Pagina 1 din 1

Tristețe binecuvântată VS deprimare

Scris: 24 Aug 2014, 14:06
de maria_andreea
Azi, oamenii nu știu să se mai bucure, să găsească prilejuri de bucurie. Printre cauze s-ar număra: viteza mare de înaintare în viață (se cere mult, bine și imediat adică eficiență), răceala dintre semeni, indiferența față de lucrurile intangibile (afecțiune, empatie ș.a.), egoismul. Această lipsă de bucurie o poartă cu ei pe unde merg. Dacă întâlnesc alți oameni, idealiști, liberi îi ”contaminează”. Ce strategie ar trebui să urmeze aceștia din urmă pentru a nu cădea în deprimare, pentru a nu se descuraja când se confruntă cu realitatea nemiloasă/neînțelegătoare față de idealurile sale?

Noi știm că Tradiția Bisericii nu infirmă tristețea, ci binecuvântează tristețea pentru starea de nefericire proprie sau a semenilor, însă această tristețe nu e statică ci dinamică cu rol transfigurator, ridicând negura de pe sufletele întristate (cu tristețea binecuvântată scoți tristețea).

Cel mult, la nivel teoretic, lucrurile par clare în ceea ce privește tristețea binecuvântată. Mă interesează în mod mai concret, prin ceva pilde, istorioare, învățături, orice, ce învață Biserica despre tristețea binecuvântată ca mijloc de combatere a deprimării?

Re: Tristețe binecuvântată VS deprimare

Scris: 25 Aug 2014, 18:21
de new
Cuv. Paisie Aghioritul scria: „Cei care vor să miluiască, dar nu au nimic să dea și suferă pentru aceasta, fac milostenie cu sângele inimii lor.” Cu siguranță, orice întristare binecuvântată ajută.

Re: Tristețe binecuvântată VS deprimare

Scris: 25 Aug 2014, 20:58
de maria_andreea
”new”, te raportezi la oamenii care au nevoie de milostenie vizând cele trupești: hrană, îmbrăcăminte etc. Eu mă refeream la oamenii triști, cărora le lipsește bucuria, la oamenii care nu-i înțeleg (cârtind sau dând din cap atunci când îi întâlnesc) pe idealiști, pe cei care nu mănâncă, nu se îmbracă, nu vorbesc și nu se comportă ca ei.

M-am gândit la exemplul Mântuitorului, între timp, și am extras 2 concluzii: 1. pleci dintre ei și 2. te rogi pentru ei. Dar, dacă ești profesor, de pildă, și ai de înfruntat ofensiva unor elevi/studenți, nu poți pleca... Iar să te rogi, te rogi, dar cât de plăcut Lui Dumnezeu!?

Re: Tristețe binecuvântată VS deprimare

Scris: 26 Aug 2014, 22:26
de Andreea2012
Eu mă refeream la oamenii triști, cărora le lipsește bucuria, la oamenii care nu-i înțeleg (cârtind sau dând din cap atunci când îi întâlnesc) pe idealiști, pe cei care nu mănâncă, nu se îmbracă, nu vorbesc și nu se comportă ca ei.

M-am gândit la exemplul Mântuitorului, între timp, și am extras 2 concluzii: 1. pleci dintre ei și 2. te rogi pentru ei. Dar, dacă ești profesor, de pildă, și ai de înfruntat ofensiva unor elevi/studenți, nu poți pleca... Iar să te rogi, te rogi, dar cât de plăcut Lui Dumnezeu!?
Si daca nu esti profesor, crezi ca poti sa fugi? Nu.

Re: Tristețe binecuvântată VS deprimare

Scris: 28 Aug 2014, 11:17
de Andreea2012
Cuv. Paisie Aghioritul scria: „Cei care vor să miluiască, dar nu au nimic să dea și suferă pentru aceasta, fac milostenie cu sângele inimii lor.” Cu siguranță, orice întristare binecuvântată ajută.
Ce inseamna ''intristare binecuvantata"?

Re: Tristețe binecuvântată VS deprimare

Scris: 28 Aug 2014, 18:57
de new
Ce inseamna ''intristare binecuvantata"?
Întristare pt păcatele noastre și ale altora, întristarea după Dumnezeu, întristarea pt cei ce au necazuri, dar pt ca o întristare să fie binecuvântată trebuie ca ea să fie făcută în numele Domnului

Re: Tristețe binecuvântată VS deprimare

Scris: 29 Aug 2014, 16:16
de maria_andreea
Ce inseamna ''intristare binecuvantata"?
La ce a spus „new” mai adaug, întristarea care nu deprimă, nu deznădăjduiește; dacă omul are o cunoaștere corectă asupra lumii atunci când situații neplăcute îi apar în cale reușește să rămână echilibrat altfel există riscul să „o ia puțin cam razna” (vorba cântecului, cum obișnuiește să spună Părintele Petru :) )

Eu am găsit o descriere faină pe acest subiect în cartea Păr. Dumitru Stăniloae „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Basilica, B, 2013 care spune așa

  • Din adâncurile de fericită comuniune cu Tatăl ia puterea să suporte tristețile chenozei [umilirii/smeririi] în raport cu oamenii, ale vidului pe care aceștia îl fac în jurul Lui

Știm că această „fericită comuniune” este și sensul nostru. Poate că ar fi util să discutăm, într-o paranteză, despre modul în care trebuie să păstrăm, să actualizăm, să întărim comuniunea cu Dumnezeu pe care am creat-o fiecare la un moment dat, în Botez, în rugăciunea personală, în Euharistie. Răspunsul pare simplu rugăciune, Sfinte Taine, dar nu aș vrea să facem o reamintire ci să punctăm aspectele calitative ale acestor mijloace, azi (actualizat). Dacă se poate prin exemple din Sfinții Părinții (consider că opera lor poate fi actualizată, depinde ce aspect preiei)

Re: Tristețe binecuvântată VS deprimare

Scris: 09 Sep 2014, 16:42
de AlinaAd
M-aş opri asupra termenului "idealist" folosit de maria_andreea. Cred că înţeleg la ce te gândeşti, totuşi idealist este cumva opusului realistului.
Iar Dumnezeu, credinţa... le văd ca realităţi...sunt şi idealuri în măsura în care aspirăm să ne apropiem de El, să ne sporim credinţa etc.
Poate că antiteza pe care o vedem cu unii semeni este cauzată de ataşamentul acestora de material, de lumea aceasta.

Scuze pentru despicarea firului în 4... şi pentru că nu am finalizat ideea...

Nu îmi aduc aminte acum de istorioare aşa cum dorea iniţiatoarea topicului.
Cred însă că deprimarea presupune şi o lipsă a nădejdii, a credinţei că Dumnezeu nu ne lasă ispitiţi, împovăraţi mai mult decât putem duce.
Alfel, resimt şi eu atitudinea indiferentă a colegilor faţă de Dumnezeu, iubire, credinţă... Slavă Domnului că avem biserici, Liturghii şi alte slujbe care să ne aline dorul.