FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Sunt suparata caci observ in ziua de astazi cum unii dintre credinciosii practicanti (care merg Duminica de Duminica la biserica) reusesc sa strice, sa darame ceea ce altii au construit foarte greu .

Pt a intelege mai bine va dau un exemplu : un matrurisitor infocat al Bisericii noatre (gen Danion Vasile,) reuseste sa convinga tinerii, persoanele cu fel si fel de probleme (locomotorii etc) sa mearga la Biserica caci acolo isi vor gasi alinarea suferintelor, ajusi acolo tinerii/ incepatorii se simt stingeriti, nu prea stiu cum sa se comporte insa totusi fac un efort si asculta Sf. Liturghie, in acest timp credinciosii isi axeaza atentia asupra lui si spun ei din respect si dragoste (dar este o mila, nu o compatimire, jalnica care il face pe cel in cauza sa se simta penibil) fie il impimge inainte la miruit, fie povestesc despre el cu alte persoane etc si astfel respectiva persoana ajunge acasa cu un profund regret ca a mers la biserica unde a starnit atatea reactii de mila din partea celorlalti- si nu dintre cele de compatimire repet, astfel ca a doua oara nu prea stim cand va mai fi...

Eu va intreb cum sa ne purtam, de aceasta data, cu acesti credinciosi ? ca ei spun ca ne iubesc, dar de unde caci iubirea lor in loc sa ne linisteasca mai rau ne face.

Fiind suparata am deschis acest topic !

Acum realizez ca mila (poate chiar dragostea) credinciosilor pt tineri ii derangeaza pe acestia din urma, la inceputul lor duhovnicesc, pt ca ei nu au inca "vie" flacara dragostei de apropele si astfel aceasta "ii arde". Si deci lupta este a lor si nu a credinciosilor practicanti.

Doamne ajuta-ne!

Mie mi se pare normal ca acei tineri sa nu se simta confortabil cand altii comenteaza acolo langa ei, pe seama problemei lor de sanatate...
Iar cei care au facut asta cred ca nu si-au dat seama ca le-au facut rau. Multi oameni ranesc pe altii fara sa vrea, fara sa-si dea seama.

cei care au facut asta cred ca nu si-au dat seama ca le-au facut rau. Multi oameni ranesc pe altii fara sa vrea, fara sa-si dea seama.

Si eu cred la fel de aceea nu cred ca am putea noi sa le impunem un comportament .

Daca le spunem ca au gresit unii nu vor recunoaste si se vor supara pe noi, iar in cazul in care isi dau singuri seama de acest lucru nu-l vor mai repeta a doua oara.

Altora este bine sa li se spuna (pt a nu fi prea tarziu cand isi dau ei singuri seama) unde gresesc caci mai sunt si oameni care asa cum ai precizat nu-si dau seama ca ranesc si atunci s-ar bucura daca ar putea schimba ceva in bine.

In concluzie am putea sa le atragem atentia cat de politicos putem asupra comportamentului fata de alte persoane.

...persoanele cu fel si fel de probleme (locomotorii etc)... credinciosii isi axeaza atentia asupra lui... respectiva persoana a mers la biserica, a starnit reactii de mila, nu dintre cele de compatimire...

O astfel de persoana va starni astfel de reactii nu doar la Biserica, ci peste tot in societate. Ideal ar fi ca actiuni de "evanghelizare" sa se faca, cel putin in prima faza, in afara bisericii.

Ca sa raspund la intrebarea din titlul topicului: credinciosii trebuie sa se poarte cu tinerii ca niste "credinciosi"!

Ideal ar fi ca actiuni de "evanghelizare" sa se faca, cel putin in prima faza, in afara bisericii.

Dv ce fel de actinuni de "evanghelizare" , inafara bisericii , credeti ca s-ar putea face ?

credinciosii practicanti

Am observat la Maria-Andreea ca foloseste foarte mult termenul de ,,credincios practicant". IPS Laurentiu spunea la o emisiune TV locala ,ca nu exista termenul de ,,credincios practicant". Nu poti fi,, credincios practicant" sau,, credincios nepracticant". Ori esti credincios....ori nu esti!
.

Nu poti fi,, credincios practicant" sau,, credincios nepracticant". Ori esti credincios....ori nu esti!

Asa este, pare un pleonasm, insa din pacate, astazi credinciosul care murea pt Hristos (practicant) se gaseste foarte rar, desi numarul celor care se declara credinciosi este foarte mare.

Nu poti fi,, credincios practicant" sau,, credincios nepracticant". Ori esti credincios....ori nu esti!

Asa este, pare un pleonasm,

Eu nu vad unde exista pleonasm aici.Pleonasmul se realizeaza prin folosirea intr-o propozitie consecutiv a doua cuvinte avand acelasi sens.

Eu nu vad unde exista pleonasm aici

Eu vad asa: credincios = individ care cunoaste si practica (practicant) valorile ortodoxiei,
Credincios (...individ care practica) practicant = pleonasm.

Cum in ziua de astazi se aplica/se practica mai greu (dar se aplica) valorile ortodoxiei am simitit nevoia sa punctez/sa repet practica acolo (in cadrul credinciosilor la care faceam referire) unde simteam ca lipseste.

Eu vad asa: credincios = individ care cunoaste si practica (practicant) valorile ortodoxiei

Am inteles cum "vezi" tu, dar iata cum vede Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998 termenul de credincios:
1. Care este demn de încredere, pe care te poţi bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic faţă de un angajament, de o idee, de o cauză
2. Care crede în existenţa lui Dumnezeu si se conformeaza practicilor religioase.
Astfel, putem spune ca originea cuvantului credincios este in verbul a crede, si nu a practica. Deci, cine nu "se conformeaza practicilor religioase" nu este credincios.

Fiind suparata am deschis acest topic !

Acum realizez ca mila (poate chiar dragostea) credinciosilor pt tineri ii derangeaza pe acestia din urma, la inceputul lor duhovnicesc, pt ca ei nu au inca "vie" flacara dragostei de apropele si astfel aceasta "ii arde". Si deci lupta este a lor si nu a credinciosilor practicanti.

Doamne ajuta-ne!

constat ca acest topic se vrea ca un fel de contrareactie la ideile pe care le-am expus eu.
orcum constat pe aici niste balbe extrem de hazlii:
nu stiu cum poate spune cineva ca daca cineva iubeste sincer si dezinteresat pe altcineva acesta din urma se va simti stanjenit si deranjat.... iar chestia cu mila e strecurata artificial aici mila e mila si dragostea e dragoste,nu trebuie confundate.
De avut mila trebuie avut pentru cel ce chiar are nevoie de asa ceva si care de cele mai multe ori arata sau cere acest lucru,nu cred ca tinerii rebeli au cerut vreodata mila de la cineva ,ci doar au aratat ca au nevoie de dragoste,acea dragoste de care a amintit atat de des Domnul Iisus in Sf. Scriptura,si care dragoste nu mai apare din partea asa-zisilor "credinciosi practicanti" de care se aminteste aici,preocupati mai ales de satisfacerea propriilor nevoi materiale si spirituale si mai putin spre deloc de cele ale aproapelui "ratacit"si atat de blamat.
La multi dintr-e ei,flacara "vie" a dragostei cam fasaie si e gata sa se transforme in fumul negru al nepasarii si egoismului.
eu cred ca trebuie sa reflectam adanc de fapt care categorie descrisa mai sus are nevoie de dragoste si care are nevoie de mila........

Cum in ziua de astazi se aplica/se practica mai greu (dar se aplica) valorile ortodoxiei am simitit nevoia sa punctez/sa repet practica acolo (in cadrul credinciosilor la care faceam referire) unde simteam ca lipseste.

Inainte vreme, grecii numeau pe crestinii practicanti "hristofili" = iubitori de Hristos. Un alt apelativ - "hristofori" - ii desemna pe cei mai evlaviosi.

constat ca acest topic se vrea ca un fel de contrareactie la ideile pe care le-am expus eu.

Dacă mai eşti printre noi d-le/d-nă bitza să ştiţi că nu făceam referire la dv, era pur şi simplu un caz întîlnit în parohia mea.

Crestinul trebuie sa fie cu mila fata de toti semenii lui.
Mila e toata Scriptura, si Vlahuta spune.
Vezi un caine si iti faci mila si`i dai o bucata de paine.Dar unui amarat.
In Biserica trebuie sa`i vedem pe toti ca pe unul, si in fiecare dintre ei sa`L vedem pe insusi Hristos, si sa avem atata dragoste incat sa ne putem sufletul ptr el.
Chiar daca vedem pe unul tulburat, sa nu uram fratele ci patima, spune Avva Isac sirul.
Cine iubeste pe aproapele sau, il iubeste, si cine iubeste face mila.
Sa ne rugam ptr cei in nevoi si ptr cei discriminati si rugaciunea noastra ajuta mai mult ca orice.
In Biserica trebuie sa ne comportam ca intr`o sala mare de judecata, cu cutremur si frica de Marele Judecator.
Prin exemplul nostru de fii duhovnicesti putem folosi si pe altii de alte credinte, vazandu`se pe fata noastra ca suntem cuprinsi de rugaciune in timpul sfintel slujbe si nu de grija a ce fac cei din jur.
Si in sfarsit, cred ca in Biserica orice clipa poate insemna un timp si orice suspinare o rugaciune.
Rugati`va si ptr mine, Dan Gabriel.
Doamne ajuta!

Cu alte cuvinte nu raspunde raului cu rau.

Sincer eu cand aud că dacă vrei să faci milostenie trebuie să transpire bănuţul tău în mâna ta, numai că la unii chiar rugineşte în mână (şi în suflet) din cauza acestui sfat, chiar sunt debusolată. El este dat pt cei înţelepţi, pentru cei cu dreaptă socoteală, nu pentru "amărâţii" pt care poate e singura lor cale de mântuire. Dă-i omului când îţi cere până ţi se curăţeşte ochiul...iar acel până e până la moarte.

Nu numai fata de tineri, ci chiar si fata de alti (ne)credinciosi, eu cred ca ar trebui sa ne purtam exact cum am dori noi sa se poarte altii cu noi. Vechiul proverb romanesc: " Ce tie nu iti place altuia nu ii face" interpretat per a contrario ar da exact ce spunea Hristos " toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor". Astfel, crestinul ar trebui sa fie tot timpul pregatit pentru a face gesturi de marinimie, sa fie ttotdeauna binevoitor, cu sufletul deschis, intelegator si sa faca, dupa putere, lucruri si fapte bune, bucurii mici si mari, tuturor.

Iertati si Doamne ajuta!