Iertarea

Tot felul de probleme de Morală şi Spiritualitate Ortodoxă.
Discuţii pe marginea Operelor patristice, Filocalie, Pateric etc
Andreea2012
Mesaje:106
Membru din:16 Iul 2012, 18:46
Confesiune:ortodox
Preocupări:Teologie, Lectura
Localitate:Cluj
Iertarea

Mesaj necititde Andreea2012 » 08 Noi 2013, 13:14

Cum iertam pe cei care ne-au facut rau in trecut?
"Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii."
Parintele Cleopa Ilie

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Iertarea

Mesaj necititde nora » 08 Noi 2013, 22:58

Cum iertam pe cei care ne-au facut rau in trecut?
"si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri."

Gandeste-te ce cerem noi in aceasta minunata rugaciune domneasca. iata cum cerem cu dreptate.
asa sa imi ierti mie Doamne asa cum iert si eu pe cei ce mi-au gresit.
Cum mai cer si astept eu iertare de la Dumnezeu pentru faradelegile mele, daca eu nu iert la randul meu? Ce fel de rugaciune domneasca spun eu daca cu buzele spun una si cu inima simt alta?

Trebuie sa incerci sa inveti sa iubesti.

Mai mult decat toti Parintii, Sfantul Maxim ne sfatuieste sa-i tratam pe toti oamenii in mod egal si sa-i iubim fara nici o diferenta intre ei, prieteni sau vrajmasi, drepti sau pacatosi. “Fericit omul care poate sa iubeasca pe toti oamenii deopotriva”. “Cel bun si fara patima in aplicarea voii sale iubeste pe toti oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire si pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel pacatos il miluieste pentru fire si din compatimire, ca pe un lipsit de minte ce umbla in intuneric”.

“Iubirea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si sarguitori ca pe niste prieteni, iar pe cei lenesi ca pe niste dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la ei”. “Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii iarasi ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit, pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care cere sa iubesti pe tot omul deopotriva”. Fiindca “prietenii lui Hristos iubesc cu adevarat toate fapturile”.

Gasim aceeasi invatatura la Sfantul Isaac Sirul: “Socoteste ca toti oamenii, fie ei necredinciosi sau ucigasi, sunt egali in bine si in cinste, si ca fiecare e prin fire fratele tau, chiar daca, fara sa o stie, s-a departat de adevar”. Compatimirea – observa acelasi sfant – e o intristare iscata de har, ea se pleaca spre toate fiintele cu aceeasi afectiune”. “Cine iubeste toate fapturile deopotriva, cu compatimire si discernamant, a ajuns la desavarsire”.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Iertarea

Mesaj necititde maria_andreea » 09 Noi 2013, 11:27

„Nora„, problema e nu cum ne iartă Dumnezeu greșelile ci cum iertăm noi.
Mă interesează și pe mine aceasta pentru că de exemplu poți ierta pasiv (neinteresându-te cel care ți-a greșit) sau activ (suferind ptr. cel care ți-a greșit, rugându-te ptr. el)
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Iertarea

Mesaj necititde nora » 09 Noi 2013, 19:17

„Nora„, problema e nu cum ne iartă Dumnezeu greșelile ci cum iertăm noi.
Mă interesează și pe mine aceasta pentru că de exemplu poți ierta pasiv (neinteresându-te cel care ți-a greșit) sau activ (suferind ptr. cel care ți-a greșit, rugându-te ptr. el)
Iarta-ma , dar te-a prins ideea lui esenin, de pe celalalt thread, cu lepadarea de lume. adica nu vorbim de iubirea lui Dumnezeu ci vorbim de iubirea omului pentru semeni spuneti voi, iar eu as fi o inapoiata.

Sf. Siluan Athonitul ne invata clar: numai Dumnezeu, care este iubire, ne poate invata cum sa iubim cu adevarat. Deci cand vrem sa vedem cum sa iertam, cum sa iubim, cum sa ne purtam cu cei ce ne fac rau, sa privim la Hristos, sa ne intoarcem catre Dumnezeu, sa vedem cum ne iubeste Dumnezeu pe noi. El sa ne fie exemplul nostru, si sfintii. Cum putem invata altfel, decat numai de la Dumnezeu? E normal ca daca voiesti sa traiesti crestineste cu adevarat, sa cauti sa inveti de la Cel desavarsit. Caci nu poti invata bine daca nu vine Cel desavarsit sa te invete.

Pai nu suntem noi chemati sa fim desavarsiti precum Tatal nostru este?
Ce este neinteles aici?
Tocmai de aceea nu stim noi nici cum sa iertam , nici cum sa iubim, pentru ca separam pe Dumnezeu de noi. Pai cum adica numai - cum iertam noi? pai nu e suficient sa privim cum ne iarta Dumnezeu pe noi, ca sa invatam? Adica Bunul Dumnezeu, ne iarta, vedem asta, dar noi nu stim sa iertam pe altii. Am mai citat pe forum, cuvintele lui Paul Evdokimov, citand pe Sf, Nicolae Cabasila, iubirea completa, totala cuprinde doua fatete, nedespartite, iubirea lui Dumnezeu fata de om si iubirea omului pentru Dumnezeu si oameni.

Iertarea este o treapta a iubirii. Nu poti spune ca iubesti daca nu ierti. La fel este mila, caci una este mila din iubire si alta este mila pervertita de pacat, aceea care se naste numai atunci cand fac un exercitiu al mintii, punandu-ma in locul celuilalt deci iata intr-un mod egoist, neavand pentru celalalt nici un sentiment de iubire.

revenind la iertare. Nu sunt de acord cu iertarea pasiva. asa ceva mi se pare imposibil. ori ierti , ori nu ierti. daca nu te interesezi de om atunci nu ai iertat.
Mai exista totusi un aspect. ierti , incerci sa cauti omul si acesta nu vrea. ei bine atunci sigur te retragi, insa rugaciunea trebuie sa ramana mereu.

Iata un link, aici am citit despre treptele iubirii de vrasmasi ale Sf. Siluan Athonitul. Foarte mult ma ajuta acest sfant. ne invata extraordinar de frumos ce este iubirea. Iar iertarea este parte din iubire. Eu am avut multe de iertat in viata aceasta, si a fost nevoie sa fiu si iertata, acum pot spune ca am iertat pe toata lumea, dar socotesc ca nu e nimic, atata timp cat inca mai tin minte raul facut. e ca o iertare pe jumatate.

Exista totusi un aspect, intalnit in practica iertarii, iar acesta este rabdarea, asteptarea: ca celalalt sa inteleaga pe de o parte, iar pe de alta parte cel de langa tine sa inteleaga de ce ierti pe altcineva care a facut rau amandorura. caci trup si suflet fiind, trebuie sa sustii si jumatatea ta, sa ai rabdare sa atinga si ea treapta iertarii. Uneori acest aspect te duce in acea pasivitate de care spui, insa de ce am spus ca nu e pasivitate caci ai rugaciunea, ai gandul, pentru ceilalti.

http://prieteniisfmunteathos.wordpress. ... athonitul/

"Iubirea de vrajmasi presupune bineinteles pentru staret (Sf. Siluan Athonitul) iertarea ocarilor lor si rugaciunea pentru ei. Cu toate acestea, iertarea nu este inca iubire si rugaciunea poate precede iubirea fara sa fie inca o manifestare a ei: “Cand eram in lume – marturiseste Siluan – imi placea sa iert din suflet si iertam usor si ma rugam cu pofta pentru cei ce ma ocarau, dar cand am venit in manastire, pe cand eram frate sub ascultare, am dobandit mare har si el m-a invatat sa-i iubesc pe vrajmasi”.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Iertarea

Mesaj necititde esenin » 09 Noi 2013, 21:43

Nora, „la classe”. Inţelegeţi ce spuneţi, ceea ce mai degrbă rar. Felicitari.
maria_andreea: Întâi înţelegeţi ce zice acolo, Nora. Si linkul e bun. Să vă spun ceva din experienţa personală. In unele vieţi, se poate vedea ca Dumnezeu foloseşte o „strategie” care vrea să-l trezeasca pe om asupra sa (a omului , nu a lui Dumnezeu). Adica omul este pus în aceeaşi situaţie, care îi cere să ierte, de atătea ori de cât e nevoie, pâna cand înţelege ce face, prin neiertare. Avem tendinţa să ne răzbunăm. Observaţi, vă rog: „răz-bunare” inseamna de fapt, refacerea binelui, re („răz”) - punerea binelui („bunare”) în locul lui, re-stabilirea dreptăţii, a ceea ce credem noi că este „dreptatea”. (Vedeţi spre exemplificare, „ura” pe care o p predică Vasy, ca ura îndreptăţită, pentru că o are si Dumnezeu). In baza acestei supoziţii, a „dreptăţii” ne simţim autorizati să NU iertăm, pe cel care ne-a facut rău. Şi poate că e şi adevărat: poate că Dumnezeu urăşte şi El cutare nedreptate. Asta nu ne dă dreptul să o urâm şi noi- dar nu şi pe cel care ne-a facut-o. Dealtfel Dumnezeu îşi rezervă dreptul să se razbune, doar El. Este .... nu ştiu cum îi zice pe limba ortodoxa...., sfidare, prezumţiozitate, luciferism, să să ne socotim îndreptăţiţi, în baza urii faţa de un păcat, şi să ne răzbunăm pe pacatos. De cele mai multe ori, păcătosul nu ştie pe deplin ce face. Este „posedat”, făra ca posesia să se manifeste dramatic.
Calea laica care vi se ofera ca sa puteti totusi ierta, este „înţelegerea” păcătosului. Este tentativa pe care o face psihologia. Dar e foarte greu să intelegi pe cineva in afara religiei. Omul fara sentiment moral clar este aproape imposibil de descifrat. Sunt miscari contrare in el pe care, daca nu le-am experimentat chiar noi , nu le putem intelege (daca de pilda nu ai experimentat invidia, nu poţi sa-ti imaginezi ce e in sufletul invidiosului).
Ce vroiam să vă sugerez este nu „înţelegerea” celui care ţi-a greşit, ci înţelegerea consecinţelor greselii proprii, aceea a neiertarii. Ce consecinte are, asupra celui pe care nu il il iert, neiertarea mea? Veti vedea ca îl „ucide” în impinge şi mai rău in pacatul pe care i-l imputati. „Uciderea” sa simbolică, prin neiertare nu rezolva problema. Ba chiar te impinge si pe tine in pacat. Adica avem, de fapt un motiv „egoist” sa iertam. Trebuie sa iertam, pentru ca il impingem si pe el si pe noi, si mai rau în pacat.
(Ioan cr, va raspund alta data)

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Iertarea

Mesaj necititde maria_andreea » 10 Noi 2013, 13:00

pai nu e suficient sa privim cum ne iarta Dumnezeu pe noi, ca sa invatam?
„nora”, dacă omul greșește Lui Dumnezeu, omul se pedepsește singur, se îndepărtează singur de har, de lumină, Dumezeu rămânând neschimbat în bunătate, în milă; nu prea e cazul de iertare în cazul Lui Dumnezeu, o numim noi așa pentru a ne putea exprima mai bine ideile, ptr. a înțelege lucrurile duhovnicești .

În cazul omului care greșește față de alt om, cel dintâi nu se pedepsește decât față de Dumnezeu prin aceeași îndepărtare de izvorul bunătăților, față de cel căruia i-a greșit rămânându-i dator, în sensul că a produs o pagubă (nepedepsită) fie spirituală - victima își poate pierde credința, fie materială - pierderi de resurse materiale sau de altă natură. Ei, această datorie cum e bine să o ștergem noi, oamenii celorlalți oameni? Spui că asemenea Lui Dumnezeu, dar dacă paguba este spirituală cu ce fel de credinșă să iert asemenea Lui Dumnezeu (!Dumnezeu nu iartă am spus mai sus, fiind mereu bun, milostiv, fiind mereu iertare), iar dacă este materială nu înseamnă că încurajăm nedreptatea, tâlhăria etc?
„esenin”, este adevărat ce spuneți, dar nu îmi răspunde la întrebările mele...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Andreea2012
Mesaje:106
Membru din:16 Iul 2012, 18:46
Confesiune:ortodox
Preocupări:Teologie, Lectura
Localitate:Cluj

Re: Iertarea

Mesaj necititde Andreea2012 » 10 Noi 2013, 17:27

„Nora„, problema e nu cum ne iartă Dumnezeu greșelile ci cum iertăm noi.
Cred ca are dreptate Nora. Daca nu de la Dumnezeu, atunci de la cine sa invatam a ierta? Doar ca este greu.
"Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii."
Parintele Cleopa Ilie

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Iertarea

Mesaj necititde maria_andreea » 10 Noi 2013, 19:13

Daca nu de la Dumnezeu, atunci de la cine sa invatam a ierta?
Ordinea procesului este Pasul 1: Dumnezeu ne învață (este un flux continuu) ; Pasul 2: Noi învățăm de la Dumnezeu (este un punct de la care primim învățătura); pentru a ajunge la acel punct trebuie să facem pași mici: de iubire, dreptate, milă, iertare ș.a, însă pași siguri, fără greșeli de aceea problema era cum...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Iertarea

Mesaj necititde nora » 11 Noi 2013, 01:00

pai nu e suficient sa privim cum ne iarta Dumnezeu pe noi, ca sa invatam?
„nora”, dacă omul greșește Lui Dumnezeu, omul se pedepsește singur, se îndepărtează singur de har, de lumină, Dumezeu rămânând neschimbat în bunătate, în milă; nu prea e cazul de iertare în cazul Lui Dumnezeu, o numim noi așa pentru a ne putea exprima mai bine ideile, ptr. a înțelege lucrurile duhovnicești .

În cazul omului care greșește față de alt om, cel dintâi nu se pedepsește decât față de Dumnezeu prin aceeași îndepărtare de izvorul bunătăților, față de cel căruia i-a greșit rămânându-i dator, în sensul că a produs o pagubă (nepedepsită) fie spirituală - victima își poate pierde credința, fie materială - pierderi de resurse materiale sau de altă natură. Ei, această datorie cum e bine să o ștergem noi, oamenii celorlalți oameni? Spui că asemenea Lui Dumnezeu, dar dacă paguba este spirituală cu ce fel de credinșă să iert asemenea Lui Dumnezeu (!Dumnezeu nu iartă am spus mai sus, fiind mereu bun, milostiv, fiind mereu iertare), iar dacă este materială nu înseamnă că încurajăm nedreptatea, tâlhăria etc?
„esenin”, este adevărat ce spuneți, dar nu îmi răspunde la întrebările mele...
Incep cu ultimul paragraf al postarii tale. Sa iertam pe cei care fac greseli sau prin acest act incurajam omul sa continue in greseala?
Daca citesti in Pelerinul rus, vei intalni la un moment dat , un pasaj foarte frumos. Un bogat al unui tinut, era si foarte credinicios. Si a sadit in sanul familiei sale credinta cea dreapta ortodoxa. Casa lui era mereu deschisa tuturor celor care treceau pe acolo fiind flamazi, obositi, goi si sarmani. Pelerini si oameni de tot felul , dar mai ales cersetori, cand treceau pe acolo gaseau adapost, hrana, grija si iubire. Pelerinul rus a gasit si el acolo alinare si adapost in drumul sau.
Si acest om bogat a ridicat un fel de azil, de adapost pentru cersetori. veneau acolo si stateau si luni de zile, oameni fara case, fara mancare, sau cu diverse probleme. Nimeni nu era dat afara , fiecare pleca de buna voie atunci cand voia. Iata un pasaj din convorbirea pelerinului rus cu acel om bogat care iti va da raspunsul asteptat legat de iertarea celor ce fac nedreptati , talharii, etc:

" - Socot, taică, desigur că aveţi multa bătaie de cap şi tulburare cu casa pentru străini. Căci printre fraţii noştri pelerini sunt şi unii care umblă fie că n-au nici o treabă, fie că le e lene să lucreze, făcând diferite şarlatanii pe drum, cum mi s-a întâmplat să văd chiar mie însumi.

- N-am avut multe cazuri din acestea. S-au nimerit să fie mai mult pelerini adevăraţi, îmi răspunse boierul, însă când vin asemenea vagabonzi, noi mai mult îi mângâiem şi îi ţinem să trăiască la noi timp mai îndelungat. Trăind ei printre cerşetorii noştri cei buni, fraţi ai lui Hristos, se îndreaptă adeseori şi apoi ies din casa săracilor ca oameni smeriţi şi blânzi.

Iată, nu de mult am avut un exemplu de acest fel: Un târgoveţ din acest oraş s-a stricat atât de rău, încât toţi îl izgoneau pur şi simplu cu bâtele de la porţile lor.

Nimeni nu-i dădea măcar o bucată de pâine. El era beţiv, scandalagiu, bătăuş şi pe deasupra şi hoţ. Într-o astfel de stare a venit el la noi, rupt de foame. Cerea pâine şi rachiu, pentru care avea o patimă grozavă. Noi l-am primit cu dragoste şi i-am zis: „Trăieşte la noi, îţi vom da rachiu cât vrei, dar numai cu condiţia ca, de îndată ce te vei îmbăta, să te culci imediat. Insă dacă vei face un cât de mic scandal sau gălăgie, atunci nu numai că te vom alunga şi nu te vom mai primi niciodată, dar vom face şi un raport către judecător sau către poliţai, ca să te trimită în surghiun, ca pe un vagabond suspect.”

El a fost de acord şi a rămas la noi. O săptămână şi mai bine a băut într-adevăr mult, cât a vrut, dar, potrivit cu făgăduinţa dată şi ca să nu fie lipsit de rachiu, se culca sau ieşea din casă în grădină, unde se culca în tăcere. Când se trezea, fraţii din casa săracilor căutau să-l convingă şi-i dădeau sfaturi ca să se înfrâneze măcar câte puţin, la început. Astfel, treptat-treptat, el a început să bea mai puţin şi, în cele din urmă, peste vreo trei luni a devenit un om cumpătat şi acum lucrează undeva şi nu mănâncă pâine străină. Iată, acum trei zile a fost pe la mine ca să-mi mulţumească.

„Ce înţelepciune, săvârşită şi călăuzită de dragoste!”, m-am gândit eu şi am exclamat:

- Binecuvântat este Dumnezeu care-şi arată mila Sa în casa ocrotită de dumneavoastră!"

Maria Andreea, indiferent daca greseala cuiva aduce paguba doar spirituala sau si materiala, cum te exprimi tu, toate au implicatii in suflet. Si cel care te fura iti poate produce o suferinta a sufletului, de pilda nu numai cel care te invidiaza, sau este egoist cu tine. Exemplu: Un om poate fi furat si in urma acestui act sa se sminteasca si sa spune: de ce Doamne ai ingaduit aceasta? sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu. Iata o clintire a credintei in urma unui furt a ceva material.

Legat de Dumnezeu si intrebarea daca iarta sau nu e nevoie fiind doar iubire, ei bine Maria Andreea, Dumnezeu iarta. Pe tot omul care se pocaieste sincer si care cere iertare pentru greselile lui, Dumnezeu iarta. Daca cumva credem ca Dumnezeu fiind iubire neschimbata nu e cazul de iertare, eu zic ca se aluneca un pic in pacat, pacatul impotriva Duhului Sfant, prea mare increderea in Dumnezeu, si anume, a crede ca Dumnezeu fiind iubire El iarta oricum. Exista iertarea lui Dumnezeu, despre aceasta iertare insusi Hristos ne invata in rugaciunea domneasca: "Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri."

Legat de atitudinea iertarii lui Dumnezeu iata un cuvant frumos al unui preot:
"Iertarea este chipul milostivirii lui Dumnezeu şi un gest de smerenie al omului credincios." (Pr. D. Păduraru)

http://www.ziarullumina.ro/calendarul-z ... i-dumnezeu

ca sa raspund scurt: cum sa iertam? cu multa, multa dragoste, asa sa iertam. Fara urma de parere de rau. Ce motivatii sa gasim daca nu avem dragoste? Aceasta intrebi? caci esti de acord, de ai dragoste sti si sa ierti.
Daca nu avem dragoste atunci sa cautam la noi, sa ne uitam la greselile noastre si sa cautam sa intelegem ca de am primit un rau cumva, nu se poate sa fie chiar din senin, adica degeaba, fara un temei, cat de mic ar fi el. Ei bine, ne uitam la temeiul acesta, la vina aceasta a noastra , si in loc sa ne indreptatim pe noi sa il indreptatim pe celalalt. Nu uita ca temeiul sau vina, nu este strict legat de locul unde se intampla, de imprejurari, ci poate fi si consecinta a ceva ce am facut in trecut.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Iertarea

Mesaj necititde nora » 11 Noi 2013, 01:12

Daca nu de la Dumnezeu, atunci de la cine sa invatam a ierta?
Ordinea procesului este Pasul 1: Dumnezeu ne învață (este un flux continuu) ; Pasul 2: Noi învățăm de la Dumnezeu (este un punct de la care primim învățătura); pentru a ajunge la acel punct trebuie să facem pași mici: de iubire, dreptate, milă, iertare ș.a, însă pași siguri, fără greșeli de aceea problema era cum...
acel punct este momentul cand te pocaiesti sincer, cand plangi sincer si recunosti toate greselile ce le-ai facut. atunci Dumnezeu isi deschide bratelele si te primeste la Sanul Lui cu nespusa iubire. Pocainta este atunci cand simti cum sufletul sufera o schimbare, cand plange si se bucura in acelasi timp, plange pentru greseli si se bucura ca a inteles orbirea in care s-a aflat. este un fel de coborare la iad si ridicare la cer. Tine mintea in iad si nu deznadajdui spune Sf. Siluan Athonitul. Cand vom ajunge sa traim aceasta, atunci primim milostivirea lui Dumnezeu. si dintr-o data atunci vom sti sa fim milosi, sa iertam si sa fim si iubitori. la inceput stangaci, cu poticneli, insa cum spune Scriptura: pana va prisosi virtutea.

Sunt oameni care fac fapte de iubire, de mila, dar ca temei este dragostea patimasa pentru om, sau anumiti oameni. Acestia oricate fapte de iubire sau de mila fac, nu vor ajunge la punctul de care amintesti. Ex. sotia ce isi iubeste patimas sotul sau invers, o iubire pusa mai presus de iubirea de Dumnezeu. ( "fara el/ea eu nu pot sa mai traiesc!!!")
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Iertarea

Mesaj necititde maria_andreea » 11 Noi 2013, 20:38

„nora”, ai dreptate. Îți mulțumesc pentru răpunsuri. Recunosc că le știam, mai degrabă le citisem și luasem și eu aminte cândva la ele...

Cu toate acestea sunt puțin supărată că acești scriitori sau mai degrabă mărturisitori ai credinței lasă deoparte durerea, suferința, dezamăgirile pe care le întâlnești în drumul împlinirii acestor sfaturi. Îți lasă impresia că totul e roz, tu doar trebuie să iubești pe când de eroismul, de greutatea luptei nu amintesc nimic...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

ThinkAbout
Mesaje:19
Membru din:11 Noi 2013, 21:22
Confesiune:greco-catolic
Preocupări:mecanica conflictelor
Localitate:Liban

Re: Iertarea

Mesaj necititde ThinkAbout » 12 Noi 2013, 00:42

Cum iertam pe cei care ne-au facut rau in trecut?
Cred ca cel mai greu lucru pentru un om obisnuit, este sa invete sa ierte.
Desi iertarea este minunata-in acesta consta maretia crestinismului, instituind iertartarea sunt franse, ori zdrobite ori pulverizate definitiv efectele in cascada generate de raul facut de altul.
Tocmai de aceea, intrebarea cum iertam pe cei care ne-au facut rau ? este nu doar o simpla intrebare, ci chintesenta [dupa umila mea opinie] a intregii invataturi crestine.
Pentru ca raspunsul consta intr-un paradox, adica fix in intrebarea "de ce ma iert pe mine?".
Sunt eu un om perfect?
Nicidecum, uneori ma uit cu groaza la unele lucruri pe care le-am facut si-mi soptesc, "of doamne unde mi-a fost mintea", alteori sunt furioasa pe faptul ca am fost furioasa pe altii desi nu trebuia sa o fac.
Si cu toate acestea ma iert, pentru ca ma iubesc pe mine insumi si asta-i si motivul pentru care detest pe mine insumi, ma caiesc si ma iert.
Si in final descopar ca omul din mine insumi, este acelasi om din altul insusi care mi-a facut rau.
Si trebuie sa-l iert ca pe mine insumi, caci alta cale nu-i, in opinia mea.

Avatar utilizator
nora
Mesaje:177
Membru din:21 Dec 2010, 16:03
Confesiune:ortodox
Preocupări:contabil
Localitate:Londra

Re: Iertarea

Mesaj necititde nora » 12 Noi 2013, 01:57

„nora”, ai dreptate. Îți mulțumesc pentru răpunsuri. Recunosc că le știam, mai degrabă le citisem și luasem și eu aminte cândva la ele...

Cu toate acestea sunt puțin supărată că acești scriitori sau mai degrabă mărturisitori ai credinței lasă deoparte durerea, suferința, dezamăgirile pe care le întâlnești în drumul împlinirii acestor sfaturi. Îți lasă impresia că totul e roz, tu doar trebuie să iubești pe când de eroismul, de greutatea luptei nu amintesc nimic...
Nu lasa deoparte durerea, suferinta, dezamagirile. Nu le lasa. Si stii de ce?
Pentru ca, pentru a putea sa dea aceste sfaturi, a trebuit sa strabata ei insisi drumul suferintelor, a durerilor, a dezamagirilor. Acestea toate, rabdarea in suferinta, in dureri, aceste nevointe a fost calea pe care au pasit ca sa invete iubirea si implicit iertarea. Insa nu povestesc de ele, din smerenie.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Iertarea

Mesaj necititde maria_andreea » 12 Noi 2013, 16:44

Acestea toate, rabdarea in suferinta, in dureri, aceste nevointe a fost calea pe care au pasit ca sa invete iubirea si implicit iertarea.
Uite acest răspuns este o soluție la întrebarea cum?...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)


Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 11 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX