FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Sfantul Apostol Iacov, in Epistola sa soborniceasca, scrie: "Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi." (Ep. Sf. Iacov, 4,7)

Parintele Gheorghe Anitulesei a tinut o predica foarte edificatoare pe aceasta tema:

http://audio.neogen.ro/user/Metodios/10 ... oyfjc6a97/
http://audio.neogen.ro/user/Metodios/ho ... t40bp56am/

Din 24 august, de când a fost deschis acest subiect, nimeni nu este interesat de lupta cu patimile (şi de fapt nici de altele).
Sau poate lumea a înţeles că trebuie efectiv să te pui la treabă, nu să discuţi la nesfârşit?
Totuşi, subiectul mi se pare interesant şi actual pentru toţi oamenii şi din toate timpurile.
Din păcate, nu pot să vă împărtăşesc prea multe despre războiul meu (şi care la fiecare e diferit), dar spovedind de 5 ani sute de persoane, aş putea să împărtăşesc anumite idei generale din umila mea experienţă.

Pentru început vreau să pun o întrebare care mă frământă.
Aţi simţit vreodată (sau poate mai des) că diavolul nu vă atacă, Dumnezeu vrea să vă ajute, iar firea totuşi se pleacă, cumva de la sine, spre păcat, fără să fie îmboldită de afară? Chiar vreau să ştiu ce simt unii şi alţii? Personal des mă confrunt cu aşa ceva...

Domnul să ne miluiască şi să ne dea tuturor putere în acest război împotriva patimilor! Rugaţi-vă şi pt mine păcătosul. Merg la slujbă...

Aţi simţit vreodată că diavolul nu vă atacă, Dumnezeu vrea să vă ajute, iar firea totuşi se pleacă, cumva de la sine, spre păcat, fără să fie îmboldită de afară?

Luand in calcul spusele sfantului apostol Pavel, credem ca facem raul pe care nu-l voim, pe acela il savarsim, desi voim a face binele (conform Romani VII, 19). Tot sfantul apostol Pavel spune, si tot in epistola catre romani, ca omul, chiar si cel fara de lege, din fire face cele ale legii, ceea ce arata ca omul are fapta legii scrisă în inima sa (conform Romani II, 14-15). Sfantul apostol Petru ne incredinteaza: diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru V, 8). Amintindu-ne de pilda semanatorului, aflam ca diavolul vine şi ia cuvântul din inima celor care aud cuvantul lui Dumnezeu, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască (conform Luca VIII, 12); luand aminte la pilda neghinei, primim invatatura conform careia diavolul nu zaboveste, ci vine si seamana neghina printre samanta cea buna (conform Matei XIII, 39). Sincer nu cred ca diavolul sta... oare are nevoie de odihna? Poate doar in fata unei crasme plina de betivi (parca prin pateric am citit ceva de genu').

Cat despre lupta cu patimile... nu poate fi castigata niciodata doar prin propria forta... Omul este supus patimii, nu pacatului...

Aţi simţit vreodată (sau poate mai des) că diavolul nu vă atacă, Dumnezeu vrea să vă ajute, iar firea totuşi se pleacă, cumva de la sine, spre păcat, fără să fie îmboldită de afară? Chiar vreau să ştiu ce simt unii şi alţii? Personal des mă confrunt cu aşa ceva...

Nu... Nu stiu cum sa fi fost dar nu am simtit sa fi fost asa...

Posibil sa fie ascuns diavolul si sa nu simtim ca el ne indeamna...

Oricum, Dumnezeu vrea mereu sa ne ajute in lupta cu noi insine, cu diavolul si cu lumea. Dar, cand luptam cu noi si cu lumea, tot cu diavolul luptam.

...cand luptam cu lumea, tot cu diavolul luptam.

E cam exagerat sa numesti lumea ca fiind diavolul. Adica daca eu te indemn sa faci ceva, inseamna ca sunt diavol?

...cand luptam cu lumea, tot cu diavolul luptam.

E cam exagerat sa numesti lumea ca fiind diavolul. Adica daca eu te indemn sa faci ceva, inseamna ca sunt diavol?

Probabl se referea la duhul lumesc, la duhul desertaciunii...

Aţi simţit vreodată (sau poate mai des) că diavolul nu vă atacă, Dumnezeu vrea să vă ajute, iar firea totuşi se pleacă, cumva de la sine, spre păcat, fără să fie îmboldită de afară? Chiar vreau să ştiu ce simt unii şi alţii? Personal des mă confrunt cu aşa ceva...

Ma confrunt si eu adesea... Sf. Ap. Iacov zice ca "pofta zamisleste pacatul", deci putin conteaza de unde vine ispita. Firea noastra este foarte slaba, atat de slaba ca nimic nu poate fara Dumnezeu - "Cine nu aduna cu Mine, risipeste" avertizeaza Hristos. In "Convorbiri duhovnicesti" (PSB 57), Sf. Ioan Cassian descriind lupta cu principalele patimi afirma in mai multe locuri ca "niciodata nu alunecam (in pacat) pe neasteptate", pentru ca in fond, caderea incepe din momentul in care nu mai crestem. Nu in zadar crestinul a fost comparat cu atletul, caci ambii isi mentin "forma" numai daca cresc - asa cum muschii unuia nu mai raspund la fel daca se deprind cu doza de sarcina, tot asa si virtutile celuilalt se molesesc daca nu sunt mereu incercate. "Da-mi Doamne mie ca sa-mi vad pacatul" suna o cerere din rugaciunea Sf. Efrem Sirul, pentru ca nimic nu smereste atat de bine ca constiinta propriei nimicnicii, iar smerenia este inceputul desavarsirii. Smerenia este ceea ce se petrece cu noi atunci cand iubim - si ca si iubirea, "niciodata nu cade" dupa cuvantul Apostolului. Cade numai daca nu este ce sa cada...