru din: 09 Feb 2012, 12:39
Confesiune: ortodox
Preocupări: sinceritatea, simplitatea, bunul simt

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde celprost » 20 Feb 2012, 23:21

ellena, intrebarea e: esti sigura ca ai judecat nepartinitor? Esti sigura ca nu ai nicio vina pentru acel conflict? Esti sigura ca el, cumnatul, are intreaga vina? Chiar si atunci as propune sa te rogi pentru impacare. Daca poti ierta, iarta, cu atat mai mult ca e fratele sotului tau.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
(Matei 23:13)

ellena
Mesaje: 136
Membru din: 31 Aug 2009, 15:04
Confesiune: ortodox

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde ellena » 21 Feb 2012, 16:13

De iertat l-am iertat.
Stiu ca cei care m-au indemnat sa il "iubesc" asa cum e,au facut-o din adancul inimii,si in felul lor au dreptate.Pe undeva s-a gresit in educatia lui si se simte neinteles si singur.Iar intelegerea si dragostea noastra poate l-ar mai domoli un pic.Insa in acelasi timp cred ca trebuie sa ne ferim de extreme,si in dragoste si in ura.Asa cum spuneam mai sus,cred ca Domnul Iisus Hristos se referea la un anumit tip de iertare.Adica la o lipsa de reciprocitate in fata unei violente si unei nedreptati.Lipsa urii,care de obicei apare in astfel de cazuri.Asta inseamna iubirea.Si cu rabdarea cu care am face-o pentru copiii nostri,sa ii aratam celui care a gresit,o alta Cale de a-si revarsa amarul,frica si frustrarea.E Calea Iubirii,insa nu iubirea rau inteleasa,care face ravagii in educatia copiilor si in jurul nostru. Sa dau un exemplu:
Domnul Iisus nu i-a luat in brate pe pacatosii care nu vor sa se indrepte.Cei care nu vor sa se indrepte,sunt pierduti si treptat ajung la sinucidere,alcoolism,drogurisi alte forme indirecte ale sinuciderii.S-a dus in Templu si S-a revoltat impotriva necredinciosilor si a ereziilor.Domnul Iisus nu spune sa ii pupam si sa ii premiem pe pacatosi.Facand asa nu facem decat sa ii ispitim si mai mult si sa ne inmultim pacatele cu totii.Cred ca trebuie sa ii mustram cu exemplul propriei noastre existente,nu cu vorbe,ca vorbele sunt frumoase,dar goale,cu hotararea noastra in a practica crestinismul zi de zi,cu mult calm etc.
Dar ce te faci ,cand si tu ai propriiile tale indoieli si nesigurante.Pentru asta am venit aici si ii multumesc Parintelui Haralambie,de care ma simt pe deplin inteleasa.Asa e!Nu poti aproba pe toti,in orice situatie.Daca unul se drogheaza in fata ta,tu ii dai iubirea si afectiunea ta,fara a-l mustra deloc?Pai atunci il omori!Si agresivitatea fata de propria familie e tot un drog,prin intermediul caruia omul isi descarca fricile si frustrarile.Si comportamentele astea vin tot dintr-o astfel de iubire neconditionata si rau inteleasa.Nu a fost mustrat la timp si uite,acum traiesc toti cu securea deasupra capului...Repet,deja la varsta asta mustrarea cred ca trebuie sa se limiteze la proprile noastre vieti,traite asa cum Domnul Iisus ne-a invatat.Dar in nici un caz la aplauze si imbratisari dupa ce il auzim cum suduie si ameninta cu moartea pe cate unul...
Ultima oară modificat 06 Sep 2015, 16:53 de către ellena, modificat de 2 ori în total.
„Domnul il iubeste mult pe pacatosul care se pocaieste si il strange cu drag la pieptul Sau: „Unde ai fost copilul Meu? De multa vreme te astept!” (Sfantul Siluan)

ellena
Mesaje: 136
Membru din: 31 Aug 2009, 15:04
Confesiune: ortodox

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde ellena » 21 Feb 2012, 16:21

ellena, intrebarea e: esti sigura ca ai judecat nepartinitor? Esti sigura ca nu ai nicio vina pentru acel conflict? Esti sigura ca el, cumnatul, are intreaga vina? Chiar si atunci as propune sa te rogi pentru impacare. Daca poti ierta, iarta, cu atat mai mult ca e fratele sotului tau.
In fiecare zi ma rog pentru intreaga familie,inclusiv pentru el.
Ultima oară modificat 06 Sep 2015, 16:56 de către ellena, modificat 1 dată în total.
„Domnul il iubeste mult pe pacatosul care se pocaieste si il strange cu drag la pieptul Sau: „Unde ai fost copilul Meu? De multa vreme te astept!” (Sfantul Siluan)

celprost
Mesaje: 161
Membru din: 09 Feb 2012, 12:39
Confesiune: ortodox
Preocupări: sinceritatea, simplitatea, bunul simt

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde celprost » 21 Feb 2012, 16:45

ellena, intrebarea e: esti sigura ca ai judecat nepartinitor? Esti sigura ca nu ai nicio vina pentru acel conflict? Esti sigura ca el, cumnatul, are intreaga vina? Chiar si atunci as propune sa te rogi pentru impacare. Daca poti ierta, iarta, cu atat mai mult ca e fratele sotului tau.
In fiecare zi ma rog pentru intreaga familie,inclusiv pentru el si pentru prietena lui.Si cand imi e greu,fac un exercitiu de imaginatie.Imi inchipui ca e fratele meu,nu al sotului.Si atunci il simt mai aproape.Si da,cu siguranta o-i avea si eu o parte de vina.Pentru ca omul cand se simte amenintat capata un comportament defensiv,care nu poate scapa celuilalt.Vezi,daca ma face sa gresesc,atunci mai bine e sa il evit,intr-o forma amabila,pana ne linistim cu totii...
ellena, iarta-ma, ai facut exact ceea ce face un crestin adevarat. E bine si ca nu pui intreaga vina pe cumnat, chiar daca vina ar fi in totalitate a lui, asta ajuta la smerirea noastra, caci oameni suntem si usor ne putem crede superiori. Dar nici sa-i dai dreptate in comportamentul agresiv, nu e bine, desigur, aici suntem cu totii de acord. Ai gandit bine ca decat sa izbucneasca alt conflict mai bine sa evitati un timp intalnirea. E foarte greu de schimbat un astfel de om, poate asa cum spui prin rugaciunile tale sa se miluiasca Dumnezeu de el si doar asa sa se schimbe. Trebuie rabdare multa.
Domnul sa se miluiasca de el. Doamne ajuta, ellena!
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
(Matei 23:13)

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje: 1540
Membru din: 23 Apr 2008, 13:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate: Sibiu
Contact:

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde maria_andreea » 21 Feb 2012, 18:34

"ellena", eu aş vrea ca tu şi soţul tău să vă apropiaţi mai mult de fratele vostru. Să-l faceţi să capete încredre în voi căci e foarte singur şi de aici toate ...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Pr Haralambie
Mesaje: 882
Membru din: 14 Ian 2010, 19:54
Confesiune: ortodox
Preocupări: Sensul vieţii
Localitate: BOR
Contact:

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 21 Feb 2012, 21:45

Parinte, sa ma explic:

In citatul dat, ati fost DEJA luat de prost si calcat in picoaore! adica fratele tau ti-a gresit DEJA.
Nu orice greşeală este din motiv că eşti luat de prost, dar chiar şi din acest motiv dacă ar fi, mai întâi există o încercare, apoi se repetă dacă sunt semne de prostie...
Problema este ce faci dupa asta, intelegeti? Christos nu spune cum sa previi ”luarea de prost”, ci cum sa-l tratezi pe cel care te-a luat DEJA.
Pt prevenit, trebuie atenţie, bună credinţă şi bun simţ în toate, şi tot nu se poate reuşii cu toţi, că... aşa sunt uni oameni.
Tocmai că, Hristos rezolvă problema ''după asta'' prin poruncile respective, care dacă cineva la va pune în practică, îl va determina pe cel care greşeşte să simtă că nu poate lua de prost pe cel căruia ia greşit.
Si, dupa ce a facut-o, ce alternative ai? Il tratezi ca pe vamesi si ca pe pagani. Adica intrerupi raporturile.
Cam aşa ceva, altfel nu ştiu când o să-i vină mintea la cap, ne va tot greşi mereu dacă nu vom proceda aşa...
Cum cititi dumneavoastra pasajul asta? pentru ca „a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost” pare, la dumneavoastra, o atitudine preventiva inainte ca fratele sa te ia de prost.
Ca să fim preventivi, trebuie comunicare, dragoste, amabilitate din partea noastră, dar în toate trebuie să se simtă o măsură...
pai si cum traduceti d-voastra ca asta inseamna „ faptul de a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost” ?
Prin faptul că ştiu ce vreau, îmi cunosc legea mea, sunt stăpân pe mine şi pe faptele care trebuie să le fac după evanghelie. Sunt amabil dar nu permit bătaia de joc, îl ajut dar nu mă las înşelat, mi-a greşit îl pun la respect după lege, dacă continuă să greşească şi nu se îndreaptă, ca să simtă că nu-i merge aşa cum crede...
Trebuie şi un pic de bărbăţie şi curaj, asta înseamnă să fim verticali. Da trebuie să fie da şi nu, nu. Ruşinea şi îndrăzneala trebuie să ştim când trebuie să le folosim. La fel şi toleranţa şi intoleranţa, blândeţea şi duritatea, etc.
Dar, toate, nu din răutate ci pt binele celor care ne greşesc.
sf Ioan Gură de Aur, tâlcuire la Matei 18,15-18
„Dacă-ţi va greşi fratele tău, mergi, mustră-l între tine şi el singur; dacă te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău"

Pentru că vorbise foarte aspru împotriva celor ce smintesc pe alţii şi-i înfricoşase în multe chipuri, iată cum Hristos îi smereşte şi pe cei ce-au fost smintiţi, ca să nu ajungă din pricina asta iarăşi nepăsători şi ca nu cumva, socotind că toată vina a fost aruncată pe cei ce i-au smintit, să cadă în alt păcat, să ajungă mîndri, să ducă viaţă fără grijă şi să dorească să fie slujiţi în toate. De aceea Hristos porunceşte ca mustrarea pentru greşeli să se facă numai între cei doi, pentru ca să nu ajungă, prin mărturia mai multor oameni, mai apăsătoare învinuirea, iar cel vinovat să se încăpăţîneze şi să fie greu de îndreptat. De aceea a spus: „Mustră-l între tine şi el singur; şi dacă te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău ".
- Ce înseamnă: ,, Dacă te va asculta"?
- Dacă îşi va recunoaşte vinovăţia; dacă va fi convins că a greşit, „ai cîştigat pe fratele tău". Hristos n-a spus: „Ai destulă satisfacţie", ci: „ai cîştigat pe fratele tău", arătînd că duşmănia păgubeşte şi pe unul şi pe altul. N-a spus: „A cîştigat numai acela", ci: „Tu l-ai cîştigat". Prin aceste cuvinte a arătat că înainte de a se împăca păgubea şi unul şi altul; unul păgubea pe fratele său, celălalt îşi păgubea mîntuirea sa.
Aceeaşi poruncă a dat-o şi în cuvîntarea de pe Munte. Atunci a dus pe cel care a supărat la cel pe care l-a supărat, spunînd: ,,Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, du-te şi împacă-te cu fratele tău" ; a mai poruncit ca acela care a suferit o nedreptate să ierte pe semenul său, zicînd: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" . Acum ne mai arată şi o altă cale. Nu mai porunceşte ca acela care a supărat să se ducă la cel pe care l-a supărat, ci cel care a fost supărat să se ducă la cel care l-a supărat. II pune pe acesta să se ducă la celălalt, pentru că ace-luia care a făcut greşeala îi e mai greu să se ducă să-şi ceară iertare, îi e ruşine, roşeşte. Şi nu-i porunceşte să se ducă aşa de ochii lumii, ci ca să îndrepte ce sa făcut. Nu spune: „învinuieşte-l!", nici: „Ceartă-l cu asprime!", nici: „Cere-i socoteală, pedepseşte-l", ci: ,,mustră-l". Acela e cuprins de mînie şi de ruşine cum e cuprins de un somn adînc un om care s-a îmbătat; trebuie ca tu, care eşti sănătos, să te duci la cel bolnav, să te judeci cu el fără martori, pentru ca leacul să fie primit cu uşurinţă. Cînd Domnul spune: ,,Mustră-l", nu spune altceva decît: „Adu-i aminte de greşeala lui; spune-i ce ai pătimit din pricina lui". Cuvintele acestea, dacă sînt spuse cum trebuie, alcătuiesc o parte a apărării lui şi-l duc foarte repede la împăcare.
- Ce să fac dacă nu mă ascultă şi este încăpăţînat?
- „Ia cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a doi martori să stea tot cuvîntul" .
Cu cît este el mai obraznic şi mai încăpăţînat, cu atît trebuie să ne dăm mai multă silinţă să-l vindecăm, nu să-l mîniem şi să-l înfuriem. Şi doctorul nu se opreşte, nici nu se necăjeşte, cînd vede că o boală se vindecă greu, ci atunci mai cu seamă îşi dă toată silinţa. Acelaşi lucru ne porunceşte şi Hristos să facem: „Pentru că ai fost slab singur, mai ia încă doi, ca să fii mai puternic; sînt de ajuns cei doi ca să-l îndrepte pe cel ce a greşit".
Vezi, dar, că Domnul nu caută numai folosul celui care a fost supărat, ci şi al celui care a supărat? La drept vorbind, cel stăpînit de mînie este cel ce suferă. El boleşte, el este neputincios. De aceea de multe ori Hristos porunceşte să se ducă cel care a fost supărat la cel care 1-a supă¬rat, cînd singur, cînd împreună cu alţii. Dacă stăruie în greşeala sa, să ia cu el şi Biserica:
„Spune-l Bisericii" .
Dacă Hristos ar fi urmărit numai folosul celui care a fost supărat, n-ar fi poruncit să iertăm de şaptezeci de ori cîte şapte pe cel ce se pocăieşte , n-ar fi poruncit să căutăm să îndreptăm de atîtea ori greşeala fratelui nostru, ci ar fi poruncit să-l lăsăm, dacă de la prima vorbire cu el rămîne neîndreptat; aşa însă ne porunceşte să încercăm o dată, de două ori şi de trei ori, ca să-l vindecăm: întîia oară singuri; a doua oară cu doi martori, iar a treia oară cu mai mulţi. Cînd e vorba de cei care sînt în afară de Biserică, nu ne spune asta, ci: „Dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt" ; dar cînd e vorba de cei care aparţin Bisericii nu dă această poruncă. Acelaşi lucru îl spune şi Pavel, zicînd:
„Ce am eu să judec pe cei din afară?"" dar porunceşte să mustri pe fraţi, să te îndepărtezi de ei şi să o curmi cu ei dacă nu te ascultă, ca să se ruşineze";. Tot aşa face şi Hristos cînd dă aceste legi despre purtarea fraţilor între ei. Îi dă celui care a supărat pe fratele său trei dascăli şi judecători, care să-i arate desluşit ce a făcut el în timpul beţiei sale, al furiei sale. El este cel care a rostit şi a săvîrşit toate nesocotinţele şi greşelile acelea, dar el are nevoie de dascăli, ca un om beat. Că mînia şi păcatul scot pe om din minţi mai grozav decît beţia şi-i înnebunesc şi mai mult sufletul. Care om a fost mai priceput decît David? Totuşi, cînd a păcătuit nu şi-a mai dat seama ce face; pofta a pus stăpînire pe toate gîndurile sale şi i-a umplut ca un fum sufletul. De aceea a avut nevoie de lumina profetului Natan, de cuvintele lui, care să-i aducă aminte de cele săvîrşite . Pentru aceasta şi acum Hristos aduce pe aceşti dascăli la cel ce a păcătuit, ca să-i vorbească de cele ce a făcut.
Aş putea fi însă întrebat:
- Dar pentru ce porunceşte Hristos ca acela care a fost supărat să mustre pe cel care l-a supărat, şi nu altul?
- Pentru că cel vinovat îl suferă mai uşor pe cel nedreptăţit, pe cel supărat, pe cel amărît. N-ar suferi cu aceeaşi inimă mustrarea altuia cum suferă mustrarea aceluia, mai cu seamă că îl mustră între patru ochi. Nu-l va pleca, oare, mai uşor spre împăcare decît oricare alt om, cînd cel care trebuia să-l pedepsească pentru ocara adusă tocmai el îi arată că se îngrijeşte de mîntuirea lui? Vezi, dar, că Hristos a dat porunca aceasta nu ca să pedepsim pe cel care ne ocărăşte şi ne greşeşte, ci ca să-l îndreptăm? De aceea nici nu ne porunceşte să luăm îndată cu noi doi martori, ci numai cînd acela se încăpăţînează. Şi nici atunci nu ne îngăduie să luăm mulţi oameni, ci să aducem, alături de noi, numai doi oameni sau chiar numai unul; dar dacă nu ţine seamă nici de ei, atunci ne porunceşte să-l spunem Bisericii.
Cîtă grijă are Hristos de a nu da la iveală păcatele semenilor noştri! Ar fi putut porunci să-l spunem dintru început Bisericii pe cel ce ne-a greşit. Dar n-a poruncit aceasta, tocmai pentru ca să nu vădim greşelile fraţilor noştri, ci legiuieşte să o facem după întîia şi a doua sfătuire.
- Ce înseamnă: „Caprin gura a doi sau trei martori să stea tot cuvîntul"? Ai destulă mărturie, îţi spune Hristos, că ai făcut tot ce trebuia, că n-ai lăsat nimic din cele ce depindeau de tine.

„Iar dacă nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii" , adică întîi-stătătorilor Bisericii. „Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un pâgîn şi vameş".
Deci unul ca acesta suferă de o boală de nevindecat. Uită-mi-te că in toate împrejurările Hristos dă pe vameş ca pildă de cea mai mare păcătoşenie. Mai înainte spusese: „Nu şi vameşii fac la fel?"; iar mai tîrziu spune iarăşi: „Vameşii şi desfrinatele intră înaintea voastră în împărăţia cerurilor" , adică oameni tare osîndiţi şi aspru judecaţi. Să audă aceste cuvinte cei care se reped la cîştiguri nedrepte, cei care iau dobîndă la dobînzi.
- Dar pentru ce l-a rînduit la un loc cu vameşii?
- Ca să mîngîie pe cel nedreptăţit şi să înfricoşeze pe celălalt.
- Aceasta e singura lui pedeapsă?
- Nu! Ascultă ce spune Hristos mai departe!
„Oricîte veţi lega pe pămînt vor fi legate în ceruri".
Hristos n-a spus întîi-stătătorului Bisericii: „Leagă pe unul ca acesta!", ci: „Oricîte vei lega", îngăduind totul celui nedreptăţit; legătura rămîne nedezlegată, iar vinovatul va suferi cea mai grea pedeapsă. Nu-i de vină cel care l-a spus Bisericii, ci cel care nu s-a lăsat convins de Biserică. Ai văzut că l-a legat cu două lanţuri: şi cu pedeapsa de pe lumea aceasta şi cu chinul de pe lumea cealaltă? L-a ameninţat cu aceste pedepse pentru ca să nu i se întîmple asta, ci, temîndu-se şi de alungarea din Biserică şi de primejdia legăturii cu care are să fie legat în ceruri, să ajungă mai blînd. Acela, cunoscînd acestea, îşi va potoli mînia, dacă nu de la început, cel puţin în faţa atîtor judecători, care-i stau în faţă. De aceea a şi pus Hristos primul, al doilea şi al treilea scaun de judecată; nu l-a alungat dintr-o dată; dacă nu ascultă de întîiul scaun de judecată, să vină la al doilea; dacă-l dispreţuieşte şi pe acesta, să se teamă de al treilea; iar dacă nu ţine seamă nici de acesta, să se spăimînte de pedeapsa viitoare şi de hotărîrea şi judecata lui Dumnezeu.
Cu mult respect.

ellena
Mesaje: 136
Membru din: 31 Aug 2009, 15:04
Confesiune: ortodox

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde ellena » 23 Feb 2012, 08:18

Ma gandeam ca daca am deschis un topic despre iertare,din punct de vedere crestinesc,as mai putea propune spre discutie inca trei intrebari,la care ma gandesc uneori.Acestea sunt:

1.Cum trebuie sa se poarte un crestin atunci cand este atacat,cotropit de raufacatori.Aici s-ar incadra hotii,criminalii,cei care dau iama in comunitati de crestini si ucid batrani,copii,femei si tot ce prind in cale,in numele altor credinte,pentru interese economice sau personale.Un crestin are voie sa se apere cu o arma?Sa isi ucida atacatorul?Sau trebuie sa stea ca mielul la taiere?

2.Cum trebuie sa se poarte un crestin cand ii este agresat copilul?Vorbesc atat de agresiune psihica(subtila sau mai explicita),cat si de agresiune fizica?Se mai aplica porunca iubirii aproapelui si in acest caz,sau iti iei copilul si fugi cat mai departe de agresor?

3.Cum trebuie sa se poarte un crestin cand vede ca o ruda ii influenteaza copilul in mod negativ?Il sperie,il ademeneste cu bani si favoruri dupa care il instiga impotriva parintilor si a educatiei crestineasca primita de la acestia,il invata cuvinte obscene,sa injure,sa bata alti copii etc?Si aici se aplica regula iertarii celui care greseste,lasand copilul neconditionat in continuare in prezenta acestei rude?
„Domnul il iubeste mult pe pacatosul care se pocaieste si il strange cu drag la pieptul Sau: „Unde ai fost copilul Meu? De multa vreme te astept!” (Sfantul Siluan)

celprost
Mesaje: 161
Membru din: 09 Feb 2012, 12:39
Confesiune: ortodox
Preocupări: sinceritatea, simplitatea, bunul simt

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde celprost » 23 Feb 2012, 10:00

Ma gandeam ca daca am deschis un topic despre iertare,din punct de vedere crestinesc,as mai putea propune spre discutie inca trei intrebari,la care ma gandesc uneori.Acestea sunt:

1.Cum trebuie sa se poarte un crestin atunci cand este atacat,cotropit de raufacatori.Aici s-ar incadra hotii,criminalii,cei care dau iama in comunitati de crestini si ucid batrani,copii,femei si tot ce prind in cale,in numele altor credinte,pentru interese economice sau personale.Un crestin are voie sa se apere cu o arma?Sa isi ucida atacatorul?Sau trebuie sa stea ca mielul la taiere?
Cand esti singur si atacat ai libertatea sa te aperi, caci e legitima aparare si opresti raufacatorul de la o crima, sigur, incercand pe cat posibil ca nici tu sa nu-l omori, ci sa-l ranesti sau sa-l imobilizezi. Dar esti liber sa aplici si "iubirea dusmanului", insa e o prostie, caci nu asa se intelege ea. A te lasa omorait de dusman nu inseamna iubire, ci inseamna sa-i pui de gat un pacat de moarte.
Altfel stau lucrurile cand nu esti singur, cand pericolul vizeaza familia, comunitatea, neamul. Aici e vorba de a apara fiinte nevinovate, nu in sensul ca ar fi fara de pacat, ci in sensul ca sunt atacate fara sa aibe vreo vina, fara sa fi provocat cu ceva acea agrsiune a inamicului. Ai datoria de Om de a le apara, de a le salva viata. Aici ai voie sa raspunzi cu arma daca si dusmanul foloseste arma, ca e o prostie sa iesi cu mana goala in fata pustii si sa crezi ca esti aparator al celorlalti.

2.Cum trebuie sa se poarte un crestin cand ii este agresat copilul?Vorbesc atat de agresiune psihica(subtila sau mai explicita),cat si de agresiune fizica?Se mai aplica porunca iubirii aproapelui si in acest caz,sau iti iei copilul si fugi cat mai departe de agresor?
La fel ca in cazul 1. Aperi copilul nevinovat in fata agresiunii sau, daca poti, eviti prin plecare agresiunea. In niciun caz nu stai si privesti cum copilul tau sau al altuia e agresat.
3.Cum trebuie sa se poarte un crestin cand vede ca o ruda ii influenteaza copilul in mod negativ?Il sperie,il ademeneste cu bani si favoruri dupa care il instiga impotriva parintilor si a educatiei crestineasca primita de la acestia,il invata cuvinte obscene,sa injure,sa bata alti copii etc?Si aici se aplica regula iertarii celui care greseste,lasand copilul neconditionat in continuare in prezenta acestei rude?
La fel, aperi copilul de influente negative. Ii spui respectivului sa lase copilul in pace. Iertarea nu inseamna si aprobare a comportamentelor negative. Iertare inseamna sa intelegi ca omul acela a gresit, sa-l faci sa constientizeze acest fapt, pe cat iti sta in putere, fara sa insisti inutil si sa te enervezi daca nu consimte la aceasta. Iar pana vezi daca a constientizat greseala te pazesti de repetarea ei, nu-i dai ocazia sa o repete, ca-i aduni pacate pe capul lui.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
(Matei 23:13)

ellena
Mesaje: 136
Membru din: 31 Aug 2009, 15:04
Confesiune: ortodox

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde ellena » 23 Feb 2012, 15:39

Iertarea nu inseamna si aprobare a comportamentelor negative. Iertare inseamna sa intelegi ca omul acela a gresit, sa-l faci sa constientizeze acest fapt, pe cat iti sta in putere, fara sa insisti inutil si sa te enervezi daca nu consimte la aceasta. Iar pana vezi daca a constientizat greseala te pazesti de repetarea ei, nu-i dai ocazia sa o repete, ca-i aduni pacate pe capul lui.
Am inteles.Si eu gandesc asa,insa sunt persoane care culpabilizeaza tot victima sau in cazul de mai sus pe parintele copilului,ca il "rupe" pe acesta de rudele lui,ca ar trebui sa ierte si sa il iubeasca pe cel care greseste si sa aiba rabdare sa se indrepte,fara a se distanta fizic de catre acesta.Insa un copil are minte cruda.Pana se indreapta cel pacatos,se poate "stramba" iremediabil sufletul copilului.Si nu cred ca Dumnezeu e de acord cu asa ceva.

Tot legat de iertarea crestineasca...Mai am cateva nelamuriri.Probabil ca si voi ati intalnit de-a lungul vietii,persoane care te "lovesc" subtil,fara a-si arata supararea pe care de fapt o au fata de tine.Ma refer la glumite sau cuvinte malitioase aruncate "accidental" si discret,la taceri si priviri dispretuitoare,lucruri pe care nu i le poti reprosa unuia fara sa pari nebun...Practic te "inteapa",te zgandara,astfel incat tu sa fii cel care se supara,ca sa te poata arata cu degetul si sa spuna ca tu esti cel rau...Astfel de persoane care au utilizat toata viata astfel de instrumente pentru a-si urmai interesele proprii au smintit nu numai familia,ci intregul neam.Lasa in urma frati invrajbiti,veri care se dusmanesc de moarte,cumnati care sunt gata sa isi dea in cap pentru o bucata de pamant sau de casa etc .Ce te faci daca esti un tanar fara experienta si ii iei drept unitate de masura(ma refer la cei care sunt fiii unor astfel de oameni),ca doar merg la biserica,sunt buni "crestini" si pana la urma respecta Legea.Ei nu se cearta cu nimeni,doar altii se cearta cu ei...Ajung sa te divorteze de sot,sa te invrajbeasca cu parintii si tot neamul,printr-o atitudine amabila si binevoitoare,insa calculata in functie de interese...

Cum se numesc astfel de persoane?In alte parti am auzit ca le spun "vampiri emotionali".Din punct de vedere crestin ortodox unde ii incadram?Si cum ne ferim de ei,mai ales atunci cand ne sunt parinti,socri,cumnati sau matuse etc?Avem dreptul sa ne departam fizic de ei,chiar daca ne cer iertare insa fac mereu aceleasi greseli?
„Domnul il iubeste mult pe pacatosul care se pocaieste si il strange cu drag la pieptul Sau: „Unde ai fost copilul Meu? De multa vreme te astept!” (Sfantul Siluan)

celprost
Mesaje: 161
Membru din: 09 Feb 2012, 12:39
Confesiune: ortodox
Preocupări: sinceritatea, simplitatea, bunul simt

Re: Iertarea crestineasca...pana unde?

Mesaj necititde celprost » 23 Feb 2012, 18:20

Tot legat de iertarea crestineasca...Mai am cateva nelamuriri.Probabil ca si voi ati intalnit de-a lungul vietii,persoane care te "lovesc" subtil,fara a-si arata supararea pe care de fapt o au fata de tine.Ma refer la glumite sau cuvinte malitioase aruncate "accidental" si discret,la taceri si priviri dispretuitoare,lucruri pe care nu i le poti reprosa unuia fara sa pari nebun...Practic te "inteapa",te zgandara,astfel incat tu sa fii cel care se supara,ca sa te poata arata cu degetul si sa spuna ca tu esti cel rau...Astfel de persoane care au utilizat toata viata astfel de instrumente pentru a-si urmai interesele proprii au smintit nu numai familia,ci intregul neam.Lasa in urma frati invrajbiti,veri care se dusmanesc de moarte,cumnati care sunt gata sa isi dea in cap pentru o bucata de pamant sau de casa etc .Ce te faci daca esti un tanar fara experienta si ii iei drept unitate de masura(ma refer la cei care sunt fiii unor astfel de oameni),ca doar merg la biserica,sunt buni "crestini" si pana la urma respecta Legea.Ei nu se cearta cu nimeni,doar altii se cearta cu ei...Ajung sa te divorteze de sot,sa te invrajbeasca cu parintii si tot neamul,printr-o atitudine amabila si binevoitoare,insa calculata in functie de interese...

Cum se numesc astfel de persoane?In alte parti am auzit ca le spun "vampiri emotionali".Din punct de vedere crestin ortodox unde ii incadram?Si cum ne ferim de ei,mai ales atunci cand ne sunt parinti,socri,cumnati sau matuse etc?Avem dreptul sa ne departam fizic de ei,chiar daca ne cer iertare insa fac mereu aceleasi greseli?
Asta e o problema foarte complicata, ellena. Si stii de ce? Pentru ca toti, mai mult sau mai putin, ne "intepam" unii pe altii. Unii mai subtil, altii cu ironie, altii mai abrupt, altii calculat, altii mieros, etc, etc.
Chiar daca mergem la biserica si ne intitulam crestini. Nefiind inca sfinti, ne mai "muscam" unii pe altii. De aia ziceam de un avva care spunea ca mult mai usor se renunta la carne o viata intreaga decat la a "musca" din aproapele. E vorba de MANDRIE aici, bat-o vina, ea zgandare, alteori de INVIDIE, alteori doar de CLEVETIRE sau BARFA. Sunt reziduri de pacate sau chiar patimi pe care le caram dupa noi, desi noi credem ca am scapat de ele. Pentru ele trebuie sa te inarmezi cu RABDARE, cu RABDARE si iara cu RABDARE. Incearca macar sa nu te superi pe persoana respectiva. Daca poti face mai mult de atat, iti sporesti mantuirea. Cauta cumpatarea, echilibrul si calmul. In general, cel care "inteapa" e satisfacut cand vede ca te-a "atins" si trist daca ramai la fel ca inainte. Nu te simti tinta, spune-ti ca se refera la altul, nu la tine. Vei vedea efectul. Cand cresti in rezistenta atunci poti actiona si altfel. Iti spui ca nu esti mai buna, ca meriti acele intepaturi, ca doar mandria ta le resimte ca pe niste lovituri. Adica te smeresti. Rezultatul: turtesti mandria pana o nimicesti. Dar mai intai incearca sa cresti in rezistenta. Un crestin adevarat nu poate creste sub un clopot de sticla.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
(Matei 23:13)


Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron