Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Tot felul de probleme de Morală şi Spiritualitate Ortodoxă.
Discuţii pe marginea Operelor patristice, Filocalie, Pateric etc
Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra
Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 18 Noi 2013, 00:45

Si asteptarea, rabdarea, ca sa inteleaga ceilalti oameni lepadarea ta de lumesc, este intr-un anumit fel un compromis.
Ce fel de compromis? Deși, sincer mi se pare absurd să aștepți ca ceilalți să te înțeleagă; lepădarea de lumesc privesc omul în cauză și pe Dumnezeu...
Sfântul Siluan AthonitulChiar daca la inceput , viata unui ascet crestin, retras din lume si concentrat pe pocainta personala si iubirea lui Dumnezeu in rugaciune "din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul", pare a lua un caracter aparent egoist, mai tarziu cand sufletul sau castiga prin smerenie si rugaciune simtirea harului dumnezeiesc, iubirea lui Dumnezeu incepe sa lucreze in el si ea se revarsa asupra intregii umanitati si a intregii creatii.
Deci e nevoie, în primul rând de o izolare, aparent egoistă, de lume și apoi vom știi cum să ne lepădăm corect de lume.

Maria Andreea. Noi stim ca Dumnezeu a facut om, barbat si femeie l-a facut.
Iar cei doi, trup si suflet, cu credinta in Dumnezeu si dragoste toata viata ar trebui sa fie.
Ei bine, lucrarea mantuirii unuia dintre cei doi, este lucrarea amandorura intr-un anumel fel. Si asta cum nu, cand stim bine "16. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?"
Uneori insa unul dintre cei doi, trebuie sa astepte cu rabdare sa ajunga la aceeasi masura a intelegerii amandoi. Caci trup si suflet fiind, vor trebui sa isi armonizeze pasii ca sa fie pacea cea buna in casa lor. Si nu poti cere astazi ceva ce omul va pricepe doar maine. Noi oamenii de multe ori gresim in relatiile cu semenii ca cerem celorlalti sa inteleaga intr-un anumit moment mai mult decat pot intelege in acel moment. Acesta este uneori si motivul judecarii aproapelui. Nu vedem ca nu intelege si il judecam ca nu vrea.
De exemplu: nu reciti din Eminescu unui copil de 3 ani si nici nu faci algoritmi cu un bebelus. Bine , exemplul este cam extrem insa voiesc sa ma intelegi pe deplin.
A pasi in viata duhovniceasca este o cale grea. Cu atat mai greu este cand unul paseste azi si celalalt paseste maine. Suntem mireni si dorim sa traim viata cea duhovniceasca. Mare greu este sa intelegem cuvintele sfintilor atat de bine incat sa putem sa le adoptam in viata noastra de mireni. Insa noi de multe ori vedem textul ad litteram. zice de izolare in chilie? izolare in chilie. Dar oare ce fel de chilie poate avea mireanul? ei bine, mare lucru intelegerea aceasta.

Ce sa faca omul daca jumatatea lui nu este in acelasi pas cu el? Sa fuga cautand chilia , ca vrea mantuirea lui proprie, sau sa astepte si sa ajunga sa mearga in acelasi pas? Nu este el atunci pe deplin un egoist, fugind? Mult am intrebat eu pe Dumnezeu aceasta. Si raspunsul este: daca nu este dragoste nimic nu este.
"13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."

Si mi-am zis: nu degeaba preotii nostri urmand indemnul Apostolului ne spune:
"10. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!
11. Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia."
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde maria_andreea » 18 Noi 2013, 20:55

„nora”, am înțeles doar că tu te referi la cazul unor soții pe când eu la cazul lumii, în general: colegi, oameni cu care vi în contact permanent sau temporar. Cu toate acestea ideea ta (dragostea pe primul loc) se potrivește și cazului meu. Merci de răspunsuri.
Cel ce nu-și ia crucea și nu-mi urmează mie nu este vrednic de Mine
Mă gândesc că fiecare are de trecut anumite bariere pentru a ajunge la scopul dorit (asemănarea cu Dumnezeu) de aceea a fost dinainte văzut și dinainte atenționați prin cuvintele de mai sus... asta dacă prin cuvintele cruce înțelegem doar suferințele, greutățile de pe parcursul urcușului.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 24 Noi 2013, 01:24

„nora”, am înțeles doar că tu te referi la cazul unor soții pe când eu la cazul lumii, în general: colegi, oameni cu care vi în contact permanent sau temporar. Cu toate acestea ideea ta (dragostea pe primul loc) se potrivește și cazului meu. Merci de răspunsuri.
Cel ce nu-și ia crucea și nu-mi urmează mie nu este vrednic de Mine
Mă gândesc că fiecare are de trecut anumite bariere pentru a ajunge la scopul dorit (asemănarea cu Dumnezeu) de aceea a fost dinainte văzut și dinainte atenționați prin cuvintele de mai sus... asta dacă prin cuvintele cruce înțelegem doar suferințele, greutățile de pe parcursul urcușului.
Da, am vorbit mai mult despre soti. Insa dragostea trebuie cautata si in relatiile cu ceilalti. Cand reusim sa ajungem la dragoste adevarata pentru ceilalti atunci deja am reusit sa ne lepadam de cele lumesti. Si primul pas ce trebuie facut este sa te uiti in tine insuti. Cand am inceput sa ma uit in mine si sa vad cu atentie cum raspund celorlalti in diferite situatii, m-am intristat. Am privit gandurile mele adresate celorlalti din lume si nu mi-a placut. Uneori reuseam sa prind gandul cel rau si sa il alung, alteori nu. Alteori gandul scapa si in fapta. Mi-am dat seama ca pacatele din mine lovesc pe ceilalti. Privim prea mult la ceilalti , la greselile lor si aproape niciodata la noi , la greselile noastre. Acolo unde se opreste judecarea aproapelui incepe iubirea de aproapele. Caci fata de aproapele, fata de ceilalti, ne pozitionam intotdeauna. Si aceasta pozitionare este ori de iubire ori de judecare. Caci cu cei cu care ai o oarecare legatura, cum spui, colegi, oameni cu care vi in contact, nu poti spune ca esti indiferent, adica fara atitudine.
Ca sa indrepti in tine cele strambe, trebuie mai intai sa le vezi pe cele strambe.

Lepadarea de lumesc totusi, nu este fuga de oamenii lumesti ci este asumarea drumului crucii, lupta de a dobandi dragostea pentru oamenii lumesti. caci de iubesc un om drept , cum nu as putea sa o fac! Cine nu iubeste pe cel bun, si bland si iubitor? Insa sa iubesti pe cel lumesc, ratacit, sau cum o fi, si asta fara sa te schimbe pe tine, aceasta este " a fi in lume si totusi afara din ea". Pana mai ieri ma gandeam ca a iubi pe cei din lume inseamna a lupta sa ii schimbi, sa vina la Dumnezeu, sa iubeasca pe Hristos si sa-i faci sa vrea sa porneasca si ei pe drumul cel bun. Si m-am lovit aici de multe esecuri. Si nu intelegeam cum de se intampla asta. Deci am ganduri bune, si vreau sa fie bine si rezultatul totusi nu este cel asteptat. Mi-am dat seama insa ca a iubi pe cei din lume inseamna a nu-i judeca, a-i lua asa cum sunt , a-i odihni si bucura si a lasa pe Dumnezeu sa faca ce numai El Bunul poate. Aici e nevoie de multa rabdare.

A-ti lua crucea si a-i urma lui Hristos nu inseamna a admite ca suferintele din viata este crucea mea , asa simplu , si atat. Total gresit aceasta. caci si un talhar are suferinte si nu urmeaza lui Hristos. A-ti lua crucea este a te lepada de cele lumesti. Ca vin si suferinte, ca trebuie sa treci prin ele, sa te caleasca cum e calit aurul in foc. da.
Imi amintesc, acum vreo 15 ani, cand discutam cu colege de birou, spuneau: uite ce sufar, sotul meu bea, alta , al meu ma bate, alta, copilul meu e rau si neascultator, alta am greutati mari, si toate admiteau, ce sa facem , asta e crucea ce mi-a dat-o Dumnezeu. Dar mergeau la Biserica de doua ori pe an de Pasti si de Craciun, si traiau o ortodoxie caldicica. La fel incepusem si eu sa cred. Mai ales ca eram la fel de caldicica. Iata ce cruce mi-a dat Dumnezeu, imi spuneam, dar oare de ce? ma intrebam.
Nu. Trebuie sa imi asum calea credintei, calea lui Hristos. Trebuie sa incep cumva sa pasesc pe calea aceasta. Asta inseamna sa iau crucea si sa Ii urmez. Deci nu orice suferinta inseamna ca iti porti crucea. Caci exista suferinta ce vine din pacat, din ratacire pe cai gresite.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 24 Noi 2013, 01:52

Acum imi dau seama Maria Andreea, ca tu ai zis bine, "suferintele de pe parcursul urcusului".
Insa este important ce urcus avem. Ca uneori credem ca urcam, si zicem ca mergem pe calea buna, ca urcam treapta cu treapta, dar in realitate suntem doar inselati, ca stam pe loc, sau poate chiar coboram. Este foarte important sa stim cand urcam sau cand stam pe loc. Nu dupa multimea suferintelor stim daca urcam ci dupa multimea ispitelor. Dar si aici e important sa nu credem cumva ca orice intamplare neinteleasa la momentul respectiv este si ispita. Ca usor si aici sa ne inselam si sa cadem intr-o mandrie interioara si sa zicem: uite ce ispita azi, ce ispita maine, iata ca sunt pe drumul cel bun. De -acum m-am linistit.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde maria_andreea » 24 Noi 2013, 11:46

Insa sa iubesti pe cel lumesc, ratacit, sau cum o fi, si asta fara sa te schimbe pe tine, aceasta este " a fi in lume si totusi afara din ea"
Să iubești e atât de relativ spus, ce este defapt iubirea, care sunt formele ei? De exemplu anumiți oameni pot fi „jigniți”, mai tare îndârjiți sau pur și simplu revoltați atunci când li se răspunde cu iubire; mă gândesc la oamenii orientați către sarcinii, oamenii direcți cum sunt directorii care nu au timp și nici chef de „sentimentalismele” tale. Deci lor nu le poți aplica iubirea aceea curată de care vorbești; în fața lor trebuie să fii cu maxim de efect și minim de efort chiar dacă asta înseamnă să tai în carne vie, dacă e necesar...
Nu dupa multimea suferintelor stim daca urcam ci dupa multimea ispitelor.
De acord. Însă aici e o întreagă artă; mă refer la faptul că defapt ispitele te vizează dar nu sunt ale tale, lupta nu e a ta ci a Lui Hristos, tu ești doar un spectator cu smerenie la acest război duhovnicesc...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 29 Noi 2013, 10:22

Insa sa iubesti pe cel lumesc, ratacit, sau cum o fi, si asta fara sa te schimbe pe tine, aceasta este " a fi in lume si totusi afara din ea"
Să iubești e atât de relativ spus, ce este defapt iubirea, care sunt formele ei? De exemplu anumiți oameni pot fi „jigniți”, mai tare îndârjiți sau pur și simplu revoltați atunci când li se răspunde cu iubire; mă gândesc la oamenii orientați către sarcinii, oamenii direcți cum sunt directorii care nu au timp și nici chef de „sentimentalismele” tale. Deci lor nu le poți aplica iubirea aceea curată de care vorbești; în fața lor trebuie să fii cu maxim de efect și minim de efort chiar dacă asta înseamnă să tai în carne vie, dacă e necesar...
Nu dupa multimea suferintelor stim daca urcam ci dupa multimea ispitelor.
De acord. Însă aici e o întreagă artă; mă refer la faptul că defapt ispitele te vizează dar nu sunt ale tale, lupta nu e a ta ci a Lui Hristos, tu ești doar un spectator cu smerenie la acest război duhovnicesc...

Fiecaruia sa le dam dupa nevoile lor si nu dupa ceea ce noi gandim ca au nevoie , fireste limita fiind aceea ca tot ceea ce facem sa nu duca la savarsirea vreunui pacat. Exemplul tau, directorul, acest om are nevoie de un angajat model, constiincios , nu are nevoie de sentimentalisme.

"Să îl îngăduim deci, pe celălalt, aşa cum este. Unul mă va insulta; desigur. Altul mă va lăuda; desigur. Unul îmi va oferi o jumătate de pahar cu apă; desigur. Să nu ne amestecăm în viaţa altuia. Numai atunci când ne vor cere dragostea, să o dăm aşa cum o dă Dumnezeu „şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. Să păstrăm „unitatea Duhului”, adică credinţa sfântă pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Acestea fac subiectul luptei noastre pe care o iubeşte Dumnezeu…

Dumnezeu vrea ca în viaţa noastră de zi cu zi să fim astfel, încât să ne iubească ceilalţi şi să ne simtă bucuroşi. Să poată comunica cu noi, să spună bucuria lor, tristeţea lor, problemele lor. Să simtă că suntem inimi ce trăiesc aproape una de alta şi că ne putem ajuta unul pe altul." Par. Emilianos Simonopetritul

https://sfantulmunteathos.wordpress.com ... fatuieste/

In lupta cu ispitele nu e chiar asa. Caci de ar fi asa, noi simpli spectatori smeriti, atunci fiecare ar ajunge in rai dupa o lupta cu ispitele in care Hristos intotdeauna castiga.
Hristos ne ajuta, ne da putere, ne da intelepciune, ne da minte clara, insa noi trebuie sa vrem asta si sa si cerem asta. Felurite sunt ispitele insa cele mai subtile sunt cele de la nivelul mintii noastre, unele atat de fine si de ascunse incat cu greu ne dam seama.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde maria_andreea » 29 Noi 2013, 17:04

Fiecaruia sa le dam dupa nevoile lor si nu dupa ceea ce noi gandim ca au nevoie
Hm, aici e cam ambigu. Sunt mulți care nu-și controlează nevoile ci în mod inconștient le cer, de exemplu împătimiții de droguri, alcool etc. Cu ei ce facem?
In lupta cu ispitele nu e chiar asa. Caci de ar fi asa, noi simpli spectatori smeriti, atunci fiecare ar ajunge in rai dupa o lupta cu ispitele in care Hristos intotdeauna castiga.
Așa este „nora”. Dacă ai ajuns să fii spectator la lupta ta implică 1. că ești conștient de ea, 2. că l-ai chemat pe Hristos (care deja luptă în numele tău)... Poate răspunsul meu nu a fost suficient de bine explicat.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 12 Iul 2014, 22:21

Cum transpunem in practica, noi mirenii casatoriti, urmatoarea invatatura a Sf. Ioan Scararul:

"4. De te grabesti spre instrainare si spre singuratate nu cauta sufletele indragite de lume. Pentru ca furul vine pe neasteptate. De aceea multi, incercand sa mantuiasca impreuna cu ei pe unii nepasatori si greoi, s-au pierdut impreuna cu acestia, focul sufletului lor stingandu-se cu vremea. Daca ai primit flacara, alearga. Caci nu sti cand se va stinge si te va lasa in intuneric.
5. Nu ni se cere tuturor sa mantuim pe altii. Caci zice dumnezeiescul Apostol: Deci fiecare va da , fratilor, socoteala lui Dumnezeu pentru sine. Si iarasi, invatand pe altul, nu te inveti pe tine? Dar negresit ni se cere tuturor sa ne mantuim pe noi insine. " Scara - Cuvantul III Despre instrainare
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde maria_andreea » 17 Iul 2014, 18:05

”nora”, din experiență știu că omul nu ține la nimic mai mult decât la libertatea sa. Fie că este o libertate aparentă, dată de plăceri și desfătări, fie că este o libertate autentică, dată de controlul deținut asupra poftelor și gândurilor. De aceea atunci când vei dori să-i schimbi purtarea el se va întoarce spre tine cu împotrivire și de cele mai multe ori te va face să suferi, spunându-ți vorbe grele. (Creștinul autentic trăiește stările de iubire sau tristețe/supărare la mare intensitate, si dacă nu are suficientă tărie de caracter, de voință, de credință suferința lui îl va copleși, îl va arunca spre deprimare/deznădejde)

Am ajuns să cred că omul poate fi schimbat respectându-i alegerile, bune sau proaste și dând totodată pildă de cuviință, de dreaptă și înțeleaptă purtare. El se va molipsi, va dori să te urmeze pentru că binele este irezistibil ( :) )pentru sufletele curate și însetate de dreptate...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 18 Iul 2014, 21:21

Ei, sigur , fii tu sfant si toti din jur se vor sfinti.
In viata de familie drumul spre sfintenie e un pic mai diferit fata de cea a monahului. Si asta pentru ca trebuie avuta in vedere doua atitudini. Una este aceea fata de noi insine, cu ceea ce stim, rabdare, iubire, si respectarea libertatii celorlalti, lupta pe care toti o avem de facut, pocainta, ascultare, taine. Insa in familie intervine necesitatea unei a doua atitudini si aceasta este fata de notiunea "trup si suflet" asa cum Apostolul invata.
Aici intervine greseala (parerea mea, ma iertati) pentru ca nu prea exista sfat in acest sens mai ales in vremurile de azi. Caci daca lucram doar asupra noi insine, riscam sa se ajunga ca cei doi sa traiasca in lumi paralele, fiecare cu preocuparile sale. De aceea trebuie sa tindem si spre a lucra la a ajunge a fi trup si suflet, intru Hristos desigur, cand nu mai sunt necesare cuvintele pentru a comunica, cand simti bucuria, tristetea, veselia celuilalt, cand te rogi si rugaciunea e a amandorura, cand nu mai exista ascunzis, nu mai exista nici cel mai mic compromis intre cei doi, cand daca unul rade, rade si celalalt , daca unul plange , plange si celalalt. Am vazut familii in care unul e credincios si celalalt mai putin, si in care nu exista notiunea de trup si suflet inteleasa si aplicata de ambii.

Sigur ca binele este irezistibil, insa pentru asta trebuie sa atingi sfintenia. Atata timp cat nu esti acolo, la acel nivel, intodeauna va exista o ispita in partile slabe, nu doar ale tale ci si ale familiei "trup si suflet". Si astfel te lupti cu patimile tale si te lupti cu patimile celuilalt si invers. Este o lupta dubla si pentru unul si pentru celalalt. Caci nu poti sa fi iubitor cu adevarat daca respingi pe celalalt in cele neintelese.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde maria_andreea » 19 Iul 2014, 11:55

Caci daca lucram doar asupra noi insine, riscam sa se ajunga ca cei doi sa traiasca in lumi paralele, fiecare cu preocuparile sale.
Niciodată un creștin nu poate lucra doar asupra lui înșiși. Orice rugăciune este la plural. Dumnezeu Însuși de la care primim puterea și înțelepciunea este Trei. Tocmai pentru a învăța și primi puterea să nu fim egoiști ci orice întreprindem să facem pentru binele celor pe care îi avem în gând, în suflet.

Personal, mi se pare în regulă, ca fiecare să aibă preocupările sale. Oamenii trebuie să fie complementari pentru a se ajuta unul pe altul în slăbiciuni și a avea reușite (șanse) mai mari.
Am vazut familii in care unul e credincios si celalalt mai putin, si in care nu exista notiunea de trup si suflet inteleasa si aplicata de ambii.
Trupul și sufletul nu trebuie definit și pus în practică într-un anumit spațiu și timp. El este o realitate care se poate manifesta cu mai multă mai mai puțină intensitate în funcție de valoarea pe care o dă fiecare. Dacă unul contribuie mai mult, iar altul mai puțin la acest aspect, cel care se nevoiește mai mult nu trebuie să se supere ci să lucreze în continuare; cu siguranță celălalt va lucra pe alt plan și la rândul lui va compensa lipsurile soțului. (Orice om indiferent cât de slab credincios ni se pare că este, în fapt e o comoară încă neexploatată, un potențial de adâncă credință)
Este o lupta dubla si pentru unul si pentru celalalt
În general, lupta noastră, nu e numai a noastră. Și în societate, noi luptăm și cu lipsurile celorlalți, încercând să le îndepărtăm, să dăm omului valoare reală a sa și nu cea distorsionată de păcat...
Sigur ca binele este irezistibil, insa pentru asta trebuie sa atingi sfintenia.
Sfințenia nu trebuie așteptată, ea trebuie trăită, aici și acum, în fiecare zi...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 20 Iul 2014, 22:55

A lucra asupra noi insine inseamna a face curatenie mereu in mintile si inimile noastre, a invata paza mintii. Iar toate acestea de la Domnul invatam. Iar acolo unde nu putem cu cele ale firii noastre , Domnul vine si curata, vine si aseaza. Rugaciunea trebuie sa fie mai mult pentru oameni iar pentru tine sa fie doar: voia Ta Doamne sa fie, ai mila si ma iarta. Cu cat esti mai cazut in pacat cu atat te rogi mai mult pentru tine si mai putin pentru ceilalti. Cu cat te indrepti, cu atat te rogi mai mult pentru ceilalti si mai putin pentru tine insuti.

Mireanul casatorit, pe langa razboiul duhovnicesc al lui insusi mai are un razboi de dus: razboiul cel dimpreuna in care cand unul razboieste , cand celalalt, cand amandoi, cand cade unul, cand celalalt , cand amandoi. Atacurile ispitei tintesc si mintea ta si mintea celuilalt, cand nu reuseste cu unul, incearca cu celalalt. Uneori sunt ispite prin tine indreptate spre celalalt, si invers. Este atacata insasi unitatea celor doi in "trup si suflet", unitatea in iubire de Dumnezeu si de oameni.
Nimic nu se masoara, aici, caci de masori si compari rugaciunea sau faptele bune intre cei doi, deja ai despartit unitatea celor doi. Deja nu mai esti trup si suflet.

Instrainarea de lume, inseamna fuga de pacat si de duhul lumii, a te instraina de tovarasii partasi la pacat, a fugi de locurile pacatoase. In familie, fuga trebuie sa fie impreuna, altfel intervine cum am spus, departarea, fiecare cu diferitele lui preocupari, mai mult sau mai putin pacatoase, Nu vorbesc aici de preocupari normale, cum ar fi serviciul de exemplu sau daca unul picteaza avand acest talent nu trebuie sa picteze si celalalt. Preocupari, in sens duhovnicesc, la acestea m-am referit.

Asadar avem aceleasi trepte ale scarii de urcat, asa cum ne invata Sf. Ioan Scararul insa , fiind in lume, un pic mai diferit: fazele lepadarea, despatimirea si isihia trebuie urcate atat de unul cat si de celalalt.

Sfintenia nu trebuie asteptata ci dorita din tot sufletul, sa doresti sa fi in comuniune cu Dumnezeu. Sa doresti sa devii sfant.


"Sfantul Ioan Gura de Aur spune in legatura cu acest subiect: „orbirea din noi trebuie sa o schimbam pentru a ne aseza la aceasta masa dumnezeiasca si a ramane intotdeauna aceiasi dupa participarea la Sfintele Taine“. Aceasta ne arata prea bine care este importanta participarii noastre in urcusul intalnirii cu Dumnezeu. Vrem sa fim sfinti, deci sa implinim in noi proiectul tainic al Intruparii lui Dumnezeu, dar nu este suficient sa ne unim cu El, trebuie de asemenea sa dorim ca aceasta legatura sa persiste in noi ca ceva pretios, care ne este daruit de Fiul lui Dumnezeu, ea fiind singura realitate pe care trebuie sa o traim, altfel „vom gusta judecata, nesocotind Trupul Domnului“ (I Corinteni 11, 29)."

http://www.crestinortodox.ro/liturgica/ ... 45229.html

De aceea am spus ca binele din noi devine irezistibil doar daca devii sfant. Cata vreme in noi mai este pacat, binele nostru nu poate fi irezistibil,
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde maria_andreea » 26 Iul 2014, 21:20

Nimic nu se masoara, aici, caci de masori si compari rugaciunea sau faptele bune intre cei doi, deja ai despartit unitatea celor doi. Deja nu mai esti trup si suflet.[...]. Asadar avem aceleasi trepte ale scarii de urcat [...] In familie, fuga trebuie sa fie impreuna, altfel intervine cum am spus, departarea,
E interesantă această imagine a concepției ”trup - suflet”..., însă eu îmi susțin opinia: creștinul care lucrează duhovnicește fie el căsătorit, necăsătorit sau monah nu lucrează duhovnicește doar asupra lui înșiși pentru că în esență asta e creștinismul, ieșirea din egoism și unirea prin iubire cu ceilalți și cu Dumnezeu. Deci dacă ați înaintat în lucrarea duhovnicească, de pe treapta pe care sunteți îl puteți ajuta și pe celălat să urce (soț/semen). Oamenii se sprijină unul de altul, în general, pentru că așa e făcută lumea :).

Cum spuneați și Dvstră cu cât ești mai puțin păcătos (cu o treaptă mai sus) cu atât te rogi mai mult pentru ceilalți decât pentru tine. Deci puteți alerga și singură; dacă la moment, soțul nu vă poate însoți, vă va prinde din urcă cu ajutorul rugăciunii pe care îl veți acorda. Și asta nu e judecată în sens de osândire ci judecată dreaptă (eu așa văd lucrurile).
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 28 Iul 2014, 00:06

Nimic nu se masoara, aici, caci de masori si compari rugaciunea sau faptele bune intre cei doi, deja ai despartit unitatea celor doi. Deja nu mai esti trup si suflet.[...]. Asadar avem aceleasi trepte ale scarii de urcat [...] In familie, fuga trebuie sa fie impreuna, altfel intervine cum am spus, departarea,
E interesantă această imagine a concepției ”trup - suflet”..., însă eu îmi susțin opinia: creștinul care lucrează duhovnicește fie el căsătorit, necăsătorit sau monah nu lucrează duhovnicește doar asupra lui înșiși pentru că în esență asta e creștinismul, ieșirea din egoism și unirea prin iubire cu ceilalți și cu Dumnezeu. Deci dacă ați înaintat în lucrarea duhovnicească, de pe treapta pe care sunteți îl puteți ajuta și pe celălat să urce (soț/semen). Oamenii se sprijină unul de altul, în general, pentru că așa e făcută lumea :).

Cum spuneați și Dvstră cu cât ești mai puțin păcătos (cu o treaptă mai sus) cu atât te rogi mai mult pentru ceilalți decât pentru tine. Deci puteți alerga și singură; dacă la moment, soțul nu vă poate însoți, vă va prinde din urcă cu ajutorul rugăciunii pe care îl veți acorda. Și asta nu e judecată în sens de osândire ci judecată dreaptă (eu așa văd lucrurile).
Da, asa si este, trebuie lucrat indiferent ca esti sau nu casatorit, indiferent de raporturile cu ceilalti fie ei apropiati, prieteni sau doar cunoscuti. Ceea ce eu insa incerc sa atrag atentia este ca de fapt in casnicie mai exista o treapta , impropriu exprimat, aceea de a lucra asupra ceea ce sunt amandoi: sunt ei trup si suflet sau nu sunt. Daca nu sunt care sunt cauzele si ce e de facut. Astazi am citit "intamplator' ceva foarte frumos spun eu legat tocmai de acest subiect:
Sf. Ioan Gura de Aur Omilie asupra casatoriei si vietii de familie:

In pronia Sa divina, Dumnezeu a oranduit de la inceputuri aceasta unire intre barbat si femeie si a grait de cei doi ca de una: barbat si femeie El i-a creat si nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca., pentru ca voi toti sunteti una in Iisus Hristos. (Gal. 3:22). Nu exista relatie intre semeni mai adanca decat aceea dintre barbat si femeie, daca ei sunt uniti asa cum ar trebui.

Dintru inceput femeia a fost din barbat, si din femeie si barbat alti barbati si femei s-au nascut. Vedeti acum cat de adanca este aceasta unire si cum Dumnezeu a creat-o in chip divin dintr-o singura fire? I-a ingaduit lui Adam sa se casatoreasca cu Eva, care era mai mult decat sora sau fiica, era sange din sangele lui! Dumnezeu a facut ca intreaga omenire sa isi aiba obarsia intru aceasta. Pe de o parte, Dumnezeu nu a facut femeia separat de barbat, pentru ca acesta ar fi considerat-o cu totul deosebita fata de el. Nici nu a lasat femeia sa dea nastere de prunci fara de barbat. Daca ar sta asa lucrurile, ea si-ar fi indeajuns siesi. In loc de acestea, preucm ramurile unui copac pornesc din acelasi trunchi. El l-a facut pe unul Adam sa fie obarsia intregii omeniri.impreuna barbat si femeie, si a facut cu putinta ca barbatii si femeile sa-si fie suficienti lor. mai tarziu a oprit pe barbati sa se casatoreasca cu surorile si ficele lor pentru ca iubirea noastra sa nu se margineasca la madularele familiei si sa fie data restului omenirii. Toate acestea sunt cuprinse in cuvintele lui Hristos: "El i-a facut de la inceput barbat su femeie. Mat.19:4."

Femeia trebuie sa fie supusa barbatului din iubire nu din frica, iar barbatul sa o iubeasca curat. Atunci e posibil sa se ajunga la adevarata unire a celor doi cu Hristos in mijlocul lor. Cum frumos se exprima Par. Rafail Noica: in familie trebuie sa fiti trei: voi doi si Hristos.

Alergare de unul singur in familie nu se poate, caci de e numai rugaciunea ta separata, fara fapte bune ale amandorura din dragoste de Hristos, nu esti trup si suflet. Dar sigur pana sa ajungi la masura de a fi una alta alegere nu ai decat rugaciunea si rabdarea. Insa va spun ca acestea dau roade daca ai cu adevarat nadejde in Dumnezeu.

La mine, Slava lui Dumnezeu il am pe sotul meu alaturi. Dar am avut si avem ispite mari, ultima, ne-am luptat cu ea doi ani, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, slavit fie numele Lui vom reusi sa ajungem la liman.

PS. Nu-s ce trebuie sa fiu ca de as fi oamenii din jurul meu s-ar schimba. Dar nadajduiesc la Domnul sa aiba mila de mine.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde maria_andreea » 28 Iul 2014, 17:19

Ceea ce eu insa incerc sa atrag atentia este ca de fapt in casnicie mai exista o treapta , impropriu exprimat, aceea de a lucra asupra ceea ce sunt amandoi: sunt ei trup si suflet sau nu sunt.
Hm, umila mea părere, nu este de acord cu această „treaptă”, doar în căsnicie. Toți suntem un trup, cu toții trebuie să fim un trup tainic, o Biserică al cărei Cap este Hristos. Mie nu mi-ar plăcea să mă căsătoresc și să fiu nevoită să fiu în comuniune, să lucrez pentru a forma un trup tainic doar cu soțul meu. Mi se pare ... trist; A, că există și o unire trupească a celor doi, nu contest, dar unirea spirituală, unitatea-suflet trebuie să existe și în relațiile dintre ceilalți oameni. Viața pare mai frumoasă așa :).
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Lepădarea de lume:1 treaptă a vieţii duhovniceşti

Mesaj necititde nora » 28 Iul 2014, 23:28

Ceea ce eu insa incerc sa atrag atentia este ca de fapt in casnicie mai exista o treapta , impropriu exprimat, aceea de a lucra asupra ceea ce sunt amandoi: sunt ei trup si suflet sau nu sunt.
Hm, umila mea părere, nu este de acord cu această „treaptă”, doar în căsnicie. Toți suntem un trup, cu toții trebuie să fim un trup tainic, o Biserică al cărei Cap este Hristos. Mie nu mi-ar plăcea să mă căsătoresc și să fiu nevoită să fiu în comuniune, să lucrez pentru a forma un trup tainic doar cu soțul meu. Mi se pare ... trist; A, că există și o unire trupească a celor doi, nu contest, dar unirea spirituală, unitatea-suflet trebuie să existe și în relațiile dintre ceilalți oameni. Viața pare mai frumoasă așa :).

Poate m-am exprimat gresit si nu m-am facut inteleasa. Taina cununiei este taina ce uneste doi oameni , barbat si femeie, nu pe noi cu toti semenii. Dar inteleg ca nu esti casatorita, si poate de aici neintelegerea. Sa nu confundam Taina cununiei cu comuniunea crestinilor in Biserica.

iata ce spune Sf. Ioan Gura de Aur:

"Casatoria vine de la Dumnezeu – Mai întâi în instituirea sa primara apoi în înaltarea ei prin Iisus Hristos la demnitatea de Taina. Dumnezeu alegând pentru creaturile sale drumul potrivit pentru fiecare în parte, în doua stari: una mai sublima, fecioria; cealalta mai accesibila multimii, casatoria. Celor mai tari el le deschide imensitatea si porunceste dezvoltarea spre starile îngeresti ale cumpatarii. Pentru cei mai slabi El construieste cuibul casatoriei unde ele îsi vor griji slabiciunea lor.
Insa acest cuib el îl face înca sublim! El îl înconjoara cu legislatia care-i înnobileaza si-l apara: “Dumnezeu este legiuitorul asezarii ei”. El o ridica pâna la demnitatea de Taina. Si ca ultima si nespusa maretie, El o face imaginea cuprinzatoare a unirii Cuvântului sau cu natura omeneasca.

2. Casatoria este reprezentarea unirii Cuvântului cu natura omeneasca – Imagine cuceritoare! Imagine slavita! Si cum sa ne miram ca Dumnezeu, pentru a înmulti în profunzime aceasta imagine, a organizat astfel propagarea neamului omenesc? Marele si unicul eveniment pe care trebuia sa-l admire cerul si a carui teatru trebuia sa fie pamântul, este în mod sigur venirea Cuvântului lui Dumnezeu în trupul omului. Cuvântul se aprinde pentru natura omeneasca de o iubire tainica; El o face fiica lui, ea devine sotia lui. El este capul, ea este trupul sau. Sunt doi într-un singur trup: ea este “os din oasele sale si carne din carnea sa”.
Pentru ea El paraseste stralucirile cerului, El îl lasa pe “Tatal sau” El “vine la sotia sa” si aceasta unire a devenit de nedespartit, ea este vesnica. Cuvântul îi da propriei sale sotii bogatiile sale; El i se da El însusi întreg si totul. Ba mai mult! El se devoteaza pentru ea. Pentru ea El este în durere si în lacrimi; El traieste în saracie si în munca; El moare în chinul Crucii. Si când prin moartea sa, El a curatit-o pe aceasta sotie, El o înalta la dreapta Puterii iui Dumnezeu, pe tronul vesnic pe care Tatal sau i l-a pregatit. Prin El natura umana a fost divina, ea este îmbogatita cu bunatatile ceresti care sunt mostenirea naturala a Miresei. Aceasta unire nu putea fi sterila; caci din ea iese familia divina a celor Alesi, familia nenumarata, popor infinit, care umple cerul si pamântul, timpul si vesnicia.
Iata casatoria pe care trebuie s-o continue unirea noastra pe pamânt ca o reprezentare. Si de acolo îsi scoate casatoria crestina cele mai nobile înaltimi si cea mai îmbelsugata binefacere.

Iubirea în casatorie – Daca iubirea premerge, cu atât mai mult trebuie sa urmeze ea. Daca ea pregateste unirea, cât trebuie sa-i ramâna suavitatea, forta si salvarea ei. Si care va fi aceasta iubire voita sub ochiul lui Dumnezeu si epuizându-se în Dumnezeu Insusi, izvor al iubirii mele, continuitatea ei si rodirea ei? Care-i sunt caracterele? Care-i sunt motivele? Care-i este obiectul?

1. Care-i sunt caracterele? – Cum trebuie sa se iubeasca sotii? Dumnezeu si casatoria le cere lor o iubire de devotament, o iubire din bunavointa, la nevoie de compatimire si de iertare. Aceia este iubirea dubla cu care a iubit Cuvântul omenirea ca sotie a sa.
O iubire de devotament. Sotul va trebui sa se devoteze pentru sotia sa. Pentru ea sunt interventiile lui, pentru ea va trebui sa faca jertfe. Munca sa, sudorile sale, pericolele sale, oboselile lui au ca obiect de a o sustine. Trebuie sa-si dea viata pentru ea? el nu va putea, sub pedeapsa de a trada iubirea sa se sustraga de la acest eroism.
Trebuie însa si o iubire din îngaduinta, de iubire, de iertare. Va fi ea fara defect aceasta sotie? Nu va avea ea ceasuri de decadere si de uitare? Poate aceasta decadere va merge pâna în adânc, pâna la cadere, însa unde a cautat Cuvântul pe cea pe care pacatul n-o împiedica sa fie iubita, suportata, ajutata? Acela este eroismul iubirii în Iisus Hristos, asa va ramânea în Biserica; asa se arata el în iubirea inepuizabila pastrata pentru pacatosi. Daca sotii nu stiau nici sa se suporte, nici sa se ierte, unde va fi iubirea lor?
De altfel, în iubire numai, este pusa nadejdea de ajutor si de îndreptare. Fara iubire nu-l transformi nici macar pe sclav, cu atât mai putin pe o sotie?

2. Care-i sunt motivele? – Ele sunt multe si toate de-o putere hotarâtoare. Mai întâi este originea femeii. Dumnezeu voind sa faca din iubire baza chiar a casatoriei a voit ca omul sa iubeasca în sotia sa propriul sau trup. Ea este din el, este a lui. In prima zi în Eden, Dumnezeu a scos-o pe Eva din Adam în extaz; în a doua din marile zile ale omenirii, Hristos adormit pe Cruce, a fost scoasa Biserica sa, sotia sa, nascuta din sângele sau si din apa ce a curs din coasta sa deschisa de sulita soldatului. Daca deci sotul îsi ura sotia sa, înseamna ca el si-ar ura propria sa carne, si când el o iubeste nu face decât sa urmeze impulsul naturii sale si înclinarea inimii sale."

Iata la ce unire m-am referit si eu, in care barbatul este capul femeii iar femeia este trupul asa cum Hristos este capul Bisericii iar Biserica trupul lui Hristos.. In casatorie , barbatul sa isi iubeasca femeia ca pe sine insusi si femeia sa se supuna barbatului ei cu dragoste, delicatete si rabdare. Atunci insusi Hristos e cu ei. Multe familii astazi nu stiu cum sa ajunga la aceasta unitate si din pacate si sfatul in acest sens e mai saracacios.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.


Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 13 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX