Despre familie. Aspecte ale vieţuirii într'u curăţie

Tot felul de probleme de Morală şi Spiritualitate Ortodoxă.
Discuţii pe marginea Operelor patristice, Filocalie, Pateric etc
MarcusAurelius
Mesaje: 114
Membru din: 13 Noi 2014, 18:23
Confesiune: alta religie
Preocupări: idolatru

Re: Despre familie. Aspecte ale vieţuirii într'u curăţie

Mesaj necititde MarcusAurelius » 06 Oct 2018, 20:53

Incurcata situatie, Piamater! Nu pot sa-mi imaginez cum e sa fii credincios, iar apoi sa nu mai fii. Adica cum e sa ti se prabuseasca instantaneu intregul sistem de valori. Nu zic, se mai intampla din cand in cand sa ne dam seama ca o anumita idee despre care eram convinsi ca e adevarata, e de fapt o prostie. Se mai intimpla ca in decursul unui interval mai lung de timp sa ne schimbam conceptia despre realitate deoarece ajungem sa cunoastem mai mult despre ea. Iar acesta din urma e cursul firesc al gandirii.

Cred ca cel mai sanatos e sa iei ideile si credintele ca atare, ca simple idei si credinte. Nu merita sa mori pentru ele, nu merita sa te sacrifici pentru ele, aceasta pentru ca nicio credinta nu valoreaza mai mult decat o fiinta umana, fie ca e vorba de tine, fie ca e vorba de altcineva.
Acum nu știu în ce măsură, în morala ortodoxa, este acceptat sau chiar încurajat acest gen de abuz....
Mă refer aici la conceptele de "ASCULTARE" și "TĂIEREA VOII" . Adică cu alte cuvinte, aceste cerințe trebuie îndeplinite cu voia, acceptul celui care le face, și anume sa le facă din DRAGOSTE și din dorința lui de a asculta de celălalt, sau trebuie impuse cu SILA, împotriva voinței proprii, neconsiderandu-se JERTFA dacă e făcută de bunăvoie ????
( sfinții mucenici, de exemplu, au avut de ales sa accepte martiriul, sau nu prea???)
Am auzit de atatea ori sintagma "morala crestina" incat m-am plictisit. Exista o morala crestina? Sau e vorba de vesnica tendinta a crestinilor de a se bate cu caramida in piept pentru a arata ca sunt cei mai grozavi si cei mai morali? Aceasta seamana foarte mult cu a confisca morala. La fel au facut crestinii si cu adevarul, l-au confiscat si l-au materializat in persoana unuia pe nume Iisus. La fel au facut si cu casatoria sau cu moartea, iar in Romania zilelor noastre daca nu te cununi la biserica sau nu te ingropi cu un popa esti privit ca un element social indezirabil. Au confiscat pana si natiunea si am ajuns azi sa ne numim popor ortodox.

Morala crestina? Nu exista decat morala, iar aceasta n-are absolut nicio legatura cu crestinismul, ci cu compasiunea, intelegerea celuilalt, simtul echitatii, notiunea de bine comun, ideea ca celalalt ma va ajuta daca il ajut si eu, iar daca ma ajuta, ma simt obligat sa il ajut si eu, deoarece binele meu depinde de binele lui. Acest tip de morala face ca societatea sa existe si sa persiste, deoarece daca n-ar fi asa, societatea pur si simplu si intr-un mod cat se poate de natural s-ar dezintegra si am deveni fiinte izolate unele de altele precum orangutanii. Morala in sine nu se bazeaza pe precepte sau porunci, ci pe acele lucruri care tin de natura umana si care asigura coeziunea sociala. De aceea consider ca morala crestina care se intemeiaza pe faptul ca omul e de la natura pacatos si doar prin respectarea unor porunci divine se poate indrepta, e o falsa morala. De fapt nu cred ca exista in lumea asta om care sa-si bazeze actiunile doar pe preceptele moralei crestine, cu exceptia poate a unor indivizi habotnici care nu e nevoie sa fie internati in clinici de psihiatrie deoarece, fiind izolati in manastiri, nu prezinta pericol public (desi daca ma gandesc la cazul Tanacu, ar fi nevoie de servicii medicale de acest fel si in unele manastiri).

Concepte precum "ascultare", "taierea voii" sau "jertfa" ma lasa rece. N-au nimic de a face cu morala.
Deci care ar fi explicația pt care oamenii devin mai buni " ca așa vor ei", nu pt ca așa le cere dumnezeu ( religia lor)???
Explicatia am dat-o mai sus.

Si mai e un lucru: Dumnezeu n-are niciun rol in ecuatia aceasta. Sa dau un exemplu. Sa presupunem ca i-am facut un rau unei persoane. Singura fiinta din univers care are puterea sa ma ierte e persoana careia i-am facut rau. Ma iarta in locul ei Dumnezeu? Dar cu persoana careia i-am facut rau cum ramane? Atunci cand crestinii spun ca ii va ierta Dumnezeu pentru o fapta uita sa-si puna problema oare ce parere are persoana lezata in legatura cu acest lucru... Daca dumneata imi furi un leu din buzunar si vine Dumnezeu si mi-l pune inapoi, asta nu inseamna ca mi-am reglat conturile cu dumneata. Iar daca deja mi-am reglat conturile cu dumneata fie pentru ca mi-ai inapoiat leul, fie pentru ca te-am iertat pentru fapta dumitale, ce treaba mai are Dumnezeu sa se bage in afacerile noastre? Adica iertarea mea nu e suficienta si nu te absolva de stigmatul faptei tale?

Si ca sa revin la intrebarea dumneavoastra, faptul ca oamenii devin mai buni pentru ca asa vor ei nu necesita nicio explicatie, deoarece acesta e pur si simplu un fapt. N-ai cum sa devii mai bun daca nu vrei. Asta se intampla deoarece moralitatea vine din interior, nu din afara, din nu stiu ce porunci. Exista o diferenta fundamentala intre omul bun si omul dresat. Omul bun e om, omul dresat e inca animal.
Caut crestin cu bun simt. Gasitorului ofer recompensa.


Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron