Parinte, sa ma explic:
In citatul dat, ati fost DEJA luat de prost si calcat in picoaore! adica fratele tau ti-a gresit DEJA.
Nu orice greşeală este din motiv că eşti luat de prost, dar chiar şi din acest motiv dacă ar fi, mai întâi există o încercare, apoi se repetă dacă sunt semne de prostie...
Problema este ce faci dupa asta, intelegeti? Christos nu spune cum sa previi ”luarea de prost”, ci cum sa-l tratezi pe cel care te-a luat DEJA.
Pt prevenit, trebuie atenţie, bună credinţă şi bun simţ în toate, şi tot nu se poate reuşii cu toţi, că... aşa sunt uni oameni.
Tocmai că, Hristos rezolvă problema ''după asta'' prin poruncile respective, care dacă cineva la va pune în practică, îl va determina pe cel care greşeşte să simtă că nu poate lua de prost pe cel căruia ia greşit.
Si, dupa ce a facut-o, ce alternative ai? Il tratezi ca pe vamesi si ca pe pagani. Adica intrerupi raporturile.
Cam aşa ceva, altfel nu ştiu când o să-i vină mintea la cap, ne va tot greşi mereu dacă nu vom proceda aşa...
Cum cititi dumneavoastra pasajul asta? pentru ca „a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost” pare, la dumneavoastra, o atitudine preventiva inainte ca fratele sa te ia de prost.
Ca să fim preventivi, trebuie comunicare, dragoste, amabilitate din partea noastră, dar în toate trebuie să se simtă o măsură...
pai si cum traduceti d-voastra ca asta inseamna „ faptul de a nu te lăsa călcat în picioare şi luat de prost” ?
Prin faptul că ştiu ce vreau, îmi cunosc legea mea, sunt stăpân pe mine şi pe faptele care trebuie să le fac după evanghelie. Sunt amabil dar nu permit bătaia de joc, îl ajut dar nu mă las înşelat, mi-a greşit îl pun la respect după lege, dacă continuă să greşească şi nu se îndreaptă, ca să simtă că nu-i merge aşa cum crede...
Trebuie şi un pic de bărbăţie şi curaj, asta înseamnă să fim verticali. Da trebuie să fie da şi nu, nu. Ruşinea şi îndrăzneala trebuie să ştim când trebuie să le folosim. La fel şi toleranţa şi intoleranţa, blândeţea şi duritatea, etc.
Dar, toate, nu din răutate ci pt binele celor care ne greşesc.
sf Ioan Gură de Aur, tâlcuire la Matei 18,15-18
„Dacă-ţi va greşi fratele tău, mergi, mustră-l între tine şi el singur; dacă te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău"
Pentru că vorbise foarte aspru împotriva celor ce smintesc pe alţii şi-i înfricoşase în multe chipuri, iată cum Hristos îi smereşte şi pe cei ce-au fost smintiţi, ca să nu ajungă din pricina asta iarăşi nepăsători şi ca nu cumva, socotind că toată vina a fost aruncată pe cei ce i-au smintit, să cadă în alt păcat, să ajungă mîndri, să ducă viaţă fără grijă şi să dorească să fie slujiţi în toate. De aceea Hristos porunceşte ca mustrarea pentru greşeli să se facă numai între cei doi, pentru ca să nu ajungă, prin mărturia mai multor oameni, mai apăsătoare învinuirea, iar cel vinovat să se încăpăţîneze şi să fie greu de îndreptat. De aceea a spus: „Mustră-l între tine şi el singur; şi dacă te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău ".
- Ce înseamnă: ,, Dacă te va asculta"?
- Dacă îşi va recunoaşte vinovăţia; dacă va fi convins că a greşit, „ai cîştigat pe fratele tău". Hristos n-a spus: „Ai destulă satisfacţie", ci: „ai cîştigat pe fratele tău", arătînd că duşmănia păgubeşte şi pe unul şi pe altul. N-a spus: „A cîştigat numai acela", ci: „Tu l-ai cîştigat". Prin aceste cuvinte a arătat că înainte de a se împăca păgubea şi unul şi altul; unul păgubea pe fratele său, celălalt îşi păgubea mîntuirea sa.
Aceeaşi poruncă a dat-o şi în cuvîntarea de pe Munte. Atunci a dus pe cel care a supărat la cel pe care l-a supărat, spunînd: ,,Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, du-te şi împacă-te cu fratele tău" ; a mai poruncit ca acela care a suferit o nedreptate să ierte pe semenul său, zicînd: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" . Acum ne mai arată şi o altă cale. Nu mai porunceşte ca acela care a supărat să se ducă la cel pe care l-a supărat, ci cel care a fost supărat să se ducă la cel care l-a supărat. II pune pe acesta să se ducă la celălalt, pentru că ace-luia care a făcut greşeala îi e mai greu să se ducă să-şi ceară iertare, îi e ruşine, roşeşte. Şi nu-i porunceşte să se ducă aşa de ochii lumii, ci ca să îndrepte ce sa făcut. Nu spune: „învinuieşte-l!", nici: „Ceartă-l cu asprime!", nici: „Cere-i socoteală, pedepseşte-l", ci: ,,mustră-l". Acela e cuprins de mînie şi de ruşine cum e cuprins de un somn adînc un om care s-a îmbătat; trebuie ca tu, care eşti sănătos, să te duci la cel bolnav, să te judeci cu el fără martori, pentru ca leacul să fie primit cu uşurinţă. Cînd Domnul spune: ,,Mustră-l", nu spune altceva decît: „Adu-i aminte de greşeala lui; spune-i ce ai pătimit din pricina lui". Cuvintele acestea, dacă sînt spuse cum trebuie, alcătuiesc o parte a apărării lui şi-l duc foarte repede la împăcare.
- Ce să fac dacă nu mă ascultă şi este încăpăţînat?
- „Ia cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a doi martori să stea tot cuvîntul" .
Cu cît este el mai obraznic şi mai încăpăţînat, cu atît trebuie să ne dăm mai multă silinţă să-l vindecăm, nu să-l mîniem şi să-l înfuriem. Şi doctorul nu se opreşte, nici nu se necăjeşte, cînd vede că o boală se vindecă greu, ci atunci mai cu seamă îşi dă toată silinţa. Acelaşi lucru ne porunceşte şi Hristos să facem: „Pentru că ai fost slab singur, mai ia încă doi, ca să fii mai puternic; sînt de ajuns cei doi ca să-l îndrepte pe cel ce a greşit".
Vezi, dar, că Domnul nu caută numai folosul celui care a fost supărat, ci şi al celui care a supărat? La drept vorbind, cel stăpînit de mînie este cel ce suferă. El boleşte, el este neputincios. De aceea de multe ori Hristos porunceşte să se ducă cel care a fost supărat la cel care 1-a supă¬rat, cînd singur, cînd împreună cu alţii. Dacă stăruie în greşeala sa, să ia cu el şi Biserica:
„Spune-l Bisericii" .
Dacă Hristos ar fi urmărit numai folosul celui care a fost supărat, n-ar fi poruncit să iertăm de şaptezeci de ori cîte şapte pe cel ce se pocăieşte , n-ar fi poruncit să căutăm să îndreptăm de atîtea ori greşeala fratelui nostru, ci ar fi poruncit să-l lăsăm, dacă de la prima vorbire cu el rămîne neîndreptat; aşa însă ne porunceşte să încercăm o dată, de două ori şi de trei ori, ca să-l vindecăm: întîia oară singuri; a doua oară cu doi martori, iar a treia oară cu mai mulţi. Cînd e vorba de cei care sînt în afară de Biserică, nu ne spune asta, ci: „Dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt" ; dar cînd e vorba de cei care aparţin Bisericii nu dă această poruncă. Acelaşi lucru îl spune şi Pavel, zicînd:
„Ce am eu să judec pe cei din afară?"" dar porunceşte să mustri pe fraţi, să te îndepărtezi de ei şi să o curmi cu ei dacă nu te ascultă, ca să se ruşineze";. Tot aşa face şi Hristos cînd dă aceste legi despre purtarea fraţilor între ei. Îi dă celui care a supărat pe fratele său trei dascăli şi judecători, care să-i arate desluşit ce a făcut el în timpul beţiei sale, al furiei sale. El este cel care a rostit şi a săvîrşit toate nesocotinţele şi greşelile acelea, dar el are nevoie de dascăli, ca un om beat. Că mînia şi păcatul scot pe om din minţi mai grozav decît beţia şi-i înnebunesc şi mai mult sufletul. Care om a fost mai priceput decît David? Totuşi, cînd a păcătuit nu şi-a mai dat seama ce face; pofta a pus stăpînire pe toate gîndurile sale şi i-a umplut ca un fum sufletul. De aceea a avut nevoie de lumina profetului Natan, de cuvintele lui, care să-i aducă aminte de cele săvîrşite . Pentru aceasta şi acum Hristos aduce pe aceşti dascăli la cel ce a păcătuit, ca să-i vorbească de cele ce a făcut.
Aş putea fi însă întrebat:
- Dar pentru ce porunceşte Hristos ca acela care a fost supărat să mustre pe cel care l-a supărat, şi nu altul?
- Pentru că cel vinovat îl suferă mai uşor pe cel nedreptăţit, pe cel supărat, pe cel amărît. N-ar suferi cu aceeaşi inimă mustrarea altuia cum suferă mustrarea aceluia, mai cu seamă că îl mustră între patru ochi. Nu-l va pleca, oare, mai uşor spre împăcare decît oricare alt om, cînd cel care trebuia să-l pedepsească pentru ocara adusă tocmai el îi arată că se îngrijeşte de mîntuirea lui? Vezi, dar, că Hristos a dat porunca aceasta nu ca să pedepsim pe cel care ne ocărăşte şi ne greşeşte, ci ca să-l îndreptăm? De aceea nici nu ne porunceşte să luăm îndată cu noi doi martori, ci numai cînd acela se încăpăţînează. Şi nici atunci nu ne îngăduie să luăm mulţi oameni, ci să aducem, alături de noi, numai doi oameni sau chiar numai unul; dar dacă nu ţine seamă nici de ei, atunci ne porunceşte să-l spunem Bisericii.
Cîtă grijă are Hristos de a nu da la iveală păcatele semenilor noştri! Ar fi putut porunci să-l spunem dintru început Bisericii pe cel ce ne-a greşit. Dar n-a poruncit aceasta, tocmai pentru ca să nu vădim greşelile fraţilor noştri, ci legiuieşte să o facem după întîia şi a doua sfătuire.
- Ce înseamnă: „Caprin gura a doi sau trei martori să stea tot cuvîntul"? Ai destulă mărturie, îţi spune Hristos, că ai făcut tot ce trebuia, că n-ai lăsat nimic din cele ce depindeau de tine.
„Iar dacă nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii" , adică întîi-stătătorilor Bisericii. „Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un pâgîn şi vameş".
Deci unul ca acesta suferă de o boală de nevindecat. Uită-mi-te că in toate împrejurările Hristos dă pe vameş ca pildă de cea mai mare păcătoşenie. Mai înainte spusese: „Nu şi vameşii fac la fel?"; iar mai tîrziu spune iarăşi: „Vameşii şi desfrinatele intră înaintea voastră în împărăţia cerurilor" , adică oameni tare osîndiţi şi aspru judecaţi. Să audă aceste cuvinte cei care se reped la cîştiguri nedrepte, cei care iau dobîndă la dobînzi.
- Dar pentru ce l-a rînduit la un loc cu vameşii?
- Ca să mîngîie pe cel nedreptăţit şi să înfricoşeze pe celălalt.
- Aceasta e singura lui pedeapsă?
- Nu! Ascultă ce spune Hristos mai departe!
„Oricîte veţi lega pe pămînt vor fi legate în ceruri".
Hristos n-a spus întîi-stătătorului Bisericii: „Leagă pe unul ca acesta!", ci: „Oricîte vei lega", îngăduind totul celui nedreptăţit; legătura rămîne nedezlegată, iar vinovatul va suferi cea mai grea pedeapsă. Nu-i de vină cel care l-a spus Bisericii, ci cel care nu s-a lăsat convins de Biserică. Ai văzut că l-a legat cu două lanţuri: şi cu pedeapsa de pe lumea aceasta şi cu chinul de pe lumea cealaltă? L-a ameninţat cu aceste pedepse pentru ca să nu i se întîmple asta, ci, temîndu-se şi de alungarea din Biserică şi de primejdia legăturii cu care are să fie legat în ceruri, să ajungă mai blînd. Acela, cunoscînd acestea, îşi va potoli mînia, dacă nu de la început, cel puţin în faţa atîtor judecători, care-i stau în faţă. De aceea a şi pus Hristos primul, al doilea şi al treilea scaun de judecată; nu l-a alungat dintr-o dată; dacă nu ascultă de întîiul scaun de judecată, să vină la al doilea; dacă-l dispreţuieşte şi pe acesta, să se teamă de al treilea; iar dacă nu ţine seamă nici de acesta, să se spăimînte de pedeapsa viitoare şi de hotărîrea şi judecata lui Dumnezeu.